Respectaţi darul divin al procreării?
„ÎN TIMP ce eram întinsă pe masa îngustă şi tare din sala de naştere“, îşi aminteşte Joanne, „durerea a atins punctul culminant. Doctorul îşi spăla mîinile, dar nu prea repede. «Doctore», a strigat infirmiera, «iese copilul»! Grăbindu-se spre masă medicul mi-a zis: «Mai faceţi un efort.» Durerea era aproape insuportabilă. Şi apoi?
«Felicitări», spuse doctorul, «aveţi o fetiţă frumoasă.» Durerea pe care o simţisem o clipă mai înainte a fost uitată cînd corpul acela micuţ şi cald a fost rezemat de pieptul meu. Ţinîndu-ne de mînă, soţul meu şi cu mine admiram acest mic miracol uluitor care era rodul iubirii noastre reciproce.“
Darul divin al procreării este un lucru care te uimeşte. După ce a lucrat zeci de ani ca medic, doctorul Joseph Krimsky a scris: „Conceperea şi naşterea sînt miracole care depăşesc înţelegerea noastră. (. . .) Înseşi sentimentele de iubire şi extaz care stau la originea unirii celor două celule sexuale de sex masculin şi feminin sînt un mister (. . .) pe care ştiinţa nu poate să-l explice.“ — The Doctor’s Soliloquy (Monologul unui medic).
Explicaţia pe care o dă Biblia
‘Sentimentele de iubire şi extaz’ în cadrul căsătoriei sînt un dar de la Dumnezeu. Biblia recomandă bărbaţilor căsătoriţi: „Bucură-te cu soţia tinereţii tale (. . .) Să fii mereu în extaz de iubirea ei“ (Proverbe 5:18, 19). Evident, Dumnezeu voia ca raporturile sexuale între soţ şi soţie să contribuie la crearea unei legături afectuoase şi durabile. Copiii născuţi dintr-o astfel de unire aveau să aibă un bun început în viaţă. Astfel, scopul lui Dumnezeu — umplerea pămîntului cu fiinţe umane — ar fi fost realizat într-un mod excelent. — Geneza 1:27, 28.
Dar mulţi oameni nu au beneficiat de un bun început în viaţă. Unii au crescut într-un mediu în care domnea imoralitatea, alţii în familii divizate. Unde anume s-a greşit? Biblia dă explicaţia că primul bărbat şi prima femeie s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu şi au încălcat porunca sa. Copiii lor au fost concepuţi după comiterea păcatului (Geneza 3:1—4:1). Astfel, descendenţii lor au moştenit imperfecţiunea şi înclinaţia spre păcat (Romani 5:12). Iată de ce oamenii au abuzat de darul divin al procreării.
Au susţinut clericii punctul de vedere al Bibliei?
Astăzi abuzul sexual a atins culmi fără precedent. De ce s-a petrecut lucrul acesta? De-a lungul secolelor, milioane de oameni care au căutat o îndrumare morală au apelat la Bisericile creştinătăţii. Şi-a folosit clerul influenţa pentru a-i îndemna pe credincioşi să respecte procrearea?
„Bisericile protestante cu cea mai veche tradiţie — luterană, reformată, congregaţionalistă, metodistă şi numeroase comunităţi baptiste — s-au adaptat într-un mod relativ uşor la conceptul de evoluţie“, explică The New Encyclopœdia Britannica. Dar să reflectăm: Se poate oare „adapta“ teoriei evoluţioniste cineva care pretinde că reprezintă Biblia? Nu, deoarece aceasta este o teorie care nu ţine seama de conceptul de moralitate. Ea neagă că Dumnezeu este Creatorul şi că omul are nevoie să fie salvat din păcat şi moarte. — Geneza 2:7, 18, 19; 1 Corinteni 15:21, 22.
Şi Biserica catolică se înclină în faţa teoriei evoluţiei. În 1950, în enciclica sa Humani generis papa Pius al XII-lea a încurajat cercetările în acest domeniu. În 1982, 11 oameni de ştiinţă au fost invitaţi la Vatican pentru a participa la o dezbatere pe tema evoluţiei, sub conducerea preşedintelui Academiei Pontificale de Ştiinţe. Apoi, cele mai înalte autorităţi ştiinţifice ale Bisericii catolice au publicat o carte în care se afirmă că „liniile genealogice care duc la om, la cimpanzeu şi la gorilă par să se fi separat dintr-un strămoş comun (. . .) în urmă cu 5 pînă la 7 milioane de ani“.
Teoria evoluţiei respinge Biblia, care afirmă că omul şi animalele au fost create separat „după specia lor“ (Geneza 1:20–27). În plus, remarcăm că Biblia a prezis: „Din cauza creşterii nelegiuirii iubirea celor mai mulţi se va răci“ (Matei 24:3, 11, 12, 33). A contribuit evoluţia la creşterea „nelegiuirii“?
A promovat evoluţia încălcarea legii morale?
Acceptînd teoria evoluţiei, mulţi clerici au subminat încrederea în Biblie. Oamenii se întreabă: ‘Dacă relatarea despre creaţie consemnată în Geneza nu este adevărată, ce se poate spune atunci despre restul Bibliei?’ Şi chiar clericii pun la îndoială ceea ce afirmă Biblia cu privire la raporturile sexuale înainte de căsătorie şi la homosexualitate, ba chiar şi la punctul de vedere al Bibliei despre viaţa copilului încă nenăscut. — Exod 20:13, 14; 21:22, 23; Levitic 18:22; 1 Corinteni 6:9, 10.
Teoria evoluţiei a contribuit încă într-un fel la creşterea nelegiuirii. Recent, într-o ţară „creştină“, milioane de telespectatori au putut urmări la ora la care micul ecran cunoaşte o vizionare maximă, povestea unui tată care îşi supunea fata la acte de agresiune sexuală. Potrivit revistei Science 85 s-a recunoscut că „nimeni nu poate fi făcut complet răspunzător de comportamentul său cînd pasiunea devine puternică“. Milioane de persoane, afirmă revista, sînt dispuse să accepte o asemenea opinie, deoarece ele îşi imaginează că „oamenii sînt strîns legaţi de animale“. Oamenii, recunoaşte Science 85, „acceptă prea uşor concepţia darwinistă, conform căreia, «omul poartă încă în profunzimea cărnii sale marca de neşters a originii sale animale»“.
Concepţia evoluţionistă a afectat în mod grav opinia pe care oamenii o au cu privire la Biblie. Şi aceasta nu a fost spre binele lor, deoarece respingerea excelentelor norme morale ale Bibliei a provocat o creştere alarmantă a avorturilor şi a bolilor transmisibile prin raporturi sexuale. În plus, se nasc din ce în ce mai mulţi copii nelegitimi care nu vor cunoaşte niciodată căldura vieţii familiale.
Cum te poate ajuta Biblia?
Biblia ne dezvăluie că Creatorul omenirii, Iehova, este un Dumnezeu milos (Psalm 103:10–13). El doreşte să-i ajute pe oamenii păcătoşi să trăiască la înălţimea normelor sale morale (Isaia 1:18; 55:6–9). De exemplu, în Colose, un oraş din antichitate, raporturile sexuale înainte de căsătorie şi adulterul erau un lucru obişnuit. Iată de ce, în scrisoarea adresată creştinilor care locuiau în acest oraş, se afirmă: „Chiar în aceste lucruri aţi umblat şi voi altădată, cînd trăiaţi în ele“ (Coloseni 3:5–7). Dar datorită încurajării care provine din Cuvîntul lui Dumnezeu şi puterii spiritului său sfînt, mulţi coloseni şi-au schimbat modul de viaţă. Ei au devenit creştini adevăraţi.
Imoralitatea sexuală se manifesta şi în oraşul antic Corint care mişuna de homosexuali şi prostituate. „Aşa eraţi unii dintre voi“, se afirmă într-o scrisoare adresată creştinilor din Corint. „Dar aţi fost sfinţiţi, dar aţi fost declaraţi drepţi în numele Domnului nostru Isus Cristos şi cu spiritul Dumnezeului nostru.“ — 1 Corinteni 6:9–11; vezi şi Luca 11:13.
Se întîmplă acelaşi lucru şi astăzi? Da, deoarece ediţiile trecute ale acestei reviste au ajutat mii de oameni să-şi aducă viaţa în armonie cu Biblia. De exemplu, în Africa, o adolescentă fusese supusă în copilărie la acte de violenţă sexuală. Cu timpul ea s-a dedat la tot felul de practici imorale, inclusiv lesbianismul. „Lumea poate să-ţi furnizeze plăceri pentru cîtva timp“, a mărturisit ea, „dar lucrul acesta devine ca un drog, dîndu-ţi sentimentul că eşti un om pierdut şi vrednic de dispreţ“. Disperată, ea a încercat să se sinucidă, dar în această perioadă crucială s-a întîmplat ceva care i-a schimbat viaţa. Ea a început să frecventeze întrunirile Martorilor lui Iehova şi a urmat sfatul de a citi Biblia în fiecare zi. Aceasta i-a dat puterea de a învinge practicile imorale. „Mă simt cu mult mai bine acum“, spune ea. „Este extraordinar ce poate să facă Iehova pentru noi!“
Tinerii care sînt educaţi în atmosfera călduroasă a unei familii creştine sînt avantajaţi. Părinţii creştini ar trebui să facă tot posibilul ca să explice copiilor lor minunile procreării (Efeseni 6:4). Astfel, copiii vor fi ajutaţi să-şi respecte organele de reproducere şi să nu se joace cu ele. Masturbarea este deseori primul pas spre forme mai grave de imoralitate.a
Este foarte important astăzi să învingem practicile imorale. „Din cauza acestor lucruri“, ne avertizează Biblia, „vine mînia lui Dumnezeu“ (Coloseni 3:5, 6). Da, mila lui Iehova are limite. El este şi un Dumnezeu al dreptăţii (Deuteronom 32:4). După ce a prezis ‘creşterea nelegiuirii’ pe care o vedem noi astăzi, Isus a zis: „Atunci va fi un mare necaz, aşa cum nu a mai survenit de la începutul lumii pînă acum, nu, şi nici nu va mai surveni“ (Matei 24:11, 12, 21). Astfel Dumnezeu va pune capăt nelegiuirii şi va inaugura un nou sistem drept. — Psalm 37:9–11, 29.
[Notă de subsol]
a Vezi articolele „O mamă vorbeşte fiicelor sale“ şi „Un tată vorbeşte fiului său“ în revista „Treziţi-vă!“ din 8 iulie 1965 (engl.) şi 8 decembrie 1968 (engl.), precum şi capitolul 5 intitulat „Masturbarea şi homosexualitatea“ din cartea „Încununează-ţi cu succes tinereţea“ (engl.), publicată de Watchtower Bible and Tract Society of New York, Inc.
[Legenda ilustraţiei de la pagina 5]
Pentru a avea un început bun în viaţă, copiii au nevoie de o atmosferă călduroasă în familie
[Legenda ilustraţiei de la pagina 7]
Părinţii care se tem de Dumnezeu ar trebui să-şi ajute copiii să-şi însuşească un punct de vedere corect cu privire la procreaţie