Vă puteţi alege viitorul
DEŞI divinaţia era considerată „o realizare intelectuală majoră a lumii antice“, aceasta era „o artă ridiculizată de profeţii evrei“, remarca arheologa Joan Oates. De ce?
În pofida faptului că erau înconjuraţi de naţiuni care aveau un punct de vedere fatalist cu privire la viaţă, israeliţii din antichitate au respins ideea existenţei unei forţe oarbe care să le modeleze viaţa. Printre poruncile date de Dumnezeu naţiunii era şi următoarea: „Să nu se găsească printre voi nimeni care . . . foloseşte ghicirea, nici un prezicător al viitorului, sau care face farmece, sau cititor în stele, . . . sau spiritist [care îşi face o profesie din prezicerea evenimentelor, NW]“. — Deuteronomul 18:10, 11.
Întrucât nu credeau în soartă şi nu practicau prezicerea viitorului, israeliţii puteau fi încrezători cu privire la viitor. Explicându-se motivul care stătea la baza acestui fapt, în enciclopedia catolică franceză Théo se afirmă că naţiunea credea că „omul şi lumea nu erau victimele unei forţe oarbe. Dumnezeu avea un scop cu privire la om“. Care era acest scop?
Destin şi liber arbitru
Dumnezeu le-a promis israeliţilor pace şi prosperitate dacă ascultau de legile sale (Leviticul 26:3–6). În plus, ei aşteptau un Mesia care avea să instaureze condiţii drepte aici, pe pământ (Isaia, capitolul 11). Totuşi, faptul că Dumnezeu a promis aceste lucruri nu însemna că oamenii nu aveau altceva de făcut decât să rămână pasivi şi să lase lucrurile în voia lor. Dimpotrivă, li s-a spus: „Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta“. — Eclesiastul 9:10.
La baza acestui îndemn se afla ideea liberului arbitru. Israeliţii erau liberi să-i slujească lui Dumnezeu şi să-şi modeleze viitorul. Dumnezeu le-a promis: „Dacă veţi asculta cu grijă de poruncile mele pe care vi le dau astăzi, să iubiţi pe DOMNUL Dumnezeul vostru şi să-I slujiţi din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru, atunci Eu voi da ţării voastre ploaie la vreme, ploaie timpurie şi ploaie târzie şi-ţi vei strânge grâul, mustul şi untdelemnul“ (Deuteronomul 11:13, 14). Când Israelul era ascultător, binecuvântările lui Iehova se revărsau asupra lui.
Chiar înainte de a intra în ţara pe care el i-o promisese, Dumnezeu i-a prezentat naţiunii Israel o posibilitate de alegere: „Iată, ţi-am pus azi înainte viaţa şi binele, moartea şi răul“ (Deuteronomul 30:15). Viitorul fiecărei persoane depindea de propriile acţiuni şi decizii. Faptul de a-i sluji lui Dumnezeu însemna viaţă şi binecuvântări, pe când refuzul de a face acest lucru însemna greutăţi. Dar ce putem spune despre zilele noastre?
Cauză şi efect
Suntem limitaţi de multe legi naturale care au fost stabilite pentru binele nostru. Una dintre acestea este legea cauzei şi efectului, sau, aşa cum o enunţă Biblia, „ce seamănă omul, aceea va şi secera“ (Galateni 6:7). Dacă recunoaştem acest principiu, atunci este posibil să reflectăm la probabilitatea producerii unor evenimente viitoare.
Dacă conducem în mod imprudent cu viteză mare, suntem mai expuşi la accidente decât dacă conducem în mod preventiv. Dacă fumăm, există o mai mare probabilitate ca să ne îmbolnăvim de cancer decât dacă nu fumăm. Este adevărat, referitor la evenimente cum ar fi atacurile teroriste menţionate în articolul introductiv al acestei serii ni se pare puţin probabil să ni se întâmple tocmai nouă, iar stabilirea probabilităţii lor ar fi lipsită de sens. Cu toate acestea, chiar dacă acceptăm conceptul de soartă nu am ajunge nicăieri. Nu ne-ar ilumina nici cu privire la prezent, nici cu privire la viitor. Nici faptul de a crede o falsitate şi nici de a vedea intervenţia lui Dumnezeu în orice eveniment nu constituie o asigurare reală cu privire la viitor.
Ce viitor veţi avea?
Viitorul nostru nu a fost scris dinainte, ci este modelat de prezent. Chiar dacă viaţa este un dar de la Dumnezeu, Biblia indică cu claritate că noi avem un rol-cheie în stabilirea prezentului şi a viitorului nostru. Faptul că avem posibilitatea fie de a-l face pe Dumnezeu fericit, fie de a-l întrista demonstrează că Dumnezeu ne-a dat, într-o oarecare măsură, controlul asupra vieţii noastre. — Geneza 6:6; Psalmul 78:40; Proverbele 27:11.
Mai mult decât atât, Sfintele Scripturi evidenţiază de repetate ori că viitorul nostru este legat de perseverenţa noastră şi de cursul vieţii noastre, care nu ar prea avea sens dacă lucrurile ar fi predestinate (Matei 24:13; Luca 10:25–28). Aşadar, dacă alegem să fim ascultători şi fideli faţă de Dumnezeu, la ce viitor ne putem aştepta?
Biblia dezvăluie că omenirii îi stă în faţă un viitor foarte luminos. Pământul va fi transformat într-un paradis în care vor domni pacea şi securitatea (Psalmii 37:9–11; 46:8, 9). Acest viitor este sigur deoarece Creatorul atotputernic îşi va împlini promisiunea (Isaia 55:11). Dar binecuvântarea cu viaţă în Paradis nu depinde de soartă: vom avea parte de această viaţă ca urmare a înfăptuirii voinţei lui Dumnezeu în prezent (2 Tesaloniceni 1:6–8; Apocalipsa 7:14, 15). Dumnezeu ne-a înzestrat cu liber arbitru şi ne îndeamnă: „Alege deci viaţa, ca să trăieşti“ (Deuteronomul 30:19). Care va fi alegerea voastră? Viitorul stă în mâinile voastre şi nu în mâinile sorţii.
[Legenda fotografiilor de la pagina 10]
Dumnezeu a stabilit un viitor minunat pentru omenirea ascultătoare