Tăieturi pe faţă: „Actul de identitate“ din Nigeria va dispărea
DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN NIGERIA
SPRE sfârşitul anilor ’60, un băieţel de şase ani pe nume Danjuma s-a dus într-o dimineaţă la tatăl său şi i-a cerut cu insistenţă să-i fie făcute acele tăieturi pe care membrii populaţiei igala le poartă cu mândrie pe faţă. Danjuma simţea că nu mai putea să suporte batjocurile colegilor lui de şcoală, care râdeau de el fiindcă nu avea tăieturi pe faţă. Deşi, în general, copiilor igala li se fac tăieturi când sunt bebeluşi, fiind prea mici ca să le fie frică de operaţie, băieţii considerau că aceste tăieturi sunt un semn de curaj. Ei îi priveau pe cei fără tăieturi ca pe nişte laşi care nu au putut înfrunta cuţitul.
Tatăl lui Danjuma rezistase până atunci să nu-i facă copilului său tăieturi pe faţă. Însă în acea dimineaţă, sub presiunile fiului său care era hotărât să-şi demonstreze curajul, el a luat un cuţit şi i-a făcut câte trei tăieturi orizontale adânci pe fiecare obraz, puţin mai sus de colţurile gurii.
Tatăl lui Danjuma ştia că adevărata semnificaţie a acestor tăieturi nu prea avea legătură cu curajul. Dimpotrivă, tăieturile aveau să se vindece, rămânând cicatrice care urmau să fie un semn de identificare. Ele aveau să fie un „act de identitate“ permanent, care nu putea fi nici pierdut, nici falsificat. Datorită lor, fiul său avea să fie recunoscut pe loc de rudele sale, bucurându-se astfel de drepturile şi de privilegiile unui locuitor igala. Însă tăieturile aveau să-l distingă şi de cele peste 250 de grupuri etnice din Nigeria.
Deşi nu se limitează la Africa, scarificarea şi cicatrizarea au origini străvechi pe acest continent. Iată ce a scris istoricul grec Herodot în secolul al V-lea î.e.n. despre carienii care locuiau în Egipt: „[Ei] îşi fac tăieturi pe frunte cu cuţitul, dovedind astfel că sunt străini, nu egipteni“. Capetele de bronz realizate la Ife (Nigeria) cu şapte sute de ani în urmă prezintă linii pe faţă despre care mulţi spun că sunt tăieturi etnice. Tăieturi pe faţă se pot observa şi la sculpturile din anticul regat nigerian Benin.
Nu toate tăieturile de pe faţă sunt făcute pentru a identifica o anumită etnie. Unele tăieturi erau şi încă mai sunt asociate cu practici spiritiste şi religioase. În societăţile tradiţionale, ele simbolizează poziţia socială. Altele sunt însă tăieturi decorative.
Tăieturile pe faţă sunt făcute de specialiştii comunităţii, însă ele variază foarte mult. Unele sunt tăieturi uşoare, în timp ce altele sunt tăieturi adânci, lărgite cu degetele. Uneori în rană se pune şi un colorant preparat de băştinaşi pentru ca cicatricea să se coloreze. Fiecare grup etnic are propriul lui model. De exemplu, tăieturile verticale, câte una pe fiecare obraz, îi identifică pe bărbaţii şi femeile ondo. Trei tăieturi orizontale pe fiecare obraz sunt caracteristice populaţiei oyo. Cei care cunosc aceste tăieturi pot spune, aruncând doar o privire asupra feţei unei persoane, din ce grup etnic face parte aceasta, din ce oraş este şi chiar din ce familie face parte.
Diverse atitudini
Atitudinea faţă de tăieturi variază la fel de mult ca şi tăieturile şi motivul pentru care sunt făcute. Mulţi poartă aceste semne cu mândrie. Iată ce a spus un redactor de la ziarul nigerian Daily Times: „Unii consideră că tăieturile sunt o insignă pentru patriotism. Ele îi fac să se simtă adevăraţi fii ai strămoşilor lor“.
De aceeaşi părere este şi Jimoh, un nigerian, care spune: „Niciodată nu mi-a fost ruşine de tăieturile mele oyo, pentru că ele arată că sunt cu adevărat un băştinaş yoruba din oraşul Alafin“. El povesteşte apoi că, în 1967, aceste tăieturi i-au salvat viaţa în timpul războiului civil din Nigeria: „Casa în care locuiam . . . a fost atacată şi toţi [ceilalţi] au fost omorâţi. Deoarece aveam tăieturile pe faţă, ucigaşii nici nu s-au atins de mine“.
Altora nu le plac deloc aceste tăieturi. Iată ce spune Tajudeen despre tăieturile de pe faţa lui: „Le urăsc şi blestem ziua în care mi s-au făcut“. Iar o adolescentă o laudă pe mama ei pentru că nu a permis să fie supusă la o asemenea operaţie când era mică. Ea spune: „M-aş fi gândit la sinucidere dacă aş fi avut aceste tăieturi“.
Înfruntând batjocurile
Danjuma, menţionat la început, era batjocorit pentru că nu avea acele tăieturi. De obicei, lucrurile stau invers. Cu mai bine de 45 de ani în urmă, G. Basden a scris în cartea sa Niger Ibos următoarele: „Scarificarea şi tatuarea încep să nu mai fie la modă. Mulţi tineri . . . ar fi bucuroşi să scape de [tăieturile lor]. Ceea ce este un motiv de mândrie când tânărul se află printre membrii aceluiaşi trib devine o ruşine din cauza batjocurilor şi a dispreţului cu care se confruntă în alte părţi ale ţării“.
Aceste cuvinte descriu în mod exact situaţia de azi. Ajai, care a obţinut o diplomă în psihologie la Universitatea din Lagos, a studiat recent tăieturile de pe faţă din Nigeria. Iată ce a spus ea: „În prezent, cel puţin în oraşe ca Lagosul, există puţini oameni care au tăieturi pe faţă, iar persoanele cu care vin aceştia în contact îşi bat joc de ei. De exemplu, poţi auzi frecvent persoane care când vorbesc despre cineva îi spun «colonelul», dar mai târziu afli că acesta nu face parte din forţele armate, ci că are pe obraz tot atâtea dungi câte trese are uniforma unui colonel de armată. Unora li se spune «tigrul», din cauza dungilor de pe obraz, iar despre alţii se spune că veşnic plâng. . . . Imaginaţi-vă ce efect au aceste expresii asupra respectului de sine al persoanei respective“.
Probabil că cele mai grele încercări suportate de copii sunt cele de la şcoală. Samuel era singurul elev din clasă care avea tăieturi pe faţă. El spune: „La şcoală, copiii râdeau de mine. Colegii mei îmi spuneau «cale ferată» şi «băiatul cu calea ferată». Ei râdeau mereu de mine şi obişnuiau să ridice trei degete. Acest lucru mă făcea să mă simt inferior“.
Cum a făcut el faţă acestor batjocuri? Samuel spune în continuare: „Într-o zi şi-au bătut joc de mine atât de tare, încât m-am dus la profesorul de biologie şi l-am întrebat dacă aceste tăieturi se puteau îndepărta. El mi-a spus că acest lucru se putea face prin chirurgie plastică, dar că nu trebuia să-mi fac griji deoarece mii de oameni din Nigeria au tăieturi pe faţă. El mi-a zis că colegii mei râdeau de mine pentru că nu erau maturi, dar că, atunci când vom fi mari, toate batjocurile vor înceta. Mi-a mai spus că nu tăieturile stabilesc ce sunt în realitate sau ce voi deveni.
Aceste cuvinte m-au făcut să mă simt mult mai bine, iar sentimentele negative pe care le aveam în legătură cu tăieturile au dispărut. Acum oamenii vorbesc rareori despre tăieturile mele. Şi chiar dacă o fac, eu doar zâmbesc. Relaţiile mele cu ceilalţi nu se strică. Oamenii mă respectă pentru ceea ce sunt, nu pentru tăieturile mele“.
O tradiţie care va dispărea
Deoarece, în general, li se fac tăieturi când sunt copii, majoritatea nigerienilor a căror faţă poartă semnul etnic nu au avut nici un cuvânt de spus în această privinţă. Însă, când devin părinţi, ei trebuie să decidă dacă le fac sau nu tăieturi copiilor lor.
Unele persoane decid să facă astfel de tăieturi. Potrivit revistei Times International din Lagos, există câteva motive pentru care ele iau această decizie. Revista afirmă: „Unii încă mai cred că este ceva ce înfrumuseţează. Alţii cred că tăieturile tribale pot fi utile pentru a identifica originea purtătorului cu scopul de a fi favorizat. Un alt motiv ar fi stabilirea legitimităţii unui copil într-un mediu tradiţional“.
În prezent însă, pentru tot mai mulţi părinţi aceste motive nu sunt suficient de convingătoare. Chiar şi în rândul celor care sunt mândri de tăieturile lor, puţini sunt cei ce îşi expun copiii pericolelor, permiţând ca cuţitul „chirurgului“ din trib să treacă pe faţa acestora. Acest lucru este valabil mai ales în oraşe. Durerea şi riscul infectării, alături de dispreţul şi discriminarea cu care copilul se poate confrunta mai târziu în viaţă sunt factori care îi determină pe părinţi să nu dorească să le facă copiilor lor tăieturi pe faţă.
Cu siguranţă, popularitatea tăieturilor pe faţă scade într-un ritm rapid. Se pare că în Nigeria de mâine „actul de identitate“ va fi ceva pe care oamenii îl vor purta în portofel, nu pe faţă.
[Legenda fotografiei de la pagina 23]
Tăieturile de pe faţă indică grupul etnic
[Legenda fotografiei de la pagina 24]
Efectuarea tăieturilor pe faţă este o tradiţie care se pierde