Iehu, un susţinător al închinării adevărate

IEHU a susţinut în mod activ închinarea adevărată, dând dovadă de promptitudine, tenacitate, zel şi curaj. Să vedem în continuare ce calităţi demne de imitat a manifestat el.

Naţiunea Israel este într-o stare deplorabilă. Pe tronul ţării se află Ioram, fiul lui Ahab. Izabela, mama sa, are o influenţă nefastă asupra poporului. Ea îi ucide pe profeţii lui Dumnezeu, încurajează poporul să i se închine lui Baal, nu lui Iehova, iar prin ‘fornicaţia şi vrăjitoriile’ ei îl determină să adopte o conduită greşită (2 Regi 9:22; 1 Regi 18:4, 13). De aceea, Iehova hotărăşte să distrugă toată casa lui Ahab, inclusiv pe Ioram şi pe Izabela. Cel care trebuie să conducă această acţiune este Iehu.

Relatarea biblică îl prezintă pe Iehu în timp ce Israelul este în război cu Siria. Iehu se află la Ramot-Galaad, alături de comandanţii armatei israelite. El este un ofiţer de rang înalt sau poate chiar conducătorul armatei. Profetul Elisei îl trimite pe unul dintre fiii profeţilor să-l ungă rege pe Iehu şi să-i încredinţeze misiunea de a-i ucide pe toţi bărbaţii din casa apostată a lui Ahab (2 Regi 8:28; 9:1–10).

Comandanţii îl întreabă pe Iehu care a fost motivul vizitei primite. La început, Iehu ezită să le spună, totuşi, la insistenţele lor, le spune adevărul. Apoi, el şi tovarăşii săi pun la cale o acţiune împotriva lui Ioram (2 Regi 9:11–14). După cât se pare, toate acestea se petrec pe fondul unei puternice nemulţumiri şi opoziţii faţă de politica promovată de casa regală şi faţă de influenţa Izabelei. Ţinând cont de toate acestea, Iehu cântăreşte bine lucrurile şi alege cea mai bună modalitate de a-şi îndeplini misiunea.

Regele Ioram se află în Izreel, deoarece a fost rănit în luptă. Dar, pentru ca planul lui Iehu să reuşească, nimeni din Izreel nu trebuie să afle de el. Conştient de acest lucru, Iehu dă următorul ordin: „Să nu lăsaţi pe nimeni să scape din oraş ca să se ducă să dea de veste în Izreel“ (2 Regi 9:14, 15). Iehu se aşteaptă, probabil, la o oarecare împotrivire din partea trupelor loiale lui Ioram şi, de aceea, vrea să elimine orice pericol.

O CURSĂ NEBUNĂ

Pentru a-i lua pe toţi prin surprindere, Iehu pleacă la Izreel, parcurgând astfel cu carul său 72 de kilometri. Unul dintre străjeri vede din turn „mulţimea agitată a oamenilor“ lui Iehu, care se apropie în mare grabă de oraş (2 Regi 9:17). Întrucât doreşte să-şi îndeplinească misiunea cu succes, Iehu este, foarte probabil, însoţit de o mare armată.

Dându-şi seama că într-unul dintre care se află curajosul Iehu, străjerul spune: „Conduce ca un nebun“ (2 Regi 9:20). Iehu îşi conduce de obicei carul cu mare viteză, dar, având în vedere urgenţa cu care trebuie să-şi îndeplinească misiunea, el conduce acum într-adevăr „ca un nebun“.

Regele trimite la Iehu doi mesageri, însă Iehu refuză să le dea vreo explicaţie. Imediat după aceea, Iehu se întâlneşte cu regele Ioram şi cu aliatul său, Ahazia, regele lui Iuda, fiecare în carul său. Când Ioram îl întreabă pe Iehu: „Este pace?“, acesta îi spune răspicat: „Ce pace să fie cât timp există fornicaţia Izabelei, mama ta, şi multele ei vrăjitorii?“. La auzul acestor cuvinte, Ioram se sperie şi întoarce carul ca să fugă. Dar n-are nicio şansă de scăpare! Iehu pune imediat mâna pe arc şi trage o săgeată, care îl străpunge pe Ioram chiar în inimă. Regele se prăbuşeşte în carul său. Ahazia reuşeşte să scape, dar Iehu pleacă mai târziu în urmărirea lui şi îl ucide şi pe el (2 Regi 9:22–24, 27).

Următorul membru al casei lui Ahab care trebuie pedepsit este regina rea Izabela. Iehu o numeşte pe bună dreptate „blestemata asta“. Când intră în Izreel, Iehu o zăreşte pe Izabela la o fereastră a palatului. Imediat, el le porunceşte demnitarilor de la curte să o arunce jos pe Izabela, cea care a pângărit tot Israelul. Apoi caii o calcă în picioare. Mai târziu, Iehu îi ucide şi pe ceilalţi membri ai casei lui Ahab (2 Regi 9:30–34; 10:1–14).

Deşi ne cutremurăm când ne gândim la violenţă, nu trebuie să uităm că, în acel timp, Iehova îşi executa judecăţile prin intermediul slujitorilor săi. În Biblie se spune: „Prin voia lui Dumnezeu şi spre propria lui cădere s-a dus Ahazia la Ioram. Când a sosit, el a ieşit cu Ioram până la Iehu, nepotul lui Nimşi, pe care Iehova îl unsese pentru a nimici casa lui Ahab“ (2 Cron. 22:7). În timp ce un slujitor ridică trupul lui Ioram, Iehu afirmă că prin acest act Iehova şi-a împlinit promisiunea de a-l pedepsi pe Ahab pentru că a vărsat sângele lui Nabot. În plus, Iehu a îndeplinit porunca de a „răzbuna sângele slujitorilor“ lui Dumnezeu, care fuseseră ucişi de Izabela (2 Regi 9:7, 25, 26; 1 Regi 21:17–19).

În prezent, niciun slujitor al lui Iehova nu duce o luptă propriu-zisă cu cei ce se împotrivesc închinării adevărate. „Răzbunarea este a mea“, spune Dumnezeu (Evr. 10:30). Totuşi, pentru a ocroti congregaţia de persoanele care ar putea exercita o influenţă negativă, bătrânii trebuie să acţioneze în mod curajos, asemenea lui Iehu (1 Cor. 5:9–13). În plus, toţi membrii congregaţiei trebuie să fie hotărâţi să evite compania persoanelor excluse (2 Ioan 9–11).

IEHU ‘NU A TOLERAT NICIUN FEL DE RIVALITATE FAŢĂ DE IEHOVA’

Motivul pentru care Iehu îşi îndeplineşte misiunea reiese clar din cuvintele pe care i le adresează lui Ionadab: „Vino cu mine şi vei vedea că nu tolerez niciun fel de rivalitate faţă de Iehova“. Ionadab acceptă această invitaţie, se urcă în carul lui Iehu şi merge împreună cu el la Samaria. Ajuns aici, Iehu acţionează „cu viclenie, ca să-i omoare pe închinătorii lui Baal“ (2 Regi 10:15–17, 19).

Iehu anunţă că intenţionează să-i aducă „o mare jertfă lui Baal“ (2 Regi 10:18, 19). Potrivit unui erudit, „Iehu foloseşte în mod inteligent un termen cu dublu sens, care înseamnă în primul rând «jertfă», dar care indică şi «uciderea» apostaţilor“. Întrucât nu doreşte ca vreun închinător al lui Baal să scape, Iehu îi adună pe toţi în casa lui Baal şi le dă veşminte aparte. ‘De îndată ce ofranda arsă este adusă’, 80 de bărbaţi înarmaţi îi ucid la porunca lui Iehu pe slujitorii lui Baal. Apoi dărâmă casa lui Baal şi ‘fac din ea latrine’, astfel că acest loc nu mai poate fi folosit pentru închinare (2 Regi 10:20–27).

E adevărat, Iehu a vărsat mult sânge. Totuşi, Scripturile îl prezintă ca pe un bărbat curajos, care a eliberat Israelul de sub conducerea opresivă a Izabelei şi a familiei sale. Un conducător al Israelului trebuia să fie curajos, hotărât şi plin de zel ca să poată duce la îndeplinire o astfel de misiune. „A fost o misiune grea, îndeplinită cu tenacitate, până în cele mai mici detalii“, se spune într-un dicţionar biblic. „Dacă măsurile luate nu ar fi fost atât de drastice, probabil că închinarea la Baal nu ar fi fost înlăturată din Israel.“

În prezent, creştinii trec prin situaţii în care este necesar să manifeste unele calităţi de care a dat dovadă Iehu. De exemplu, ce ar trebui să facem dacă suntem tentaţi să ne implicăm într-o acţiune condamnată de Iehova? Să manifestăm curaj şi să acţionăm cu promptitudine, respingând imediat tentaţia. Când este vorba despre devoţiunea noastră sfântă, nu putem tolera nicio rivalitate faţă de Iehova!

SĂ NU NE ABATEM NICIODATĂ DE LA LEGEA LUI IEHOVA

Această relatare constituie pentru noi şi un avertisment. Biblia spune că, în cele din urmă, Iehu „a urmat viţeii de aur, pe cel din Betel şi pe cel din Dan“ (2 Regi 10:29). Cum este posibil ca un om care a fost atât de zelos pentru închinarea adevărată să tolereze idolatria?

Iehu s-a gândit, probabil, că Israelul trebuia să rămână separat de Iuda pe plan religios pentru a-şi putea păstra independenţa. De aceea, asemenea predecesorilor săi, el a încercat să păstreze separate cele două regate promovând închinarea la viţel. Însă această acţiune a dezvăluit lipsă de credinţă în Iehova, cel care îl numise rege.

Iehova l-a lăudat pe Iehu când ‘a făcut bine, înfăptuind ce este drept în ochii’ Săi. Totuşi, Iehu „n-a avut grijă să umble cu toată inima în legea lui Iehova, Dumnezeul lui Israel“ (2 Regi 10:30, 31). Poate că acest lucru ni se pare surprinzător şi regretabil, având în vedere că Iehu fusese loial în trecut. De aici putem desprinde o lecţie: să nu luăm niciodată ca de la sine înţeles relaţia noastră cu Iehova! Să ne străduim în fiecare zi să-i rămânem loiali lui Dumnezeu studiind Cuvântul său, meditând asupra lui şi rugându-ne sincer Tatălui nostru ceresc! Să avem mereu grijă să respectăm legea lui Iehova din toată inima! (1 Cor. 10:12)

[Chenarul de la pagina 4]

Iehu în istoria laică

Deseori, criticii au pus la îndoială existenţa unor personaje menţionate în Scripturi. Prin urmare, există dovezi extrabiblice care să ateste existenţa lui Iehu?

Iehu este menţionat în cel puţin trei izvoare arheologice datând din perioada asirienilor. Unul dintre acestea este o stelă care îl înfăţişează pe Iehu sau, probabil, pe unul dintre emisarii lui plecându-se înaintea regelui asirian Salmanasar al III-lea şi oferindu-i tribut. Deducem acest lucru din inscripţia de pe stelă: „Tributul de la Iehu (Ia-ú-a), fiul lui Omri (Hu-um-ri). Am primit argint, aur, o cupă-saplu de aur, o amforă de aur cu fundul ascuţit, pocale de aur, găleţi de aur, cositor, un sceptru, (şi) un puruhtu de lemn [termen necunoscut]“. În realitate, Iehu nu era „fiul lui Omri“. Prin această expresie se făcea referire la regii care s-au succedat la tronul Israelului şi era folosită, probabil, datorită faimei lui Omri şi faptului că acesta construise Samaria, capitala Israelului.

Veridicitatea afirmaţiei regelui asirian potrivit căreia Iehu i-ar fi plătit tribut nu poate fi dovedită. Cu toate acestea, Iehu este menţionat de trei ori: pe o stelă, pe o statuie a lui Salmanasar şi în analele regale asiriene. Potrivit dovezilor de mai sus, acest personaj biblic a existat în realitate.