Prosperitatea vă poate testa credinţa
PROSPERITATEA poate testa credinţa unei persoane integre. Faptul de a se strădui să devină prosper din punct de vedere material îl poate conduce pe cineva la pierderea credinţei (1 Timotei 6:9, 10). Dar prosperitatea mai poate testa credinţa şi într-un alt mod. Cînd observă faptul că mulţi oameni nedrepţi prosperă din punct de vedere material, în timp ce el suferă, cel drept poate fi tentat să urmărească o linie de conduită păcătoasă. Aceasta i-a determinat chiar şi pe unii dintre slujitorii lui Iehova să pună la îndoială valoarea faptului de a duce o viaţă integră!
Aşa au stat lucrurile şi în cazul levitului Asaf, muzician din timpul domniei regelui David asupra Israelului. Asaf a compus psalmi care erau folosiţi în închinarea publică. Împreună cu Heman şi Iedutun, el a şi profeţit, aducîndu-i laude şi mulţumiri lui Iehova Dumnezeu, cu acompaniament muzical (1 Cronici 25:1; 2 Cronici 29:30). Deşi Asaf a fost privilegiat, Psalmul 73 demonstrează faptul că prosperitatea materială a celor răi s-a dovedit a fi un mare test pentru credinţa sa.
Atitudinea periculoasă a lui Asaf
„Da, Dumnezeu este bun pentru Israel, faţă de cei cu inima curată. În ce mă priveşte, picioarele mele aproape că deviaseră, puţin a lipsit ca paşii mei să alunece“ (Psalmul 73:1, 2, NW). Prin aceste cuvinte, Asaf a recunoscut faptul că Iehova era bun cu naţiunea Israel. Acest lucru era valabil îndeosebi în cazul celor „cu inima curată“, deoarece dorinţa acestora era să-i acorde lui Dumnezeu devoţiune exclusivă şi să contribuie la sfinţirea numelui său sfînt. Dacă şi noi avem această atitudine, îl vom binecuvînta pe Iehova vorbindu-l de bine chiar dacă sîntem greu încercaţi din cauza prosperităţii celor răi sau din cauza vreunei alte situaţii. — Psalmul 145:1, 2.
Cu toate că Asaf era conştient de bunătatea lui Iehova, piciorul său aproape că a deviat de pe cărarea cea dreaptă. A fost ca şi cum acesta ar fi alunecat pe un teren îngheţat în timpul unui maraton extenuant. De ce slăbise atît de mult credinţa lui? El a explicat: „Eram invidios pe cei lăudăroşi cînd vedeam pacea celor răi. Căci ei nu simt dureri mortale şi pîntecele lor e plin de grăsime. Ei nu au nici unul din neajunsurile omului muritor şi nu sînt loviţi la fel ca ceilalţi oameni“. — Psalmul 73:3–5, NW.
Prosperitatea materială a celor nedrepţi l-a determinat pe Asaf să-i invidieze. Părea că ei se bucurau de pace, chiar dacă acumulaseră bogăţii prin mijloace necinstite (compară cu Psalmul 37:1). În pofida faptelor lor rele şi potrivit aparenţelor, ei trăiau în siguranţă. Se părea că îşi sfîrşeau viaţa fără să simtă chinurile teribile ale morţii! Cîteodată ei mureau în pace şi siguri de ei, fără să fie conştienţi de vreo necesitate spirituală (Matei 5:3). În schimb, unii dintre slujitorii lui Dumnezeu suportă o boală şi o moarte dureroasă, dar el îi susţine, iar ei au speranţa minunată a învierii. — Psalmul 43:1–3; Ioan 5:28, 29.
Mulţi oameni răi nu au probleme de sănătate care să-i împiedice să se bucure de rezervele lor abundente de hrană. „Pîntecele lor e plin de grăsime“, burţile lor sînt mari. În plus, ei „nu au nici unul din neajunsurile omului muritor“, deoarece, spre deosebire de masa omenirii, ei nu trebuie să se zbată pentru a obţine lucrurile necesare vieţii. Asaf a tras concluzia că cei răi „nu sînt loviţi la fel ca ceilalţi oameni“. Ei scapă mai ales de încercările pe care le suportă oamenii plini de devoţiune din cauză că aceştia din urmă sînt ataşaţi de normele drepte ale lui Iehova, în mijlocul lumii rele a lui Satan. — 1 Ioan 5:19.
Deoarece cei răi prosperă, Asaf a spus în continuare despre ei: „De aceea aroganţa le-a servit ca salbă la gît; violenţa îi înfăşoară ca un veşmînt. Li s-au bulbucat ochii de grăsime, ei au depăşit închipuirile inimii. Ei batjocoresc şi vorbesc despre ce este rău; ei vorbesc în stil elevat despre înşelăciune. Şi-au înălţat gura pînă la cer, iar limba şi-o plimbă pe pămînt“. — Psalmul 73:6–9, NW.
Răufăcătorii poartă mîndria ca pe o „salbă“, iar actele lor violente sînt atît de numeroase încît ‘se acoperă cu ele ca şi cu un veşmînt’. Hotărîţi să facă ce le place, ei îi terorizează pe alţii. Ochii celor răi nu sînt adînciţi în orbite din cauza lipsei de hrană, ci sînt ‘bulbucaţi de grăsime’, ieşiţi în afară din cauza obezităţii la care au ajuns în urma voracităţii (Proverbele 23:20). Maşinaţiile lor se bucură de un succes atît de mare încît ‘depăşesc chiar închipuirile inimii lor’. Ei vorbesc despre înşelătoriile lor într-un „stil elevat“, plin de mîndrie. Da, „şi-au înălţat gura pînă la cer, iar limba şi-o plimbă pe pămînt“! Neavînd respect faţă de nimeni din cer sau de pe pămînt, ei îl blasfemiază pe Dumnezeu şi îi defăimează pe oameni.
După cîte se pare, Asaf nu era singurul care se simţea afectat într-un mod nefavorabil de ceea ce vedea. El a spus: „De aceea el [Dumnezeu] îşi readuce poporul aici, iar apele a ceea ce este plin sînt secate complet pentru ei. Iar ei au spus: «Cum a ştiut Dumnezeu aceasta? Şi există cunoştinţă la Cel Preaînalt?»“ (Psalmul 73:10, 11, NW). Textul ebraic vrea probabil să spună că, întrucît cei răi par să prospere, unii membri ai poporului lui Dumnezeu adoptă un punct de vedere greşit şi ajung să fie în aceeaşi stare ca şi cel nelegiuit, spunînd: ‘Dumnezeu nu ştie ce se întîmplă şi nu acţionează împotriva nelegiuirii’. Pe de altă parte, văzîndu-i pe cei răi practicînd nelegiuirea fără să suporte, aparent, consecinţe, este ca şi cînd cel integru ar trebui să bea o băutură amară, fapt care îl determină să întrebe: ‘Cum poate Dumnezeu să tolereze aceste lucruri? Oare el nu vede ce se întîmplă?’
Comparîndu-şi situaţia lui cu a celor răi, Asaf a spus: „Iată, aceştia sînt cei răi, care se bucură pe timp indefinit de linişte. Ei şi-au sporit mijloacele de subzistenţă. Desigur că este în zadar că mi-am curăţit inima şi că mi-am spălat mîinile în inocenţă. Şi am ajuns să fiu lovit toată ziua şi corectarea mea vine în fiecare dimineaţă“ (Psalmul 73:12–14, NW). Asaf simţea că este inutil să duci o viaţă integră. Oamenii răi prosperau, ‘sporindu-şi mijloacele de existenţă’ probabil prin metode necinstite. Se părea că ei scăpau de pedeapsă chiar şi în cazul comiterii celor mai grave delicte, însă Asaf era lovit „toată ziua“ — de cînd se trezea şi pînă seara, cînd se culca. El simţea că Iehova îl corecta în fiecare dimineaţă. Întrucît nu i se părea a fi un lucru just, aceasta punea la încercare credinţa lui Asaf.
O corectare în modul de gîndire
Dîndu-şi seama în cele din urmă că modul său de gîndire era greşit, Asaf a afirmat: „Dacă aş fi zis: «Cu siguranţă, vă voi povesti o istorie ca aceasta», iată, împotriva generaţiei fiilor tăi aş fi acţionat în mod trădător. Şi am continuat să reflectez pentru a afla lucrul acesta. A fost un necaz în ochii mei, pînă în momentul în care am intrat în marele sanctuar al lui Dumnezeu. Doream să discern viitorul lor. Cu certitudine, tu îi pui pe un pămînt alunecos. Tu i-ai făcut să cadă în ruină. O, cum au devenit ei un obiect de uluire într-o clipă! Cum s-au sfîrşit, s-au terminat prin spaime neaşteptate! Ca un vis după deşteptare, o, Iehova, aşa, cînd te vei trezi, le vei dispreţui chipul însuşi“. — Psalmul 73:15–20, NW.
A fost bine că Asaf nu a dat glas unei plîngeri, deoarece, dacă ar fi declarat în mod public că este inutil să-i slujeşti lui Iehova, el i-ar fi putut descuraja pe membrii familiei sale de închinători sau le-ar fi putut submina credinţa. Este mult mai bine să stai în tăcere şi să faci ceea ce a făcut Asaf. Pentru a înţelege care este motivul pentru care cei răi par să scape de pedeapsă în caz de delict, pe cînd cei integri suferă, el s-a dus la sanctuarul lui Dumnezeu. Acest cadru i-a permis lui Asaf să mediteze în mod calm în mijlocul închinătorilor lui Iehova, iar modul său de gîndire s-a corectat. La fel şi astăzi, dacă sîntem nedumeriţi de ceea ce vedem, în loc să ne izolăm, ar fi mai bine să căutăm răspuns la întrebările noastre asociindu-ne cu poporul lui Dumnezeu. — Proverbele 18:1.
Asaf a ajuns să-şi dea seama că Dumnezeu îi pusese pe cei răi „pe un pămînt alunecos“. Întrucît viaţa lor este axată pe lucruri materiale, ei se află în pericolul de a ajunge la o prăbuşire neaşteptată. În ultimă instanţă, la bătrîneţe îi va ajunge moartea, iar bogăţiile lor dobîndite în mod necinstit nu le vor asigura o viaţă mai lungă (Psalmul 49:6–12). Prosperitatea lor va fi asemenea unui vis trecător. S-ar putea chiar ca justiţia să-i ajungă din urmă înainte de a ajunge la bătrîneţe, astfel încît ei seceră ceea ce seamănă (Galateni 6:7). Dat fiind faptul că i-au întors spatele Singurului care poate să-i ajute, ei sînt lăsaţi fără ajutor şi fără speranţă. Cînd Iehova va acţiona împotriva lor, el le va privi cu dispreţ „chipul“ — fastul şi poziţia.
Supravegheaţi-vă reacţia!
Întrucît nu reacţionase corect la ceea ce văzuse, Asaf a recunoscut: „Căci mi se acrise inima, iar în rinichii mei simţeam o durere adîncă, eram lipsit de judecată şi nu ştiam nimic; devenisem ca un simplu animal, din punctul tău de vedere. Dar eu sînt mereu cu tine; m-ai apucat de mîna dreaptă. Mă vei conduce prin sfatul tău, iar apoi mă vei duce la glorie“. — Psalmul 73:21–24, NW.
Faptul de a medita asupra prosperităţii materiale a celor răi şi asupra suferinţelor celor integri poate întrista inima cuiva sau îl poate umple de amărăciune. În fiinţa sa lăuntrică — în rinichii săi — neliniştea lui Asaf cu privire la această situaţie îi cauzase o mare durere. Din punctul de vedere al lui Iehova, el devenise la fel ca un animal lipsit de raţiune care reacţionează numai la stimuli de natură fizică. Totuşi, Asaf ‘era mereu cu Dumnezeu, care îl apucase de mîna dreaptă’. Dacă şi noi greşim în modul nostru de gîndire, dar căutăm sfatul lui Iehova, aşa cum a făcut Asaf, Dumnezeu ne va apuca de mînă pentru a ne sprijini şi conduce (compară cu Ieremia 10:23). Numai aplicînd sfatul său putem fi conduşi spre un viitor fericit. Poate că, pentru un timp, vom suferi umilinţa, dar Iehova va aduce o schimbare totală a situaţiei, ‘ducîndu-ne la glorie’, sau la onoare.
Recunoscînd necesitatea faptului de a se bizui pe Iehova, Asaf a adăugat: „Pe cine am eu în ceruri? Şi în afară de tine nu-mi găsesc nici o altă desfătare pe pămînt. Organismul meu şi inima mea au încetat să mai funcţioneze. Dumnezeu este stînca inimii mele şi partea mea pe timp indefinit. Căci iată, cei ce se îndepărtează de tine vor pieri. Şi cu siguranţă vei reduce la tăcere pe oricine te părăseşte în mod imoral. Dar în ceea ce mă priveşte, apropierea de Dumnezeu este bună pentru mine. În Domnul Suveran Iehova mi-am aşezat refugiul, ca să vestesc toate lucrările tale“. — Psalmul 73:25–28, NW.
La fel ca Asaf, nici noi nu avem pe altcineva pe care să ne bizuim pentru a avea o adevărată siguranţă şi mîngîiere decît pe Iehova (2 Corinteni 1:3, 4). Aşadar, în loc să rîvnim la bogăţiile pămînteşti ale cuiva, să-i slujim lui Dumnezeu şi să ne strîngem comori în cer (Matei 6:19, 20). Faptul de a avea o relaţie bună cu Iehova trebuie să constituie cea mai mare desfătare a noastră. Chiar dacă organismul şi inima noastră ar ceda, el ne va întări şi ne va consolida inima astfel încît să nu ne pierdem speranţa şi curajul în mijlocul adversităţilor. Intimitatea cu Iehova este o avuţie inestimabilă. Dacă am pierde-o, aceasta ar atrage după sine pentru noi dezastrul alături de toţi cei care îl părăsesc. La fel ca Asaf, să ne apropiem aşadar de Dumnezeu şi să aruncăm asupra lui toate îngrijorările noastre (1 Petru 5:6, 7). Această atitudine promovează bunăstarea noastră spirituală şi ne îndeamnă să le vorbim şi altora despre lucrările minunate ale lui Iehova.
Să-i rămînem loiali lui Iehova!
Asaf a fost tulburat fiindcă a văzut că răufăcătorii prosperau în Israel, ţara sa natală. În rîndurile slujitorilor loiali ai lui Iehova existau ‘cei răi’, vinovaţi de lăudăroşenie, aroganţă, violenţă, batjocură şi înşelăciune, şi care negau faptul că Dumnezeu ştia ce făceau ei (Psalmul 73:1–11). Ce avertisment! Pentru a-i fi plăcuţi lui Iehova Dumnezeu, trebuie să ne reţinem de la manifestarea unor astfel de trăsături, cum ar fi mîndria, violenţa, batjocura sau necinstea. La fel ca Asaf, fie ca toţi slujitorii lui Iehova să ‘intre în marele sanctuar al lui Dumnezeu’ adunîndu-se cu regularitate în compania închinătorilor săi loiali. Într-adevăr, fie ca toţi cei care îl iubesc pe Iehova ‘să se apropie de Dumnezeu’, bizuindu-se pe el pentru a-i susţine în mijlocul suferinţelor, indiferent ce ar spune sau ce ar face alţii. — Psalmul 73:12–28; 3 Ioan 1–10.
Este adevărat, prosperitatea materială a răufăcătorilor ne-ar putea testa credinţa, aşa cum a fost şi în cazul lui Asaf. Totuşi, vom putea suporta această încercare dacă ne vom axa viaţa pe serviciul pentru Iehova. Dacă vom proceda aşa, vom fi recompensaţi, deoarece ‘Dumnezeu nu este nedrept ca să uite lucrarea noastră şi dragostea pe care o arătăm pentru Numele Lui’ (Evrei 6:10). Încercările noastre vor fi „uşoare şi de o clipă“ în comparaţie cu recompensa noastră (2 Corinteni 4:17). Chiar şi o perioadă de 70 sau 80 de ani de suferinţe nu sînt decît ca un murmur care ne iese de pe buze cînd o comparăm cu viaţa fericită, eternă pe care o promite Iehova slujitorilor săi loiali. — Psalmul 90:9, 10.
Să nu permitem niciodată ca prosperitatea materială a unor răufăcători, care contrastează cu suferinţele noastre pentru dreptate, să ne împiedice în exercitarea credinţei, care este un rod al spiritului sfînt al lui Dumnezeu (Galateni 5:22, 23; 1 Petru 3:13, 14). Lui Satan i-ar place dacă i-am imita pe cei răi, care, deseori, prosperă fiindcă sînt lipsiţi de scrupule. Dimpotrivă, să onorăm numele lui Iehova rezistînd în faţa tentaţiilor de a abandona normele sale drepte (Ţefania 2:3). Să nu suferim din cauza succesului de care se bucură răufăcătorii, căci ei obţin, în cel mai bun caz, numai prosperitate materială. Şi cîtă valoare are aceasta? Ea nici măcar nu se poate compara cu prosperitatea spirituală de care se bucură cei care exercită credinţă în Suveranul Domn Iehova.