Insulele din Oceanul Indian aud vestea bună
DISPUSE ca un arc în jurul Madagascarului şi răspîndite pe o suprafaţă de 2 400 000 de kilometri pătraţi, în zona vestică a Oceanului Indian se află insulele Rodrigues, Mauritius, Réunion, Seychelles, Mayotte şi Comoros. Deşi sînt presărate pe o întindere atît de vastă, aceste insule totalizează numai 7 300 de kilometri pătraţi. Avînd o populaţie de 2 300 000 de locuitori, ele se numără printre insulele cel mai dens populate din lume.
Această populaţie include circa 2 900 de Martori ai lui Iehova care lucrează sîrguincios, predicînd vestea bună a Regatului lui Dumnezeu la insulari. Fiind izolaţi, aceşti Martori apreciază în mod deosebit vizitele supraveghetorilor itineranţi şi adunările anuale, organizate de biroul de filială al Societăţii Watch Tower din Vacoas, Mauritius. Acestea sînt ocazii cînd ei pot găsi cu adevărat delectare în cuvintele din Isaia 42:10: „Cîntaţi-i lui Iehova o cîntare nouă, lauda sa, de la extremitatea pămîntului, voi care coborîţi la mare şi la ceea ce o umple, voi insule şi voi care le locuiţi!“
Recent, reprezentanţi de la biroul filialei au plecat în insule ca să viziteze congregaţiile şi să ţină seria anuală de adunări speciale de o zi, în cadrul cărora s-a prezentat şi tema „Deveniţi sfinţi în toată conduita voastră“, pe baza textului din 1 Petru 1:15. Pentru a parcurge întinderea vastă a oceanului, călătoria s-a făcut în cea mai mare parte cu avionul — uneori cu nave jumbo-jet moderne, dar deseori cu aparate mult mai mici, cu elice. Au mai fost folosite goelete şi bricuri mici. Haideţi cu noi ca să vedeţi cum aud vestea bună insulele din îndepărtatul Ocean Indian!
Prima escală — Rodrigues
După o oră şi jumătate de zbor de la decolarea din Mauritius, vedem un banc de corali. El marchează marginea exterioară a unei lagune mari care înconjură o insuliţă din mijlocul Oceanului Indian. Iată prima noastră escală — insula Rodrigues.
Aeroportul este construit pe o proeminenţă de corali, numită Point Coraille, care este o prelungire a ţărmului. În această zonă structura de coral este atît de groasă, încît poate fi tăiată în blocuri cu ferăstrăul pentru a fi folosite la construirea clădirilor. Un mic autobuz ne duce de la aeroport la oraşul principal Port Maturin, după ce parcurge un drum îngust şi întortocheat. La un moment dat putem străbate cu privirea toată insula, pînă la bancurile îndepărtate de corali, la laguna albastră şi la ţărmul stîncos. Deoarece sezonul ploios tocmai s-a terminat, colinele sînt acoperite de o iarbă spongioasă şi aspră, pe care pasc risipite vite, oi şi capre.
În centrul oraşului Port Maturin se află o Sală a Regatului mică şi cochetă, unde se va ţine adunarea noastră specială de o zi. Lucrarea în Rodrigues a început în 1964. Acum există 36 de vestitori ai veştii bune la o populaţie de 37 000 de locuitori. Ce bucurie este să vezi că asistă 53 de persoane şi este botezat un tînăr de 18 ani! Mama sa, deşi nu ştie să citească şi să scrie, a acceptat adevărul în 1969 şi de atunci a continuat să-l slujească pe Iehova în pofida împotrivirii familiei. În prezent doi dintre copiii ei sînt dedicaţi lui Iehova.
După adunare petrecem o săptămînă predicînd pe insulă. Vorbim limba noastră, creola mauritiană, deoarece ea se vorbeşte şi în Rodrigues. Ajungem în teritoriul nostru — o vale verde care se întinde de la drumul de pe coline pînă la mare — după o călătorie cu autobuzul şi mers pe jos. Ce privelişte impresionantă — laguna turcoaz, bancul alb de corali şi oceanul de un albastru intens ca fundal! Învioraţi de aerul tare, nepoluat, sîntem gata de drum.
Urmăm potecile care străbat cîmpiile şi traversăm un rîu mlăştinos pentru a ajunge la numeroasele căsuţe din vale. La fiecare locuinţă sîntem întîmpinaţi cordial şi putem discuta cu capii de familie despre apropiatele binecuvîntări ale Regatului. În scurt timp am parcurs o bună parte din vale, şi este timpul să ne întoarcem acasă. Aceasta înseamnă alte ascensiuni şi ore de mers pe jos, dar ospitalitatea localnicilor ne vine în ajutor — ni se oferă să călătorim la spatele unui jeep.
După această ieşire obositoare, sîntem bucuroşi să revenim la confortul frumoasei Case Betel din Vacoas. La Sala Primăriei este programată, în două zile, adunarea specială de o zi. În prima zi vin 760 de persoane. Ele fac parte din şase dintre cele 12 congregaţii de pe insulă. În ziua următoare participăm la acelaşi program, împreună cu 786 de persoane din celelalte şase congregaţii. La sfîrşitul săptămînii sînt botezate patru persoane noi. Există 30 de pionieri speciali şi 50 de pionieri regulari, care participă la aducerea veştii bune la locuitorii insulelor.
Îndepărtatele Seychelles
În curînd trebuie să zburăm din nou, direct spre nord, mai bine de 1 600 km deasupra mării deschise, către insula Mahé, din Seychelles. Ele se numesc în creolă Zil Elwannyen Sesel, care înseamnă „îndepărtatele insule Seychelles“. Din cauza distanţei biroul filialei nu poate aranja decît două vizite pe an. Adunarea specială de o zi şi adunarea de circumscripţie se ţin primăvara, în trei zile consecutive. Congresul de district se ţine la o dată mai tîrzie. Acum, în mijlocul lui octombrie, ne aflăm aici pentru congresul de district, care va fi urmat de vizita de o săptămînă la congregaţie. Şi aici putem folosi creola noastră mauritiană.
Fraţii din Praslin şi La Digue, nişte insule din apropiere, au sosit deja. Ce emoţionant este să fie reprezentate aici 12 naţionalităţi! Locul de adunare este Sala Regatului locală, un mare garaj transformat care se găseşte în spatele locuinţei unuia dintre Martori. Întrucît numai şase fraţi, inclusiv vizitatorii, sînt calificaţi să participe la program, unii au privilegiul de a ţine mai multe cuvîntări pe durata celor patru zile. Cei 81 de vestitori sînt entuziasmaţi să vadă că în ultima zi a congresului sînt prezente 216 persoane.
După congres luăm o goeletă spre Praslin, la 40 km nord-est de Mahé. Vasul lung de 18m este făcut din lemn de takamaka. Această ambarcaţiune zveltă poate transporta 50 de pasageri şi o încărcătură de circa 36 de tone. În timp ce părăsim portul din Mahé şi ne îndreptăm prora spre conturul Praslinului din orizontul îndepărtat simţim zvîcnirea motorului diesel ajutat de pînzele albe fluturînd de la cele două catarge.
Două ore şi jumătate mai tîrziu, ocolim promontoriul stîncos pentru a intra în apele mai calme ale frumosului golf St. Anne. Cînd ne dăm jos pe lungul debarcader îi vedem pe fraţii noştri care ne aşteaptă. Pe această insulă micuţă sînt 13 vestitori, iar din alte părţi vin 8 vizitatori. De aceea sîntem foarte emoţionaţi cînd vedem mica sală umplută de 39 de persoane care au venit pentru cuvîntarea specială. Ce minunat potenţial de creştere!
Cît sîntem în Praslin trebuie să vizităm frumoasa Vallée de Mai. Aceasta este locaşul palmierului Coco-de-mer, care dă cea mai mare sămînţă din lume, fiecare exemplar cîntărind pînă la 20 kg. La umbra răcoroasă a pădurii verzi vedem aceşti palmieri în toate fazele de creştere. Pe anunţul afişat pentru vizitatori se spune că cel mai înalt avea 31 m cînd a fost măsurat ultima dată, în 1968. Se estimează că unii dintre aceşti copaci înalţi au o vîrstă de 800 de ani. Este nevoie de 25 de ani pînă cînd copacul dă rod şi de 7 ani pînă cînd nuca se maturizează. Nu-i de mirare că anunţul ne avertizează: „Faceţi numai fotografii, lăsaţi numai urmele picioarelor“.
Dimineaţa următoare la ora şapte luăm o ambarcaţiune spre mica insulă La Digue. În jurul debarcaderului stau ciorchine ambarcaţiuni mici. Ele sînt mijlocul de transport care face legătura între cei 2 000 de locuitori şi lumea exterioară. Sîntem întîmpinaţi de un cuplu în vîrstă, din Elveţia, care se află pe aceste insule din 1975. În loc să luăm „taxiul“ — o căruţă trasă de boi —, mergem pe jos de-a lungul plajei cu impresionantele ei stînci de granit roz, şlefuite prin eroziune de mare şi de ploaie. După un mic dejun gen picnic, ne croim drum prin mica rezervaţie, unde creşte floarea rară de culoare neagră Melaenornis pammelaina, pînă la locuinţa unor persoane interesate. S-au adunat ca să audă cuvîntarea în creolă treisprezece oameni. Întîlnim un cuplu care a luat toate măsurile ca să-şi legalizeze căsătoria, pentru a progresa pe plan spiritual. Într-adevăr, Iehova îi aduce înăuntru pe cei demni de dorit dintre naţiuni, chiar şi din aceste insule foarte îndepărtate.
Înapoi în Réunion
Réunion este cea mai dezvoltată insulă pe care o vizităm în această călătorie. Pe măsură ce ne apropiem de uscat, putem vedea autostrada cu patru benzi, care este sufocată de traficul venind dinspre capitala Saint-Denis. Clădiri înalte umplu spaţiul dintre mare şi munte. Această insulă este locuinţa a circa 580 000 de oameni şi ea s-a dovedit a fi un teren productiv pentru mărturia despre Regat (Matei 9:37, 38). Acum există aproximativ 2 000 de vestitori zeloşi ai veştii bune, organizaţi în 21 de congregaţii.
Adunarea specială de o zi se ţine pe un stadion mare acoperit. Sîntem fericiţi să vedem că asistă 3 332 de persoane, şi ce emoţie simţim că avem 67 de persoane noi care se prezintă pentru botez! După ce ne bucurăm că ne întreţinem cu misionarii de pe insulă, pornim la drum spre următoarea noastră destinaţie.
Mayotte — Insula Parfumului
După un zbor de două ore, avionul nostru cu reacţie, avînd 40 de locuri, începe să coboare spre aeroportul Pamanzi, aflat pe o insuliţă care este legată printr-un dig rutier de 1,9 km de Dzaoudzi, capitala insulei Mayotte. Cerul albastru, norii albi, vegetaţia bogată de pe colinele munţilor şi albastrul intens al oceanului se îmbină, creînd imaginea unui paradis tropical paşnic. Pe bună dreptate, Mayotte este supranumită insula parfumului datorită miresmei dulci a copacului ilang-ilang. Extractul din florile lui este trimis în Franţa ca esenţă pentru parfumuri de faimă mondială.
Pînă la insula principală este o distanţă care se parcurge cu barca doar în 15 minute. După cîteva sandvişuri şi răcoritoare la casa misionarilor, sîntem invitaţi la un studiu de carte ce se ţine la o distanţă de 19 km, în partea cealaltă a insulei. Acesta a pus capăt speranţelor noastre de vizită relaxantă! Ne urcăm într-un jeep deschis care, în călătoria de pe străzile înguste, face să ţi se ridice părul măciucă. Se pare că scăpăm ca prin urechile acului de a nu lovi oameni, vite şi alte vehicule, dar şoferul nostru francez cunoaşte drumul. Curînd ajungem la Chiconi, unde întîlnim familia în a cărei casă se ţine studiul.
Tatăl, un fost musulman, îi prezintă pe cei opt copii ai săi. Cel mai mic, de patru ani, ne oferă ceea ce mai tîrziu am aflat că este salutul tradiţional. El îşi pune dosul unei mîini în palma celeilalte şi stă cu ele împreunate înaintea noastră. Mai întîi încercăm să dăm mîna cu el, apoi soţia mea încearcă să-şi pună mîinile lui pe cap. Micuţul aşteaptă răbdător, cu ochi mari şi rotunzi, întrebîndu-se, fără îndoială, ce tot facem. În cele din urmă ne dumerim — îi punem mîinile pe cap. Studiul începe în prezenţa a 14 persoane. Pe la jumătatea lui, intră o persoană interesată care dă mîna cu toţi. Şi acest lucru se pare că este un obicei al lor.
La drumul de întoarcere prin zona rurală, peste care, acum, se lasă întunericul, observăm lilieci de fructe uriaşi îndreptîndu-se spre copaci pentru hrana lor nocturnă. Simţim, de asemenea, aroma pătrunzătoare a fructului artocarpus heterophyllus care a căzut pe drumul şerpuit şi mirosul dulceag de mango, papaya şi guava. Acesta este habitatul lemurienilor, animale mici asemănătoare maimuţelor, cu cap ca de vulpe şi coadă lungă, agăţătoare şi inelată. În timp ce ocolim vîrful unei coline, vedem o privelişte care îţi taie respiraţia. Luna plină, de un portocaliu-roşiatic tocmai s-a ridicat deasupra golfului, reflectîndu-se sclipitor în apele liniştite. Chiar şi şoferul nostru încetineşte ca să o admire. Pînă la sfîrşitul călătoriei o căutăm cu privirea la fiecare cotitură a drumului.
Dimineaţa următoare plecăm la predicare cu misionarii. Mai întîi vizităm un tînăr care este învăţător şi vorbeşte bine franceza. El şade pe duşumea, iar noi pe pat. Studiul următor este tot cu un tînăr; acesta ne invită să şedem pe salteaua de pe duşumeaua micuţei sale camere. După un timp începem să ne foim, deşi încercăm să nu luăm în seamă cîrceii de la picioare şi transpiraţia care ni se scurge pe spate. Nu este uşor să te concentrezi asupra studiului, condus parţial în franceză şi parţial în mahoriană, atunci cînd radioul vecinului îţi sparge urechile cu ultimele şlagăre pop.
Ultima noastră vizită este la un tînăr din insulele vecine Comoros. Acesta se scuză că nu vorbeşte franceza prea bine, scoate broşura şi este gata să înceapă. În timp ce misionarul continuă să-mi explice ceva, el întrerupe şi zice că va citi imediat paragraful. Ne spune politicos să tăcem. Toţi aceşti oameni sînt musulmani, dar apreciază efectiv ce învaţă din Biblie.
Ne întrebăm de ce studiază atît de mulţi tineri, şi, totuşi, atît de puţine femei şi fete. Acesta este, ni se spune, rezultatul tradiţiilor sociale şi de familie. Deoarece poligamia este acceptată pe plan religios şi social şi fiecare soţie locuieşte în propria ei locuinţă, influenţa unui tată este minimă; mama este cea care deţine controlul. Aflăm, de asemenea, că fiicele rămîn prin tradiţie în locuinţa mamei lor pînă la căsătorie. Fiii, pe de altă parte, părăsesc locuinţa la pubertate şi îşi construiesc propriul lor banga, sau colibă, sau locuiesc cu alţi băieţi într-o banga. În aceste condiţii tinerii sînt liberi să studieze dacă doresc, dar puţine fete au o asemenea libertate.
Duminică urmează să aibă loc adunarea specială de o zi. La început vremea este minunată, dar la prînz încep să se adune norii, iar în scurt timp începe să plouă în rafale. Nimănui nu pare să-i pese prea mult, deoarece se mai răcoreşte puţin atmosfera. Din nou găsim bogăţii spirituale din abundenţă în timp ce cei 36 de vestitori şi pionieri se bucură cînd văd că asistă 83 de persoane şi că sînt botezate 3 persoane noi.
Lansarea broşurii Bucură-te pentru totdeauna de viaţă pe pămînt! în limba lor consituie un eveniment major. Ea nu este numai singura publicaţie Watch Tower în mahoriană, ci şi singura publicaţie tipărită pînă acum în această limbă. Ea are sub textul scris cu litere romane textul în arabă. În şcoală se învaţă scrierea în arabă, dar nu limba arabă. Ei pot spune pe dinafară rugăciuni în arabă şi pot citi Coranul în arabă; totuşi, ei nu înţeleg ce pronunţă. În timp ce citesc scrierea arabă din broşură, ei rămîn uimiţi că o pot înţelege. Ceea ce citesc ei este, de fapt, propria lor limbă, mahoriana, scrisă cu caractere fonetice, în alfabetul arabic. Este o bucurie să vezi cum li se luminează feţele cînd înţeleg sensul a ceea ce citesc.
Broşurile sînt plasate cu uşurinţă. Într-unul din satele de la periferie un om se apropie de noi în timp ce predicăm unei femei. El începe să-i vorbească fratelui nostru foarte tare, în mahoriană. Ne face impresia că se împotriveşte categoric. Respectivul continuă un timp în acelaşi mod, gesticulînd cu îndîrjire. Fratele ne explică mai tîrziu că omul acela se plîngea: „Cum vă puteţi aştepta să ne amintim lucrurile pe care ni le spuneţi dacă ne vizitaţi doar o dată pe an? Cum? Ar trebui să veniţi mai des ca să ne vorbiţi despre aceste lucruri“.
Aceste ultime cuvinte exprimă şi părerea noastră. Cu certitudine, Iehova adună lucrurile demne de dorit din toate naţiunile prin intermediul veştii bune despre Regat. Deşi separaţi de mari întinderi de ocean, aceşti insulari îşi adaugă glasul la strigătul puternic de laudă care este oferită Făuritorului şi Tatălui lor ceresc, Iehova Dumnezeu. — Hagai 2:7.
[Harta de la pagina 21]
(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)
SEYCHELLES
OCEANUL INDIAN
COMOROS
MAYOTTE
MADAGASCAR
MAURITIUS
RÉUNION
RODRIGUES
[Legenda fotografiilor de la pagina 23]
Promontoriul stîncos de la golful St. Anne, din Praslin
[Legenda fotografiei de la pagina 24]
Un „taxi“ — o căruţă trasă de boi — în La Digue, Seychelles
[Legenda fotografiei de la pagina 25]
Predicînd cu noua broşură în Mayotte