Pădurea tropicală amazoniană: Învăluită în mit

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN BRAZILIA

INDIENII irimarai care locuiau de-a lungul fluviului peruan Napo nu-şi puteau crede ochilor! Două corăbii cu greement pătrat, care nu semănau deloc cu zveltele lor canoe, navigau spre satul lor. Ei au observat că la bord erau nişte luptători bărboşi, diferiţi de toţi ceilalţi pe care îi văzuseră vreodată în alte triburi. Năuciţi, indienii s-au repezit spre un adăpost şi au privit de acolo cum străinii cu pielea albă s-au năpustit pe ţărm, au devorat proviziile din sat şi apoi s-au îmbarcat din nou, înflăcăraţi de ideea de a deveni celebri deoarece erau primii exploratori care străbăteau cu greu întreaga pădure tropicală, din Munţii Anzi până la Oceanul Atlantic.

Pe parcursul acelui an, respectiv 1542, triburile indiene au suferit pe rând şocuri asemănătoare pe măsură ce acei exploratori europeni, etalându-şi arbaletele şi archebuzele, au căutat să răzbată tot mai adânc în pădurile tropicale din America de Sud.

Francisco de Orellana, căpitanul spaniol care îi avea în subordine pe conchistadori, a constatat în scurt timp că jafurile şi împuşcăturile trupelor sale călătoriseră mai repede decât cele două brigantine ale lor. Mai jos, în aval (în apropierea actualului oraş brazilian Manaus), triburile indiene, cu săgeţile gata pregătite, îi aşteptau pe cei cincizeci şi ceva de invadatori.

Iar aceşti indieni erau buni ţintaşi, a recunoscut Gaspar de Carvajal, un membru al echipajului. El a vorbit din experienţă, deoarece una dintre săgeţile indienilor i s-a înfipt între coaste. „Dacă nu aş fi avut costumul meu gros, a scris cu litere indescifrabile rănitul călugăr, acesta mi-ar fi fost sfârşitul.“

‘Femei care luptau cât zece bărbaţi’

Carvajal a continuat descriind forţa motrice din spatele acestor indieni curajoşi. ‘Am văzut femei care luptau înaintea bărbaţilor ca femei-căpitani. Aceste femei sunt albe şi înalte, părul lor lung fiind împletit şi răsucit în jurul capului. Ele sunt robuste şi, cu arcurile şi săgeţile în mâini, fiecare luptă cât zece bărbaţi la un loc.’

Nu se ştie dacă imaginea femeilor luptătoare pe care au văzut-o exploratorii a fost reală sau, aşa cum se exprimă o sursă, „doar o himeră zămislită de febra junglei“. Dar, aşa cum spun cel puţin câteva relatări, când au ajuns la gura de vărsare a uriaşului fluviu şi au început să navigheze în Oceanul Atlantic, Orellana şi Carvajal au crezut că au zărit versiunea Lumii Noi a amazoanelora, aprigele femei luptătoare descrise în mitologia greacă.

Călugărul Carvajal a păstrat povestea amazoanelor americane pentru posteritate, incluzând-o în relatarea sa, cea a unui martor ocular, despre expediţia lui Orellana, expediţie care a durat opt luni. Cât despre căpitanul Orellana, acesta a navigat până în Spania, unde şi-a prezentat palpitanta relatare despre călătoria sa de-a lungul cursului de apă pe care el l-a numit în mod romantic Río de las Amazonas, sau fluviul Amazoanelor. După puţin timp, cartografii din secolul al XVI-lea au însemnat un nou nume de-a curmezişul hărţii în devenire a Americii de Sud: Amazon. Şi aşa pădurea amazoniană a ajuns învăluită în mit; . . . numai că acum ea este răvăşită de realităţi.

[Notă de subsol]

[Provenienţa ilustraţiei de la pagina 3]

Sus, fundalul: The Complete Encyclopedia of Illustration/J. G. Heck