Ei au făcut voinţa lui Iehova

Cel mai mare om îndeplineşte un serviciu umil

ISUS ştie că ultimele ore pe care le va petrece cu apostolii vor fi preţioase. Curând el va fi arestat, iar credinţa îi va fi încercată mai mult ca oricând. Totodată, Isus este conştient de faptul că îl aşteaptă mari binecuvântări. Nu după mult timp el va fi înălţat la dreapta lui Dumnezeu şi i se va da „Numele care este mai presus de orice nume, pentru ca în Numele lui Isus să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ“. — Filipeni 2:9, 10.

Totuşi, nici neliniştea cauzată de moartea sa iminentă, nici nerăbdarea de a primi răsplata promisă nu îl distrag de la necesităţile apostolilor săi. El „i-a iubit până la capăt“, a scris mai târziu Ioan în Evanghelia sa (Ioan 13:1). Iar în aceste ore decisive, ultimele din viaţa sa ca om perfect, Isus le dă apostolilor săi o lecţie esenţială.

O lecţie de umilinţă

Apostolii erau cu Isus în Ierusalim, într-o cameră de la etaj, pentru a celebra Paştile. Mai înainte, Isus îi auzise certându-se pentru a şti cine era cel mai mare dintre ei (Matei 18:1; Marcu 9:33, 34). El discutase această problemă cu ei şi se străduise să le corecteze punctul de vedere (Luca 9:46). Acum însă Isus accentuează acele învăţăminte folosind o altă metodă. El alege nu numai să le vorbească despre umilinţă, ci şi să le dea o lecţie pe viu.

Isus „s-a sculat de la cină [şi] Şi-a pus deoparte hainele“, scrie Ioan. „A luat un ştergar şi S-a încins cu el. Apoi a turnat apă într-un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins.“ — Ioan 13:4, 5.

Din cauza climei calde care exista în antichitate în Orientul Mijlociu, oamenii străbăteau drumurile prăfuite încălţaţi cu sandale. Când intrau în casa unui om de rând, gazda îi întâmpina şi le dădea lighene şi apă pentru a se spăla pe picioare. În casele oamenilor mai înstăriţi, sarcina de a spăla picioarele îi era încredinţată unui sclav. — Judecătorii 19:21; 1 Samuel 25:40–42.

În camera de la etaj, Isus şi apostolii săi nu erau oaspeţii nimănui. Nu era nici gazdă care să le dea lighene, nici sclavi care să le spele picioarele. Când Isus a început să le spele picioarele, apostolii au fost puşi într-o situaţie jenantă. Iată-l pe Cel care era cel mai mare dintre ei îndeplinind cea mai umilă sarcină!

La început, Petru nu a vrut să-l lase pe Isus să-i spele picioarele. Dar Isus i-a zis: „Dacă nu te spăl Eu, nu ai parte cu Mine“. Când a terminat de spălat picioarele tuturor apostolilor, Isus le-a spus: „Înţelegeţi voi ce v-am făcut Eu? Voi Mă numiţi: «Învăţătorul şi Domnul» şi bine ziceţi, căci sunt. Deci dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora; căci Eu v-am dat un exemplu, pentru ca aşa cum v-am făcut Eu, să faceţi şi voi“. — Ioan 13:6–15.

Isus nu a instituit un ritual de spălare a picioarelor. Dimpotrivă, el i-a ajutat pe apostoli să-şi însuşească o nouă mentalitate, caracterizată prin umilinţă şi prin promptitudinea de a îndeplini cea mai modestă sarcină în folosul fraţilor lor. Cu siguranţă că ei au înţeles ce a vrut să le spună Isus. Să vedem ce s-a întâmplat câţiva ani mai târziu, când s-a ivit problema circumciziei. Deşi „s-a făcut multă discuţie“, cei prezenţi au păstrat ordinea şi au ascultat în mod respectuos părerea fiecăruia. Mai mult decât atât, se pare că cel ce a prezidat cu acea ocazie întrunirea a fost discipolul Iacov şi nu unul dintre apostoli, aşa cum ne-am fi aşteptat având în vedere că ei erau prezenţi. Acest amănunt care se desprinde din relatarea consemnată în Faptele arată că apostolii progresaseră mult în ce priveşte manifestarea umilinţei. — Faptele 15:6–29.

O lecţie pentru noi

Spălându-le picioarele discipolilor, Isus le-a dat o extraordinară lecţie de umilinţă. Într-adevăr, creştinii nu ar trebui să se considere atât de importanţi, încât să fie necesar ca alţii să-i slujească mereu, nici nu ar trebui să aspire la poziţii de onoare şi prestigiu. Dimpotrivă, ei ar trebui să urmeze exemplul dat de Isus, care „n-a venit să I se slujească, ci El [a venit] să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi“ (Matei 20:28). Într-adevăr, continuatorii lui Isus trebuie să fie gata să îndeplinească cele mai umile servicii pentru fraţii lor.

Petru a scris pe bună dreptate: „Încingeţi-vă cu umilinţă a minţii unii faţă de alţii, căci Dumnezeu se opune celor mândri, dar dă bunătate nemeritată celor umili“ (1 Petru 5:5, NW). Cuvântul grecesc tradus prin „a încinge“ provine dintr-un cuvânt care înseamnă „şorţul unui sclav“, cu care se strângea veşmântul larg de sub el. Să se fi referit Petru aici la gestul pe care l-a făcut Isus atunci când s-a încins cu un prosop şi a spălat picioarele apostolilor? Nu putem şti cu certitudine lucrul acesta. Cu toate acestea, serviciul umil îndeplinit de Isus a lăsat o urmă de neşters în inima lui Petru, aşa cum ar trebui să lase în inima tuturor continuatorilor lui Cristos. — Coloseni 3:12–14.