Fiţi gata!
„Fiţi şi voi gata, pentru că Fiul omului vine la o oră la care nu vă gândiţi.“ (MAT. 24:44)
1, 2. a) Ce evenimente profeţite în Biblie ar putea fi comparate cu atacul unui tigru? b) Ce presupune din partea fiecăruia dintre noi faptul de a şti că va avea loc un atac?
ANI la rând, un bine-cunoscut artist de circ a dat spectacole cu tigrii bengalezi, impresionând publicul prin colaborarea paşnică dintre el şi aceste animale sălbatice. El a spus: „Când un animal îţi acordă încrederea sa, ai sentimentul că ţi s-a oferit cel mai frumos cadou din lume“. Însă, la 3 octombrie 2003, această încredere a dispărut. Aparent fără motiv, una dintre felinele sale, un tigru alb de 172 de kilograme, l-a atacat. Acest atac a venit pe neaşteptate, iar dresorul nu a fost pregătit să-i facă faţă.
2 Biblia vorbeşte şi ea despre atacul unei ‘fiare’, un atac pentru care toţi trebuie să fim pregătiţi. (Citeşte Revelaţia 17:15–18.) Cine este această fiară şi pe cine va ataca ea? Fiara reprezintă Organizaţia Naţiunilor Unite, iar „cele zece coarne“ reprezintă toate puterile politice. În urma unei incredibile răsturnări de situaţie, lumea condusă de Diavol se va dezbina din interior. Fiara şi cele zece coarne se vor întoarce împotriva Babilonului cel Mare — imperiul mondial al religiei false, asemănat cu o prostituată — şi îl vor distruge în mod violent. Când va avea loc acest atac? Nu ştim nici ziua, nici ora (Mat. 24:36). Dar ştim că va avea loc într-un moment în care nu ne aşteptăm şi că până atunci a mai rămas puţin timp (Mat. 24:44; 1 Cor. 7:29). Prin urmare, este vital să fim pregătiţi din punct de vedere spiritual pentru ca, atunci când se va declanşa acest atac, iar Cristos va veni în calitate de Executor, El să se dovedească Eliberatorul nostru! (Luca 21:28) Pentru a fi pregătiţi în orice moment, este util să analizăm exemplul unor slujitori fideli ai lui Dumnezeu care ‘au fost gata’ şi care au putut vedea astfel împlinirea promisiunilor Sale. Vom medita noi cu seriozitate la aceste experienţe de viaţă?
Fiţi gata, asemenea lui Noe
3. În ce condiţii grele i-a slujit Noe cu fidelitate lui Dumnezeu?
3 În pofida degradării existente pe pământ la vremea aceea, Noe era pregătit pentru momentul când avea să se împlinească promisiunea lui Dumnezeu. Cât de greu trebuie să-i fi fost lui Noe să-i slujească lui Dumnezeu într-o lume în care îngerii rebeli şi-au luat corpuri omeneşti şi au trăit cu femei frumoase! Din aceste legături nefireşti s-au născut descendenţi cu puteri supraomeneşti, „puternicii“ care îşi foloseau forţa superioară pentru a-i teroriza pe alţii (Gen. 6:4). Gândiţi-vă cât de mare era violenţa pe pământ din cauza acestor uriaşi, ce făceau ravagii oriunde mergeau! Răutatea umpluse pământul, iar gândirea şi comportamentul oamenilor erau complet degradate. Atunci Domnul Suveran Iehova a dat un decret care a marcat începutul sfârşitului pentru acea lume nelegiuită. (Citeşte Geneza 6:3, 5, 11, 12.)a
4, 5. În ce privinţe se aseamănă zilele noastre cu zilele lui Noe?
4 În una dintre profeţiile sale, Isus a asemănat situaţia din zilele noastre cu cea din zilele lui Noe (Mat. 24:37). De exemplu, şi noi observăm influenţa rea pe care o exercită spiritele rele asupra omenirii (Rev. 12:7–9, 12). În zilele lui Noe, acei îngeri deveniţi ulterior demoni şi-au luat corpuri umane. Acum însă, întrucât nu li se mai permite să se materializeze, ei caută cu orice preţ să-i aducă sub controlul lor pe oameni, tineri şi vârstnici deopotrivă. Acţionând din umbră, aceşti perverşi sexual îşi găsesc plăcerea în nelegiuirile şi în faptele depravate ale oamenilor pe care reuşesc să-i corupă (Ef. 6:11, 12).
5 Cuvântul lui Dumnezeu îl numeşte pe Diavol „ucigaş“ şi spune despre el că are „mijloacele de a cauza moartea“ (Ioan 8:44; Evr. 2:14). Aceasta nu înseamnă că Diavolul are puteri nelimitate să ucidă. Însă el îi poate determina pe oameni să facă lucruri care le provoacă suferinţă şi moarte. Totodată, acest spirit malefic sădeşte în mintea şi în inima lor ură şi gânduri criminale. De exemplu, 1 din 142 de copii născuţi în Statele Unite va ajunge victima unei crime. Într-adevăr, violenţa nejustificată a atins cote alarmante! Dacă Iehova a intervenit în zilele lui Noe, nu crezi că va interveni şi în prezent? Se va reţine Dumnezeu să acţioneze?
6, 7. Cum au dovedit Noe şi familia sa credinţă şi teamă sfântă?
6 Mai târziu, Dumnezeu l-a înştiinţat pe Noe că va aduce pe pământ un potop prin care va nimici „orice carne“ (Gen. 6:13, 17). Iehova i-a poruncit să construiască o arcă asemenea unei lăzi gigantice, iar Noe şi familia lui au făcut întocmai. Ce i-a ajutat să dea ascultare poruncii divine şi ‘să fie gata’ când a sosit judecata lui Dumnezeu?
7 Noe şi familia sa au fost motivaţi de o credinţă profundă şi de teamă sfântă (Gen. 6:22; Evr. 11:7). Noe, capul familiei, a rămas vigilent din punct de vedere spiritual şi nu s-a lăsat atras în practicile nelegiuite ale oamenilor din timpul său (Gen. 6:9). El era conştient că membrii familiei lui trebuiau să fie atenţi să nu adopte comportamentul violent şi atitudinea sfidătoare a celor din jur. În plus, era important ca ei să nu se lase absorbiţi de activităţile cotidiene. Dumnezeu le încredinţase o lucrare şi era vital ca întreaga familie să dea întâietate acelei lucrări. (Citeşte Geneza 6:14, 18.)
Noe şi familia lui ‘au fost gata’
8. Ce confirmă că membrii familiei lui Noe au practicat devoţiunea sfântă?
8 Deşi relatarea biblică se concentrează asupra lui Noe, capul familiei, în mod sigur şi soţia lui Noe, fiii lui şi soţiile acestora erau închinători ai lui Iehova. Acest lucru este confirmat de profetul Ezechiel. El a spus că nici chiar Noe, dacă ar fi trăit în timpul său, nu şi-ar fi putut salva copiii prin dreptatea lui. Într-adevăr, aceştia erau suficient de maturi ca să decidă dacă vor asculta sau nu. Prin urmare, fiecare dintre ei a dovedit că îl iubea pe Dumnezeu şi căile sale (Ezec. 14:19, 20). Membrii familiei lui Noe au acceptat instrucţiunile lui, i-au împărtăşit credinţa şi s-au concentrat asupra lucrării încredinţate de Dumnezeu, fără a se lăsa influenţaţi de cei din jur.
9. Cine urmează în zilele noastre exemplul de credinţă al lui Noe?
9 Cât de încurajator este să vedem astăzi în comunitatea mondială de fraţi capi de familie care se străduiesc să urmeze exemplul lui Noe! Ei sunt conştienţi că nu este suficient să le asigure membrilor familiei hrană, îmbrăcăminte, adăpost şi instruire. Ei ştiu că trebuie să se îngrijească şi de necesităţile lor spirituale. Acţionând în felul acesta, dovedesc că ‘sunt gata’ pentru ceea ce va face Iehova în curând.
10, 11. a) Ce trebuie să fi simţit Noe şi familia lui în timp ce se aflau în arcă? b) Ce întrebare trebuie să ne punem?
10 Din câte se pare, Noe şi familia lui au lucrat la construirea arcei aproximativ 50 de ani. Să ne gândim câtă muncă a necesitat acest proiect. Au izolat arca cu catran, au făcut provizii de alimente, au adus animalele în arcă. Fără îndoială că au intrat şi au ieşit din arcă de nenumărate ori. După toată această muncă, în a 17-a zi a lunii a doua din anul 2370 î.e.n. a început potopul. În ziua aceea, Noe şi familia lui au intrat în arcă şi au rămas înăuntru. Iehova a închis uşa arcei şi apoi a început să plouă. Însă nu era o ploaie obişnuită, pe o arie restrânsă. Atunci s-a rupt învelişul de ape, sau oceanul ceresc. Imaginează-ţi cu câtă putere era lovită arca de acea mare revărsare de ape! (Gen. 7:11, 16) Totuşi, cei din arcă se aflau în siguranţă, dar toţi cei din afara arcei au murit. Ce au simţit Noe şi familia lui în acele momente? Cu siguranţă, o recunoştinţă profundă faţă de Dumnezeu. Cât de mult trebuie să se fi bucurat ei că au umblat cu adevăratul Dumnezeu şi ‘au fost gata’! (Gen. 6:9) Te vezi şi tu după Armaghedon, cu inima plină de recunoştinţă, asemenea lui Noe?
11 Nimic nu-l poate opri pe Cel Atotputernic să-şi împlinească promisiunea de a pune capăt acestui sistem satanic. Întreabă-te: Am încredere absolută că toate promisiunile lui Dumnezeu se vor împlini în cele mai mici detalii la timpul fixat? Dacă da, ‘fii gata’ păstrând viu în minte ‘ziua lui Iehova’, care se apropie cu repeziciune! (2 Pet. 3:12)
Moise a rămas vigilent
12. Ce ar fi putut înceţoşa vederea spirituală a lui Moise?
12 Să ne gândim la un alt exemplu. Privind lucrurile din perspectivă umană, Moise părea că avea o poziţie extrem de avantajoasă în societatea egipteană. Ca fiu adoptiv al fiicei faraonului, cu siguranţă că era foarte respectat şi se bucura de cele mai alese mâncăruri, de cele mai frumoase veşminte şi de condiţii de lux. El a primit şi o instruire înaltă şi probabil că urma să moştenească o avere considerabilă. (Citeşte Faptele 7:20–22.)
13. Cum a păstrat Moise viu în minte promisiunile lui Dumnezeu?
13 Sistemul educaţional din Egipt şi bogăţiile de la curtea regală nu l-au făcut pe Moise să renunţe la adevărata închinare. Se pare că instruirea pe care i-au dat-o părinţii săi la o vârstă fragedă l-a ajutat să înţeleagă cât de iraţională era închinarea la idoli, practicată de egipteni (Ex. 32:8). El trebuie să fi meditat profund la promisiunile pe care Dumnezeu li le făcuse strămoşilor săi şi a dorit cu ardoare ‘să fie gata’ să înfăptuiască voinţa lui Dumnezeu. Iată ce le-a spus Moise fiilor lui Israel: „Iehova, . . . Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob, m-a trimis la voi“. (Citeşte Exodul 3:15–17.)
14. Cum au fost puse la încercare credinţa şi curajul lui Moise?
14 Spre deosebire de toţi zeii Egiptului, care erau idoli neînsufleţiţi, Iehova, adevăratul Dumnezeu, era pentru Moise cât se poate de real. Moise şi-a trăit viaţa ca şi cum l-ar fi văzut pe „Cel nevăzut“. El nu s-a îndoit nicio clipă că Dumnezeu avea să-şi elibereze poporul, însă nu ştia când (Evr. 11:24, 25, 27). În dorinţa fierbinte de a-i vedea pe evrei eliberaţi, el i-a luat apărarea unui sclav israelit care era maltratat (Ex. 2:11, 12). Dar încă nu sosise timpul stabilit de Iehova pentru eliberare, astfel că Moise a trebuit să fugă într-un ţinut îndepărtat. Fără îndoială că i-a fost foarte greu să renunţe la confortul de la curtea egipteană şi să ducă o viaţă de fugar în pustiu. Cu toate acestea, Moise a rămas vigilent acordând atenţie fiecărei instrucţiuni de la Iehova. Astfel, după ce Moise a locuit 40 de ani în Madian, Dumnezeu l-a putut folosi pentru a-i elibera pe fraţii lui. La porunca lui Iehova, Moise s-a întors în Egipt. Sosise timpul ca el să îndeplinească o misiune divină şi să înfăptuiască lucrarea lui Dumnezeu în maniera lui Dumnezeu (Ex. 3:2, 7, 8, 10). Întors în Egipt, Moise, „cel mai smerit dintre toţi oamenii“, a avut nevoie de credinţă şi curaj ca să se înfăţişeze înaintea faraonului (Num. 12:3). El a mers la faraon nu o dată, ci de repetate ori, pe măsură ce ţara era lovită de plăgi, fără să ştie de la o înfăţişare la alta de câte ori trebuia să mai apară înaintea faraonului.
15. Ce l-a motivat pe Moise să profite de orice ocazie pentru a-l onora pe Tatăl său ceresc în pofida tuturor obstacolelor?
15 În următorii 40 de ani (1513 î.e.n. — 1473 î.e.n.), Moise a avut multe dezamăgiri. Cu toate acestea, el s-a folosit de orice ocazie pentru a-l onora pe Iehova şi i-a încurajat din toată inima pe conaţionalii săi israeliţi să facă la fel (Deut. 31:1–8). Ce l-a motivat să acţioneze astfel? El iubea numele şi suveranitatea lui Iehova mai mult decât îşi iubea propriul nume (Ex. 32:10–13; Num. 14:11–16). În pofida dezamăgirilor şi a obstacolelor, şi noi trebuie să continuăm să susţinem guvernarea lui Dumnezeu, fiind convinşi că modul său de a acţiona este cel mai înţelept, cel mai drept şi cel mai bun cu putinţă (Is. 55:8–11; Ier. 10:23). Eşti şi tu convins de acest lucru?
Să rămânem treji!
16, 17. De ce cuvintele din Marcu 13:35–37 au o semnificaţie deosebită pentru noi?
16 „Fiţi atenţi, rămâneţi treji, pentru că nu ştiţi când este timpul fixat.“ (Mar. 13:33) Isus a dat acest avertisment când a vorbit despre semnul care avea să marcheze încheierea actualului sistem rău. Să observăm ultimele cuvinte ale profeţiei lui Isus, aşa cum le-a consemnat Marcu: „Vegheaţi deci, fiindcă nu ştiţi când vine stăpânul casei: seara, la miezul nopţii, la cântatul cocoşului sau dis-de-dimineaţă, pentru ca, atunci când va sosi pe neaşteptate, să nu vă găsească dormind. Dar ce vă zic vouă le zic tuturor: Vegheaţi!“ (Mar. 13:35–37).
17 Îndemnul lui Isus ne dă de gândit. El a făcut referire la patru străji ale nopţii. Ultima strajă era cea mai dificilă, întrucât dura de la trei dimineaţa până la răsăritul soarelui, ore în care este greu să rămâi treaz. Strategii militari consideră că acesta este cel mai potrivit timp pentru a-i ataca pe duşmani, deoarece este foarte probabil că vor fi găsiţi „dormind“. În prezent, când lumea doarme adânc din punct de vedere spiritual, ar putea fi necesar să luptăm din răsputeri ca să rămânem treji. Suntem noi pe deplin convinşi că trebuie ‘să rămânem treji’ şi ‘să fim atenţi’, aşteptând sfârşitul prezis şi eliberarea noastră?
18. În calitate de Martori ai lui Iehova, ce privilegiu inestimabil avem?
18 Dresorul menţionat la început a supravieţuit atacului acelui tigru. Dar profeţia biblică arătă fără echivoc că nici religia falsă, nici celelalte elemente ale acestui sistem rău nu vor supravieţui iminentului sfârşit (Rev. 18:4–8). De aceea, toţi slujitorii lui Dumnezeu, tineri şi vârstnici, trebuie să înţeleagă că este vital să facă tot ce le stă în putinţă ca să fie pregătiţi pentru ziua lui Iehova, aşa cum au fost Noe şi familia lui. Trăim într-o lume care îl dezonorează pe Dumnezeu, o lume în care învăţătorii religiei false, precum şi ateii şi agnosticii, îl batjocoresc pe Creator prin ideile pe care le susţin. Să ne împotrivim energic influenţei lor! Să reflectăm cu seriozitate la exemplele pe care le-am analizat şi să profităm de orice ocazie pentru a-l apăra şi a-l onora pe Iehova, „Dumnezeul dumnezeilor“, da, „Dumnezeul cel mare, puternic şi de temut“! (Deut. 10:17)
[Notă de subsol]
a Privitor la cei „o sută douăzeci de ani“ menţionaţi în Geneza 6:3, vezi Turnul de veghe din 15 decembrie 2010, pagina 30.
Vă amintiţi?
• De ce a trebuit Noe să acorde prioritate necesităţilor spirituale ale familiei lui?
• Ce asemănări izbitoare există între zilele noastre şi zilele lui Noe?
• Cum a reuşit Moise ca, în pofida dezamăgirilor, să păstreze viu în minte promisiunile lui Iehova?
• Ce profeţii biblice te ajută să rămâi treaz spiritualiceşte?
[Legenda ilustraţiei de la pagina 25]
Noe şi familia lui au dat mereu întâietate lucrării lui Iehova
[Legenda ilustraţiei de la pagina 26]
Promisiunile sigure ale lui Dumnezeu l-au ajutat pe Moise să rămână vigilent