Studiul 15

Cum să sensibilizăm inima ascultătorilor

 1–4. De ce, în calitate de miniştri, acordăm multă importanţă inimii?

¹ Apostolul Pavel nu a încetat să se roage lui Iehova în favoarea celor cărora le predica vestea bună, pentru ca ‘să le lumineze ochii inimii’ (Ef. 1:16–18, NW). Să remarcăm că el vorbea aici despre necesitatea de iluminare a inimii, nu a minţii. Ce voia el să spună? Dacă vrem să fim buni vorbitori şi învăţători destoinici, este necesar să înţelegem lucrul acesta.

² Prin intermediul lui Pavel, spiritul lui Iehova dezvăluia ceea ce spusese prin intermediul altor slujitori loiali ai marelui Examinator al inimilor (Prov. 21:2). De exemplu, adresîndu-se moştenitorului său regal, regele David, pe atunci înaintat în vîrstă, i-a dat acest sfat excelent: „Fiul meu Solomon, cunoaşte pe Dumnezeul tatălui tău şi slujeşte-I cu toată inima şi cu un suflet care să-şi găsească plăcere în El; căci [Iehova, NW] cercetează toate inimile şi pătrunde toate imaginaţiile gîndurilor. Dacă-L vei căuta, Se va lăsa găsit de tine; dar, dacă-L vei părăsi, te va lepăda şi El pe vecie“ (1 Cron. 28:9). O închinare sinceră, izvorîtă din inimă, iată ce îl bucură pe Creator!

³ Isus Cristos, Mai Marele David, a oferit un sfat înţelept similar atunci cînd a dat această instrucţiune: „«Să iubeşti pe [Iehova, NW] Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată gîndirea ta şi cu toată puterea ta»“ (Mar. 12:28–30). Pentru a-i fi plăcuţi lui Dumnezeu, de primă importanţă este ceea ce se află în inima creaturii. Dacă vom înţelege lucrul acesta, ne vom da mai bine seama de importanţa cuvintelor consemnate în Proverbele 4:23, unde citim: „Păzeşte-ţi inima mai mult decît orice este de păzit, căci din ea ies izvoarele vieţii“.

⁴ Toţi aceia care predică şi predau vestea bună a Regatului lui Dumnezeu trebuie să aibă grijă să sensibilizeze inima fiecăruia dintre auditorii lor. Aceasta trebuie să fie şi preocuparea părintelui creştin atunci cînd îşi învaţă copiii, precum şi a fiecărui ministru care conduce un studiu biblic la domiciliu cu persoane care doresc să cunoască vestea bună. Această chestiune merită, totodată, o serioasă atenţie şi din partea fraţilor care predau de pe podium. În toate aceste cazuri noi ne străduim să transmitem preţiosul mesaj al adevărului minţilor semenilor noştri. Totuşi, trebuie să căutăm să facem mult mai mult. Noi vrem să sensibilizăm inimi. Noi dorim să-i determinăm pe alţii să-şi ‘dea inima marelui Tată ceresc’.— Prov. 23:26.

 5, 6. De ce trebuie să ne străduim să facem mai mult decît doar să transmitem cunoştinţă în mintea altor oameni?

⁵ Deosebirea dintre minte şi inimă. Un învăţător capabil al veştii bune poate să întipărească cunoştinţa în mintea auditorilor săi. În curînd elevul sau ascultătorul va fi în măsură să repete şi să explice el însuşi lucrurile învăţate. El a prins sensul şi l-a întipărit în minte. Dar se ridică acum întrebările: Ce va face el cu această cunoştinţă? Este el interesat doar să acumuleze cunoştinţe, sau îl îndeamnă la fapte aceste cunoştinţe?

⁶ Aici intervine inima, căci în Biblie ea este asociată cu motivaţia. Adevăratul închinător al lui Dumnezeu poate spune împreună cu scriitorul biblic inspirat: „Strîng cuvîntul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta“ (Ps. 119:11). Cineva ar putea lăsa să pătrundă în mintea sa o bună cunoştinţă privitoare la scopurile divine şi ar putea înţelege numeroase principii excelente ale Bibliei, şi, cu toate acestea, să nu fie dispus în inima sa să aplice în viaţă aceste principii şi această cunoştinţă. Mulţi oameni au auzit adevărurile înviorătoare ale Cuvîntului lui Dumnezeu, dar cînd a fost vorba să le aplice în viaţa lor sau să le transmită altora, inima nu i-a îndemnat să participe la această activitate salvatoare.

 7, 8. Arătaţi deosebirea dintre minte şi inimă.

⁷ Informaţiile primite trebuie, în mod necesar, acumulate şi asimilate de minte. Mintea este sediul inteligenţei şi centrul de coordonare a cunoştinţelor. Ea adună informaţiile iar apoi, prin intermediul raţiunii şi logicii, ajunge la anumite concluzii. Scripturile arată că, într-un fel uimitor, mintea este direct legată de inimă. Aceasta din urmă joacă un rol vital, căci ea se află într-o strînsă legătură cu starea afectivă şi cu motivaţia individului. Influenţa pe care inima o exercită asupra vieţii unei persoane devine evidentă pentru observatori. Ei constată în cele din urmă ce este în realitate persoana în interiorul ei. În schimb, Iehova cunoaşte în orice moment „omul ascuns al inimii“. — 1 Pet. 3:3, 4.

⁸ Uneori inima se poate împotrivi concluziilor minţii, furnizînd motivaţii care favorizează emoţiile sau dorinţele, şi permiţînd ca acestea să fie mai presus de raţionamentul logic. Trebuie nu numai ca persoana să ştie cu ajutorul minţii sale ce anume este drept în ochii lui Dumnezeu, ci trebuie, de asemenea, ca şi inima ei să aibă dorinţa de a urma această cale. Facultatea pe care o posedă inima de a alege între mai multe opţiuni şi de a-şi lega dorinţele de una dintre ele explică de ce spune Biblia că inima omului ‘face multe planuri’ şi că ‘meditează [fixează mintea omului] la căile sale‘ (Prov. 19:21; 16:9, NW). Dacă împrejurările nu îi obligă mai mult sau mai puţin să facă altfel, oamenii vor adopta calea care place inimii lor. Lucrul acesta este deosebit de adevărat în domeniul chestiunilor morale şi spirituale. — Mat. 5:28.

 9, 10. Ce ne va ajuta să sensibilizăm inima elevului?

⁹ Cum să sensibilizăm inima. Cum va sensibiliza deci un învăţător creştin inima oamenilor? O modalitate constă în a-i îndemna să reflecteze cu recunoştinţă la lucrurile învăţate. Aduceţi-vă aminte de relatarea privitoare la Maria, mama carnală a lui Isus, în care se arată că „mama sa păstra toate cuvintele acestea în inima ei“ (Luca 2:51). Relatarea nu spune „în memoria sa“, cu toate că şi aceasta era implicată. Maria a păstrat toate aceste lucruri în inimă, sediul sentimentelor şi motivaţiilor, astfel că ea a devenit mai tîrziu o creştină fidelă. Pentru a-i ajuta astăzi pe elevi să-şi imprime adevărul în inimă, fă-ţi timp să dezvolţi bine ideile principale. Nu căuta să tratezi prea mult material.

¹⁰ Întrebările sînt foarte utile pentru a determina dacă adevărurile biblice studiate prind cu adevărat rădăcină în inima elevilor. După ce ai discutat noi adevăruri, ai putea să pui aceste întrebări: „Ce gîndiţi despre aceasta acum? Credeţi cu adevărat că aşa stau lucrurile?“ Practică lucrul acesta atunci cînd prezinţi expuneri de cursant. Numai determinînd ce are respectivul în inimă îl putem ajuta să facă progrese în serviciul lui Iehova.

11. Cum îi putem arăta elevului importanţa unei relaţii personale cu Iehova?

¹¹ Pentru ca să pătrundă Cuvîntul lui Dumnezeu în inima celor pe care-i învăţăm, trebuie să-i ajutăm să reflecteze la propria lor relaţie cu Iehova. Şi unde este un loc mai potrivit să dezvolţi această capacitate decît în cadrul prezentării temelor de la Şcoala de minister? Îndeamnă-i pe aceia pe care îi înveţi să îşi pună încrederea în Iehova din toată inima, din iubire faţă de el şi datorită iubirii lui faţă de noi. Prin întrebări bine plasate, tu le poţi îndrepta atenţia asupra faptului că ceea ce învaţă ei din Biblie provine de la Creatorul nostru iubitor, Iehova, care „este plin de milă şi îndurare“ (Iac. 5:11). Săptămînă de săptămînă, în timp ce conduci studiul, subliniază iubirea şi înţelepciunea lui Iehova manifestate în minunatele adevăruri pe care le studiaţi împreună. Îndeamnă-i pe elevi să vadă cum propria lor viaţă este influenţată şi va fi influenţată în zilele care le stau în faţă. Recapitulează împreună cu ei în mod frecvent principiile biblice, în aşa fel încît acestea să le devină familiare. Ajută-i să cultive obiceiul de a căuta întotdeauna să se asigure care este voinţa Tatălui ceresc înainte de a lua o decizie importantă, indiferent de domeniu. Astfel, îi vei ajuta treptat să înţeleagă că viaţa noastră şi tot ce posedăm îi aparţin lui Dumnezeu, deoarece El este cel „care dă tuturor viaţa, suflarea şi toate lucrurile“, şi că închinarea şi serviciul aduse lui trebuie să ocupe primul loc în inima şi mintea noastră. — Fap. 17:25.

12–14. Ce trebuie să înveţe elevii cu privire la motivaţie, şi cum îşi poate analiza cineva propriile motive?

¹² Din timp în timp, atrage atenţia asupra faptului că în ochii lui Dumnezeu contează nu numai ceea ce facem, ci şi motivele pentru care facem. El doreşte ca noi să ne găsim plăcerea în îndeplinirea voinţei sale. La fel ca tatăl din cartea Proverbele, Tatăl nostru ceresc ne invită: „Fiul meu, ia aminte la cuvintele mele, pleacă-ţi urechea la spusele mele! Să nu se depărteze de ochii tăi, păstrează-le în adîncul inimii tale! Căci ele sînt viaţă pentru cei ce le găsesc şi sănătate pentru tot trupul lor“. — Prov. 4:20–22.

¹³ Astfel, cei pe care îi înveţi vor fi îndemnaţi să analizeze motivele acţiunilor lor şi să îşi pună întrebări ca acestea: De ce doresc să fac un lucru sau altul? Ce anume mă îndeamnă să aleg o anumită cale de acţiune? Eu ştiu că mintea mea doreşte lucrul acesta, dar ce doreşte în realitate inima mea? Caut eu să-i fiu plăcut lui Dumnezeu, sau să-mi satisfac propriile mele dorinţe? Sînt eu cu adevărat sincer în raţionamentele mele, sau caut să mă înşel cu raţionamente false?

¹⁴ Elevii pot fi avertizaţi, de asemenea, cu privire la pericolele şi înşelătoriile care-i pot pune în primejdie pe cei imprudenţi. De exemplu, o persoană poate să aibă în inimă un anumit obiectiv, probabil pe deplin legitim în sine, dar care se interpune într-o oarecare măsură practicării închinării sau serviciului adus lui Iehova. Cartea inspirată Proverbele spune deschis: „Cine se încrede în inima lui este un nebun, dar cine umblă în înţelepciune va fi scăpat“. — Prov. 28:26.

15–17. Cum pot fi profitabile pentru inimă exemplul lui Isus şi discuţiile despre rugăciune?

¹⁵ În sfîrşit, este bine să menţinem întotdeauna treaz în mintea elevilor exemplul perfect pe care îl avem în Domnul Isus. El s-a dovedit loial Tatălui său ceresc. Aceasta deoarece el ‘a iubit dreptatea şi a urît răutatea. De aceea, Dumnezeu l-a uns cu un untdelemn de bucurie mai presus decît pe însoţitorii săi’ (Ps. 45:7). Cum şi-a păstrat el această stare corectă a inimii? El a studiat nu numai pentru a-l cunoaşte pe Dumnezeu, ci şi pentru a fi plăcut lui Dumnezeu. El a păstrat totdeauna prezentă în minte voinţa Tatălui său şi s-a apropiat cu regularitate de el în rugăciune. În rugăciunile sale el îi cerea lui Dumnezeu ‘să-l cerceteze, să-l încerce, să-i curăţească rărunchii şi inima’ (Ps. 26:2). El nu a dorit să se lase ghidat numai de propriul raţionament sau de impulsurile inimii sale. Cu puţin înainte de moartea sa de jertfă, care fusese profeţită, el şi-a exprimat în rugăciune decizia, prin cuvintele: „Tată, . . . nu ce voiesc eu, ci ceea ce voieşti Tu“. — Mar. 14:36.

¹⁶ Nu este acesta un excelent exemplu, pe care să-l punem în faţa elevilor? Ei pot fi ajutaţi, la rîndul lor, să caute îndrumarea divină în viaţa lor, utilizînd rugăciunea sinceră şi izvorîtă din inimă, pentru a cere înţelepciunea necesară ca să urmeze calea aprobată de Dumnezeu. Citeşte-le unele dintre rugăciunile lui Isus. Cînd Isus a venit pe pămînt, el s-a rugat lui Dumnezeu în calitate de Fiu al Său. Învăţîndu-i pe discipolii săi cum să se roage, Isus şi-a început rugăciunea model prin următoarele cuvinte: „Tatăl nostru care eşti în ceruri“ (Mat. 6:9). Cel care se roagă lui Dumnezeu trebuie deci să adopte atitudinea unui fiu care se apropie de tatăl său. Rugăciunile noastre dezvăluie poate mai bine decît toate celelalte lucruri genul de relaţie pe care o întreţinem cu Iehova. Este ea călduroasă, plină de încredere şi intimă, ca relaţia pe care un fiu sau o fiică o întreţine cu tatăl său pe care îl iubeşte şi îl respectă din toată inima? Sau nu este decît o simplă relaţie de genul celei pe care o întreţinem cu un vecin sau cu un cunoscut? Străduieşte-te să sensibilizezi inima celor cărora le vorbeşti şi cu care studiezi, discutînd cu ei despre rugăciune, despre părerile lor cu privire la aceasta şi despre lucrurile pentru care se roagă. — Prov. 15:8, 29.

¹⁷ Avînd în vedere importanţa pe care o acordă Dumnezeu inimii, trebuie să-i acordăm şi noi o atentă consideraţie atunci cînd predăm Cuvîntul Său. Fie că ţinem o cuvîntare publică, fie că prezentăm o expunere de cursant sau conducem un studiu biblic la domiciliu, principalul nostru obiectiv nu este acela de a parcurge o mare cantitate de material. Trebuie să ne facem timp suficient pentru a-i ajuta pe alţii să se apropie de Iehova şi pentru a le implanta adînc în inimă Cuvîntul Său.