De ce Cina Domnului are însemnătate pentru dumneavoastră
ISUS CRISTOS a instituit Cina Domnului în ultima noapte a vieţii sale ca om. Aceasta s-a petrecut în seara zilei de joi, 31 martie, iar Isus a murit în după-amiaza zilei de vineri, 1 aprilie. Întrucît, conform calendarului ebraic, zilele durau din seara unei zile pînă în seara zilei următoare, atît Cina Domnului, cît şi moartea lui Isus au avut loc la 14 Nisan, anul 33 e.n.
De ce a instituit Isus această cină? Ce semnifică pîinea şi vinul folosite de el? Cine trebuie să se împărtăşească din ele? Cît de des trebuie celebrată această cină? De asemenea, poate ea avea vreo însemnătate pentru dumneavoastră?
De ce a fost instituită?
Referitor la Cina Domnului, Isus le-a zis apostolilor săi: „Să faceţi lucrul acesta în amintirea Mea“. Potrivit unei alte traduceri, el a spus: „Să faceţi aceasta ca o comemorare a mea“ (1 Corinteni 11:24, The New English Bible). De fapt, Cina Domnului este denumită deseori Comemorarea morţii lui Cristos.
Isus a murit ca păstrător al integrităţii şi susţinător al suveranităţii lui Iehova, dovedind, astfel, că Satan este un batjocoritor mincinos în ce priveşte acuzaţia că oamenii drepţi îi slujesc lui Dumnezeu doar din motive egoiste (Iov 2:1–5). Moartea sa a făcut să se bucure inima lui Dumnezeu. — Proverbele 27:11.
Prin intermediul morţii sale ca om perfect, Isus şi-a dat şi ‘sufletul ca răscumpărare în schimbul multora’ (Matei 20:28, New World Translation). Păcătuind împotriva lui Dumnezeu, primul om şi-a pierdut viaţa umană perfectă şi perspectivele ei. Însă „atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică“ (Ioan 3:16). Da, „plata păcatului este moartea, dar darul . . . lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Hristos Isus, Domnul nostru“. — Romani 6:23.
„Primit de la Domnul“
Cuvintele apostolului Pavel fac lumină cu privire la comemorarea morţii lui Cristos: „Am primit de la Domnul ce v-am şi dat, că Domnul Isus, în noaptea în care a fost vîndut, a luat pîine şi după ce a mulţumit, a frînt-o şi a zis: «Acesta este trupul Meu, dat pentru voi; să faceţi lucrul acesta în amintirea Mea». Tot astfel, după cină, a luat paharul, zicînd: «Acest pahar este legămîntul cel nou în sîngele Meu; să faceţi lucrul acesta în amintirea Mea, ori de cîte ori veţi bea din el». Pentru că, de cîte ori mîncaţi pîinea aceasta şi beţi paharul acesta vestiţi moartea Domnului, pînă va veni El“. — 1 Corinteni 11:23–26.
Dat fiind că Pavel nu a fost alături de Isus şi de cei 11 apostoli la 14 Nisan 33 e.n., aceste informaţii au fost evident ‘primite de la Domnul’, prin revelaţie inspirată. Isus a instituit Comemorarea „în noaptea în care a fost vîndut“ de Iuda duşmanilor religioşi evrei, care i-au convins pe romani să-l pironească pe Cristos. Cei care au dreptul să se împărtăşească din pîinea şi vinul emblematice fac aceasta în amintirea lui.
Cît de des este celebrată?
Ce înseamnă cuvintele lui Pavel „de cîte ori mîncaţi pîinea aceasta şi beţi paharul acesta vestiţi moartea Domnului, pînă va veni El“? Creştinii unşi fideli se împărtăşesc din emblemele de la Comemorare deseori — ‘de cîte ori mănîncă pîinea aceasta şi beau din paharul acesta’ —, pînă la moarte, pentru a fi ulterior înviaţi la viaţă cerească. Înaintea lui Dumnezeu şi a lumii, ei îşi proclamă tot de atîtea ori credinţa în jertfa lui Isus — mijlocul furnizat de Iehova. Pînă cînd? „Pînă va veni El“, a declarat Pavel, vrînd, evident, să spună că aceste celebrări vor continua pînă va veni Isus, ca să-i primească în cer, prin înviere, în timpul „prezenţei“ sale, pe continuatorii săi unşi (1 Tesaloniceni 4:14–17, NW). Aceasta concordă cu cuvintele lui Cristos către cei 11 apostoli loiali: „Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, voi veni din nou şi vă voi lua la Mine Însumi, ca acolo unde sînt Eu să fiţi şi voi“. — Ioan 14:3.
Trebuie ca moartea lui Cristos să fie celebrată zilnic sau, poate, săptămînal? Isus a instituit Cina Domnului şi a fost omorît de Paşte, prin care se comemora eliberarea Israelului din robia egipteană. De fapt, el este numit „Hristos, Paştele nostru“ deoarece el este Mielul jertfit pentru creştini (1 Corinteni 5:7). Paştele era celebrat doar o dată pe an, la 14 Nisan (Exodul 12:6, 14; Leviticul 23:5). Aceasta lasă să se înţeleagă că moartea lui Isus trebuie comemorată tot atît de des ca Paştele — anual, nu zilnic sau săptămînal.
Timp de cîteva secole mulţi care se pretindeau creştini au comemorat moartea lui Isus o dată pe an. Deoarece făceau lucrul acesta la 14 Nisan, erau numiţi quartodecimani, care înseamnă „paisprezecişti“. Cu privire la ei, istoricul J. L. von Mosheim a scris: „Creştinii din Asia Mică erau obişnuiţi să celebreze această sărbătoare sacră, care le amintea de instituirea cinei Domnului şi de moartea lui Isus Cristos, în acelaşi timp în care evreii mîncau mielul pascal, şi anume în seara celei de a paisprezecea zi a primei luni [Nisan] . . . Ei considerau că exemplul lui Cristos avea putere de lege“.
Semnificaţia emblemelor
Pavel a spus că Isus „a luat pîine şi după ce a mulţumit, a frînt-o“. Acea pîine de consistenţa unui biscuit, preparat din făină şi apă, fără ferment (sau drojdie), trebuia ruptă pentru a fi consumată. În limbajul simbolic al Bibliei, aluatul semnifică păcat sau corupţie. Îndemnîndu-i pe creştinii din Corint să-l expulzeze pe omul imoral din congregaţie, Pavel a spus: „Nu ştiţi că puţin aluat dospeşte toată plămădeala? Măturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, după cum şi sînteţi, fără aluat; căci Hristos, Paştele nostru, a fost jertfit. De aceea să luăm parte la sărbătoare nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de răutate şi de viclenie, ci cu azimile curăţiei şi ale adevărului“ (1 Corinteni 5:6–8). Aşa cum puţină plămădeală dospeşte tot aluatul, sau rîndul, de pîine, tot aşa congregaţia devenea necurată în ochii lui Dumnezeu dacă influenţa corupătoare a omului păcătos nu era înlăturată. Ei trebuiau să scoată ‘aluatul’ din mijlocul lor, la fel cum israeliţilor nu le era permis să aibă nici un fel de ferment în casele lor în timpul Sărbătorii Azimilor care urma după Paşte.
Referitor la pîinea nedospită pentru Comemorare, Isus a zis: „Acesta este trupul Meu, dat pentru voi“ (1 Corinteni 11:24). Pîinea reprezintă corpul fizic perfect al lui Isus, despre care Pavel a scris: „Cînd [Isus] intră în lume, El zice: «Tu n-ai voit nici jertfă, nici dar, ci Mi-ai pregătit un trup; n-ai găsit plăcere nici în arderi-de-tot, nici în jertfe pentru păcat. Atunci am zis: «Iată-Mă, (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia ta, Dumnezeule!» . . . Prin această «voie» am fost sfinţiţi, prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna“ (Evrei 10:5–10). Corpul uman perfect al lui Isus a fost fără păcat şi a servit ca jertfă de răscumpărare pentru omenire. — Evrei 7:26.
După ce s-a rugat pentru paharul cu vin roşu curat, Isus a zis: „Acest pahar este legămîntul cel nou în sîngele Meu“ (1 Corinteni 11:25). O altă traducere a textului este: „Această cupă înseamnă noul legămînt ratificat de sîngele meu“ (Moffatt). Aşa cum sîngele taurilor şi al ţapilor jertfiţi a validat legămîntul Legii între Dumnezeu şi naţiunea Israel, tot aşa sîngele vărsat prin moartea lui Isus a validat noul legămînt. Faptul că este menţionat noul legămînt ne ajută să-i identificăm pe participanţii legitimi la emblemele de la Comemorare.
Cine trebuie să se împărtăşească?
Continuatorii unşi ai lui Isus, care sînt în noul legămînt, se împărtăşesc în mod legitim din emblemele de la Comemorare. Acest legămînt a fost încheiat între Dumnezeu şi Israelul spiritual (Ieremia 31:31–34; Galateni 6:16). Dar noul legămînt va aduce în cele din urmă binecuvîntări pentru toată omenirea ascultătoare, iar dumneavoastră vă puteţi număra printre beneficiarii acelor binecuvîntări.
Cei care se împărtăşesc din emblemele de la Comemorare trebuie să fie în legămîntul personal pentru Regat pe care Isus l-a încheiat cu ei. Cînd a instituit această masă, Isus le-a spus apostolilor săi loiali: „De aceea vă pregătesc o împărăţie, după cum Tatăl Meu Mi-a pregătit-o Mie“ (Luca 22:29). Legămîntul pentru Regat pe care Dumnezeu l-a încheiat cu regele David indica venirea viitoare a lui Isus, cel care va domni veşnic în Regatul ceresc. Cei 144 000 de israeliţi spirituali, care vor domni împreună cu el, sînt înfăţişaţi stînd în picioare, împreună cu Mielul, Isus Cristos, pe Muntele Sion ceresc. La învierea lor, ei vor domni ca regi şi preoţi în asociere cu Cristos (2 Samuel 7:11–16; Apocalipsa 7:4; 14:1–4; 20:6). Numai cei care sînt în noul legămînt şi în legămîntul personal pe care l-au încheiat cu Isus au dreptul să se împărtăşească din emblemele de la Cina Domnului.
Spiritul lui Dumnezeu depune mărturie împreună cu spiritul celor unşi că ei sînt copiii Săi şi comoştenitori cu Cristos. Pavel a scris: „Însuşi Duhul mărturiseşte împreună cu duhul nostru că sîntem copii ai lui Dumnezeu. Şi dacă sîntem copii, sîntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi slăviţi împreună cu El“ (Romani 8:16, 17). Spiritul sfînt al lui Dumnezeu, sau forţa sa activă, generează în interiorul celor unşi siguranţa că sînt destinaţi pentru viaţa cerească. Ei consideră că tot ce se spune în Scripturi cu privire la viaţa cerească le este adresat lor, iar ei sînt dispuşi să renunţe la toate lucrurile pămînteşti, inclusiv la viaţa pămîntească. Deşi viaţa în Paradisul pămîntesc ar fi minunată, ei nu împărtăşesc această speranţă (Luca 23:43). O speranţă cerească certă şi neschimbătoare care nu se bazează pe concepţii religioase false le dă dreptul să se împărtăşească din emblemele de la Comemorare.
Lui Iehova i-ar displace dacă cineva s-ar da drept persoană chemată să fie rege şi preot ceresc, dar nu ar avea o asemenea chemare (Romani 9:16; Apocalipsa 22:5). Dumnezeu l-a executat pe Core pentru faptul că a pretins cu îngîmfare preoţia (Exodul 28:1; Numeri 16:4–11, 31–35). Dar dacă sentimente puternice sau idei religioase din trecut determină o persoană să se împărtăşească în mod greşit din emblemele de la Comemorare? În cazul acesta, el sau ea trebuie să înceteze să se mai împărtăşească şi să se roage în mod umil lui Dumnezeu pentru iertare. — Psalmul 19:13.
Ce influenţă are asupra dumneavoastră
Pentru ca cineva să beneficieze de jertfa de răscumpărare a lui Isus şi să primească viaţă eternă pe pămînt nu trebuie să se împărtăşească din emblemele de la Comemorare. De exemplu, Biblia nu arată că oameni temători de Dumnezeu, cum au fost Avraam, Sara, Isaac, Rebeca, Boaz, Rut şi David se vor împărtăşi vreodată din aceste embleme. Dar ei şi toţi cei care doresc viaţă eternă pe acest pămînt vor trebui să manifeste credinţă în Dumnezeu şi în Cristos, precum şi în jertfa de răscumpărare a lui Isus furnizată de Iehova (Ioan 3:36; 14:1). Celebrarea anuală a morţii lui Cristos are rolul de a ne aminti de această jertfă măreaţă.
Importanţa jertfei lui Isus a fost evidenţiată cînd apostolul Ioan a spus: „Copilaşii mei, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un ajutor: pe Isus Hristos Cel drept. El este ispăşirea pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci şi pentru ale întregii lumi“ (1 Ioan 2:1, 2, nota de subsol). Creştinii unşi pot spune că Isus „este ispăşirea pentru păcatele [lor]“. Totuşi, el este şi o jertfă pentru păcatele întregii lumi, fapt care face posibilă viaţa eternă pentru omenirea ascultătoare în Paradisul pămîntesc, care este acum foarte aproape!
Fiind prezent la comemorarea morţii lui Cristos, veţi beneficia de o conferinţă biblică stimulatoare pentru gîndire. Vi se va aminti ce mult au făcut pentru noi Iehova Dumnezeu şi Isus Cristos. Veţi avea satisfacţii spirituale să vă întruniţi cu cei care au o consideraţie profundă faţă de Dumnezeu, Cristos şi jertfa de răscumpărare a lui Isus. Acest eveniment vă poate întări în mod considerabil dorinţa de a deveni un beneficiar al bunătăţii nemeritate a lui Dumnezeu, lucru care va duce la viaţă eternă. Vă invităm din toată inima să vă întruniţi cu Martorii lui Iehova în ziua de 6 aprilie 1993, după apusul soarelui, ca să comemoraţi moartea lui Isus Cristos, deoarece Cina Domnului poate avea o mare însemnătate pentru dumneavoastră.