Principala mea preocupare este să-i plac lui Iehova
DE THEODOROS NEROS
Uşa celulei s-a deschis şi un ofiţer a strigat: „Cine este Neros?“ După ce i-am spus că eu sunt, mi-a ordonat: „Ridică-te. Vei fi executat“. Aceasta s-a petrecut în 1952, într-un lagăr militar din Corint (Grecia). De ce atârna viaţa mea doar de un fir de păr? Înainte de a vă spune motivul, daţi-mi voie să vă relatez câte ceva despre provenienţa mea.
ÎN ANUL 1925 tatăl meu a intrat în legătură cu Studenţii în Biblie (cum se numeau atunci Martorii lui Iehova). La scurt timp după aceea a devenit şi el Student în Biblie şi le-a făcut cunoscut convingerile sale celor opt fraţi şi surori ale sale, toţi îmbrăţişând adevărul biblic. La fel au făcut şi părinţii lui. Mai târziu s-a căsătorit, iar eu m-am născut în 1929 în orăşelul Agrinio (Grecia).
Ce ani grei au fost aceia pentru Grecia! Mai întâi a fost dictatura sângeroasă a generalului Metaxas. Apoi, în 1939, a izbucnit cel de-al doilea război mondial, şi la puţin timp după aceea ţara a fost ocupată de nazişti. Bolile şi foametea făceau ravagii. Corpurile umflate ale morţilor erau transportate cu roabele. Răul din lume era tot atât de evident ca nevoia de Regatul lui Dumnezeu.
O viaţă de serviciu devotat
La 20 august 1942 făceam parte dintr-un grup care se adunase pentru o întrunire în afara oraşului Salonic. Supraveghetorul care prezida a arătat spre avioanele de război britanice care bombardau oraşul şi a scos în evidenţă faptul că noi eram la adăpost întrucât ascultaserăm de îndemnul de a „nu părăsi strângerea noastră laolaltă“ (Evrei 10:25). Cu acea ocazie ne-am întâlnit pe ţărmul mării, iar eu mă număram printre cei ce se prezentaseră pentru a fi botezaţi. Când am ieşit din apă, ne-am aliniat, iar fraţii şi surorile noastre creştine au cântat o cântare în care ne felicitau pentru hotărârea pe care o luaserăm. A fost o zi de neuitat!
La scurt timp după aceea, în timp ce eu şi un alt băiat îi vizitam pe oameni în ministerul nostru din casă în casă, poliţiştii ne-au arestat şi ne-au dus la secţia de poliţie. Pentru a accentua că eram consideraţi comunişti şi că lucrarea noastră de predicare era interzisă, am fost bătuţi şi ni s-a spus: „Iehova este tot una cu Stalin, imbecililor!“
La data aceea, războiul civil făcea ravagii în Grecia, iar febra anticomunistă atinsese punctul culminant. A doua zi defilam cu cătuşele de mână prin faţa locuinţelor noastre, de parcă am fi fost criminali. Însă aceasta nu a fost singura mea încercare.
Încercări ale credinţei la şcoală
La începutul anului 1944 eram încă elev, iar Salonicul se afla tot sub ocupaţie nazistă. Într-o zi, când mă aflam la şcoală, profesorul nostru de religie, un preot greco-ortodox, mi-a spus că voi fi examinat din lecţia de zi. „El nu este creştin ortodox“, au spus ceilalţi copii.
„Dar ce este?“, a întrebat profesorul.
„Sunt Martor al lui Iehova“, am răspuns eu.
„Un lup în mijlocul oilor“, a strigat el, după care s-a repezit la mine şi m-a pălmuit.
„Cum e posibil, am zis eu în sinea mea, ca un lup să fie bătut de o oaie?“
După câteva zile, aproximativ 350 dintre noi stăteam la mesele pregătite pentru a lua prânzul. Cel care ne supraveghea a zis: „Neros să spună rugăciunea“. Am spus rugăciunea cunoscută sub numele de „Tatăl nostru“, rugăciune pe care Isus i-a învăţat pe discipolii săi să o rostească, consemnată în Matei 6:9–13. Lucrul acesta nu a fost pe placul supraveghetorului, aşa că m-a întrebat cu mânie de la locul unde se afla: „De ce spui rugăciunea aşa?“
„Deoarece sunt Martor al lui Iehova“, am spus eu. Când a auzit una ca asta s-a repezit şi el la mine şi m-a lovit peste obraz. Mai târziu, în aceeaşi zi, un alt profesor m-a chemat la el în birou şi mi-a spus: „Bravo, Neros, ţine cu dinţii la ceea ce crezi şi nu ceda“. În seara aceea, tata m-a încurajat cu următoarele cuvinte ale apostolului Pavel: „Toţi aceia care doresc să trăiască în devoţiune sfântă în asociere cu Cristos Isus vor fi de asemenea persecutaţi“. — 2 Timotei 3:12, NW.
Când am terminat liceul a trebuit să-mi aleg o carieră. Din cauza conflictelor civile din Grecia, m-am confruntat şi cu problema neutralităţii creştine (Isaia 2:4; Matei 26:52). În cele din urmă, la începutul anului 1952, am fost condamnat la 20 de ani închisoare deoarece am refuzat să pun mâna pe armă în acea perioadă dificilă din istoria Greciei.
Îmi este încercată neutralitatea creştină
În timp ce eram închis în lagărele militare din Missolonghi şi Corint, am avut ocazia de a le explica comandanţilor militari că conştiinţa mea educată pe baza Bibliei nu-mi permitea să devin soldat pentru a sprijini cauzele politice. „Sunt deja un soldat al lui Isus“, le-am explicat eu, arătându-le ce scrie în 2 Timotei 2:3. Când mi s-a sugerat să mă mai gândesc, am spus că hotărârea mea nu fusese luată în pripă, ci după o chibzuire atentă şi ţinând cont de dedicarea mea de a face voia lui Dumnezeu.
Ca urmare a acestui fapt, am fost supus la muncă silnică, am primit mâncare o dată la două zile timp de 20 de zile şi am dormit jos pe ciment, într-o celulă care măsura mai puţin de un metru lăţime şi doi metri lungime. Iar în această celulă eram cu încă doi Martori! Aici mă aflam, în lagărul din Corint, când am fost chemat din celulă pentru a fi executat.
În timp ce ne îndreptam spre locul execuţiei, ofiţerul m-a întrebat: „Nu spui nimic?“
„Nu“, am răspuns eu.
„Nu vrei să scrii familiei tale?“
„Nu“, am răspuns din nou. „Ei ştiu deja că pot fi executat aici.“
Am ajuns în curte şi mi s-a ordonat să stau la perete. Apoi, în loc să le ordone soldaţilor să tragă, ofiţerul a ordonat: „Duceţi-l înăuntru“. A fost o execuţie simulată, menită să-mi pună la încercare hotărârea.
Mai târziu am fost trimis pe insula Makronisos, unde nu mi s-a dat voie să am nici un fel de literatură, cu excepţia Bibliei. Aici treisprezece Martori erau ţinuţi într-o baracă, separat de cei aproape 500 de deţinuţi de drept comun. Cu toate acestea, publicaţiile ajungeau la noi în mod clandestin. De exemplu, într-o zi am primit o cutie cu loukoúmia (o prăjitură tradiţională). Ofiţerii erau atât de nerăbdători să guste loukoúmia, încât nu au băgat de seamă că sub prăjitură era ascunsă o revistă Turnul de veghere. Unul dintre Martori a făcut următoarea remarcă: „Soldaţii au mâncat loukoúmia, iar noi «am mâncat» Turnul de veghere!“
Am primit un exemplar al cărţii lansate atunci, What Has Religion Done for Mankind? (Ce a făcut religia pentru omenire?), iar un deţinut Martor care ştia engleza ne-a tradus-o. De asemenea, am studiat Turnul de veghere împreună, ţinându-ne întrunirile în secret. Noi am considerat închisoarea ca pe o şcoală şi o ocazie de a ne întări spiritualitatea. Mai presus de orice, eram fericiţi deoarece ştiam că prin conduita noastră integră îl bucuram pe Iehova.
Ultima închisoare în care am fost întemniţat a fost în Tirinta, în estul Peloponesului. Acolo am observat un gardian care se uita atent la noi în timp ce eu conduceam un studiu biblic cu un tovarăş de detenţie. Ce surpriză a fost pentru mine să-l întâlnesc pe acel gardian după mai mulţi ani în Salonic! El devenise deja Martor. Mai târziu, unul dintre copiii lui a fost trimis la închisoare, dar nu ca gardian, ci ca deţinut. El a fost închis din aceleaşi motive ca şi mine.
Îmi reiau activitatea după eliberarea din închisoare
Nu am stat în închisoare decât trei ani din cei 20 de ani cât fusese condamnarea mea iniţială. După ce am fost eliberat m-am hotărât să locuiesc în Atena. Cu toate acestea, la scurt timp după aceea m-am îmbolnăvit de o formă de pleurezie şi am fost obligat să mă întorc la Salonic. Am stat la pat două luni. Mai târziu am întâlnit o fată drăguţă, cu numele Koula, şi ne-am căsătorit în decembrie 1959. În 1962 soţia mea a început serviciul de pionier, cum se numesc miniştrii cu timp integral ai Martorilor lui Iehova. După trei ani am putut şi eu să iau parte împreună cu ea la lucrarea de pionierat.
În ianuarie 1965 am fost numiţi în lucrarea de circumscripţie pentru a vizita congregaţiile şi pentru a le întări din punct de vedere spiritual. În vara aceluiaşi an am avut, de asemenea, privilegiul de a asista la primul nostru congres de district de mari proporţii, ţinut la Viena. Acesta a fost diferit de congresele pe care le ţineam noi în Grecia, unde trebuia să ne întâlnim în secret în pădure, deoarece lucrarea noastră era interzisă. Spre sfârşitul anului 1965, am fost invitaţi să lucrăm la Filiala din Atena a Martorilor lui Iehova. Însă în 1967, din cauza problemelor de sănătate ale unor rude ale mele, a trebuit să ne întoarcem în Salonic.
În timp ce ne achitam de responsabilităţile familiale, ne menţineam ocupaţi din plin în lucrarea de evanghelizare. Odată, discutând cu vărul meu Kostas, i-am descris frumuseţea organizaţiei lui Dumnezeu, precum şi iubirea, unitatea şi ascultarea de Dumnezeu care există în mijlocul ei. El a spus: „Aceste lucruri ar fi foarte frumoase numai dacă ar exista Dumnezeu“. El a acceptat invitaţia de a cerceta dacă Dumnezeu există sau nu. I-am spus că noi vom participa la un congres internaţional al Martorilor lui Iehova, ţinut la Nürnberg (Germania), în august 1969. Ne-a întrebat dacă ar putea merge şi el, iar prietenul lui, Alekos, care studia şi el Biblia cu noi, a vrut să vină şi el.
Congresul de la Nürnberg a fost ceva extraordinar! Acesta s-a ţinut pe imensul stadion unde Hitler îşi sărbătorise victoriile militare. Asistenţa maximă a fost de peste 150 000 de persoane, iar spiritul lui Iehova s-a simţit pe tot parcursul congresului. La puţin timp după aceea, atât Kostas, cât şi Alekos s-au botezat. Amândoi slujesc acum ca bătrâni creştini, iar membrii familiilor lor sunt şi ei Martori.
Am început să studiez cu o doamnă pe care o interesa adevărul Bibliei. Soţul ei mi-a spus că dorea să cerceteze convingerile noastre, iar la scurt timp după aceea m-a informat că îl invitase la o discuţie pe un oarecare domn Sakkos, care era teolog greco-ortodox. Soţul doamnei a vrut să ne pună amândurora câteva întrebări. Dl Sakkos a venit însoţit de un preot. Bărbatul pe care îl vizitasem a început discuţia astfel: „Mai întâi aş dori ca dl Sakkos să-mi răspundă la trei întrebări“.
Luând în mână traducerea Bibliei pe care o folosisem la discuţiile noastre, bărbatul a spus: „Întrebarea numărul unu: Este aceasta o Biblie adevărată sau este Biblia Martorilor?“ Dl Sakkos a răspuns că traducerea era autorizată şi a mai spus că Martorii lui Iehova „iubesc Biblia“.
În continuare, bărbatul a spus: „Întrebarea numărul doi: Sunt Martorii lui Iehova persoane cu o moralitate înaltă?“ El dorea de fapt să ştie cu ce fel de persoane începuse să se asocieze soţia lui. Teologul a răspuns că Martorii sunt fără nici o îndoială persoane morale.
„Întrebarea numărul trei, a continuat acel bărbat: Sunt plătiţi Martorii lui Iehova?“ „Nu“, i-a răspuns teologul.
„Am primit răspuns la întrebările mele şi am luat o hotărâre“, a încheiat acel bărbat. După aceea, el a continuat să studieze Biblia şi, nu după mult timp, a devenit un Martor botezat al lui Iehova.
O viaţă bogată, plină de recompense
În ianuarie 1976 am început din nou să slujesc ca supraveghetor de circumscripţie. După şase ani am avut privilegiul de a fi în fruntea unei noi forme de predicare în Grecia, mărturia stradală. Apoi, în octombrie 1991, eu şi soţia mea am început să slujim ca pionieri speciali. După câteva luni a trebuit să fac un bypass cvadruplu la inimă, care, din fericire, a fost o operaţie reuşită. Acum am o sănătate destul de bună şi am putut să reîncep lucrarea de predicare cu timp integral. De asemenea, slujesc ca bătrân într-o congregaţie din Salonic şi fac parte din Comitetul de asistenţă sanitară din localitatea mea pentru a-i ajuta pe cei ce au probleme medicale.
Privind în urmă la viaţa mea, îmi dau seama câte satisfacţii mi-a adus faptul de a face ce îi place Tatălui nostru ceresc. Sunt fericit că, cu mult timp în urmă, am acceptat invitaţia sa emoţionantă: „Fiul meu, fii înţelept şi înveseleşte-mi inima, ca să am cu ce să răspund celui ce mă batjocoreşte“ (Proverbele 27:11). Mi se umple inima de bucurie să văd creşterea mondială a numărului de persoane sincere care vin în organizaţia lui Iehova. Participarea la eliberarea oamenilor cu ajutorul adevărurilor biblice, lucrare care le oferă acestora perspectiva vieţii veşnice într-o lume nouă dreaptă, este cu adevărat un privilegiu! — Ioan 8:32; 2 Petru 3:13.
Întotdeauna încercăm să-i încurajăm pe slujitorii tineri ai lui Iehova să-şi fixeze ca obiectiv ministerul cu timp integral şi să-i dedice lui Iehova timpul şi energia lor. Cu adevărat, faptul de a te încrede în Iehova şi de a-ţi găsi plăcerea în înveselirea inimii sale este modul de viaţă plin de cele mai multe satisfacţii! — Proverbele 3:5; Eclesiastul 12:1.
[Legenda fotografiilor de la pagina 21]
(De la stânga la dreapta)
În 1965, când lucram la bucătăria Betelului
În 1970, când predicarea era interzisă, în timp ce ţineam o cuvântare
În 1959, cu soţia mea
[Legenda fotografiei de la pagina 23]
Cu soţia mea, Koula