Căsătoria trebuie ţinută în cinste înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor

“Ne recomandăm oricărei conştiinţe umane înaintea lui Dumnezeu“. (2 Cor. 4:2)

 1. (a) La ce ar trebui să mediteze un creştin în legătură cu căsătoria sa? (b) Ce fel de întrebări ar putea să se ivească pe neaşteptate cu privire la încheierea unei căsătorii valabile pe baza ordonanţelor autorităţilor civile? (Marcu 12:17).

PENTRU a rămîne în favoarea lui Dumnezeu, membrii poporului său trebuie să ţină căsătoria în cinste (Evr. 13:4). Fiecare creştin căsătorit ar trebui să chibzuiască în mod serios ca căsătoria sa să fie onorabilă înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor. In această corelaţie se naşte întrebarea: In ce măsură joacă un rol la aceasta autorităţile omeneşti — statul şi autorităţile civile? Depinde valabilitatea unei încheieri de căsătorie cu totul de recunoaşterea din partea autorităţilor civile şi este declaraţia lor de valabilitate hotărîtoare pentru faptul cum socoteşte Iehova Dumnezeu această legătură?

 2. Ce formalităţi juridice nu erau necesare după legea pe care a dat-o dumnezeu israeliţilor?

² Din articolul premergător am văzut că căsăsoria la timpul despre care tratează Scrierile biblice ebraice, era, în primul rînd, o problemă de familie sau de seminţie. Cînd a luat naştere naţiunea lui Israel, Dumnezeu le–a dat legea sa, care conţinea numeroase aranjamente, care se refereau la căsătorie, ca de exemplu interzicerea legăturilor incestuoase şi ordonanţele, care reglementau îndatoririle de căsătorie (Lev. cap. 18 şi 20). Nu era nevoie însă ca preoţimea să întocmească un document sau un certificat, pentru ca o pereche să se poată căsători, nici nu trebuia ca un reprezentant al preotului sau un reprezentant al guvernului poporului lui Israel să fie prezent la încheierea căsătoriei, pentru a o declara valabilă. Atît timp cît se respecta legea lui Dumnezeu, încheierea căsătoriei în comunitatea în care noii căsătoriţi trăiau, a fost recunoscută ca valabilă.

 3. A fost felul şi modul încheierii unei căsătorii sau a divorţului la iasraliţi influenţate prin faptul că au ajuns sub domnia puterilor străine?

³ In decursul secolelor poporul lui Israel a ajuns sub domnia puterilor străine: Babilon, Medo–Persia, Grecia şi Roma. In ce măsură au fost ingluentate de acestea obiceiurile israeliţilor de încheiere a căsătoriei? După cum rezultă din consemnările istorice, aceste obiceiuri aparent nu s–au schimbat, deoarece ei au fost toleraţi de către naţiunile domnitoare. Chiar ca popor subjugat israeliţii au lăsat ca problemele sau afacerile lor judiciare, ca divorţuri, să fie rezolvate în special de către bătrînii lor şi de judecăţile acestora. Dacă un israelit, în schimb, aducea o problemă de căsătorie înaintea unui tribunal al naţiunii domnitoare, el putea evident să se aştepte ca problema să fie rezolvată pe baza legilor pentru căsătorie valabile în acel stat.

 4. Ce scop a servit înregistrarea încheierii căsătoriei, cînd aceasta a fost întrodusă?

⁴ Să presupunem că în timpul biblic de mai tîrziu, încheierile de căsătorie au fost înregistrate, cu toate că pentru aceasta se pare că nu există dovadă clară. In orice caz se pare că o înregistrare a fost întreprinsă se-abia după încheierea căsătoriei. Oficiul de stat a reţinut aşadar faptul încheierii căsătoriei şi nu trebuia să–şi dea părerea asupra moralităţii încheierii căsătoriei.

 5. (a) Ce situaţie exista cu referire la încheierea căsătoriei în primul secol în adunarea creştină? (b) Cînd s–au ocupat autorităţile civile prima dată de problemele de căsătorie?

⁵ Ce situaţie există în timpul primului secol în adunarea creştină? Incheierea căsătoriei era pe vremea aceea, aparent ca la israeliţi, încă tot o problemă de familie. La fel cum în Eden şi la israeliţi (propriu–zis la cele mai multe popoare de pe vremurile acelea) nu era necesar ca un reprezentant religios sau de stat să certifice sau să fie prezent la încheierea căsătoriei, pentru a o declara valabilă şi onorabilă.a Autorităţile civile se pare să se fi ocupat de-abia atunci cu problemele de căsătorie, cînd una din părţi cerea rezolvarea problemelor sau a dificultăţilor. De–abia atunci o căsătorie era recunoscută ca valabilă sau declarată nevalabilă, după cum corespundea sau nu legilor lor (Dreptul roman nu recunoştea, de exemplu, nici o încheiere de căsătorie între fraţi).

 6. (a) Ce era hotărîtor înainte de toate în adunarea creştină pentru o căsătorie? (b) Ar trebui creştinii să se orienteze după părerile dominate în împrejurimile lor cu privire la căsătorie?

⁶ Pentru ca o căsătorie în adunarea creştină să treacă drept onorabilă, ca trebuia, bineînţeles, să corespundă legilor lui Dumnezeu. Aşadar apostolul Pavel a aflat că un om din adunarea din Corint avea pe „nevasta tatălui său“ el a condamnat fără întîrziere aceasta ca „curvie“. El a arătat de asemenea că adunarea trebuia să ia în considerare normele care erau valabile în împrejurimea lor, căci el a arătat că aşa ceva nu s–a întîmplat „nici chiar între naţiuni“ (1 Cor. 5:1, 2).

 7, 8. (a) Din ce cauză este interesată adunarea creştină în mod corect de căsătorii, care au fost încheiate de membrii ei? (b) Ce spune istoria în această privinţă despre primii creştini?

⁷ Adunarea creştină s–a considerat ca o „comunitate frăţească“ care era compusă din „colocatari“ ai lui Dumnezeu — o caracterizare, care se referă la membrii unei familii, ceea ce rezultă de exemplu din texte ca: Matei 10:12, 35, 36; Fapte 16:30–34 şi 1 Timotei 3:4, 5; 5:4, 8. Adunarea era aşadar interesată de căsătoriile, care au fost încheiate de membrii ei.

⁸ In lucrarea Encyclopedia of Religion and Ethics de Hastings (vol. VIII, pag. 435) se spune despre punctul de vedere al primilor creştini: „Căsătoria este în primul rînd o problemă de familie. De timpuriu adunarea creştină s–a considerat ca o familie spirituală şi viaţa şi interesele fiecărui membru al adunării erau pentru întregul corp de un interes personal . . . Mărturia părinţilor (bisericii) arată începînd din mijlocul secolului al III–lea, ceea ce caracterizăm noi astăzi ca feudă civilă, nu era necunoscut şi nu era probabil neobişnuit ca ei să fie, în acelaşi timp dezaprobaţi de biserică.“

 9. (a) La ce concluzii ajungem noi cu privire la încheierea căsătoriei de stat, sprijiniţi pe Biblie şi pe baza istoriei? (b) De ce depinde onorabilitatea căsătoriei?

⁹ In măsura în care Biblia şi darea de seamă istorică lasă să se recunoască, feuda civilă sau încheierea căsătoriei certificată de către stat nu au jucat pe vremea aceea un rol însemnat. Aparent onorabilitatea unei căsătorii creştine din punctul de vedere creştin nu depindea foarte mult de aceasta. Depindea, bineînţeles, mai mult de împrejurări, că încheierea căsătoriei a fost recunoscută de adunarea creştină, în măsura în care ea corespundea normelor divine, la care au fost respectate şi dispoziţiile şi normele oamenilor, sub care creştinii trăieu. După cum a spus apostolul Pavel, creştinii se străduiau să se recomande „oricărei conştiinţe omeneşti înainte lui Dumnezeu“ şi „se fereau în mod permanent să dea ocazii de poticnire iudeilor că şi grecilor şi adunării lui Dumnezeu“ în timp ce făceau „totul pentru preamărirea lui Dumnezeu“ (2 Cor. 4:2; 1 Cor. 10:31, 32).

10, 11. (a) Cum s–a ajuns la situaţia că, în cele din urmă, autorităţile civile s–au ocupat cu căsătoria şi cu certificarea ei? (b) Ce părere există în ţările strict protestante cu privire la încheierea căsătoriei?

¹⁰ In zilele noastre, cu toate acestea, în multe părţi ale pămîntului autorităţile civile acordă mai mare importanţă încheierii căsătoriei şi certificării ei. Creştinii ar trebui să respecte aceasta, în timp ce se străduiesc să ţină căsătoria lor ‘printre toate la loc de cinste’ (Evr. 13:4). Este de folos în legătură cu aceasta să examinăm cum s–a ajuns la această atitudine modificată. In lucrarea Encyclopedia of Religion and Ethics (Pag. 437) se spune: „Din partea statului este valabilă încheierea căsătoriei ca un contract legal care ar trebui să fie reglementat de către stat din aprecierile practice. Din punctul de vedere creştin căsătoria este o poziţie sfîntă, pe care biserica ar putea să aibă pretenţia s–o reglementeze în înţelesul cel mai înalt al religiei şi moralităţii. Experienţele arată că între cele două competente trebuie să fie întotdeauna posibilitatea discordiei şi că, aşadar, în practică adesea s–ar putea ajunge la greutaţi . . . de-abia în timpul modern, de la reforma (protestantă), a ieşit în evidenţă problema ambelor competenţe şi relaţiile adecvate între ele“.b

¹¹ Se pare aşadar că certificarea încheierii căsătoriei de către autorităţile civile a devenit o problemă discutabilă mai mult în timpul modern decît în oricare timp în trecut. Cel puţin în ţările strict protestante s–a înclinat tot mai mult spre părerea că valabilitatea legală a căsătoriei (fie ca urmare şi a divorţului) s–ar baza aproape exclusiv pe hotărîrea autorităţilor civile. Rolul, pe care–l joacă adunarea în legătură cu valabilitatea legală a încheierii căsătoriei (şi a divorţului) şi–a pierdut aşadar în ochii multora însemnătatea.

HOTARIREA ASUPRA VALABILITATII LEGALE

12. Ce întrebări se ridică pentru un serv al lui Dumnezeu, de cînd autorităţile civile au de–a face cu încheierea căsătoriei?

¹² Ce–ar trebui să facă un creştin faţă de această împrejurare? El poate, natural, să nu ţină seama de starea de astăzi a lucrurilor, dacă el ar dori ca căsătoria sa să fie onorabilă ‘printre toţi’. El nu poate întoarce timpul înapoi şi să se comporte aşa ca şi cînd ar trăi în trecut la un timp cînd nu se acorda nici o importanţă declaraţiei de valabilitate a unei încheieri de căsătorie de către autorităţile civile. Se ridică însă următoarele întrebări: Ar trebui să se considere însă ca absolută hotărîrea autorităţilor civile cu privire la valabilitatea legală a unei încheieri de căsătorie sau a unui divorţ? Care este punctul de vedere al lui Dumnezeu cu privire la o astfel de hotărîre?

13. Din ce cauză părerea autorităţilor civile cu privire la căsătorie nu poate fi absolut valabilă? (Fap. 5:29).

¹³ Au autorităţile civile într–adevăr ultimul cuvînt cu privire la faptul dacă Dumnezeu recunoaşte sau nu ca valabilă legal o încheiere de căsătorie sau un divorţ? Dacă acesta ar fi cazul, atunci s–ar ajunge la contraziceri evidente cu privire la ceea ce este necesar pentru a avea binecuvîntarea lui Dumnezeu în căsătorie. Pentru ce? Fiindcă normele autorităţilor civile de la localitate la localitate se deosebesc cu totul. Adesea ele stau în totală contradicţie una cu alta şi — ceea ce este şi mai de însemnătate — uneori sînt în contradicţie chiar şi cu normele biblice.

14. Cum este condamnată poligamia în Biblie, indiferent de faptul că ea ar putea fi recunoscută legal în unele ţări?

¹⁴ In unele ţări poligamia este, de exemplu, recunoscută şi fiecare femeie a unui poligam este văzută ca soţia sa legitimă, care ocupă aceeaşi poziţie ca toate celelalte din toate femeile sale. Atît Cristos Isus cît şi apostolul Pavel au arătat, în schimb, că după norma lui Dumnezeu fiecare bărbat trebuia să aibă numai o singură soţie (Mat. 19:4, 5; 1 Cor. 7:2; 1 Tim. 3:2).

15. In ce măsură se deosebesc în unele ţări legile divorţului întocmite de oameni de legea lui Dumnezeu?

¹⁵ In mai multe ţări o căsătorie se poate desface din cele mai diferite motive, cîteodată din motive cu totul neînsemnate. In alte ţări, dimpotrivă, n–ar fi permis să se despartă cineva chiar nici atunci cînd partenerul său a comis adulter, prin care cel nevinovat ar fi liber să se căsătorească din nou. După Biblie există numai un singur motiv valabil pentru divorţ, şi anume, curvia sau adulterul, şi aceia care divorţează din acest motiv, ar fi permis să se căsătorească din nou (Mat. 5:32; 19:3–9). In unele cazuri, aşadar, ceea ce statul recunoaşte este lepădat de Dumnezeu, iar în alte cazuri, ceea ce statul leapădă, este permis de Dumnezeu.

16. Cum ar trebui să fie considerată puterea statului în legătură cu divorţul despre valabilitatea legală a unei încheieri de căsătorie? (Rom. 13:1; 1 Pet. 2:13, 14).

¹⁶ Se arată aşadar că punctul de vedere al statului cu referire la hotărîrea asupra valabilităţii legale a unei încheieri de căsătorie (sau a unui divorţ) este numai relativă, punctul de vedere al lui Dumnezeu, dimpotrivă, este absolut. Pentru a obţine în această problemă hotărîre echilibrată cu privire la puterea relativă a statului (în Biblie caracterizată ca „Cezar“) este folositor să ţinem seama de faptul ce fel de interese are statul în domeniul căsătoriei, pentru ce se preocupă el în mod deosebit şi prin ce poate să ia naştere pentru un creştin o îndatorire în acest domeniu faţă de stat.

INTERESELE CEZARULUI IN CASATORIE

17, 18. La ce sînt interesate autorităţile civile, înainte de toate, în legătură cu căsătoria şi pentru ce?

¹⁷ Se preocupă statul cu privire la căsătorie în fond cu problemele morale şi religioase, sau este el interesat în legătură cu căsătoria înainte de toate, cu privire la altceva? Noi ne aducem aminte poate că în Enciclopedia citată înainte se spune că din partea statului era valabilă căsătoria ca un contract legal, care trebuia să fie reglementat din chibzuirile practice de către stat. Aceasta reiese din istoria legislaţiei de stat în probleme de căsătorie şi divorţ. Dezvoltarea lasă să se înţeleagă că interesul statului se datorează faptului că el trebuie să se ocupe cu problemele din care derivă drepturile de moştenire şi drepturile de posesiune, mai ales atunci cînd aceste drepturi sînt reclamate în urma desfacerii unui „contract“ de căsătorie (prin divorţ sau moarte). Că acesta este astăzi cazul, este confirmat în Encyclopedia Britanică, (Macropedia 1976, vol. VII, pag. 166, 167), unde se spune:

“Legea reglementează de fapt drepturile şi îndatoririle soţului şi soţiei, precum şi ale părţilor şi a copiilor îndeosebi în probleme de întreţinere din punct de vedere financiar.“ „In cele mai multe ţări . . . certificarea legală a unei încheieri de căsătorie este în fond o înregistrare a evenimentului. In definitiv o încheiere de căsătorie este în sensul legii, aşadar, crearea tacită a unor drepturi sau îndatoriri, ca de exemplu în legătură cu întreţinerea, comunitatea de bunuri, drepturile care derivă din moştenire şi puterea de educaţie pentru copii legitimi minori.“

¹⁸ “Cezar“ (Statul) se ocupă aşadar din această cauză cu încheierea căsătoriei, deoarece tribunalele sale aduc astfel de probleme juridice pentru lămurire legală, nu pentru că ar insista asupra aspectului religios şi moral al căsătoriei. El se arată de asemenea interesat de a împiedica răspîndirea bolilor, mai ales a bolilor sexuale şi a efectelor genetice dezavantajoase (cum se ivesc la copii apropiaţi din punct de vedere al înrudirii sîngelui) şi anume iarăşi „din aprecieri practice“. De aceea, există chiar şi în statele ateiste, duşmănoase religiei, ordonanţe locale, care trebuie să fie îndeplinite pentru ca o căsătorie să fie recunoscută ca valabilă din punct de vedere legal.

19. Ce întrebare ar putea să se nască avînd în vedere sfatul lui Isus, de a ‘restitui Cezarului’ ceea ce este al ‘Cezarului’, în legătură cu încheierea căsătoriei şi a divorţului?

¹⁹ Cum stau lucrurile atunci cu îndrumarea lui Isus, ‘restituiţi lucrurile Cezarului’? Este adunarea creştină, dacă ea ar dori să asculte de această poruncă, obligată într–un anumit caz, să ţină seamă de punctul de vedere al Cezarului, cu privire la valabilitatea legală şi la moralitatea încheierii căsătoriei sau a divorţului, ca definitiv gotărîtor şi obligator? (Mat. 22:21).

20. (a) Ce–a determinat pe Isus să se exprime să se ‘restituie lui Cezar lucrurile Cezarului’? (b) In ce măsură are valabilitate acest principiu la încheierea căsătoriei unui creştin?

²⁰ Ar trebui în primul rînd să se ia în considerare că la problema de discuţie în legătură cu care s–a exprimat Isus, era vorba despre impozit. Cezar îndeplineşte multe servicii şi are pretenţia ca pentru aceasta să i se restituie ceva (Mat. 22:17–21). Dreptul de a te căsători provine, în schimb, nu de la Cezar. El provine de la Dumnezeu, Autorul căsătoriei (Gen. 1:27, 28; 2:11, 22–24; 9:1; compară 1 Timotei 4:1–3). De aceea, nu Cezar hotărăşte în acest domeniu, în ultimă instanţă, ceea ce este corect şi moral sau fals în legătură cu încheierea căsătoriei (sau a divorţului). Ce poate porunci Cezar este recunoaşterea legală şi ocrotirea legată de aceasta a dreptului de căsătorie la tribunalele sale. Creştinul care ar dori ca să fie onorabilă căsătoria sa printre toţi, se foloseşte în mod corect de aceste aranjamente, pentru a apăra drepturile şi interesele familiei sale. Pentru a obţine această recunoaştere şi pentru a se bucura de drepturile legate de aceasta, el ar trebui să restituie lucrurile Cezarului, adică el ar trebui să respecte ordonanţele corespunzătoare, cum ar fi de exemplu plata taxelor necesare şi anumite consultaţii medicale.

21. Ce ar trebui să facă autoritatea Cezarului cu referire la încheierea căsătoriei la un creştin şi pentru ce?

²¹ Prin faptul că creştinul ‘restituie Cezarului lucrurile Cezarului’ pentru a se bucura de avantajele pe care le aduce după sine recunoaşterea legală a căsătoriei sale, el nu pierde din vedere faptul că puterea Cezarului cu referire la încheierea de căsătorie este numai relativă. Dumnezeu nu este legat de hotărîrile Cezarului şi poate să dezaprobe ceva ce Cezar aprobă, sau să accepte ceva ce Cezar respinge. Creştinul ar trebui, aşadar, să respecte conştiincios dreptul de căsătorie şi de divorţ ale Cezarului, dar el recunoaşte întotdeauna pe Iehova Dumnezeu ca autoritatea cea mai înaltă (Fap. 4:19; Rom. 13:1, 5). In acest mod, recunoaşterea şi binecuvîntarea lui Iehova este sigură.

22, 23. Pentru ce ar trebui să se străduiască un creştin în vederea recunoaşterii legale a încheierii căsătoriei sale?

²² Prin urmare, un creştin ştie într–adevăr, că ordonanţele Cezarului nu sînt cele din urmă hotărîtoare dacă încheierea căsătoriei sale este valabilă sau nu în ochii lui Dumnezeu, totuşi, aceasta nu scuteşte de datoria de a asculta de îndemnul: „Căsătoria să fie onorabilă printre toţi“ (Evr. 13:4). El este îndatorat, să facă totul ce îi stă în putere în mod conştiincios, pentru ca căsătoria să fie ţinută de toţi în cinste. Dacă cineva într–o ţară, în care o anumită rasă sau religie este predominantă, se căsătoreşte cu o persoană care nu aparţine rasei sau religiei respective, căsătoria sa ar putea fi considerată cu deosebită bunăvoinţă şi aşa. Cu toate acestea un creştin ar trebui să se străduiască, pe cît este posibil, pentru o recunoaştere legală, pentru ca asupra căsătoriei sale să nu se exercite critică nefavorabilă sau să fie discreditată în ochii altora (2 Cor. 6:3; 1 Pet. 2:12, 15, 16; 3:16). El ar dori ca căsătoria să–l onoreze pe Autorul căsătoriei.

²³ De la persoane care se ataşează şi ar dori să se lase botezaţi a căror căsătorie însă nu este recunoscută legal, ar trebui să se aştepte, aşadar, ca ei să facă totul pentru a–şi înregistra căsătoria. Prin aceasta orice îndoială, care ar putea să existe în public în ce priveşte onorabilitatea legăturilor, este înlăturată. Dacă acest lucru este posibil în toate cazurile, şi dacă nu, ce se poate face atunci?

DACA NU ESTE POSIBIL OBTINEREA RECUNOASTERII CEZARULUI

24. Ce problemă se poate ivi pentru un bărbat care trăieşte într–o ţară în care divorţul nu este permis?

²⁴ Există un ajutor, dacă cineva înţelege că puterea Cezarului cu privire la căsătorie este relativă. Să presupunem de exemplu ţările în care fie din cauza domniei anterioare a unei religii, fie dintr–un alt motiv, legea nu permite divorţ, nici chiar pe baze biblice — anume din cauza „curviei“ (porneie). Un bărbat putea să–şi fi părăsit soţia, care a fost infidelă faţă de el, şi acum trăieşte împreună cu o altă femeie, de la care are chiar copii. El ar putea atunci să cunoască adevărul Cuvîntului lui Dumnezeu şi în ascultare faţă de acest cuvînt voieşte să se lase botezat ca un ucenic al Fiului lui Dumnezeu. Deoarece legea de stat nu este în armonie cu hotărîrile lui Dumnezeu cu privire la căsătorie şi divorţ, el nu poate însă să se despartă sau să–şi legalizeze căsătoria actuală. Ce poate să facă el?

25. Ce poate să facă un bărbat, care din punctul de vedere al lui Dumnezeu este despărţit — al cărui divorţ însă în ţara sa nu este recunoscut — pentru ca el să nu fie socotit ca adulter?

²⁵ Dacă relaţiile sale permit, el ar putea să meargă într–o ţară vecină, în care este posibil un divorţ, acolo să se despartă şi de asemenea să se cunune din nou. Prin aceasta comunitatea sa de căsătorie devine onorabilă, chiar dacă la întoarcerea lor în patrie ar putea să nu fie recunoscuţi de către „Cezarul“ de acolo. Dacă un astfel de pas nu este posibil pentru el, atunci ar trebui să efectueze o separaţie legală de soţia sa legală, infidelă, sau să facă tot ce este posibil după legea ţării. După aceea ar trebui să dea o declaraţie în scris adunării în care el a jurat credinţă faţă de soţia sa prezentă şi se declară gata să procure un act legal, dacă soţia sa legală, infidelă, ar muri sau ar interveni alte împrejurări, care ar da posibilitate înregistrării legale a căsătoriei sale. In caz că soţia sa prezentă, de asemenea, ar dori să se lase botezată, ar trebui să dea şi ea o astfel de declaraţie semnată.

26. Ce ar putea să facă cineva ale cărui străduinţe de a obţine o recunoaştere legală a căsătoriei sale dau greş din cauza lipsei de interes din partea autorităţilor civile?

²⁶ Intr–o ţară sud americană, în care legea permite într–adevăr desfacerea unei căsătorii în caz de bigamie, dar cererile în căsătorie sînt pur şi simplu adesea ignorate de Cezar. Să presupunem că un bărbat, care s–a separat de soţia sa legală, care încă trăieşte, s–a căsătorit cu o altă femeie şi obţine pe bază de înşelăciune un certificat de căsătorie legal şi devine prin aceasta bigam. Dacă el, după ce a cunoscut adevărul biblic, a dorit să se lase botezat, constată poate că străduinţele sale de a lămuri căsătoria sa prezentă cu privire la starea sa de drept dă greş din lipsa de interes din partea autorităţilor civile, ce paşi ar trebui să întreprindă el, în măsura în care nu reuşeşte să se acorde onorabilitate prezentei sale comunităţi de căsnicie prin tribunal sau autorităţile Cezarului? El ar putea să semneze o declaraţie de credinţă asemănătoare şi aceasta să o pună în faţa adunării. După aceea ar putea să fie lăsat să se boteze, tot la fel şi soţia sa, dacă ea a întreprins aceeaşi paşi.

27. Trebuie cineva, care de–abia în aproximativ 10 ani ar putea să obţină recunoaşterea legală a căsătoriei sale, să amîne atît timp botezul său? Intemeiază–ţi răspunsul.

²⁷ Intr–o anumită ţară vestafricană poate dura zece ani, pînă cînd cineva este divorţat. Ar trebui ca cineva care ar dori să se lase botezat, să mai divorţeze pentru a împinge botezul său atît de mult pînă cînd ar putea să–şi legalizeze căsătoria sa prezentă? S–ar părea să nu fie justificat ca el, din lipsa unei recunoaşteri legale de către Cezar, să se abţină de a face pasul important al botezului, de a declara credinţa în puterea ispăşitoare de păcate a jertfei lui Cristos, astfel încît el să primească privilegiul, de a ajunge într–o relaţie acceptabilă cu Dumnezeu (compară cuvintele apostolului Petru din Fapte 11:17, cu care el arată că oamenii nu „pot împiedica“ pe Dumnezeu ca să acorde favoarea sa cuiva). După cum arată exemplele biblice, nu este recomandabil de a împinge în mod inutil botezul (Fap. 2:37–41; 8:34–38; 16:30–34; 22:16). Dacă o astfel de persoană a depus eforturi pentru a obţine un divorţ legal, ea poate prezenta adunării o declaraţie în care jură şi prin aceasta arată că este hotărîtă să ţină la loc de cinste prezenta ei legătură, în timp ce continuă eforturile pentru a primi o recunoaştere legală din partea Cezarului.

28. Ar trebui o pereche, care ar dori să se boteze, să se despartă dacă recunoaşterea legală pentru comunitatea conjugală existentă depinde de un divorţ care, în schimb, nu este permis în patria sa?

²⁸ Poate cineva se mută în altă ţară, cunoaşte acolo adevărul şi ar dori să fie botezat. Pentru a obţine recunoaşterea legală pentru comunitatea prezentă în căsnicie, el trebuie, poate, să divorţeze mai întîi de partenerul său de căsătorie dinainte. In ţara în care el locuieşte temporar acum, ar putea să fie posibilă, ce–i drept desfacerea legală a căsătoriei, totuşi, nu pentru străini. Multe persoane au venit din ţările europene, de pildă, ca lucrători oaspeţi în Germania. In Germania divorţul este într–adevăr reglementat legal, totuşi această reglementare nu este valabilă pentru cei mai mulţi dintre străini. De asemenea, într–un astfel de caz, cineva ar dori să fie botezat şi să dovedească că comunitatea sa de căsnicie prezentă este onorabilă şi de durată, ar trebui să semneze o declaraţie de credinţă.

29. Ce ar putea să facă un creştin într–o ţară, în care o căsătorie nu este desfăcută, pentru a arăta că el biblic este liber să se căsătorească din nou?

²⁹ Aceleaşi principii ar fi valabile pentru un creştin botezat care constată că legea „Cezarului“ nu–i aprobă dreptul care provine de la Dumnezeu, de a se divorţa şi de a se recăsători. In ţările în care acest drept acordat de Dumnezeu, de a se despărţi de un partener de căsătorie infidel şi de a se căsători din nou, nu este recunoscut, cineva al cărui partener se dovedeşte ca infidel (şi de la care ar dori, aşadar, să se separe, deoarece nu i–a fost devotat), ar trebui să prezinte bătrînilor adunării dovada de necontestat pentru infidelitate. Dacă el apoi mai tîrziu se hotărăşte să–şi ia un alt partener de căsătorie, atunci ar putea să facă aceasta în mod onorabil, în timp ce semnează el şi noul său partener de căsătorie declaraţii cu care ei jură unul altuia credinţă şi promit să se străduiască să obţină recunoaşterea legală de îndată ce acest lucru este posibil.

30. Cum ar trebui să considere adunarea o declaraţie de fidelitate într–o ţară în care o comunitate scripturală conjugală sub anumite condiţii nu este recunoscută legal?

³⁰ Adunarea vede o astfel de semnătură a unei declaraţii de credinţă ca o certificare înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor că respectivul în comunitatea sa de căsătorie existentă ar dori să fie tot aşa de credincios, ca şi cînd încheierea căsătoriei ar fi fost întreprinsă de autorităţile civile. O astfel de declaraţie va fi considerată tot la fel de obligatorie ca şi cînd ea ar fi fost dată în faţa unui funcţionar al oficiului de stare civilă, al unui reprezentant al „Cezarului“, a statului. Nu modul deosebit al certificatului acordă declaraţiei cea mai mare însemnătate şi demnitate, ci împrejurarea că ea a fost dată înaintea lui Dumnezeu.

31, 32. Ce puncte de bază ar trebui să conţină o declaraţie de fidelitate şi ce ar trebui să se întîmple cu exemplarul acesta?

³¹ Cum ar putea să sune o astfel de declaraţie: Ea ar putea să aibă de exemplu următorul text:

Eu, . . . . . . . declar prin aceasta că în calitatea mea de partener în comunitatea de căsnicie pe care am întreprins–o, am făcut tot posibilul să fie recunoscută această legătură de către autorităţile de stat permanente şi că cin cauză că nu a fost posibil, aşadar, dau această declaraţie prin care eu jur credinţă în această comunitate de căsnicie. Eu recunosc această comunitate înaintea lui Iehova Dumnezeu şi înaintea tuturor oamenilor ca obligatorie, ca o legătură la care trebuie să ţin ferm şi care este în armonie deplină cu principiile Cuvîntului lui Dumnezeu şi pe care trebuie s–o ţin la loc de cinste. Eu voi încerca şi pe mai departe după posibilităţi, să obţin o recunoaştere legală pentru această legătură prin autorităţile civile şi promit că eu voi legaliza această comunitate de căsnicie, în caz că este posibil pe baza împrejurărilor schimbate oarecum în viitor.

Semnat la . . . . luna . . . 19 . . Martori pentru semnătură sînt: . . .“

³² Din aceasta rezultă că această declaraţie trebuie să fie semnată atît de acela care o dă, cît şi de alte două persoane ca martori, cu menţionarea datei. Este recomandabil, ca după fiecare declaraţie de credinţă respectivă să se păstreze o copie; un exemplar ar trebui să rămînă la adunare, cu care ei sînt legaţi, şi un exemplar trebuie să se trimită la biroul de filială al lui Watch Tower Society în teritoriul respectiv. Ar fi de asemenea folositor să se facă de cunoscut în adunare că o astfel de declaraţie a fost dată, pentru ca toţi să fie invormaţi despre aceasta, că s–au întreprins paşi pentru a se ţine ferm la onorabilitatea căsniciei.

33. Ce răspundere trebuie să poarte cineva personal care a semnat o declaraţie de fidelitate?

³³ Cineva care nu poate obţine recunoaşterea ‘Cezarului’, dar a făcut paşi necesari pentru ca să fie recunoscută căsătoria sa de către adunare, ar trebui să fie clar cu aceasta că orice urmări, care ar rezulta pentru el din partea lumii, trebuie să le suporte el însuşi şi singur să răspundă pentru ele. Dacă de exemplu, pe baza căsătoriei sale anterioare ar lua naştere un proces cu referire la drepturile de posesiune sau de moştenire, respectivul nu poate pretinde pe cale judiciară protecţia „Cezarului“.

A CUNOASTE CLAR PRINCIPIILE DE DIVORT

34. Ce normă stabilită în scris cu privire la căsătorie şi divorţ este competentă pentru un creştin în ultimă instanţă?

³⁴ In fiecare ţară există, în de priveşte dreptul de căsătorie şi de divorţ, un număr multiplu de diferite puncte de vedere, care trebuie luate în considerare. In loc de a se lăsa încurcat prin sofisticării, creştinul sau cineva care ar dori să devină un ucenic al Fiului lui Dumnezeu, ar trebui să se lase condus de principiile biblice hotărîtoare, care au valabilitate în fiecare caz.

35. Ce spune Biblia despre relaţiile sexuale în afara căsătoriei şi despre incest?

³⁵ In primul rînd părerea lui Dumnezeu este competentă. De aceea ar trebui cineva să se întrebe mai întîi de toate, dacă legătură sa prezentă sau legătura în care el ar dori să intre, este recunoscută de Dumnezeu sau dacă contravine normei Cuvîntului lui Dumnezeu. Presupunînd că un bărbat trăieşte cu soţia sa împreună, are însă în acelaşi timp încă o relaţie cu o altă femeie. Intr–un astfel de caz relaţia cu cea de–a doua femeie nu se împacă cu principiile creştine şi nici bărbatul, nici femeia n–ar putea să înainteze o declaraţie corespunzătoare. Singura corectă este desfacerea acestei relaţii. In mod asemănător ar fi o relaţie incestuoasă cu o rudă apropiată, în cazul relaţiilor homosexuale sau a unei alte relaţii care este condamnată în Cuvîntul lui Dumnezeu (Mat. 19:5, 6; 1 Tim. 3:2; 1 Cor. 5:1). O asemenea relaţie nu de aceea este de lepădat pentru că îi lipseşte recunoaşterea legală, ci pentru că este nebiblică şi de aceea imorală. Cine se găseşte, aşadar, într–o astfel de situaţie, n–ar putea nicidecum să dea o „declaraţie de fidelitate“ căci ea ar fi fără valoare în ochii lui Dumnezeu.

36. Ce se aşteaptă de la cineva care nu a păstrat cuviincios căsătoria în cinste, înainte de a cunoaşte adevărul?

³⁶ Dacă este vorba de o legătură care în sine poate fi recunoscută de Dumnezeu, trebuie să se examineze în continuare principiul, anume că ar trebui să facă totul, ceea ce se poate, pentru ca această comunitate conjugală să fie valabilă ca onorabilă în ochii tuturor (Evr. 13:4). Cineva, care ar dori să se boteze, s–a despărţit poate în trecut de partenerul său de căsătorie legală şi trăieşte, fără să fi divorţat, cu o altă persoană. Această legătură există poate de mult timp şi au rezultat copii din aceasta. Dacă el cunoaşte adevărul, nu se poate aştepta în mod raţional de la el ca să se întoarcă la primul său partener de căsătorie şi în acest mod să încerce să–şi adapteze din nou viaţa la relaţiile sale dinainte. Dar el trebuie să se hotărască acum, în timp ce ‘abandonează păcatul’ să trăiască în viitor după voia lui Dumnezeu (1 Pet. 4:1–3; compară 1 Corinteni 7:17–24).

37. Ce paşi ar trebui să întreprindă cineva pentru a obţine recunoaşterea legală a unei comunităţi conjugale existente?

³⁷ Ce-ar trebui să facă el din această cauză? Dacă este posibil un divorţ, ar trebui să divorţeze acum, pentru ca legătura prezentă, după divorţ (care poate să rezulte din oarecare motiv legal care ar putea să fie dat) să fie legalizată de stat ca o căsătorie recunoscută. Acelaşi lucru s–ar potrivi la cineva care înainte de a cunoaşte adevărul s–a făcut vinovat de bigamie. El ar trebui să intreprindă paşii necesari pentru a clarifica problema pe cale judiciară (de exemplu printr–o declaraţie de nevalabilitate sau un divorţ), pentru ca el acum să fie valabil ca partener legal de căsătorie numai a unei singure persoane.

38. Cum poate cineva să arate că el ar dori să ducă o căsnicie onorabilă dacă nu–i reuşeşte să obţină recunoaşterea legală a unei legături care este plăcuţă în ochii lui Dumnezeu?

³⁸ Dacă, în cele din urmă, comunitatea conjugală nu contravine principiilor Cuvîntului lui Dumnezeu şi dacă s–a făcut totul ce se putea face în mod raţional, pentru a fi recunoscută căsătoria de către autorităţile de stat civile, dar n–a reuşit acest lucru, poate să fie semnată o declaraţie de fidelitate. In unele ţări, după cum deja s–a amintit, prelucrarea de către autorităţi a unei astfel de declaraţie ar necesita foarte mult timp, astfel încît paşii legali ar presupune eforturi de ani îndelungaţi de zile. Sau poate ar fi cazuri cînd cheltuielile legate de aceasta ar fi aşa de ridicate, încît respectivul ar avea nevoie de ani de zile pentru a putea face faţă situaţiei. In astfel de cazuri, declaraţia de fidelitate crează pentru adunare condiţia pentru aceasta că comunitatea conjugală existentă este valabil onorabilă în timp ce respectivul se străduieşte pentru a obţine o reglementare legală a acestui fapt. Ceva, care merită atenţie, este împrejurarea că în multe ţinuturi sau chiar ţări, cei din afară acordă mai puţină însemnătate pentru căsătoria efectuată pe baza ordonanţelor legale şi respectă mai mult dacă partenerii trăiesc împreună în fidelitate. Cu toate că un creştin ar trebui să se străduiască în mod cinstit chiar într–un astfel de loc, să se folosească de toate posibilităţile care sînt la îndemînă sau de acelea care i se dau, pentru ca onorabilitatea legăturii sale să fie în afara oricărei discuţii.

39. Despre ce ar putea să fie creştinii convinşi, dacă se străduiesc să ţină în cinste căsătoria?

³⁹ Un creştin ar trebui să considere problema pusă la punct, în timp ce ţine în minte principiile hotărîtoare expuse şi confirmarea pe care o oferă statul, nici subevaluată, nici supraevaluată. El ar trebui să fie întotdeauna interesat, înainte de toate, de modul cum judecă Dumnezeu legătura. In afară de aceasta, el ae trebui să se străduiască să dea un exemplu bun prin fidelitate şi iubire faţă de partenerul său şi să ţină în acest mod căsătoria în cinste printre toţi. Dacă procedează aşa, va simţi binecuvîntarea lui Dumnezeu şi va aduce cinste şi laudă lui Iehova Dumnezeu, Autorul căsătoriei (1 Cor. 10:36–38).

[Note de subsol]