Isaia
42 Iată! Slujitorul meu+ pe care-l sprijin!
Alesul meu,+ pe care l-am aprobat*!+
Cu fidelitate, el va aduce dreptatea.+
4 Nu va slăbi, nici nu va fi zdrobit până nu va stabili dreptatea pe pământ.+
Insulele așteaptă legea* sa.
5 Iată ce spune adevăratul Dumnezeu, Iehova,
Creatorul cerurilor și Cel Grandios, care le-a întins,+
Cel care a așternut pământul și roadele lui,+
Cel care le dă suflare oamenilor de pe el+
și spirit celor ce umblă pe el:+
6 „Eu, Iehova, te-am chemat în dreptatea mea
și te-am luat de mână.
Te voi păzi și te voi da ca legământ pentru popoare+
și ca lumină pentru națiuni,+
ca să-i scoți pe prizonieri din temniță
și pe cei ce stau în întuneric din închisoare.+
8 Eu sunt Iehova. Acesta este numele meu.
Eu nu voi da gloria mea altuia*,
nici lauda mea chipurilor cioplite.+
9 Iată! Lucrurile dintâi s-au împlinit.
Acum vă spun lucruri noi.
Vă vorbesc despre ele înainte să apară”.+
10 Cântați-i lui Iehova o cântare nouă,+
cântați-i laude de la marginile pământului,+
voi, care navigați pe mare, și tot ce este în ea,
voi, insule, și voi, locuitori ai lor!+
Locuitorii stâncilor să strige de bucurie,
să strige cu putere din vârful munților!
13 Iehova va ieși ca un viteaz.+
Își va stârni zelul ca un războinic.+
Va striga, da, va scoate un strigăt de luptă
și se va dovedi mai puternic decât dușmanii săi.+
14 „Am stat mult timp liniștit.
Am tăcut și m-am stăpânit.
Ca o femeie care naște,
voi geme, voi gâfâi și voi sufla greu.
15 Voi devasta munții și dealurile
și voi usca toată verdeața lor.
16 Îi voi conduce pe orbi pe o cale pe care n-o cunosc+
și îi voi face să calce pe cărări necunoscute.+
Voi face aceasta pentru ei și nu-i voi părăsi.”
17 Cei ce-și pun încrederea în chipuri cioplite,
cei ce spun statuilor de metal*: „Voi sunteți dumnezeii noștri!”
vor trebui să se retragă și vor fi făcuți de rușine.+
19 Cine este orb, dacă nu slujitorul meu,
și cine este surd ca mesagerul pe care îl trimit?
Cine este orb ca acela pe care l-am răsplătit
sau orb ca slujitorul lui Iehova?+
20 Tu vezi multe, dar nu iei aminte.
Îți deschizi urechile, dar nu asculți.+
21 De dragul dreptății sale,
Iehova și-a găsit plăcerea în a preamări legea* și în a o face glorioasă.
Au fost jefuiți și nimeni nu i-a scăpat,+
au fost prădați și nimeni nu a spus: „Aduceți-i înapoi!”.
23 Cine dintre voi își va pleca urechea la aceasta?
Cine va lua aminte și va asculta pentru a-i fi de folos în viitor?
24 Cine l-a dat pe Iacob ca să fie prădat,
pe Israel ca să fie jefuit?
Oare nu Iehova, Cel împotriva căruia am păcătuit?
Acesta a mistuit totul în jurul lui, dar el n-a dat atenție,+
s-a aprins împotriva lui, dar el n-a luat aminte.+