Cartea biblică numărul 4 — Numerele

Scriitorul: Moise

Locul scrierii: Pustiu şi câmpiile Moabului

Data încheierii scrierii: 1473 î.e.n.

Perioada la care se referă: 1512–1473 î.e.n.

 1. De ce au fost consemnate evenimentele din Numerele, şi ce ne ajută ele să înţelegem?

EVENIMENTELE care au avut loc în timpul călătoriei israeliţilor prin pustiu au fost consemnate în Biblie spre folosul nostru.a Aşa cum a spus apostolul Pavel: „Lucrurile acestea au devenit exemple pentru noi, ca să nu dorim lucruri rele“ (1 Cor. 10:6). Relatarea plină de viaţă din cartea Numerele ne ajută să înţelegem că, pentru a supravieţui, trebuie să sfinţim numele lui Iehova, să ascultăm de El în orice împrejurare şi să manifestăm respect faţă de reprezentanţii săi. Dumnezeu le acordă favoare slujitorilor săi datorită îndurării şi bunătăţii sale nemeritate, nu pe baza bunătăţii sau a meritelor lor.

 2. La ce face referire titlul cărţii Numerele, însă ce nume mai potrivit i-au dat iudeii?

² Titlul cărţii Numerele face referire la numărătoarea poporului care a avut loc mai întâi la muntele Sinai, iar apoi în câmpiile Moabului, după cum reiese din capitolele 1 la 4 şi 26. Acest nume a fost dat după titlul latinesc Numeri care apare în Vulgata şi care este traducerea cuvântului grecesc Arithmói, folosit în Septuaginta. Iudeii au numit însă această carte Bemidhbár, care înseamnă „În pustiu“, denumire care se potriveşte mai bine cu conţinutul cărţii. Cuvântul ebraic midhbár înseamnă loc deschis, fără oraşe sau sate. Evenimentele relatate în Numerele au avut loc în pustiu, la sud şi la est de Canaan.

 3. Ce dovezi arată că Moise a scris Numerele?

³ Cartea Numerele făcea parte din volumul original care conţinea cele cinci cărţi, de la Geneza la Deuteronomul. Primul verset începe cu conjuncţia „şi“, care leagă această carte de cea dinaintea ei. Astfel, ea trebuie să fi fost scrisă de Moise, ca şi cărţile precedente. Lucrul acesta reiese clar şi din cuvintele „Moise înregistra“, pe care le găsim în carte, precum şi din colofonul, sau încheierea: „Acestea sunt poruncile şi hotărârile judecătoreşti pe care Iehova le-a dat . . . prin Moise“ (Num. 33:2; 36:13).

 4. La ce perioadă se referă Numerele, şi când a fost încheiată scrierea?

⁴ Trecuse mai bine de un an de când israeliţii plecaseră din Egipt. Continuând relatarea evenimentelor din luna a doua a celui de-al doilea an de la exod, cartea Numerele se referă la următorii 38 de ani şi nouă luni, din 1512 până în 1473 î.e.n. (Num. 1:1; Deut. 1:3). Deşi evenimentele relatate în Numerele 7:1–88 şi 9:1–15 n-au avut loc în această perioadă, ele au fost introduse aici pentru a aminti cadrul istoric. Primele porţiuni ale cărţii au fost scrise, fără îndoială, pe măsură ce se derulau evenimentele, dar este clar că Moise nu avea cum să încheie Numerele decât spre sfârşitul celui de-al 40-lea an de şedere în pustiu, la începutul anului calendaristic 1473 î.e.n.

 5. Ce anume confirmă autenticitatea cărţii Numerele?

⁵ Autenticitatea acestei relatări nu poate fi pusă la îndoială. Moise a spus despre ţinutul, în cea mai mare parte arid, prin care au călătorit israeliţii că era un ‘pustiu mare şi înfricoşător’. Chiar şi astăzi, puţinii locuitori ai acestei regiuni sunt într-o continuă căutare de păşuni şi apă (Deut. 1:19). În plus, instrucţiunile detaliate date naţiunii cu privire la aşezarea taberei, ordinea plecării şi semnalele de trompetă care reglementau activitatea în tabără confirmă faptul că relatarea a fost scrisă ‘în pustiu’ (Num. 1:1).

 6. Cum sprijină descoperirile arheologice relatarea din Numerele?

⁶ Chiar şi raportul înfricoşător prezentat de spioni la întoarcerea lor din expediţia în Canaan, în care se spunea că ‘oraşele fortificate erau foarte mari’, este confirmat de arheologie (13:28). Descoperirile din zilele noastre au arătat că locuitorii de atunci ai Canaanului îşi consolidaseră poziţia printr-o serie de forturi care fuseseră ridicate în mai multe locuri din ţară, de la nord, din valea Izreelului, până la sud, la Gherar. Pe lângă faptul că erau fortificate, aceste oraşe erau construite de obicei pe vârful dealurilor şi aveau turnuri care se ridicau deasupra zidurilor. Pentru israeliţi, popor care trăise generaţii la rând în regiunea de câmpie a Egiptului, ele erau cu adevărat impresionante.

 7. De ce se poate spune că Numerele poartă pecetea onestităţii?

⁷ Naţiunile lumii sunt înclinate să treacă sub tăcere înfrângerile şi să-şi glorifice cuceririle, dar cartea Numerele, cu o onestitate care face dovada adevărului istoric, relatează că amaleciţii şi canaaniţii au pus Israelul pe fugă (14:45). Ea mărturiseşte deschis că poporul s-a dovedit infidel şi n-a manifestat respect faţă de Dumnezeu (14:11). Cu o remarcabilă francheţe, Moise, profetul lui Dumnezeu, dezvăluie păcatele naţiunii, ale nepoţilor săi, ale fratelui său şi ale surorii sale. El nu se cruţă nici pe sine, menţionând că nu l-a sfinţit pe Iehova când poporului i s-a dat apă la Meriba, iar din această cauză a pierdut privilegiul de a intra în Ţara Promisă (3:4; 12:1–15; 20:7–13).

 8. Cum dovedesc alţi scriitori ai Bibliei caracterul inspirat al cărţii Numerele?

⁸ Faptul că aproape toate evenimentele importante, precum şi multe alte detalii consemnate în Numerele sunt menţionate în mod direct de alţi scriitori ai Bibliei, dintre care mulţi au scos în evidenţă semnificaţia lor, arată că această relatare face într-adevăr parte din Scripturi, care sunt inspirate de Dumnezeu şi de folos. De exemplu, Iosua (Ios. 4:12; 14:2), Ieremia (2 Regi 18:4), Neemia (Neem. 9:19–22), Asaf (Ps. 78:14–41), David (Ps. 95:7–11), Isaia (Is. 48:21), Ezechiel (Ezec. 20:13–24), Osea (Os. 9:10), Amos (Am. 5:25), Mica (Mica 6:5), Luca, în relatarea care conţine cuvântarea lui Ştefan (Fap. 7:36), Pavel (1 Cor. 10:1–11), Petru (2 Pet. 2:15, 16), Iuda (Iuda 11) şi Ioan, în redarea mesajului adresat de Isus congregaţiei din Pergam (Rev. 2:14), fac cu toţii referire la relatarea din Numerele, aşa cum face şi Isus Cristos (Ioan 3:14).

 9. Ce scoate în evidenţă cartea Numerele cu privire la Iehova?

⁹ Cărui scop serveşte deci cartea Numerele? În realitate, ea nu are doar valoare istorică. Ea scoate în evidenţă faptul că Iehova este un Dumnezeu al ordinii, care pretinde devoţiune exclusivă din partea creaturilor sale. Acest lucru se întipăreşte adânc în mintea cititorului pe măsură ce acesta află despre numărarea, punerea la încercare şi cernerea Israelului şi pe măsură ce, pornind de la atitudinea neascultătoare şi răzvrătită a naţiunii Israel, observă cum este subliniată necesitatea vitală de a asculta de Iehova.

10. În folosul cui a fost păstrată cartea Numerele, şi de ce?

¹⁰ Această relatare a fost păstrată în folosul generaţiilor care aveau să vină, aşa cum a explicat Asaf, „ca să-şi pună încrederea în Dumnezeu şi să nu uite lucrările lui Dumnezeu, ci să respecte poruncile sale“ şi „să nu ajungă ca strămoşii lor, o generaţie încăpăţânată şi răzvrătită, o generaţie care nu şi-a pregătit inima şi al cărei spirit nu i-a fost fidel lui Dumnezeu“ (Ps. 78:7, 8). Evenimentele din Numerele sunt amintite de multe ori în Psalmi, care erau cântări sacre pentru iudei şi, prin urmare, erau deseori repetate în folosul naţiunii (Psalmii 78, 95, 105, 106, 135, 136).

CONŢINUTUL CĂRŢII NUMERELE

11. Care sunt cele trei secţiuni în care poate fi împărţită cartea Numerele?

¹¹ Cartea Numerele poate fi împărţită în mod logic în trei secţiuni. Prima secţiune se încheie la capitolul 10, versetul 10, şi relatează evenimentele care au avut loc în timp ce tabăra israeliţilor se afla încă la muntele Sinai. A doua secţiune se încheie la capitolul 21 şi descrie evenimentele care au avut loc în următorii 38 de ani şi o lună sau două, în timp ce ei s-au aflat în pustiu şi până când au sosit în câmpiile Moabului. Ultima secţiune se încheie la capitolul 36 şi prezintă evenimentele din câmpiile Moabului, când israeliţii se pregăteau să intre în Ţara Promisă.

12. Cât de mare a fost tabăra israelită la Sinai şi cum era ea organizată?

¹² Evenimentele de la muntele Sinai (1:1—10:10). Israeliţii se aflau de aproximativ un an în regiunea muntoasă a Sinaiului. Acolo ei au fost constituiţi ca organizaţie bine sudată. La porunca lui Iehova s-a făcut un recensământ al tuturor bărbaţilor de la 20 de ani în sus. S-a constatat că mărimea triburilor varia de la 32 200 de bărbaţi în Manase, la 74 600 în Iuda, toate triburile având la un loc 603 550 de bărbaţi apţi să slujească în armata Israelului, fără a socoti leviţii, femeile şi copiii, o tabără al cărei număr se ridica, după cât se pare, la trei milioane de persoane sau chiar mai mult. Cortul întâlnirii şi leviţii se aflau în mijlocul taberei. Ceilalţi israeliţi şi-au aşezat corturile în locurile repartizate, pe fiecare latură a taberei, în grupuri de câte trei triburi, fiecare trib având instrucţiuni cu privire la ordinea plecării, când tabăra pornea la drum. Iehova a dat aceste instrucţiuni, iar relatarea spune: „Fiii lui Israel au făcut potrivit cu tot ce-i poruncise Iehova lui Moise“ (2:34). Ei au ascultat de Iehova şi au arătat respect faţă de Moise, reprezentantul vizibil al lui Dumnezeu.

13. Pe ce bază au fost repartizaţi leviţii în serviciul lor?

¹³ Apoi, leviţii au fost puşi deoparte ca să-i slujească lui Iehova, ca preţ de răscumpărare pentru întâii născuţi ai Israelului. Ei au fost împărţiţi în trei grupuri, potrivit apartenenţei lor la familiile celor trei fii ai lui Levi: Gherşon, Chehat şi Merari. Pe baza acestei împărţiri au fost stabilite locurile lor în tabără şi responsabilităţile de serviciu. Bărbaţii de la 30 de ani în sus trebuiau să îndeplinească dificila sarcină de a transporta tabernacolul. Muncile mai uşoare le-au fost încredinţate celorlalţi leviţi, care aveau vârsta de la 25 de ani în sus. (În timpul lui David, limita de vârstă a fost coborâtă la 20 de ani.) (1 Cron. 23:24–32; Ezra 3:8)

14. Ce instrucţiuni au fost date pentru ca tabăra să fie păstrată curată?

¹⁴ Pentru ca tabăra să fie păstrată curată, au fost date instrucţiuni referitoare la punerea în carantină a bolnavilor, la ispăşirea care trebuia făcută pentru faptele de infidelitate, la rezolvarea cazurilor în care un bărbat avea îndoieli cu privire la conduita soţiei sale şi la asigurarea conduitei corecte a celor ce se separau prin făgăduinţă ca nazirei pentru Iehova. Întrucât poporul urma să poarte numele Dumnezeului său, el trebuia să trăiască potrivit poruncilor divine.

15. a) Ce contribuţii au fost aduse cu ocazia inaugurării altarului? b) Ce nu trebuiau să uite israeliţii, şi ce trebuia să le amintească Paştele?

¹⁵ Moise a prezentat apoi unele detalii referitoare la luna precedentă (Num. 7:1, 10; Ex. 40:17), după care a vorbit despre contribuţiile celor 12 căpetenii ale poporului. Nu existase spirit de competiţie şi nimeni nu-şi căutase propria glorie, ci fiecare adusese exact aceeaşi contribuţie. Toţi trebuiau să păstreze în minte că mai presus de aceste căpetenii şi de Moise era Iehova Dumnezeu, care îi dădea instrucţiuni lui Moise. Ei nu trebuiau să uite niciodată care erau relaţiile lor cu Iehova. Paştele trebuia să le amintească faptul că Iehova îi eliberase din Egipt în mod miraculos. Ei l-au sărbătorit în pustiu, la timpul fixat, la un an după plecarea din Egipt.

16. Cum a condus Iehova naţiunea, şi ce semnale de trompetă au fost stabilite?

¹⁶ Aşa cum condusese poporul la ieşirea din Egipt, Iehova a condus în continuare naţiunea în călătoriile ei, ziua printr-un nor care acoperea tabernacolul, sau cortul Mărturiei, iar noaptea prin ceva ce părea a fi un foc. Când norul se deplasa, se deplasa şi naţiunea. Când norul rămânea deasupra tabernacolului, naţiunea rămânea pe loc câteva zile, o lună sau mai mult timp, după cum spune relatarea: „La porunca lui Iehova îşi aşezau tabăra şi la porunca lui Iehova plecau. Ei îşi îndeplineau îndatoririle faţă de Iehova, ascultând de porunca lui Iehova dată prin Moise“ (Num. 9:23). Când s-a apropiat momentul plecării de la Sinai, au fost stabilite anumite semnale de trompetă atât pentru a aduna poporul, cât şi pentru a conduce prin pustiu grupurile ce alcătuiau tabăra.

17. Descrieţi cum se deplasa naţiunea.

¹⁷ Evenimentele din pustiu (10:11—21:35). În cele din urmă, în a 20-a zi a lunii a doua, Iehova a ridicat norul de deasupra tabernacolului, dând astfel Israelului semnalul de plecare din regiunea Sinai. Având arca legământului lui Iehova în mijlocul lor, israeliţii s-au îndreptat spre Cades-Barnea, care se afla la aproximativ 240 de kilometri spre nord. Ziua, în timp ce se deplasau, norul lui Iehova era deasupra lor. Ori de câte ori pornea arca, Moise îl ruga pe Iehova să se ridice şi să-i risipească pe duşmanii săi şi, ori de câte ori se oprea arca, el se ruga ca Iehova să se întoarcă la „miile nenumărate ale lui Israel“ (10:36).

18. Cum s-a plâns poporul în drum spre Cades-Barnea, şi cum a modificat Iehova procedura teocratică în tabără?

¹⁸ În tabără au apărut însă probleme. În timpul călătoriei spre Cades-Barnea, care se afla la nord, poporul s-a plâns, de cel puţin trei ori. Pentru a pune capăt primei revolte, Iehova a trimis un foc ca să-i mistuie pe unii din popor. Apoi, „mulţimea amestecată“ i-a provocat pe israeliţi să murmure pentru că nu mai aveau ca în Egipt peşte, castraveţi, pepeni, praz, ceapă şi usturoi, ci numai mană (11:4). Moise a fost atât de descurajat, încât l-a rugat pe Iehova mai degrabă să-l omoare decât să-l lase în continuare să poarte ca o doică acest popor. Din consideraţie faţă de el, Iehova a luat din spiritul care era peste Moise şi l-a pus peste 70 de bătrâni, iar aceştia au început să-l ajute pe Moise ca profeţi în tabără. După aceea, poporul a primit carne din belşug. Aşa cum se întâmplase şi mai înainte, un vânt de la Iehova a suflat dinspre mare şi a adus prepeliţe, iar poporul, dând dovadă de egoism, a strâns cu lăcomie mari cantităţi, pe care le-au stocat. Mânia lui Iehova a izbucnit împotriva poporului şi El i-a doborât pe mulţi din cauza poftei lor egoiste (Ex. 16:2, 3, 13).

19. Cum a pus capăt Iehova criticilor aduse de Miriam şi de Aaron?

¹⁹ Problemele au continuat. Miriam şi Aaron nu l-au mai considerat pe fratele lor mai tânăr, Moise, reprezentantul lui Iehova, cum era de fapt, şi l-au criticat în legătură cu soţia sa, care venise de puţin timp în tabără. Ei au cerut să aibă o autoritate mai mare, comparabilă cu a lui Moise, cu toate că „bărbatul Moise era, fără îndoială, cel mai smerit dintre toţi oamenii de pe faţa pământului“ (Num. 12:3). Iehova însuşi a corectat lucrurile şi a făcut cunoscut faptul că Moise ocupa o poziţie specială, lovind-o cu lepră pe Miriam, care, din câte se pare, fusese instigatoarea. Mai târziu, ea a fost vindecată doar la intervenţia lui Moise.

20, 21. Ce evenimente l-au determinat pe Iehova să decreteze că Israelul trebuia să pribegească 40 de ani prin pustiu?

²⁰ Când a sosit la Cades, Israelul şi-a aşezat tabăra la hotarul Ţării Promise. Iehova i-a dat atunci instrucţiuni lui Moise, spunându-i să trimită nişte spioni care să cerceteze ţara. Aceştia au intrat pe la sud şi au mers spre nord până la „intrarea în Hamat“, parcurgând sute de kilometri în 40 de zile (13:21). Când spionii s-au întors, aducând cu ei câteva din roadele bogate ale Canaanului, zece dintre aceştia, dovedind lipsă de credinţă, au susţinut că ar fi o nebunie să urce împotriva unui popor atât de puternic şi a unor oraşe atât de fortificate. Caleb a prezentat un raport favorabil, încercând să liniştească adunarea, dar fără succes. Spionii răzvrătiţi au umplut de frică inimile israeliţilor, spunând că ţara îşi ‘mânca locuitorii’ şi că ‘toţi oamenii pe care i-au văzut acolo erau bărbaţi cu o statură neobişnuit de mare’. În timp ce murmurele răzvrătiţilor cuprindeau tabăra, Iosua şi Caleb au implorat poporul: „Iehova este cu noi. Nu vă temeţi de ei!“ (13:32; 14:9). Însă adunarea cerea ca aceştia să fie omorâţi cu pietre.

²¹ Iehova a intervenit atunci în mod direct, spunându-i lui Moise: „Până când mă va dispreţui poporul acesta? Până când nu vor crede în mine, în pofida tuturor semnelor pe care le-am făcut în mijlocul lor?“ (14:11). Moise l-a implorat pe Iehova să nu distrugă naţiunea, deoarece erau în joc numele şi faima Sa. De aceea, Iehova a decretat că Israelul trebuia să pribegească în continuare prin pustiu până când aveau să moară toţi cei din popor de la 20 de ani în sus, care fuseseră înregistraţi. Dintre bărbaţii înregistraţi, numai lui Iosua şi lui Caleb avea să li se permită să intre în Ţara Promisă. Zadarnic a încercat poporul să urce din proprie iniţiativă împotriva amaleciţilor şi a canaaniţilor, fiindcă a suferit o înfrângere cumplită. Cât de scump au plătit israeliţii pentru că n-au avut respect faţă de Iehova şi faţă de reprezentanţii săi loiali!

22. Cum a fost subliniată importanţa ascultării?

²² Israeliţii mai aveau multe de învăţat în ce priveşte ascultarea. De aceea, Iehova le-a dat şi alte legi care subliniau această necesitate. El le-a făcut cunoscut că, la intrarea în Ţara Promisă, trebuiau să facă ispăşire pentru greşelile comise, dar cel care în mod intenţionat nu avea să asculte trebuia să fie nimicit negreşit. Astfel, când a fost găsit un bărbat care aduna lemne în sabat, încălcând astfel legea, Iehova a poruncit: „Bărbatul acela să fie omorât negreşit“ (15:35). Iehova le-a poruncit israeliţilor să poarte franjuri la poalele veşmintelor, pentru ca astfel să-şi aducă aminte de poruncile sale şi de importanţa faptului de a asculta de ele.

23. La ce a dus răzvrătirea lui Core, Datan şi Abiram?

²³ Cu toate acestea, a izbucnit din nou o răzvrătire. Core, Datan, Abiram şi alţi 250 de bărbaţi de seamă ai adunării s-au unit, contestând autoritatea lui Moise şi a lui Aaron. Moise a prezentat cazul înaintea lui Iehova, spunându-le răzvrătiţilor: ‘Luaţi făraşe şi tămâie şi puneţi-le înaintea lui Iehova. Şi el să aleagă’ (16:6, 7). Gloria lui Iehova s-a arătat atunci întregii adunări. El şi-a executat prompt judecata, făcând pământul să se despice şi să înghită familiile lui Core, Datan şi Abiram şi trimiţând un foc să-i mistuie pe cei 250 de bărbaţi care ofereau tămâie, inclusiv pe Core. A doua zi, poporul a început să-i condamne pe Moise şi pe Aaron pentru acţiunea lui Iehova, iar El i-a lovit din nou cu o plagă, nimicind 14 700 de răzvrătiţi.

24. Ce semn a înfăptuit Iehova ca să pună capăt răzvrătirii?

²⁴ Din cauza celor întâmplate, Iehova a poruncit ca fiecare trib să aducă înaintea sa un toiag, inclusiv un toiag cu numele lui Aaron pentru tribul lui Levi. În ziua următoare, Iehova a arătat clar că l-a ales pe Aaron pentru serviciul preoţesc, deoarece numai toiagul său a fost găsit plin de flori şi de migdale coapte. Acesta trebuia păstrat în arca legământului „ca semn . . . pentru fiii cu spirit de răzvrătire“ (Num. 17:10; Evr. 9:4). După aceea, au fost date şi alte instrucţiuni cu privire la susţinerea preoţiei prin intermediul zeciuielilor şi cu privire la folosirea apei de curăţire împreună cu cenuşa unei vaci roşii. Apoi relatarea ne readuce la Cades. Acolo a murit şi a fost îngropată Miriam.

25. Cum au neglijat Moise şi Aaron să-l sfinţească pe Iehova, şi care a fost rezultatul?

²⁵ Aflată iarăşi la hotarul Ţării Promise, adunarea s-a certat cu Moise din cauza lipsei de apă. Iehova a considerat că adunarea se certa, de fapt, cu el. De aceea, s-a arătat în gloria Sa, poruncindu-i lui Moise să ia toiagul şi să scoată apă din stâncă. L-au sfinţit atunci Moise şi Aaron pe Iehova? În loc să facă lucrul acesta, Moise a lovit de două ori stânca plin de mânie. Poporul şi vitele au primit apă de băut, dar Moise şi Aaron nu i-au atribuit lui Iehova meritul pentru miracolul care avusese loc. Extenuanta călătorie prin pustiu se apropia de sfârşit, însă cei doi şi-au atras dezaprobarea lui Iehova şi li s-a spus că nu aveau să intre în Ţara Promisă. Mai târziu, Aaron a murit pe muntele Hor, iar fiul său Eleazar a preluat funcţia de mare preot.

26. Ce evenimente au avut loc în timp ce Israelul ocolea Edomul?

²⁶ Israelul s-a îndreptat spre est, a încercat să treacă prin ţara Edomului, dar nu i s-a permis. În timp ce făcea un mare ocol, înconjurând Edomul, poporul a avut din nou probleme, fiindcă a murmurat împotriva lui Dumnezeu şi a lui Moise. Israeliţii se săturaseră de mană şi erau însetaţi. Din cauza spiritului lor de răzvrătire, Dumnezeu a trimis printre ei şerpi veninoşi, astfel că mulţi au murit. În cele din urmă, când Moise a intervenit în favoarea lor, Iehova i-a spus să facă un şarpe înfocat din aramă şi să-l pună pe un stâlp. Cei care erau muşcaţi de şerpi şi priveau la şarpele de aramă rămâneau în viaţă. Israeliţii s-au îndreptat apoi spre nord, dar au fost împiedicaţi de Sihon, regele amoriţilor, şi apoi de Og, regele Basanului, care au purtat război cu ei. Israelul i-a înfrânt pe aceşti doi regi şi le-a ocupat teritoriile aflate la est de Valea Riftului.

27. Cum au fost dejucate de Iehova planurile lui Balac în legătură cu Balaam?

²⁷ Evenimentele din câmpiile Moabului (22:1—36:13). Aşteptând cu nerăbdare să intre în Canaan, israeliţii s-au adunat în câmpiile aride ale Moabului, la nord de Marea Moartă şi la est de Iordan, faţă în faţă cu Ierihonul. Văzând acea tabără uriaşă care se întindea înaintea lor, moabiţii au fost cuprinşi de o spaimă cumplită. După ce s-au consultat cu madianiţii, Balac, regele lor, a trimis după Balaam, cerându-i să blesteme Israelul prin ghicitorie. Deşi Dumnezeu i-a spus lui Balaam în mod direct: „Să nu te duci cu ei“, el a vrut să meargă (22:12). El dorea recompensa. În cele din urmă, a plecat, dar a fost oprit de un înger, iar măgăriţa sa i-a vorbit în mod miraculos, mustrându-l. Când, în sfârşit, a început să profeţească despre Israel, Balaam a fost îmboldit de spiritul lui Dumnezeu, astfel că cele patru declaraţii profetice, care au rămas proverbiale, au fost în realitate binecuvântări pentru naţiunea lui Dumnezeu. Acestea preziceau chiar că o stea urma să iasă din Iacob şi un sceptru avea să se ridice din Israel pentru a supune şi a distruge.

28. Ce capcană subtilă i-a fost întinsă Israelului la sugestia lui Balaam, dar cum a fost oprită plaga adusă de Iehova?

²⁸ Balac s-a înfuriat pentru că Balaam n-a blestemat Israelul. Însă Balaam a căutat să obţină favoarea regelui, sugerându-i o stratagemă: moabiţii să se folosească de femeile lor pentru a-i ademeni pe bărbaţii Israelului să participe la ritualurile obscene, caracteristice închinării la Baal (31:15, 16). Acolo, chiar la hotarul Ţării Promise, israeliţii au comis acte de imoralitate crasă şi s-au închinat la dumnezei falşi. Iehova s-a aprins de mânie şi i-a lovit cu o plagă. Atunci Moise a cerut ca nelegiuiţii să fie aspru pedepsiţi. Când Fineas, fiul marelui preot, a văzut o căpetenie aducând o femeie madianită în tabără, chiar în cortul său, s-a dus după ei şi i-a omorât, străpungând-o pe femeie prin părţile genitale. Cu aceasta, plaga a luat sfârşit, numărul morţilor fiind de 24 000 de israeliţi.

29. a) Ce a dezvăluit recensământul făcut la sfârşitul celui de-al 40-lea an? b) Ce pregătiri s-au făcut apoi pentru intrarea în Ţara Promisă?

²⁹ Iehova le-a poruncit apoi lui Moise şi lui Eleazar să facă din nou un recensământ al poporului, aşa cum fusese făcut cu aproape 39 de ani în urmă la muntele Sinai. La final, numărătoarea nu arăta să fi avut loc vreo creştere. Dimpotrivă, erau cu 1 820 de bărbaţi mai puţin. Niciunul dintre cei înregistraţi pentru armată la Sinai nu mai rămăsese în viaţă, cu excepţia lui Iosua şi a lui Caleb. Aşa cum spusese Iehova, toţi muriseră în pustiu. Iehova a dat apoi instrucţiuni cu privire la împărţirea ţării ca moştenire. El a repetat că Moise nu avea să intre în Ţara Promisă, pentru că nu-l sfinţise la apele de la Meriba (20:13; 27:14). Iosua a fost împuternicit ca succesor al lui Moise.

30. Cum au fost pedepsiţi madianiţii, şi cui i s-a repartizat teritoriul de la est de Iordan?

³⁰ Prin intermediul lui Moise, Iehova i-a reamintit Israelului importanţa legilor sale privitoare la jertfe şi la sărbători, precum şi seriozitatea făgăduinţelor. De asemenea, el l-a însărcinat pe Moise să-i pedepsească pe madianiţi pentru că ademeniseră Israelul să se închine la Baal Peor. Toţi bărbaţii madianiţi au fost ucişi în bătălie şi, împreună cu ei, şi Balaam. Au fost cruţate numai fetele fecioare, 32 000 dintre ele fiind luate captive. A fost luată multă pradă, inclusiv 808 000 de animale. Niciun israelit nu şi-a pierdut viaţa în luptă. Fiii lui Ruben şi ai lui Gad, care erau crescători de vite, au cerut să se stabilească în teritoriul de la est de Iordan. După ce au promis că vor ajuta la cucerirea Ţării Promise, cererea le-a fost aprobată, astfel că aceste două triburi, împreună cu jumătate din tribul lui Manase au primit în stăpânire acel podiş bogat.

31. a) Cum trebuia să asculte în continuare Israelul de Iehova după ce intra în ţară? b) Ce instrucţiuni s-au dat cu privire la moştenirile tribale?

³¹ După o trecere în revistă a popasurilor făcute în timpul acestei călătorii de 40 de ani, relatarea îndreaptă din nou atenţia spre necesitatea de a asculta de Iehova. Dumnezeu avea să le dea israeliţilor ţara, dar ei trebuiau să execute sentinţele sale, să-i alunge pe locuitorii ei depravaţi, care se închinau la demoni, şi să distrugă orice urmă a religiei lor idolatre. Au fost stabilite în mod amănunţit graniţele ţării pe care le-o dădea Dumnezeu. Ea trebuia să le fie împărţită prin tragere la sorţi. Leviţii, cărora nu li se dădea moştenire ca trib, trebuiau să primească 48 de oraşe cu păşunile lor, şase dintre ele urmând să fie oraşe de refugiu pentru ucigaşul neintenţionat. Un teritoriu nu putea fi transferat prin căsătorie altui trib, ci trebuia să rămână al tribului respectiv. Dacă nu exista niciun moştenitor de sex bărbătesc, fiicele care primeau o moştenire, cum au fost, de exemplu, fiicele lui Ţelofhad, trebuiau să se căsătorească în tribul lor (27:1–11; 36:1–11). Cartea Numerele se încheie cu aceste porunci date de Iehova prin Moise. Israeliţii erau, în sfârşit, pregătiţi să intre în Ţara Promisă.

DE CE ESTE DE FOLOS

32. Cum sunt prefigurate în Numerele serviciul lui Isus şi jertfa sa?

³² Isus a făcut de mai multe ori referire la cartea Numerele, iar apostolii săi şi alţi scriitori ai Bibliei demonstrează clar cât de importantă şi de folositoare este ea. Apostolul Pavel a făcut o comparaţie între serviciul fidel al lui Isus şi cel al lui Moise, despre care se vorbeşte pe larg în cartea Numerele (Evr. 3:1–6). Înţelegem din nou că jertfele de animale şi presărarea cenuşii unei vaci roşii tinere, despre care citim în Numerele 19:2–9, sunt prefigurări ale jertfei lui Cristos, a cărei valoare de curăţire este cu mult superioară (Evr. 9:13, 14).

33. De ce apa care a ţâşnit din stâncă prezintă interes pentru noi astăzi?

³³ Pavel a arătat, de asemenea, că apa care a ţâşnit din stâncă în pustiu are o semnificaţie profundă pentru noi. El spune că israeliţii „au băut din stânca spirituală care-i urma, iar stânca aceea îl reprezenta pe Cristos“ (1 Cor. 10:4; Num. 20:7–11). În mod potrivit, Cristos însuşi a zis: „Celui ce bea din apa pe care i-o voi da eu nu-i va mai fi sete niciodată, ci apa pe care i-o voi da va deveni în el un izvor de apă care ţâşneşte ca să dea viaţă veşnică“ (Ioan 4:14).

34. Cum a arătat Isus că şarpele de aramă avea semnificaţie profetică?

³⁴ Isus s-a referit, de asemenea, la un incident consemnat în Numerele, care a prefigurat minunata îngrijire acordată de Dumnezeu prin intermediul lui. „Aşa cum Moise a înălţat şarpele în pustiu“, a zis el, „tot aşa trebuie să fie înălţat Fiul omului, pentru ca oricine crede în el să aibă viaţă veşnică“ (Ioan 3:14, 15; Num. 21:8, 9).

35. a) Cu privire la ce trebuie să fie atenţi creştinii, aşa cum reiese din ceea ce li s-a întâmplat israeliţilor în pustiu, şi de ce? b) La ce exemple de lăcomie şi răzvrătire s-au referit Iuda şi Petru în scrisorile lor?

³⁵ De ce au fost condamnaţi israeliţii să pribegească 40 de ani prin pustiu? Din cauza lipsei de credinţă. În această privinţă, apostolul Pavel a dat un puternic avertisment: „Aveţi grijă, fraţilor, ca nu cumva să se dezvolte în vreunul dintre voi o inimă rea, lipsită de credinţă, prin îndepărtarea de Dumnezeul cel viu, ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi“. Acei israeliţi au murit în pustiu din cauza neascultării şi a lipsei de credinţă. „Să facem deci tot posibilul să intrăm în această odihnă [a lui Dumnezeu], ca nu cumva cineva să cadă şi să urmeze acelaşi exemplu de neascultare.“ (Evr. 3:7—4:11; Num. 13:25—14:38) Avertizându-i pe creştini cu privire la oamenii lipsiţi de pietate care vorbesc de rău despre lucrurile sfinte, Iuda s-a referit la lăcomia lui Balaam şi la vorbirea răzvrătită a lui Core împotriva lui Moise, slujitorul lui Iehova (Iuda 11; Num. 22:7, 8, 22; 26:9, 10). Şi Petru a spus despre Balaam că „a iubit răsplata pentru nelegiuire“, iar glorificatul Isus, în revelaţia pe care a dat-o prin Ioan, a zis despre Balaam că ‘a pus o piatră de poticnire înaintea lui Israel, ca să comită idolatrie şi fornicaţie’. Cu siguranţă, congregaţia creştină de astăzi trebuie avertizată cu privire la astfel de oameni lipsiţi de pietate (2 Pet. 2:12–16; Rev. 2:14).

36. Împotriva căror practici dăunătoare a avertizat Pavel, şi cum putem trage foloase astăzi din sfaturile sale?

³⁶ Când a apărut un caz de imoralitate în congregaţia din Corint, Pavel le-a scris discipolilor să nu ‘dorească lucruri rele’, referindu-se în mod concret la cartea Numerele. El a îndemnat: „Nici să nu comitem fornicaţie, cum au comis fornicaţie unii dintre ei, şi într-o singură zi au căzut douăzeci şi trei de mii“ (1 Cor. 10:6, 8; Num. 25:1–9; 31:16).b Dar ce putem spune despre episodul în care israeliţii s-au plâns că ascultarea de poruncile lui Dumnezeu le aducea necazuri şi s-au arătat nemulţumiţi de mana dată de Iehova? Pavel spune: „Să nu-l punem la încercare pe Iehova, cum l-au pus la încercare unii dintre ei, şi au pierit prin şerpi“ (1 Cor. 10:9; Num. 21:5, 6). Apoi, Pavel continuă: „Să nu murmurăm, cum au murmurat unii dintre ei, şi au pierit prin nimicitorul“. Prin ce experienţe amare a trecut Israelul fiindcă a murmurat împotriva lui Iehova, a reprezentanţilor săi şi a îngrijirilor sale! Aceste lucruri care „s-au întâmplat cu ei ca exemple“ ar trebui să ne servească astăzi tuturor drept avertisment, ca să-i slujim în continuare lui Iehova cu încredere deplină (1 Cor. 10:10, 11; Num. 14:2, 36, 37; 16:1–3, 41; 17:5, 10).

37. Arătaţi cum ne ajută Numerele să înţelegem alte pasaje biblice.

³⁷ Numerele ne oferă totodată informaţii care ne ajută să înţelegem mai bine multe alte pasaje biblice (Num. 28:9, 10 — Mat. 12:5; Num. 15:38 — Mat. 23:5; Num. 6:2–4 — Luca 1:15; Num. 4:3 — Luca 3:23; Num. 18:31 — 1 Cor. 9:13, 14; Num. 18:26 — Evr. 7:5–9; Num. 17:8–10 — Evr. 9:4).

38. În ce moduri remarcabile este de folos cartea Numerele, şi spre ce ne îndreaptă ea atenţia?

³⁸ Cartea Numerele este cu adevărat inspirată de Dumnezeu şi de folos pentru că ne învaţă cât de important este să ascultăm de Iehova şi să manifestăm respect faţă de cei pe care El i-a pus supraveghetori în mijlocul poporului său. Prin exemplele pe care le conţine, cartea condamnă nelegiuirea, iar prin întâmplările cu semnificaţie profetică ne îndreaptă atenţia spre Cel pe care Iehova l-a desemnat ca Salvator şi Conducător al poporului său de astăzi. De asemenea, Numerele constituie un element de legătură important şi instructiv în relatarea evenimentelor ce culminează cu instaurarea Regatului drept al lui Iehova, pe care Dumnezeu i l-a încredinţat lui Isus Cristos, Mediatorul şi Marele Preot numit de el.

[Note de subsol]