Cartea biblică numărul 21 — Eclesiastul

Scriitorul: Solomon

Locul scrierii: Ierusalim

Data încheierii scrierii: înainte de 1000 î.e.n.

 1. Cărui scop măreţ a slujit scrierea cărţii Eclesiastul?

CARTEA Eclesiastul a fost scrisă pentru a sluji unui scop măreţ. Fiind conducătorul unui popor dedicat lui Iehova, Solomon avea responsabilitatea de a veghea ca israeliţii să rămână uniţi şi fideli dedicării lor. El s-a străduit să-şi îndeplinească această misiune cu ajutorul sfaturilor înţelepte din Eclesiastul.

 2. Cum este exprimat scopul acestei cărţi de numele ei ebraic, şi de ce este acest nume mai potrivit decât cel din greacă sau din română?

² În Eclesiastul 1:1, Solomon se prezintă drept ‛convocatorul’. Cuvântul ebraic folosit aici este Qohéleth, iar în Biblia ebraică acesta este şi numele cărţii. În Septuaginta, titlul ei este Ekklesiastés, care înseamnă „membru al unei ekklesia (congregaţie, adunare)“, de la el provenind numele acestei cărţi în limba română. Însă o traducere mai exactă a lui Qohéleth este „Convocatorul“, apelativ care i se potriveşte şi mai bine lui Solomon. El arată cu ce scop a scris regele această carte.

 3. În ce sens a fost Solomon un convocator?

³ În ce sens a fost regele Solomon un convocator, şi cu ce scop i-a convocat el pe alţii? El a fost un convocator al israeliţilor, poporul său, precum şi al însoţitorilor lor, locuitorii temporari. El i-a convocat pe toţi aceştia să i se închine lui Iehova, Dumnezeul său. Mai înainte, Solomon construise la Ierusalim templul lui Iehova, iar cu ocazia dedicării acestuia el i-a adunat, sau i-a convocat, pe toţi ca să i se închine lui Dumnezeu (1 Regi 8:1). Prin intermediul cărţii Eclesiastul, el s-a străduit să-şi convoace poporul să înfăptuiască lucrări valoroase şi să se ţină departe de lucrările neroditoare şi deşarte ale lumii (Ecl. 12:8–10).

 4. De ce este considerat Solomon scriitorul cărţii Eclesiastul?

⁴ Deşi Solomon nu este menţionat cu numele, din mai multe pasaje reiese cu claritate că el este scriitorul cărţii. Convocatorul spune că este „fiul lui David“, care a devenit „rege peste Israel, la Ierusalim“. Numai regelui Solomon i se pot aplica aceste cuvinte, deoarece succesorii săi de la Ierusalim au fost regi doar peste Iuda. În plus, convocatorul mai spune: „Am crescut mult în înţelepciune, mai mult decât toţi cei ce au fost înainte de mine în Ierusalim, şi inima mea a văzut multă înţelepciune şi cunoştinţă“ (1:1, 12, 16). Această descriere i se potriveşte bine lui Solomon. Din Eclesiastul 12:9 aflăm că el „a meditat şi a cercetat atent şi a pus în ordine multe proverbe“. Regele Solomon a rostit trei mii de proverbe (1 Regi 4:32). În Eclesiastul 2:4–9 se vorbeşte despre programul de construcţii al scriitorului, despre vii, grădini şi parcuri, despre un sistem de irigaţie, despre organizarea servitorilor şi a servitoarelor, despre argintul şi aurul pe care l-a strâns el, precum şi despre alte realizări. Solomon a făcut toate aceste lucruri. Când a văzut înţelepciunea şi bogăţia lui Solomon, regina din Seba a exclamat: „Nu mi s-a spus nici pe jumătate!“ (1 Regi 10:7).

 5. Unde şi când trebuie să fi fost scrisă cartea Eclesiastul?

⁵ Cartea menţionează Ierusalimul ca fiind locul redactării, deoarece despre convocator se spune că a fost rege „la Ierusalim“. Ea trebuie să fi fost scrisă înainte de anul 1000 î.e.n., spre sfârşitul domniei de 40 de ani a lui Solomon, după ce regele realizase multe dintre lucrările menţionate în carte, însă înaintea căderii lui în idolatrie. Până atunci, Solomon trebuie să fi dobândit o vastă cunoştinţă despre îndeletnicirile oamenilor şi despre goana lor după avuţii. La data aceea, el trebuie să se fi bucurat încă de favoarea lui Dumnezeu, care l-a inspirat să scrie această carte.

 6. Ce obiecţii s-au adus cu privire la caracterul inspirat al cărţii Eclesiastul, dar cum pot fi ele respinse?

⁶ Cum putem avea certitudinea că Eclesiastul este o carte „inspirată de Dumnezeu“? Unii ar putea pune la îndoială caracterul inspirat al acestei cărţi deoarece în paginile ei nu apare numele divin, Iehova. Însă, cu siguranţă, cartea Eclesiastul apără închinarea adevărată adusă lui Dumnezeu şi foloseşte de mai multe ori expresia ha’Elohím, „adevăratul Dumnezeu“. O altă obiecţie este aceea că în celelalte cărţi ale Bibliei nu se citează direct din cartea Eclesiastul. Totuşi, învăţăturile şi principiile prezentate aici sunt în perfectă armonie cu restul Scripturilor. Iată ce se spune într-o lucrare: „Cartea intitulată Koheleth, sau Eclesiastul, a fost întotdeauna recunoscută atât de iudei, cât şi de Biserica Creştină drept o carte scrisă sub inspiraţia Celui Atotputernic şi s-a considerat în mod potrivit că face parte din canonul sacru“.a

 7. De ce a fost Solomon cel mai potrivit pentru a scrie cartea Eclesiastul?

⁷ Unii critici ai Bibliei au afirmat că Eclesiastul nu a fost scris de Solomon şi că nu este o parte autentică a Scripturilor inspirate, întrucât limbajul şi filozofia acestei cărţi ar aparţine unei perioade mai târzii. Ceea ce pierd ei din vedere însă este că Solomon dobândise numeroase cunoştinţe foarte probabil în urma programului de dezvoltare pe care l-a iniţiat în domeniul industriei şi al comerţului cu alte ţări, precum şi a contactelor pe care le-a avut cu demnitarii voiajori şi cu lumea exterioară (1 Regi 4:30, 34; 9:26–28; 10:1, 23, 24). Frederick Cook a scris într-o lucrare a sa: „Ocupaţiile cotidiene şi obiectivele pe care şi le propusese marele rege evreu trebuie să-l fi ridicat cu mult deasupra nivelului gândirii, al limbajului şi al vieţii evreilor obişnuiţi“.b

 8. Care este cel mai puternic argument în favoarea canonicităţii cărţii Eclesiastul?

⁸ Dar sunt oare neapărat necesare surse extrabiblice pentru a stabili canonicitatea cărţii Eclesiastul? O examinare a cărţii va dezvălui nu numai armonia ei internă, ci şi armonia care există între ea şi celelalte cărţi ale Sfintelor Scripturi din care face cu adevărat parte.

CONŢINUTUL CĂRŢII ECLESIASTUL

 9. La ce concluzie a ajuns convocatorul în ce priveşte îndeletnicirile fiilor oamenilor?

⁹ Deşertăciunea modului de viaţă al omului (1:1—3:22). Cuvintele introductive prezintă tema cărţii: „«Deşertăciunea deşertăciunilor!», a spus convocatorul, «deşertăciunea deşertăciunilor! Totul este deşertăciune!»“. La ce foloseşte truda şi munca omului? O generaţie trece, alta vine, ciclurile naturale ale pământului se repetă şi „nu este nimic nou sub soare“ (1:2, 3, 9). Convocatorul şi-a propus să caute şi să cerceteze înţelepciunea legată de îndeletnicirile chinuitoare ale fiilor oamenilor, dar a ajuns la concluzia că înţelepciunea şi prostia, realizările şi truda, faptul că un om mănâncă şi bea, toate acestea sunt „deşertăciune şi goană după vânt“. El a ajuns să ‘urască viaţa’, acea viaţă plină de chin, cu obiective materialiste (1:14; 2:11, 17).

10. Care este darul lui Dumnezeu, dar care este în cele din urmă sfârşitul omului păcătos?

¹⁰ Pentru fiecare lucru există un timp fixat. Într-adevăr, Dumnezeu „a făcut orice lucru frumos la timpul lui“. Scopul său referitor la creaturile sale este ca ele să se bucure de viaţă pe pământ. „Am înţeles că nimic nu este mai bun pentru ei decât să fie veseli şi să facă binele în viaţă şi ca orice om să mănânce, să bea şi să se bucure de truda lui. Acesta este darul lui Dumnezeu.“ Dar, vai! Omul păcătos are acelaşi sfârşit ca animalele: „Cum moare unul, aşa moare şi celălalt; toţi au acelaşi spirit şi omul nu întrece cu nimic animalul, căci totul este deşertăciune“ (3:1, 11–13, 19).

11. Ce sfaturi înţelepte îi dă convocatorul omului care se teme de Dumnezeu?

¹¹ Sfaturi înţelepte pentru cei ce se tem de Dumnezeu (4:1—7:29). Solomon îi consideră fericiţi pe cei morţi, deoarece ei au scăpat de „toate asupririle care se fac sub soare“. În continuare, el descrie unele lucrări deşarte şi chinuitoare. Totodată, el dă următoarele sfaturi înţelepte: „Mai bine doi decât unul“ şi „Funia împletită în trei nu se rupe uşor“ (4:1, 2, 9, 12). El dă sfaturi excelente referitoare la modul în care trebuie să se întrunească poporul lui Dumnezeu: „Păzeşte-ţi piciorul când te duci la casa adevăratului Dumnezeu şi apropie-te mai degrabă să asculţi“. Nu te pripi să vorbeşti înaintea lui Dumnezeu; „cuvintele să-ţi fie puţine“ şi împlineşte-ţi făgăduinţa pe care i-ai făcut-o lui Dumnezeu. „Teme-te de adevăratul Dumnezeu!“ Când săracii sunt asupriţi, adu-ţi aminte că „peste cel mare veghează unul mai mare şi peste ei sunt unii şi mai mari“. Dulce este somnul celui ce slujeşte, remarcă el, dar bogatul este prea neliniştit ca să doarmă. Şi totuşi acesta a venit pe lume gol şi, când pleacă din ea, nu poate duce nimic cu el din toată truda lui (5:1, 2, 4, 7, 8, 12, 15).

12. Ce sfaturi se dau cu privire la întrebările fundamentale referitoare la viaţă şi la avantajele pe care le are înţelepciunea în comparaţie cu banii?

¹² Un om poate primi bogăţii şi glorie, dar la ce i-ar folosi să trăiască „de două ori o mie de ani“ dacă n-ar vedea binele? Este mai bine să meditezi la întrebările fundamentale referitoare la viaţă şi la moarte, decât să stai cu cei fără minte „în casa de veselie“. Este mai bine să primeşti mustrarea celui înţelept, fiindcă „râsul celui fără minte este ca pârâitul spinilor sub oală“. Înţelepciunea este de mare folos. „Fiindcă înţelepciunea aduce ocrotire, aşa cum şi banul aduce ocrotire, dar folosul cunoştinţei este că înţelepciunea îi ţine în viaţă pe cei ce o au.“ Dar de ce a ajuns calea oamenilor plină de chin? „Adevăratul Dumnezeu i-a făcut pe oameni drepţi, dar ei au născocit multe alte planuri.“ (6:6; 7:4, 6, 12, 29)

13. Ce sfat dă convocatorul, ce laudă el, şi ce spune despre locul unde merge omul?

¹³ Toţi au acelaşi sfârşit (8:1—9:12). „Păzeşte porunca regelui“, sfătuieşte convocatorul. Dar el spune că, întrucât sentinţa împotriva unei fapte rele nu este executată imediat, „inima fiilor oamenilor este şi mai hotărâtă să facă răul“ (8:2, 11). El laudă veselia, dar există şi un lucru rău! Toţi oamenii merg în aceeaşi direcţie: spre moarte! Cei vii sunt conştienţi că vor muri, „dar cei morţi nu sunt conştienţi de nimic . . . Tot ce găseşte mâna ta să facă fă cu toată puterea ta, căci în Şeol, locul unde te duci, nu este nici lucrare, nici plan, nici cunoştinţă, nici înţelepciune“ (9:5, 10).

14. a) Ce înţelepciune practică scoate în evidenţă convocatorul? b) Ce spune el în încheiere?

¹⁴ Înţelepciunea practică şi obligaţia omului (9:13—12:14). Convocatorul vorbeşte şi despre alte lucruri rele, cum ar fi „nebunia . . . ridicată în multe poziţii înalte“. De asemenea, el rosteşte multe proverbe privitoare la înţelepciunea practică şi spune că „tinereţea şi zorii vieţii sunt deşertăciune“ dacă omul nu ascultă de adevărata înţelepciune. El dă îndemnul: „Adu-ţi aminte de Marele tău Creator acum, în zilele tinereţii tale“. Altfel, ajuns la bătrâneţe, omul nu face decât să se întoarcă în ţărâna pământului, ceea ce confirmă cuvintele convocatorului: „Deşertăciunea deşertăciunilor! . . . Totul este deşertăciune“. Solomon a predat întotdeauna poporului cunoştinţa, deoarece „cuvintele înţelepţilor sunt ca nişte ţepuşe“, care stimulează la lucrări drepte. Însă, cu privire la înţelepciunea lumească, a avertizat: „Scrierea multor cărţi nu are sfârşit şi a te dedica prea mult studierii lor este obositor pentru carne“. Apoi, convocatorul ajunge la un grandios punct culminant, făcând un rezumat a tot ce a spus cu privire la deşertăciune şi la înţelepciune: „Iată concluzia a tot ce-ai auzit: Teme-te de adevăratul Dumnezeu şi respectă poruncile lui, fiindcă aceasta este datoria omului. Căci adevăratul Dumnezeu va aduce la judecată orice faptă şi orice lucru ascuns, ca să se ştie dacă este bun sau rău“ (10:6; 11:1, 10; 12:1, 8–14).

DE CE ESTE DE FOLOS

15. Ce deosebire face Solomon între îndeletnicirile chinuitoare şi lucrările folositoare?

¹⁵ Departe de a fi pesimistă, cartea Eclesiastul conţine numeroase nestemate ale înţelepciunii divine. Solomon nu include printre numeroasele realizări pe care le numeşte deşertăciuni construirea templului lui Iehova pe muntele Moria, din Ierusalim, şi nici închinarea curată adusă lui Iehova. El nu prezintă darul divin al vieţii drept deşertăciune, ci spune că acest dar i-a fost dat omului ca să se bucure şi să facă binele (3:12, 13; 5:18–20; 8:15). Îndeletnicirile chinuitoare sunt cele care nu ţin cont de Dumnezeu. Un tată poate strânge bogăţii pentru fiul său, dar un dezastru ar putea distruge totul, iar fiului său nu i-ar mai rămâne nimic. Mai bine ar fi să-i lase o moştenire spirituală, durabilă. Este o nenorocire să ai multe bunuri, dar să nu te poţi bucura de ele. Nenorocirea îi loveşte pe toţi bogaţii lumii: când mor, ‘pleacă’ cu mâinile goale (5:13–15; 6:1, 2).

16. Cum se armonizează cartea Qohéleth, sau Eclesiastul, cu învăţăturile lui Isus?

¹⁶ În Matei 12:42, Cristos Isus s-a numit pe sine „unul mai mare decât Solomon“. Întrucât Solomon l-a prefigurat pe Isus, sunt oare cuvintele lui Solomon din cartea Qohéleth în armonie cu învăţăturile lui Isus? Da, şi există numeroase paralele! Spre exemplu, Isus a subliniat vastitatea lucrării lui Dumnezeu prin cuvintele: „Tatăl meu a lucrat fără încetare până acum şi eu lucrez fără încetare“ (Ioan 5:17). Solomon se referă şi el la lucrările lui Dumnezeu când spune: „Şi am văzut toată lucrarea adevăratului Dumnezeu, am văzut că omul nu poate pătrunde lucrarea ce s-a făcut sub soare; oricât se străduieşte omul să cerceteze, tot n-o pătrunde. Şi, chiar dacă oamenii ar spune că sunt destul de înţelepţi ca să cunoască, tot n-ar fi în stare s-o pătrundă“ (Ecl. 8:17).

17. Ce alte paralele se pot face între cuvintele lui Isus şi cele ale lui Solomon?

¹⁷ Atât Isus, cât şi Solomon i-au îndemnat pe închinătorii adevăraţi să se întrunească (Mat. 18:20; Ecl. 4:9–12; 5:1). Afirmaţiile lui Isus privitoare la ‛încheierea acestui sistem’ şi la „timpurile fixate ale naţiunilor“ sunt în armonie cu declaraţia lui Solomon potrivit căreia „pentru orice lucru este un timp fixat, da, un timp pentru orice lucru de sub ceruri“ (Mat. 24:3; Luca 21:24; Ecl. 3:1).

18. Asemenea lui Solomon, ce sfaturi dau Isus şi discipolii săi?

¹⁸ Mai presus de toate, Isus şi discipolii săi au avertizat, asemenea lui Solomon, cu privire la capcanele materialismului. Înţelepciunea este adevărata ocrotire, întrucât ea „îi ţine în viaţă pe cei ce o au“, spune Solomon. „Continuaţi să căutaţi mai întâi regatul şi dreptatea Sa şi toate aceste lucruri vă vor fi adăugate“, spune Isus (Ecl. 7:12; Mat. 6:33). În Eclesiastul 5:10 citim: „Cine iubeşte argintul nu se satură de argint, iar cine iubeşte avuţia nu se satură de câştig. Şi aceasta este deşertăciune“. Foarte asemănător este sfatul pe care îl dă apostolul Pavel în 1 Timotei 6:6–19, unde citim că „iubirea de bani este rădăcina a tot felul de rele“. Există pasaje paralele de acest fel şi cu privire la alte învăţături biblice: Ecl. 3:17 — Fap. 17:31; Ecl. 4:1 — Iac. 5:4; Ecl. 5:1, 2 — Iac. 1:19; Ecl. 6:12 — Iac. 4:14; Ecl. 7:20 — Rom. 3:23; Ecl. 8:17 — Rom. 11:33.

19. Ce perspectivă fericită avem în prezent, în timp ce ne întrunim pentru a ne închina lui Iehova?

¹⁹ Domnia Regatului Fiului iubit al lui Dumnezeu, Isus Cristos, care, ca om, a fost un descendent al înţeleptului rege Solomon, va aduce în existenţă o nouă societate pământească (Rev. 21:1–5). Ceea ce a scris Solomon pentru a-i îndruma pe supuşii regatului său prefigurativ este de mare interes pentru toţi cei ce îşi pun acum speranţa în Regatul lui Dumnezeu, condus de Cristos Isus. Sub guvernarea sa, omenirea va respecta aceleaşi principii înţelepte care au fost enunţate de convocator şi se va bucura pentru eternitate de darul divin al unei vieţi fericite. Acum este timpul să ne întrunim pentru a ne închina lui Iehova, ca să avem parte de bucuriile vieţii sub Regatul său (Ecl. 3:12, 13; 12:13, 14).

[Note de subsol]