Prima scrisoare a lui Petru
1 Petru, apostol+ al lui Isus Cristos, către locuitorii temporari răspândiți în Pont, Galatia, Capadocia,+ Asia și Bitinia, către voi, cei aleși 2 potrivit preștiinței lui Dumnezeu, Tatăl,+ care ați fost sfințiți prin spirit+ ca să fiți ascultători și să fiți stropiți cu sângele lui Isus Cristos:+
Să aveți din belșug bunătate nemeritată și pace!
3 Lăudat să fie Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, căci potrivit marii sale îndurări ne-a născut din nou+ la o speranță vie+ prin învierea lui Isus Cristos din morți,+ 4 la o moștenire nepieritoare, neîntinată și care nu se veștejește.+ Aceasta vă este rezervată în ceruri vouă,+ 5 care sunteți ocrotiți de puterea lui Dumnezeu datorită credinței voastre pentru a primi salvarea care este gata să fie revelată în timpul sfârșitului. 6 De aceea, vă bucurați mult, chiar dacă pentru puțin timp trebuie să treceți prin* diferite încercări,+ 7 astfel încât credința voastră încercată+ – mult mai prețioasă decât aurul care piere, deși este încercat* prin foc – să fie motiv de laudă, de glorie și de onoare la revelarea lui Isus Cristos.+ 8 Chiar dacă nu l-ați văzut niciodată, îl iubiți. Chiar dacă acum nu-l vedeți, manifestați credință în el și vă bucurați mult, simțind o bucurie de nedescris și glorioasă, 9 fiindcă ajungeți la rezultatul credinței voastre, salvarea voastră*.+
10 Cu privire la această salvare, profeții care au profețit despre bunătatea nemeritată ce vă era rezervată au făcut cercetări amănunțite și căutări atente.+ 11 Ei cercetau ce timp sau ce fel de perioadă indica spiritul care era în ei cu privire la Cristos,+ când spiritul depunea mărturie dinainte despre suferințele pe care avea să le îndure Cristos+ și despre gloria pe care urma să o aibă după aceea. 12 Lor le-a fost revelat că profețeau nu pentru ei înșiși, ci pentru voi, iar lucrurile profețite v-au fost anunțate acum de către cei ce v-au transmis vestea bună prin spiritul sfânt trimis din cer.+ Chiar în aceste lucruri doresc îngerii să-și adâncească privirile.
13 Pregătiți-vă* deci mintea pentru activitate,+ rămâneți complet lucizi,+ puneți-vă speranța în bunătatea nemeritată care vă va fi arătată la revelarea lui Isus Cristos! 14 Ca niște copii ascultători, nu vă mai lăsați modelați de dorințele* pe care le aveați înainte în neștiința voastră, 15 ci, asemenea Celui Sfânt, care v-a chemat, fiți și voi sfinți în toată purtarea voastră,+ 16 căci este scris: „Fiți sfinți, pentru că eu sunt sfânt!”.+
17 Și, dacă vă rugați Tatălui*, care judecă fără părtinire,+ după lucrarea fiecăruia, purtați-vă cu teamă+ cât timp locuiți ca străini. 18 Căci știți că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ați fost eliberați*+ din modul vostru de viață zadarnic, moștenit de la strămoșii voștri*, 19 ci cu un sânge prețios,+ ca al unui miel fără defect și fără pată,+ cu sângele lui Cristos.+ 20 Într-adevăr, el a fost ales înainte* de întemeierea lumii,+ dar a fost dezvăluit la sfârșitul timpurilor pentru voi.+ 21 Prin el credeți în Dumnezeu,+ cel care l-a sculat din morți+ și i-a dat glorie,+ astfel încât credința și speranța voastră să fie în Dumnezeu.
22 Acum, că v-ați purificat* prin ascultarea de adevăr, ceea ce a dus la o afecțiune frățească neipocrită,+ iubiți-vă profund unii pe alții, din inimă.+ 23 Căci ați fost născuți din nou+ nu printr-o sămânță pieritoare, ci printr-o sămânță nepieritoare*,+ datorită cuvântului Dumnezeului viu și veșnic.+ 24 Căci „toți oamenii* sunt ca iarba și toată gloria lor este ca floarea de pe câmp. Iarba se usucă și floarea cade, 25 dar cuvântul lui Iehova* rămâne pentru totdeauna”.+ Și acest „cuvânt” este vestea bună care v-a fost anunțată.+