Nu am fost singuri când credinţa ne-a fost pusă la încercare

Vicky era o fetiţă încântătoare, sănătoasă, isteaţă şi vioaie, care văzuse de puţin timp lumina zilei. Într-adevăr, în primăvara anului 1993, când s-a născut, fericirea noastră nu a cunoscut limite. Trăiam într-un orăşel din sudul Suediei, iar viaţa era minunată.

TOTUŞI, când Vicky avea un an şi jumătate, lumea noastră părea că se prăbuşise. Fetiţa nu se simţea bine de ceva timp, aşa că am dus-o la spital. Nu vom uita niciodată momentul când doctorul ne-a spus că fiica noastră suferea de leucemie limfoblastică acută, o formă de cancer infantil ce afectează leucocitele.

Ne era greu să ne închipuim că fetiţa noastră era lovită de această boală îngrozitoare. Abia începuse să fie conştientă de lumea din jurul ei, iar acum era la un pas de moarte. Încercând să ne consoleze, medicul ne-a spus că puteau să-i administreze un tratament foarte eficient, constând în chimioterapie şi câteva transfuzii de sânge. Acesta a fost următorul nostru şoc.

Credinţa ne este pusă la încercare

Bineînţeles că ne iubeam fetiţa şi voiam să beneficieze de cea mai bună îngrijire medicală. Totuşi, transfuziile de sânge nici nu intrau în discuţie. Noi credem cu fermitate în Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, care le spune cu claritate creştinilor că trebuie ‘să se abţină de la sânge’ (Faptele 15:28, 29). De asemenea, ştiam că transfuziile de sânge sunt în sine riscante. Mii de persoane au contractat boli şi au murit din cauza transfuziilor. Singura posibilitate era administrarea unui tratament cât mai eficient, care să nu includă folosirea transfuziilor de sânge. Astfel, lupta noastră pentru credinţă abia începea.

Ce puteam face? Am luat legătura cu serviciul de informaţii sanitarea de la filiala din Suedia a Martorilor lui Iehova pentru a cere ajutor. Imediat au fost trimise faxuri la diferite spitale din Europa pentru a găsi un spital şi un medic dispus să efectueze chimioterapie, însă fără a administra transfuzii de sânge. Zelul şi iubirea arătate de fraţii noştri creştini în încercarea de a ne ajuta ne-au întărit foarte mult. Nu am fost lăsaţi singuri în lupta pentru credinţă.

După câteva ore s-au găsit un spital şi un medic în Homburg/Saar (Germania). Am aranjat să plecăm cu avionul a doua zi pentru a-i face un control lui Vicky. La sosire, fraţii noştri creştini din congregaţia de Martori ai lui Iehova din Homburg, precum şi câteva rude ale noastre, ne aşteptau. Un reprezentant al Comitetului de Asistenţă Sanitară local ne-a întâmpinat cu căldură. Ne-a însoţit la spital şi ne-a oferit tot sprijinul. Ne-am simţit consolaţi când am văzut că până şi într-o ţară străină aveam fraţi spirituali care ne susţineau.

Când am mers la spital şi am făcut cunoştinţă cu dr. Graf, am fost din nou consolaţi. Medicul s-a arătat foarte înţelegător şi ne-a asigurat că va face tot ce îi stă în putinţă pentru a o trata pe Vicky fără să-i administreze transfuzii de sânge. Chiar dacă nivelul hemoglobinei avea să scadă la 5g/dl, el era dispus să continue tratamentul fără transfuzii de sânge. Totodată a spus că diagnosticarea din timp şi promptitudinea cu care a fost adusă fetiţa contribuiau la eficienţa tratamentului. El a mărturisit că era prima oară când îi făcea unui pacient chimioterapie fără să folosească transfuzii de sânge într-o asemenea situaţie. Am fost foarte recunoscători şi am admirat curajul şi hotărârea de a ajuta de care a dat dovadă dr. Graf.

Probleme financiare

Dar acum, întrebarea era: Cu ce urma să plătim tratamentul lui Vicky? Am fost şocaţi când ni s-a spus că pentru doi ani de tratament aveau să fie necesare 150 000 de mărci germane. Nu aveam nici măcar o părticică din aceşti bani, şi totuşi era necesar ca Vicky să înceapă imediat tratamentul. Când am plecat din Suedia în Germania pentru tratament, nu aveam nici o asigurare de sănătate. Aşadar, eram acolo cu fetiţa noastră grav bolnavă, aveam un medic specialist gata să ne vină în ajutor, dar nu aveam bani suficienţi.

Spitalul ne-a venit în ajutor şi ne-a spus că tratamentul avea să înceapă imediat dacă plăteam pe loc 20 000 de mărci şi semnam o garanţie pentru restul banilor. Aveam câteva economii şi, cu ajutorul plin de iubire al fraţilor şi al rudelor, am reuşit să plătim cele 20 000 de mărci. Dar de unde aveam să facem rost de restul banilor?

Din nou ni s-a amintit că nu eram singuri în lupta pentru credinţă. Un frate spiritual, pe care nu-l cunoscuserăm înainte, a fost dispus să-şi asume responsabilitatea pentru restul banilor. Totuşi nu a fost nevoie să apelăm la oferta lui generoasă, pentru că am reuşit să aranjăm altfel lucrurile.

Expertul în medicină îşi începe munca

Chimioterapia a început. Au trecut zile şi săptămâni. Uneori era foarte dificil şi obositor atât pentru fetiţa noastră, cât şi pentru noi. În acelaşi timp însă eram extrem de fericiţi şi mulţumiţi ori de câte ori Vicky dădea semne de ameliorare. Chimioterapia a durat opt luni. Cel mai scăzut nivel al hemoglobinei a fost de 6g/dl, însă dr. Graf şi-a ţinut promisiunea.

După şase ani, o verificare finală a lichidului cefalorahidian a arătat că nu mai erau urme de leucemie. Vicky este acum o fetiţă fericită, fără nici o sechelă a acestei boli. Într-adevăr, pare un miracol că Vicky s-a refăcut complet. Suntem conştienţi că mulţi copii care suferă de aceeaşi boală mor, deşi fac chimioterapie şi transfuzii de sânge.

Am ieşit victorioşi în lupta pentru credinţă, dar nu fără ajutorul rudelor, al fraţilor şi al surorilor creştine, precum şi al specialiştilor în medicină. Serviciul de informaţii sanitare ne-a oferit sprijin 24 de ore din 24. Dr. Graf şi colegii săi şi-au folosit iscusinţa pentru a o ajuta pe Vicky să se refacă. Tuturor acestora le suntem profund recunoscători.

Credinţa ne-a fost întărită

Totuşi, cel mai mult îi mulţumim Dumnezeului nostru, Iehova, pentru grija sa iubitoare şi pentru tăria pe care am primit-o din Cuvântul său, Biblia. Când privim în urmă, ne dăm seama cât de multe am învăţat şi cât de mult ne-a întărit credinţa această experienţă cumplită.

Acum, dorinţa noastră sinceră este să păstrăm relaţii strânse cu Iehova Dumnezeu şi să ne învăţăm fiica să aprecieze valoarea faptului de a trăi în armonie cu cerinţele Sale. Într-adevăr, vrem să-i lăsăm o bună moştenire spirituală, şi anume, viaţa veşnică în Paradisul care va fi instaurat aici, pe pământ. — De la un colaborator.

[Notă de subsol]