Învăţaţi să faceţi faţă problemelor

PUŢINI oameni s-au confruntat vreodată cu toate problemele cu care s-a confruntat Iov. Într-o scurtă perioadă de timp, el a ajuns ruinat prin pierderea averii şi a mijloacelor de trai, prin moartea tragică a tuturor copiilor săi şi, în cele din urmă, printr-o boală foarte dureroasă. Ostracizat de prieteni şi rude, el a fost îndemnat de soţia sa să-l ‘blesteme pe Dumnezeu şi să moară!’ — Iov 2:9; 19:13, 14.

Iov constituie însă o sursă unică de încurajare pentru oricine trece prin încercări similare. Deznodământul fericit al încercării sale arată că faptul de a răbda atunci când ne confruntăm cu necazuri face ca inima lui Iehova să se bucure, dacă suntem motivaţi de o devoţiune sfântă sinceră şi nu de avantaje personale. — Iov, capitolele 1, 2; 42:10–17; Proverbele 27:11.

Această relatare biblică conţine, de asemenea, lecţii valoroase în ce priveşte modul de rezolvare a problemelor. Ea prezintă exemple remarcabile cu privire la modul în care trebuie sau nu trebuie sfătuită o persoană care se confruntă cu încercări. În plus, experienţa lui Iov ne poate ajuta să reacţionăm echilibrat atunci când ajungem noi înşine în situaţii dificile.

O lecţie în ce priveşte sfătuirea negativă

Expresia „consolatorul lui Iov“ a devenit sinonimă cu o persoană care, în loc să manifeste compasiune în timp de necaz, pune sare pe rană. Dar, în pofida reputaţiei pe care cei trei tovarăşi ai lui Iov şi-au câştigat-o pe merit, nu ar trebui să tragem concluzia că motivele lor erau complet greşite. Ei au dorit, probabil, într-o anumită măsură şi în armonie cu punctele lor de vedere greşite, să-l ajute pe Iov. De ce au eşuat ei? Cum au devenit ei instrumente ale lui Satan, care era decis să ştirbească integritatea lui Iov?

Ei bine, ei şi-au bazat practic toate sfaturile pe o supoziţie incorectă: aceea că numai cei care păcătuiesc au de suferit. În prima sa cuvântare, Elifaz a spus: „Care nevinovat a pierit? Şi unde a fost nimicit cel drept? După câte am văzut eu, numai cei ce ară fărădelegea şi seamănă nelegiuirea, îi seceră roadele!“ (Iov 4:7, 8). Elifaz credea în mod greşit că cei nevinovaţi sunt imuni la nenorociri. El considera că, din moment ce Iov se afla într-o situaţie extrem de încordată, trebuie să fi păcătuit împotriva lui Dumnezeu.a Atât Bildad, cât şi Ţofar au insistat, de asemenea, ca Iov să se căiască de păcatele sale. — Iov 8:5, 6; 11:13–15.

Cei trei tovarăşi ai lui Iov au continuat să-l descurajeze pe acesta dând glas unor idei personale, în loc să facă uz de înţelepciunea divină. Elifaz a mers până acolo încât a afirmat că ‘Dumnezeu n-are încredere în slujitorii Săi’ şi că, de fapt, pentru Iehova nu conta dacă Iov era drept sau nu (Iov 4:18; 22:2, 3). Este greu de imaginat o remarcă mai descurajatoare — sau mai neadevărată — decât aceasta! Nu este surprinzător faptul că, ulterior, Iehova i-a mustrat pe Elifaz şi pe tovarăşii săi pentru această blasfemie. „N-aţi vorbit aşa de drept despre Mine“, a spus el (Iov 42:7). Dar cea mai distrugătoare afirmaţie urma să vină abia acum.

Elifaz a mers în final la extrem cu acuzaţiile sale directe. Nereuşind să-l facă pe Iov să recunoască faptul că a păcătuit în vreun fel, el a recurs la născocirea unor păcate pe care presupunea că trebuie să le fi comis Iov. „Nu-i mare răutatea ta şi fărădelegile tale fără sfârşit?“, a întrebat Elifaz. „Căci ai luat fără temei garanţie de la fratele tău, ai lăsat fără haine pe cei goi. Nu dădeai apă celui ce se stingea de sete, nu voiai să dai pâine omului flămând“ (Iov 22:5–7). Aceste acuzaţii erau complet nefondate. Iehova însuşi îl descrisese pe Iov drept „un om integru şi drept“. — Iov 1:8.

Cum a reacţionat Iov în faţa acestor atacuri la adresa integrităţii sale? Este de înţeles că ei l-au mâhnit şi l-au deprimat într-o oarecare măsură, însă l-au făcut să fie mai hotărât ca oricând să dovedească falsitatea acestor acuzaţii. De fapt, el a devenit atât de preocupat de propria-i justificare, încât, într-un fel, a început să-l învinovăţească pe Iehova pentru necazul său (Iov 6:4; 9:16–18; 16:11, 12). Adevăratele probleme implicate au fost trecute cu vederea, iar dialogul s-a transformat într-o polemică inutilă cu privire la faptul dacă Iov era sau nu un om drept. Ce lecţii pot învăţa creştinii din această avalanşă de sfaturi dezastruoase?

1. Un creştin iubitor nu presupune că problemele unui frate sunt din vina acestuia. Criticarea aspră a greşelilor din trecut — indiferent că sunt reale sau imaginare — poate descuraja complet o persoană care luptă să nu se dea bătută. Sufletul deprimat are nevoie mai degrabă de ‘mângâiere’ decât de mustrare (1 Tesaloniceni 5:14). Iehova doreşte ca supraveghetorii să fie „un adăpost împotriva vântului“, nu nişte „mângâietori supărăcioşi“ asemenea lui Elifaz, Bildad şi Ţofar. — Isaia 32:2; Iov 16:2.

2. Niciodată să nu facem vreo acuzaţie în lipsa unor dovezi concrete. Lucrurile auzite sau presupunerile — asemenea presupunerilor lui Elifaz — nu constituie o bază solidă pentru mustrare. Dacă, de exemplu, un bătrân face o acuzaţie falsă, s-ar putea foarte bine să-şi piardă credibilitatea şi să cauzeze stres emoţional. Cum s-a simţit Iov când a trebuit să asculte aceste sfaturi eronate? El a dat frâu liber durerii exclamând ironic: „Cum dai tu ajutor braţului fără tărie!“ (Iov 26:2). Un supraveghetor plin de atenţie va ‘întări mâinile obosite’, în loc să agraveze problema. — Evrei 12:12.

3. Sfatul trebuie să se bazeze pe Cuvântul lui Dumnezeu, nu pe idei personale. Argumentaţia tovarăşilor lui Iov a fost atât incorectă, cât şi distructivă. În loc să-l apropie pe Iov mai mult de Iehova, ei l-au determinat să creadă că o barieră îl separa de Tatăl său ceresc (Iov 19:2, 6, 8). Pe de altă parte, utilizarea cu abilitate a Bibliei poate să reglementeze lucrurile, să-i întărească pe alţii şi să ofere o reală consolare. — Luca 24:32; Romani 15:4; 2 Timotei 3:16; 4:2.

În timp ce cartea Iov îi ajută pe creştini să identifice unele capcane, ea furnizează totodată o lecţie utilă în ce priveşte modul de a da sfaturi eficiente.

Cum să daţi sfaturi

Sfaturile lui Elihu au fost complet diferite de sfaturile celor trei tovarăşi ai lui Iov, atât în ce priveşte conţinutul, cât şi modul în care l-a abordat pe Iov. Elihu a utilizat numele lui Iov şi i-a vorbit în calitate de prieten, nu de judecător. „Acum, Iov, te rog ascultă spusele mele, ia aminte la toate cuvintele mele! Iată, înaintea lui Dumnezeu eu sunt semenul tău: şi eu, ca şi tine, am fost format din lut“ (Iov 33:1, 6). Elihu a fost, de asemenea, prompt în a-l lăuda pe Iov pentru conduita sa dreaptă. „Aş dori să-ţi dau dreptate“, l-a asigurat el pe Iov (Iov 33:32). În afară de modul său amabil de a sfătui, Elihu a avut succes şi din alte motive.

Aşteptând cu răbdare până când ceilalţi au terminat de vorbit, Elihu a fost mai în măsură să înţeleagă problema înainte de a sfătui. Dacă Iov era un om drept, l-ar fi pedepsit Iehova? „Departe de Dumnezeu nedreptatea, departe de Cel Atotputernic ce este rău“, a exclamat Elihu. El „nu-şi întoarce ochii de la cei drepţi“. — Iov 34:10; 36:7.

De fapt, problema principală era cumva dreptatea lui Iov? Elihu i-a atras lui Iov atenţia asupra unui punct de vedere neechilibrat. „Crezi că dreptatea ta este mai mare decât a lui Dumnezeu“, a explicat el. „Uită-te spre ceruri şi priveşte! Contemplă norii, cât de sus sunt faţă de tine“ (Iov 35:2, 5). Întocmai cum norii sunt mult mai sus decât noi, la fel căile lui Iehova sunt mai sus decât căile noastre. Noi nu suntem competenţi să judecăm modul în care procedează el. „De aceea oamenii se tem de El; El nu-şi îndreaptă privirile spre cei ce se cred înţelepţi“, a conchis Elihu. — Iov 37:24; Isaia 55:9.

Sfatul salutar al lui Elihu l-a pregătit pe Iov în vederea primirii unei instruiri suplimentare de la Iehova însuşi. De fapt, există o paralelă evidentă între trecerea în revistă a ‘lucrărilor minunate ale lui Dumnezeu’, făcută de Elihu în capitolul 37, şi cuvintele adresate de Iehova lui Iov, care sunt consemnate în capitolele 38 la 41. Evident, Elihu a privit lucrurile din punctul de vedere al lui Iehova (Iov 37:14). Cum pot imita creştinii exemplul excelent al lui Elihu?

Asemenea lui Elihu, în special supraveghetorii trebuie să manifeste empatie şi să fie amabili, amintindu-şi că şi ei sunt imperfecţi. Ar fi bine ca ei să asculte cu atenţie pentru a cunoaşte toate faptele implicate şi pentru a înţelege problemele înainte de a da sfaturi (Proverbele 18:13). În plus, utilizând Biblia şi publicaţiile scripturale, ei se pot asigura că punctul de vedere al lui Iehova predomină. — Romani 3:4.

În afară de furnizarea acestor lecţii practice pentru bătrâni, cartea Iov ne învaţă cum să facem faţă problemelor într-un mod echilibrat.

Cum să nu reacţionăm în faţa unor adversităţi

Doborât de suferinţă şi frustrat de falşii săi consolatori, Iov a ajuns amărât şi deprimat. „Să piară ziua în care m-am născut . . . Sufletul meu este dezgustat de viaţă!“, a gemut el (Iov 3:3; 10:1). Neştiind că Satan era vinovatul, el presupunea că Dumnezeu îi cauzase nenorocirile. Părea atât de nedrept faptul că el — un om drept — trebuia să sufere (Iov 23:10, 11; 27:2; 30:20, 21). Această atitudine l-a orbit pe Iov cu privire la alte aspecte, determinându-l să critice acţiunile lui Dumnezeu faţă de omenire. Iehova a întrebat: „Vrei să nimiceşti până şi judecata Mea? Şi să mă condamni, ca să-ţi scoţi dreptatea?“ — Iov 40:8.

Probabil reacţia noastră imediată când ne confruntăm cu adversităţi este aceea de a ne simţi victime, aşa cum se pare că s-a simţit Iov. Reacţia firească este să te întrebi: „De ce tocmai eu? De ce alţii — care sunt mult mai răi decât mine — se bucură de o viaţă relativ fără probleme?“ Acestea sunt gânduri negative pe care le putem îndepărta meditând la Cuvântul lui Dumnezeu.

Spre deosebire de Iov, noi avem posibilitatea de a înţelege marile controverse implicate. Ştim că Satan „dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită“ (1 Petru 5:8). Aşa cum dezvăluie cartea Iov, Diavolul ar fi încântat să ne ştirbească integritatea, cauzându-ne probleme. El este hotărât să-şi dovedească afirmaţia că noi suntem Martori ai lui Iehova doar în condiţii favorabile (Iov 1:9–11; 2:3–5). Vom avea curajul să susţinem suveranitatea lui Iehova şi, astfel, să dovedim că Diavolul este un mincinos?

Exemplul lui Isus, precum şi al altor nenumăraţi slujitori fideli ai lui Iehova, arată că o anumită formă de suferinţă este inevitabilă în acest sistem de lucruri. Isus a spus că discipolii săi trebuie să fie dispuşi „să-şi ia stâlpul de tortură“ dacă doresc să-l urmeze (Luca 9:23, NW). „Stâlpul de tortură“ pe care-l purtăm noi ar putea fi una sau mai multe dintre necazurile pe care le-a îndurat Iov — probleme de sănătate, moartea celor dragi, depresie, dificultăţi economice sau opoziţie din partea celor necredincioşi. Orice problemă cu care, probabil, ne confruntăm are însă o latură pozitivă. Putem privi situaţia noastră drept o ocazie de a ne demonstra răbdarea şi devotamentul fără rezerve faţă de Iehova. — Iacov 1:2, 3.

Aşa au reacţionat apostolii lui Isus. La scurt timp după Penticostă ei au fost biciuiţi din cauza predicării despre Isus. În loc să se lase descurajaţi, ei şi-au continuat activitatea, „bucurându-se“. Ei erau bucuroşi nu pentru suferinţa în sine, ci pentru că „au fost învredniciţi să fie batjocoriţi pentru Numele Lui [Cristos]“. — Faptele 5:40, 41.

Desigur, nu toate problemele cu care ne confruntăm se datorează faptului că îi slujim lui Iehova. Ele pot fi cauzate de noi înşine — cel puţin într-o anumită măsură. Sau poate, chiar dacă nu este din vina noastră, problema ne-a afectat echilibrul spiritual. Indiferent cum ar sta lucrurile, o atitudine umilă, asemănătoare celei a lui Iov, ne va face capabili să discernem unde este greşeala. Iov a recunoscut înaintea lui Iehova: „Am vorbit despre ce n-am înţeles“ (Iov 42:3). Persoana care îşi recunoaşte greşelile în felul acesta va evita, foarte probabil, probleme similare în viitor. Aşa cum spune proverbul, „omul chibzuit vede nenorocirea şi se ascunde“. — Proverbele 22:3.

Lucrul cel mai important pe care ni-l aminteşte cartea Iov este că problemele noastre nu vor dura veşnic. Biblia spune: „Noi numim fericiţi pe cei care au răbdat. Aţi auzit de răbdarea lui Iov şi aţi văzut ce sfârşit i-a dat Domnul, pentru că Domnul este plin de milă şi de îndurare“ (Iacov 5:11). Putem fi siguri că Iehova va recompensa, în mod similar, fidelitatea slujitorilor săi din prezent.

Noi aşteptăm, de asemenea, cu nerăbdare timpul când problemele de orice fel — „lucrurile dintâi“ — vor aparţine trecutului (Apocalipsa 21:4). Până la sosirea acelei zile, cartea Iov este ca un ghid inestimabil care ne poate ajuta să facem faţă problemelor cu înţelepciune şi cu tărie morală.

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 28]

„Contemplă norii, cât de sus sunt faţă de tine!“ Elihu l-a ajutat astfel pe Iov să înţeleagă superioritatea căilor lui Dumnezeu faţă de căile omului.