‘Ascultaţi şi înţelegeţi’
„Ascultaţi-mă cu toţii şi înţelegeţi!” (MAR. 7:14)
1, 2. De ce mulţi dintre cei care l-au ascultat pe Isus n-au înţeles semnificaţia cuvintelor sale?
CÂND cineva vorbeşte cu noi, îi auzim glasul şi poate chiar remarcăm tonul vocii sale. Dar, pentru a şti ce spune, este necesar să înţelegem semnificaţia cuvintelor sale (1 Cor. 14:9). În mod asemănător, mii de oameni au auzit cuvintele lui Isus. El le-a vorbit într-o limbă pe care o puteau înţelege. Însă nu toţi au înţeles semnificaţia cuvintelor sale. De aceea, Isus a spus: „Ascultaţi-mă cu toţii şi înţelegeţi!” (Mar. 7:14).
2 De ce mulţi n-au înţeles semnificaţia cuvintelor lui Isus? Unii aveau idei preconcepute şi o motivaţie greşită. Isus a spus despre ei: „Voi daţi la o parte cu abilitate porunca lui Dumnezeu ca să vă păstraţi tradiţia” (Mar. 7:9). Aceşti oameni nici măcar n-au încercat să înţeleagă semnificaţia cuvintelor lui Isus. Ei nu voiau să-şi schimbe obiceiurile şi concepţiile. Urechile lor erau deschise, însă inimile lor erau ferecate! (Citeşte Matei 13:13-15.) Cum ne putem asigura că inimile noastre rămân receptive, astfel încât să putem trage foloase din învăţăturile lui Isus?
CUM PUTEM TRAGE FOLOASE DIN ÎNVĂŢĂTURILE LUI ISUS
3. De ce au înţeles discipolii cuvintele lui Isus?
3 Trebuie să imităm exemplul discipolilor umili ai lui Isus. El le-a zis: „Fericiţi sunt ochii voştri că văd şi urechile voastre că aud” (Mat. 13:16). De ce ei au înţeles cuvintele lui Isus, în timp ce alţii nu? În primul rând, discipolii puneau întrebări şi încercau să înţeleagă adevărata semnificaţie a cuvintelor lui Isus (Mat. 13:36; Mar. 7:17). În al doilea rând, ei adăugau informaţiile noi la ceea ce deja acceptaseră în inima lor. (Citeşte Matei 13:11, 12.) În al treilea rând, ei aplicau în propria viaţă ceea ce auzeau şi înţelegeau şi făceau eforturi pentru a-i ajuta şi pe alţii (Mat. 13:51, 52).
4. Care sunt cele trei lucruri pe care trebuie să le facem pentru a înţelege ilustrările lui Isus?
4 Dacă vrem să înţelegem ilustrările lui Isus, trebuie să urmăm exemplul discipolilor săi fideli. Pentru aceasta este necesar să facem trei lucruri. În primul rând, trebuie să ne rezervăm timp pentru a studia cuvintele lui Isus şi a medita la ele, să facem cercetări şi să punem întrebări pertinente. Astfel, ajungem să avem cunoştinţă (Prov. 2:4, 5). În al doilea rând, trebuie să vedem ce legătură există între aceste informaţii şi ceea ce cunoaştem deja şi ce foloase ne aduc la nivel personal. În felul acesta, dobândim înţelegere, sau pricepere (Prov. 2:2, 3). În al treilea rând, trebuie să folosim lucrurile pe care le-am învăţat şi să le aplicăm în propria viaţă. Aceasta înseamnă înţelepciune (Prov. 2:6, 7).
5. Ce deosebire există între cunoştinţă, înţelegere şi înţelepciune? Ilustraţi.
5 Ce deosebire există între cunoştinţă, înţelegere şi înţelepciune? Să ilustrăm: Imaginează-ţi că stai în mijlocul unei şosele şi un autobuz se îndreaptă spre tine. În primul rând, vezi că este un autobuz; aceasta înseamnă cunoştinţă. În al doilea rând, îţi dai seama că, dacă rămâi pe loc, autobuzul te va lovi; aceasta înseamnă înţelegere. Prin urmare, te dai repede la o parte; aceasta înseamnă înţelepciune. Biblia ne spune ‘să păzim înţelepciunea practică’, pentru că ne poate salva viaţa! (Prov. 3:21, 22; 1 Tim. 4:16)
6. Care sunt cele patru întrebări pe care le vom pune pe măsură ce vom analiza şapte ilustrări făcute de Isus? (Vezi chenarul de pe pagina următoare.)
6 În acest articol şi în următorul vom analiza şapte ilustrări făcute de Isus. Pe măsură ce vom face aceasta, vom pune următoarele întrebări: Care este semnificaţia acestei ilustrări? (Aceasta ne ajută să dobândim cunoştinţă.) De ce a făcut Isus această ilustrare? (Aceasta duce la înţelegere.) Cum putem folosi aceste informaţii atât pentru noi, cât şi pentru a-i ajuta pe alţii? (Aceasta înseamnă înţelepciune.) Şi ce învăţăm despre Iehova şi despre Isus din această ilustrare?
GRĂUNTELE DE MUŞTAR
7. Care este semnificaţia ilustrării despre grăuntele de muştar?
7 Citeşte Matei 13:31, 32. Care este semnificaţia ilustrării lui Isus despre grăuntele de muştar? Grăuntele de muştar reprezintă atât mesajul despre Regat, cât şi congregaţia creştină, care s-a format în urma predicării acestui mesaj. Asemenea grăuntelui de muştar, care este „cea mai mică dintre toate seminţele”, congregaţia creştină a avut începuturi mici în 33 e.n. Însă, în câteva decenii, congregaţia a crescut rapid, depăşind orice aşteptare (Col. 1:23). Această creştere a fost benefică deoarece Isus spune că „păsările cerului” au putut ‘să se adăpostească în ramurile’ pomului care a crescut din grăuntele de muştar. Aceste păsări simbolice îi reprezintă pe oamenii sinceri care găsesc hrană, înviorare şi adăpost din punct de vedere spiritual în congregaţia creştină. (Compară cu Ezechiel 17:23.)
8. De ce a făcut Isus ilustrarea despre grăuntele de muştar?
8 De ce a făcut Isus această ilustrare? El a făcut referire la creşterea uimitoare a grăuntelui de muştar pentru a ilustra modul în care Regatul lui Dumnezeu creşte, oferă ocrotire şi depăşeşte toate obstacolele. Din 1914, creşterea părţii vizibile a organizaţiei lui Dumnezeu este uluitoare! (Is. 60:22) Cei care se alătură acestei organizaţii se bucură de ocrotire spirituală (Prov. 2:7; Is. 32:1, 2). În plus, această creştere nu poate fi oprită, indiferent de eforturile împotrivitorilor (Is. 54:17).
9. a) Ce putem învăţa din ilustrarea despre grăuntele de muştar? b) Ce învăţăm despre Iehova şi despre Isus din această ilustrare?
9 Ce putem învăţa din ilustrarea despre grăuntele de muştar? Poate că locuim într-o zonă în care sunt puţini Martori sau în care nu vedem imediat rezultatele lucrării de predicare. Totuşi, să nu uităm că Regatul poate depăşi orice obstacol. Acest lucru ne va da puterea de a persevera. De exemplu, în 1926, când fratele Edwin Skinner a sosit în India, în această ţară nu erau mulţi Martori. La început, creşterea a fost foarte lentă şi se spunea că lucrarea „merge greu”. Fratele Skinner însă a continuat să predice şi a văzut modul în care mesajul despre Regat a depăşit obstacole mari. În prezent, în India sunt peste 37 000 de Martori, iar la Comemorarea din 2013 au asistat peste 108 000 de persoane. Să ne mai gândim la un exemplu. În acelaşi an în care fratele Skinner a sosit în India s-a început lucrarea de predicare în Zambia. În prezent, în această ţară predică peste 170 000 de vestitori, iar la Comemorarea din 2013 au fost prezente 763 915 persoane, ceea ce înseamnă 1 din 18 locuitori ai Zambiei. Ce creştere uimitoare!
PLĂMĂDEALA
10. Care este semnificaţia ilustrării despre plămădeală?
10 Citeşte Matei 13:33. Care este semnificaţia ilustrării despre plămădeală? Această ilustrare se referă la mesajul despre Regat şi la modul în care acesta schimbă viaţa oamenilor. Cele „trei măsuri mari de făină” reprezintă toate naţiunile. Fermentarea reprezintă răspândirea mesajului despre Regat prin intermediul lucrării de predicare. În timp ce creşterea grăuntelui de muştar se vede imediat, procesul de fermentare nu se vede. Efectele acestuia se văd abia mai târziu.
11. De ce a făcut Isus ilustrarea despre plămădeală?
11 De ce a făcut Isus această ilustrare? El a arătat că mesajul despre Regat are puterea de a se răspândi pretutindeni şi de a produce schimbări. Acest mesaj a ajuns „până în cea mai îndepărtată parte a pământului” (Fap. 1:8). Totuşi, schimbările pe care le produce mesajul despre Regat nu sunt întotdeauna evidente; unele ar putea trece neobservate la început. Cu toate acestea, ele au loc. Mulţi oameni de pretutindeni acceptă mesajul despre Regat şi permit ca acesta să le schimbe personalitatea (Rom. 12:2; Ef. 4:22, 23).
12, 13. Daţi exemple despre modul în care lucrarea de predicare a Regatului a cunoscut o creştere asemănătoare celei descrise în ilustrarea despre plămădeală.
12 Deseori, efectul lucrării de predicare se observă după mulţi ani de când oamenii aud prima dată mesajul. De exemplu, Franz şi Margit au slujit la Filiala din Brazilia; în prezent, ei slujesc la o altă filială. În 1982, când erau în Brazilia, ei au depus mărturie într-un orăşel de provincie. Cei doi soţi au iniţiat câteva studii biblice, între care unul cu o mamă şi cei patru copii ai ei. Băiatul cel mare, care pe atunci avea 12 ani, era foarte timid şi deseori încerca să se ascundă înainte de începerea studiului. Din cauza unei schimbări de repartiţie, Franz şi Margit nu au mai putut să continue acest studiu. Ei au vizitat acel orăşel abia după 25 de ani. Imaginaţi-vă câtă bucurie au simţit când au găsit o congregaţie cu 69 de vestitori, dintre care 13 erau pionieri regulari! În plus, ei ţineau întrunirile într-o sală a Regatului nouă! Ce s-a întâmplat cu acel băiat timid? În prezent, el slujeşte în calitate de coordonator al corpului de bătrâni! Asemenea plămădelii din ilustrarea lui Isus, mesajul despre Regat se răspândise şi schimbase viaţa multor oameni.
13 Mesajul despre Regat are puterea de a-i schimba pe oameni chiar şi în ţările în care fraţii nu pot predica în mod liber. Deseori suntem surprinşi să aflăm cât de mult s-a răspândit mesajul în aceste ţări. De exemplu, mesajul despre Regat a ajuns în Cuba în 1910. Fratele Russell a vizitat această insulă în 1913. La început, creşterea a fost lentă. Care este în prezent situaţia în Cuba? În acest stat insular sunt peste 96 000 de vestitori care predică vestea bună, iar la Comemorarea din 2013 au asistat 229 726 de persoane. Aceasta înseamnă 1 din 48 de locuitori. Chiar şi în ţările care nu se află sub interdicţie, mesajul despre Regat a ajuns în zone în care Martorii locali n-au crezut că ar putea ajunge (Ecl. 8:7; 11:5).a
14, 15. a) Cum ne poate fi de folos ceea ce am învăţat din ilustrarea despre plămădeală? b) Ce învăţăm despre Iehova şi despre Isus din această ilustrare?
14 Cum ne poate fi de folos ceea ce ne-a învăţat Isus prin ilustrarea despre plămădeală? Când medităm la semnificaţia ilustrării lui Isus, înţelegem că nu este cazul să ne îngrijorăm peste măsură cu privire la modul în care va ajunge mesajul despre Regat la milioanele de oameni care încă nu l-au auzit. Iehova are totul sub control. Însă ce trebuie să facem? Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Dimineaţa seamănă-ţi sămânţa şi până seara nu lăsa mâna să ţi se odihnească, fiindcă nu ştii unde va reuşi ea, aici sau acolo, sau dacă amândouă vor fi la fel de bune” (Ecl. 11:6). În acelaşi timp, ar trebui să ne amintim să-l rugăm mereu pe Iehova să binecuvânteze lucrarea de predicare, în special în ţările în care aceasta este restricţionată (Ef. 6:18-20).
15 De asemenea, n-ar trebui să ne descurajăm dacă nu vedem imediat rezultatele lucrării de predicare. Să nu dispreţuim niciodată „ziua începuturilor mici” (Zah. 4:10). Rezultatele ar putea fi, în cele din urmă, mult mai mari şi mai frumoase decât ne-am imaginat! (Ps. 40:5; Zah. 4:7)
NEGUSTORUL VOIAJOR ŞI COMOARA ASCUNSĂ
16. Care este semnificaţia ilustrării despre negustorul voiajor şi a celei despre comoara ascunsă?
16 Citeşte Matei 13:44-46. Care este semnificaţia ilustrării despre negustorul voiajor şi a celei despre comoara ascunsă? În timpul lui Isus, unii negustori călătoreau chiar până la Oceanul Indian pentru a găsi cele mai frumoase perle. Negustorul din această ilustrare îi reprezintă pe oamenii sinceri care fac eforturi mari pentru a-şi satisface necesităţile spirituale. ‘Perla de mare valoare’ reprezintă preţiosul adevăr despre Regat. Întrucât a recunoscut valoarea acelei perle, negustorul a fost dispus să vândă „imediat” tot ce avea pentru a o cumpăra. Isus a vorbit şi despre un om care muncea la câmp şi a găsit o comoară ‘ascunsă’. Spre deosebire de negustor, acest om n-a căutat comoara. Dar, asemenea negustorului, el a fost dispus să vândă „tot” ce avea pentru a intra în posesia comorii.
17. De ce a făcut Isus ilustrările despre negustorul voiajor şi despre comoara ascunsă?
17 De ce a făcut Isus aceste două ilustrări? El a arătat că adevărul despre Regat poate fi găsit în diferite moduri. Unii oameni îl caută şi fac eforturi mari pentru a-l găsi. Alţii îl găsesc chiar dacă nu-l caută, probabil când cineva le depune mărturie. Oricare ar fi situaţia, bărbaţii din cele două ilustrări au recunoscut valoarea a ceea ce au găsit şi au fost dispuşi să facă sacrificii mari pentru a intra în posesia lucrului respectiv.
18. a) Cum ne pot fi de folos aceste două ilustrări? b) Ce învăţăm despre Iehova şi despre Isus din aceste ilustrări?
18 Cum ne pot fi de folos aceste două ilustrări? (Matei 6:19-21) Să ne întrebăm: Am eu aceeaşi atitudine pe care au avut-o bărbaţii din aceste ilustrări? Consider că adevărul este o comoară? Sunt dispus să fac sacrificii ca să mi-l însuşesc sau permit ca alte lucruri, cum ar fi grijile vieţii cotidiene, să mă distragă? (Mat. 6:22-24, 33; Luca 5:27, 28; Filip. 3:8) Cu cât bucuria că am găsit adevărul este mai profundă, cu atât hotărârea noastră de a-l pune pe primul loc în viaţă este mai puternică.
19. Ce vom analiza în articolul următor?
19 Fie ca toţi să dovedim că ascultăm şi înţelegem cu adevărat semnificaţia acestor ilustrări despre Regat! Să nu uităm că nu este suficient doar să cunoaştem semnificaţia lor. Trebuie şi să aplicăm lucrurile pe care le învăţăm din ele. În articolul următor vom analiza alte trei ilustrări şi vom vedea ce putem învăţa din ele.
a Creşteri asemănătoare au avut loc în ţări precum Argentina (Anuarul pe 2001, pagina 186), Germania de Est (Anuarul pe 1999, pagina 83, engl.), Papua Noua Guinee (Anuarul pe 2005, pagina 63) şi pe insula Robinson Crusoe (Turnul de veghe din 15 iunie 2000, pagina 9).