Să apreciem motivul pentru care a trebuit să vină Mesia

Noi l–am găsit pe Mesia.“ — IOAN 1:41.

 1. Ce anunţ impresionant este consemnat în Biblie, şi cînd a fost el făcut?

ACEST anunţ impresionant a fost făcut cu 1950 de ani în urmă de către un evreu pe nume Andrei. Simţiţi emoţia din aceste cuvinte consemnate de apostolul creştin Ioan? Acel an memorabil, cînd au fost rostite aceste cuvinte, a fost stabilit cu precizie de istoricul creştin Luca drept „al cincisprezecelea an al domniei lui Tiberiu Cezar“. Cel de–al cincisprezecelea an al lui Tiberiu, de la data cînd a fost proclamat împărat roman, a început în septembrie, anul 28 e.n. şi s–a sfîrşit în septembrie, anul 29 e.n. — Luca 3:1–3, 21, 22; Ioan 1:32–35, 41.

 2. In ce mod scoate în evidenţă profeţia lui Daniel anul 29 e.n.?

² Anul apariţiei lui Mesia fusese profeţit cu precizie. Trecuseră exact 483 de ani de cînd regele persan Artaxerxes dăduse ordinul de reconstruire a Ierusalimului, ordin dat în al douăzecilea an al domniei acestuia, respectiv în 455 î.e.n.a (Neemia 2:1–8). Profetul Daniel a profeţit că „de la ieşirea cuvîntului pentru restabilirea şi reconstruirea Ierusalimului pînă la Mesia Conducătorul vor fi şapte săptămîni, precum şi şaizeci şi două de săptămîni“ (Daniel 9:25). Astfel, aceste două evenimente importante aveau să fie despărţite de o perioadă de 7 + 62 = 69 de săptămîni profetice. Şaizeci şi nouă de săptămîni literale sînt egale cu 483 de zile. Potrivit regulii profetice „o zi pentru un an“, Mesia avea să apară după 483 de ani, adică în anul 29 e.n. — Ezechiel 4:6.

 3. (a) Care este semnificaţia titlului „Mesia“? (b) Ce profeţii trebuia să împlinească Mesia?

³ Pe bună dreptate, în anul 29 e.n., „poporul era în aşteptarea“ lui Mesia (Luca 3:1, 15). Titlul de „Mesia“ are aceeaşi semnificaţie ca şi grecescul „Cristos“, ambele însemnînd „Cel Uns“ (Ioan 1:41). Pentru mulţi evrei problema arzătoare era următoarea: «Pe cine va unge Iehova Dumnezeu ca rege care să domnească nu numai peste Israel, ci şi peste întreaga omenire?» Prin intermediul profeţiei, alegerea a fost limitată la un singur descendent al lui Iuda, strănepotul lui Avraam. Mai mult decît atît, Mesia avea să fie moştenitor al tronului regelui iudeu David şi urma să se nască în Betleem, oraşul natal al lui David. — Geneza 17:5, 6; 49:10; Psalm 132:11; Daniel 7:13, 14; Mica 5:2; Ioan 7:42.

O identificare incontestabilă

 4, 5. (a) Ce s–a întîmplat în crucialul an 29 e.n.? (b) În ce manieră incontestabilă a fost identificat cel ales drept Mesia?

⁴ În acel an crucial, 29 e.n., s–au întîmplat următoarele: „Declaraţia lui Dumnezeu a venit la Ioan, fiul lui Zaharia, în deşert. Deci el a venit în tot ţinutul din jurul Iordanului, predicînd botezul ca simbol al căinţei pentru iertarea păcatelor“ (Luca 3:2, 3). Predicarea lui Ioan  îi pregătea pe evreii care se căiau să accepte venirea iminentă a lui Mesia. În plus, Iehova îi dăduse lui Ioan  un semn. Ioan  trebuia să–l caute pe acela «peste care el va vedea spiritul coborîndu–se şi rămînînd». — Ioan 1:33.

⁵ După ce l–a botezat pe Isus din Nazaret, Ioan  a văzut această ungere incontestabilă. Isus nu a fost uns cu ulei, ca strămoşul său pămîntesc David, ci cu spiritul sfînt al lui Iehova Dumnezeu (1 Samuel 16:13; Fapte 10:38). În acel moment, însăşi vocea lui Dumnezeu a spus: „Acesta este Fiul meu cel iubit, pe care l–am aprobat“ (Matei 3:16, 17). Aşa cum mărturiseşte Ioan  mai tîrziu, „am văzut spiritul coborîndu–se ca porumbel din cer şi a rămas peste el. Şi eu am văzut lucrul acesta şi am depus mărturie că acesta este Fiul lui Dumnezeu“. — Ioan 1:32, 34.

 6. Ce exemplu minunat ne–au lăsat Andrei şi Ioan?

⁶ Cu aceste cuvinte, Ioan  Botezătorul l–a prezentat cu fidelitate pe Isus discipolilor săi, numindu–l de asemenea „Mielul lui Dumnezeu care îndepărtează păcatul lumii“ (Ioan 1:29). Doi dintre discipoli au reacţionat cu promptitudine. După ce au petrecut o zi în compania lui Isus, ei s–au convins pe deplin. Unul dintre ei se numea Andrei, care îl căuta cu însufleţire pe fratele său Simon Petru. Celălalt discipol era Ioan, fiul lui Zebedei, care a devenit apostolul iubit al lui Isus. După ce a depus mărturie despre Mesia timp de aproape 70 de ani, Ioan  a fost impulsionat să scrie în folosul nostru informaţiile de mai sus. Nu vă impresionează exemplul lui Ioan  şi al lui Andrei? Asemenea acestor doi discipoli, precum şi a celorlalţi „apostoli ai Mielului“, sînteţi şi voi tot atît de nerăbdători să anunţaţi adevărurile emoţionante despre Mesia? — Apocalips 1:9; 21:14; Ioan 1:35–41; Fapte 5:40–42.

Uns Rege şi Mare Preot

 7. De ce nu putea Isus să slujească drept preot în templul din Ierusalim?

⁷ Născîndu–se în cadrul naţiunii evreieşti, Isus era „sub lege“ (Galateni 4:4). Prin urmare, făcînd parte din tribul lui Iuda, el nu putea să slujească drept preot în templul prefigurativ al lui Iehova, ai cărui preoţi erau descendenţi ai lui Aaron din tribul lui Levi. „Domnul nostru a ieşit din Iuda, un trib despre care Moise nu a spus nimic referitor la preoţi“, le aminteşte apostolul Pavel colaboratorilor săi creştini. — Evrei 7:14.

 8. Ce a prefigurat templul pămîntesc al lui Iehova?

⁸ Apostolul Ioan  a scris următoarele: „Adevărata lumină care iluminează tot felul de oameni era pe punctul de a veni în lume“ (Ioan 1:6–9). Botezul lui Isus a fost ca şi cum ar fi venit în existenţă un măreţ templu spiritual, întrucît acum exista un mare preot spiritual care putea să salveze omenirea din sclavia întunericului spiritual al lumii lui Satan. — Evrei 8:1–5; 9:24.

 9, 10. (a) Ce semnificau următoarele cuvinte ale lui Isus: „Nu ai dorit nici jertfă, nici ofrandă“ şi „Mi–ai pregătit un corp“? (b) Care a fost atitudinea lui Isus faţă de aceste lucruri?

⁹ În timpul botezului său, Isus se ruga. Biblia consemnează cîteva dintre cuvintele semnificative ale lui Isus, cuvinte citate mai tîrziu şi de apostolul Pavel: „«Nu ai dorit nici jertfă, nici ofrandă, ci mi–ai pregătit un corp. Nu ai aprobat nici holocausturi, nici ofrandă pentru păcat.» Atunci am spus: «Iată că vin (în sulul cărţii este scris despre mine) să fac voinţa ta, o, Dumnezeule!»“ — Evrei 10:5–7; Luca 3:21.

¹⁰ Astfel, Isus şi–a aplicat lui însuşi profeţia din Psalmul 40:6–8, care anunţa scopul lui Iehova de a pune capăt jertfelor de animale oferite de preoţii aaronici la templul din Ierusalim. Iehova nu îşi găsea „plăcerea“ în acele jertfe, deoarece ele nu erau decît ceva prefigurativ şi nu puteau să ispăşească în totalitate păcatul omenesc. De aceea, Iehova i–a pregătit lui Isus un trup uman perfect pe care acesta să–l ofere drept jertfă. Dumnezeu a transferat viaţa Fiului său ceresc în uterul unei fecioare evreice. Astfel, Isus s–a născut fără a fi contaminat de păcatul lui Adam. Ca Fiu uman al lui Dumnezeu, el era perfect şi putea cu viaţa sa să ispăşească păcatul omenirii (Luca 1:30–35). În conformitate cu profeţia din Psalmul 40:8, dorinţa arzătoare a lui Isus era să facă voinţa Tatălui său. „Prin intermediul acestei «voinţe» am fost noi sfinţiţi, prin ofranda corpului lui Isus Cristos, o dată pentru totdeauna“. — Evrei 10:10, 11.

11. Ce profeţie a împlinit moartea lui Mesia, şi cum a făcut ea să «înceteze jertfa»?

¹¹ Jertfa vieţii umane a lui Isus a anulat o dată pentru totdeauna necesitatea de a se aduce jertfe suplimentare în templul prefigurativ din Ierusalim. În plus, moartea lui Isus a avut loc în ziua de Paşte a anului 33 e.n., adică la aproximativ trei ani şi jumătate de la botezul lui. Aceşti trei ani şi jumătate echivalează cu o jumătate de săptămînă profetică (Numere 14:34). Astfel, lucrurile s–au desfăşurat exact aşa cum profeţise Daniel referitor la tăierea lui Mesia: „La jumătatea săptămînii el va face să înceteze jertfa şi ofranda“ (Daniel 9:26, 27). Deşi preoţia prefigurativă de la Ierusalim a funcţionat pînă la distrugerea templului, în anul 70 e.n., jertfele oferite de preoţi pe parcursul acelor ani au fost totalmente lipsite de valoare, fiind înlocuite de jertfa superioară oferită de Isus. — Matei 23:37, 38.

12. În ce fel este preoţia lui Isus superioară celei a lui Aaron?

¹² Aaron a fost primul dintr–o lungă succesiune de mari preoţi israeliţi. După ce a fost uns cu ulei sfînt, el a trebuit să aştepte în tabernacol timp de şapte zile pînă să fie împuternicit să slujească drept mare preot (Levitic 8:12, 33). În mod asemănător, Isus a trebuit să aştepte o anumită perioadă înainte de a fi împuternicit să intervină în favoarea omenirii. Această perioadă a fost cuprinsă între momentul ungerii lui ca Mare Preot şi învierea sa. Spre deosebire de Aaron, Fiul nemuritor al lui Dumnezeu nu are nevoie de succesori şi slujeşte atît ca Preot cît şi ca Rege „în felul lui Melhisedec“. — Psalm 110:1–4; Geneza 14:18–20; Evrei 6:20; 7:1–3, 11–17, 23–25.

13. (a) Ce responsabilitate grea cădea pe umerii marilor preoţi din Israel? (b) Cum anume a îndeplinit Isus Cristos o responsabilitate şi mai mare decît aceasta?

¹³ În Israelul antic, principala responsabilitate a marelui preot consta în predarea unei învăţături religioase corecte (Levitic 10:8–11; Maleahi 2:7). Ca atare, Isus a făcut cunoscute cerinţele drepte ale lui Iehova pentru toţi aceia care doresc să moştenească Regatul şi viaţa veşnică (Matei 6:9, 10, 33; 7:28, 29; 11:12; 25:34, 46). În timp ce se afla într–o sinagogă din Nazaret, Isus a citit şi şi–a aplicat sieşi următoarea profeţie: „Spiritul lui Iehova este peste mine, deoarece el m–a uns ca să (. . .) declar (. . .) o veste bună“. Apoi, după ce a petrecut cîtva timp în Capernaum, el a spus: „Trebuie să le declar şi altor oraşe vestea bună a Regatului lui Dumnezeu, deoarece pentru aceasta am fost trimis“ (Luca 4:18, 19, 43; Isaia 61:1, 2). De asemenea, Isus i–a instruit pe 70 dintre continuatorii săi să extindă această lucrare de predicare a Regatului, şi a profeţit că ei vor face lucrări mai mari decît ale lui (Luca 10:1–9; Ioan 14:12). Activitatea lor a pus temelia unei campanii de instruire biblică mondială pe care Isus o conduce prin intermediul «sclavului fidel», format din continuatorii săi unşi. — Matei 24:45–47; 28:19, 20.

Principalul justificator al suveranităţii lui Iehova

14. (a) De ce Marele Preot al Israelului intra în Sfînta Sfintelor cu ocazia Zilei anuale a Ispăşirii? (b) Ce ilustra tămîia parfumată?

¹⁴ Cel mai important motiv pentru care Fiul lui Dumnezeu a venit pe pămînt nu a fost salvarea omenirii, ci rezolvarea controverselor calomniatoare stîrnite de Satan cu privire la suveranitatea lui Iehova. Putem să înţelegem mai profund aceste lucruri dacă medităm la Ziua anuală a Ispăşirii, celebrată în Israel, cînd marele preot prefigurativ trebuia să intre în Sfînta Sfintelor de mai multe ori. Cu ocazia primei intrări, preotul trebuia să ia tămîie parfumată şi să o toarne peste un suport de tămîie cu cărbuni aprinşi (Levitic 16:12–16). Acest lucru reprezenta întocmai ceea ce Marele Preot spiritual trebuia să facă pe pămînt înainte de a urca la cer pentru a se prezenta înaintea lui Iehova cu valoarea jertfei sale umaneb (Evrei 9:24). Aşa cum se ilustrează prin folosirea tămîierii, conduita plină de fidelitate a lui Isus s–a caracterizat prin rugăciuni sincere, zel fierbinte pentru închinarea curată şi o profundă iubire faţă de Iehova (Psalm 141:2; Marcu 1:35; Ioan 2:13–17; 12:27, 28; 14:30, 31; Evrei 5:7). În ciuda faptului că a fost supus de către Satan şi agenţii acestuia la unele ispite subtile, la batjocuri şi la persecuţii înverşunate, Isus a reuşit să–şi păstreze neştirbită integritatea. — Proverbe 27:11; Matei 22:15–18; Marcu 14:60–65; 15:16–32; Luca 4:13, 29; Ioan 8:44, 59.

15. Cum ne putem manifesta recunoştinţa faţă de faptul că Iehova ne–a furnizat acest excelent mare preot (Evrei 10:21–26)?

¹⁵ Deoarece a justificat suveranitatea lui Iehova, Isus a fost răsplătit cu învierea la viaţă nemuritoare în cer. Cît de recunoscători trebuie să–i fim lui Iehova pentru că ne–a furnizat acest excelent Mare Preot! „Văzînd, astfel, că avem un măreţ mare preot care a traversat cerurile, şi anume Isus, Fiul lui Dumnezeu, să rămînem ataşaţi mărturisirii noastre despre el“ (Evrei 4:14). Doreşti tu cu ardoare să urmezi exemplul de integritate dat de Isus, indiferent de ceea ce ţi–ar putea face Diavolul? Dacă doreşti acest lucru, te poţi baza pe ajutor şi vei reuşi, deoarece ai la dispoziţie cel mai bun ajutor. „Noi avem drept mare preot nu pe cineva care este incapabil să manifeste compasiune faţă de slăbiciunile noastre, ci pe cineva care a fost încercat în toate privinţele, ca şi noi, dar fără păcat. De aceea, să ne apropiem cu libertate de exprimare de tronul favorii nemeritate, ca să obţinem îndurare şi să găsim favoare nemeritată, pentru ajutor la timpul oportun“. — Evrei 4:15, 16; 5:7–10; Filipeni 4:13; 1 Ioan 2:1, 2.

Necesitatea de a face corectări

16. Ce sperau primii discipoli ai lui Mesia cu privire la domnia Regatului său?

¹⁶ Deşi Andrei şi Ioan  l–au recunoscut cu promptitudine pe adevăratul Mesia, atît ei, cît şi ceilalţi discipoli din secolul întîi mai aveau multe de învăţat (Ioan 16:12, 13). Asemenea multor evrei religioşi din vremea aceea, ei sperau că Regatul mesianic îşi va începe domnia chiar atunci şi că va elibera naţiunea Israel şi capitala acesteia, Ierusalimul, de sub stăpînirea păgînă (Luca 2:38; 3:15; 19:11; 23:51; 24:21). Dar ar fi adus acest lucru vreun avantaj durabil omenirii păcătoase?

17, 18. Cu ce scop a făcut Isus ilustrarea despre „un anumit om de naştere nobilă“?

¹⁷ Pentru a–i elibera pe viitorii supuşi ai Regatului de păcat şi moarte, era absolut necesar ca Mesia să fie mai întîi tăiat asemenea unui miel de jertfă (Ioan 1:29; Isaia 53:7, 12). Cînd Isus a profeţit cum se va întîmpla acest lucru şi cum va fi înviat, Petru a răspuns: „Fii bun cu tine însuţi, Doamne; nu vei avea deloc soarta aceasta“ (Matei 16:21, 22). Isus ştia însă că discipolii săi „nu înţelegeau cele spuse“. — Marcu 9:31, 32; vezi Matei 17:22, 23.

¹⁸ Cu ocazia ultimei sale călătorii la Ierusalim, Isus le–a dat explicaţii şi mai clare (Matei 20:18, 19). De asemenea, el a arătat ce mare avantaj va aduce cu sine moartea sa, spunînd: „Fiul omului a venit (. . .) pentru a–şi da sufletul ca preţ de răscumpărare în schimbul multora“ (Matei 20:28). Speranţele greşite nutrite de discipolii săi i–au împiedicat pe aceştia să–i înţeleagă cuvintele. Iată ce relatează în acest sens Luca: „El era aproape de Ierusalim şi ei îşi imaginau că regatul lui Dumnezeu avea să se arate instantaneu“. Pentru a le corecta modul de gîndire, Isus face o ilustrare în care se compară pe sine „cu un anumit om de naştere nobilă“ care trebuia să călătorească mai întîi „într–o ţară îndepărtată pentru a obţine putere regală“ (Luca 19:11, 12). Această „ţară“ se referea la cer, unde Isus a urcat după moartea şi învierea sa.

19. (a) Ce speranţă greşită au nutrit discipolii lui Isus după învierea sa? (b) Ce schimbare referitoare la relaţiile lui Dumnezeu cu oamenii a avut loc în ziua Penticostei, anul 33 e.n. (Evrei 8:7–9, 13)?

¹⁹ Şi totuşi, chiar înainte de ridicarea lui Isus la cer, discipolii săi l–au întrebat: „Doamne, în timpul acesta vei restabili regatul lui Israel?“ (Fapte 1:6). I–a dezaprobat oare Isus pentru că au întrebat aceste lucruri ? Nu, el le–a explicat că nu sosise încă timpul pentru aceasta şi că ei trebuiau să se ocupe cu importanta lucrare de depunere a mărturiei despre adevăratul Mesia (Fapte 1:7, 8). Relaţia existentă între Dumnezeu şi Israelul natural pe baza legămîntului încheiat între ei urma să înceteze în scurtă vreme. De aceea, viitorul Regat mesianic nu avea să fie restabilit în cadrul acestei naţiuni pămînteşti infidele. Isus le–a spus împotrivitorilor săi evrei: „Regatul lui Dumnezeu va fi luat de la voi şi va fi dat unei naţiuni care îi va produce roadele“ (Matei 21:43). Această naţiune s–a născut la zece zile după urcarea lui Isus la cer. Spiritul sfînt a fost turnat peste 120 de discipoli ai lui Isus, şi, astfel, aceştia au fost unşi pentru a deveni «sfinţii» lui Dumnezeu şi „comoştenitori cu Cristos“ în viitorul Regat Mesianic. — Daniel 7:13, 14, 18; Romani 1:7; 8:1, 16, 17; Fapte 2:1–4; Galateni 6:15, 16.

20. În ciuda faptului că împărtăşeau anumite speranţe greşite, ce au făcut creştinii fideli din secolul întîi?

²⁰ Chiar şi după ungerea lor, creştinii secolului întîi nutreau speranţe greşite (2 Tesaloniceni 2:1, 2). Dar în loc să bată în retragere şi să murmure, ei au acceptat cu umilinţă corectarea. Fiind împuterniciţi de spiritul sfînt al lui Dumnezeu, ei au acceptat cu bucurie însărcinarea de a depune mărturie şi de a «face discipoli din oamenii tuturor naţiunilor». — Matei 28:19, 20; Fapte 1:8; Coloseni 1:23.

21. Ce probleme vor fi analizate în articolul următor?

²¹ Dar cum stau lucrurile în secolul al XX–lea? Au fost slujitorii actuali ai lui Dumnezeu conştienţi de instaurarea Regatului mesianic al lui Iehova? Şi, asemenea fraţilor lor din secolul întîi, au trebuit ei, în anumite privinţe, să–şi corecteze speranţele?

[Note de subsol]

Cum aţi răspunde?

◻ Ce se înţelege prin titlul „Mesia“?

◻ Ce eveniment semnificativ a avut loc în anul 29 e.n.?

◻ Cum a făcut Mesia «să înceteze jertfa la jumătatea săptămînii»?

◻ Ce responsabilitate a purtat Isus din momentul ungerii sale?

◻ Care a fost scopul principal al primei veniri a lui Mesia, şi în ce fel ar trebui să ne influenţeze ea?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 225]

Prima intrare a marelui preot în Sfînta Sfintelor prefigura ceva mult mai important decît salvarea omenirii