Ar trebui să vă rugaţi lui Isus?

UNII oameni consideră că este potrivit să se roage lui Isus. În Germania, mulţi au fost învăţaţi de mici copii că înainte de masă trebuie să-şi împreuneze mâinile şi să-i mulţumească lui Isus Cristos.

Potrivit Bibliei, Isus ocupă, într-adevăr, o poziţie foarte înaltă în ceruri. Dar înseamnă aceasta că ar trebui să ne rugăm lui? Probabil vă număraţi printre cei care, din iubire pentru Isus, îi adresează rugăciuni directe. Dar cum consideră Isus însuşi aceste rugăciuni?

Dar mai întâi, de ce anume se ridică aceste întrebări? Deoarece Biblia spune că Iehova Dumnezeu este „Ascultătorul rugăciunii“. Nu este deloc surprinzător, deci, că slujitorii lui Dumnezeu din antichitate, de pildă israeliţii, se rugau numai lui Iehova Dumnezeu, cel Atotputernic. — Psalmul 5:1, 2; 65:2.

S-au schimbat oare lucrurile când Isus, Fiul lui Dumnezeu, a venit pe pământ pentru a elibera omenirea de păcat şi moarte? Nu, rugăciunile îi erau adresate tot lui Iehova. Când a fost pe pământ, Isus însuşi s-a rugat de multe ori Tatălui său ceresc şi i-a învăţat şi pe alţii să facă la fel. Să ne gândim doar la rugăciunea model, numită uneori Rugăciunea Domnului sau Tatăl nostru, care este una dintre cele mai cunoscute rugăciuni din lume. Isus nu ne-a învăţat să ne rugăm lui; el ne-a dat acest model: „Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău“. — Matei 6:6, 9; 26:39, 42.

Să aducem acum sub reflector acest subiect şi să examinăm ce este în realitate rugăciunea.

Ce este rugăciunea?

Fiecare rugăciune este o formă de închinare. The World Book Encyclopedia confirmă acest lucru, afirmând: „Rugăciunea este o formă de închinare prin care o persoană exprimă devoţiune, mulţumiri, se confesează sau îi adresează cereri lui Dumnezeu“.

Cu o anumită ocazie, Isus a spus: „Este scris: «Să te închini DOMNULUI [lui Iehova, NW] Dumnezeului tău şi numai Lui să-I slujeşti!»“ Isus a aderat la adevărul fundamental, conform căruia închinarea — deci şi rugăciunile — trebuie adresate numai Tatălui său, Iehova Dumnezeu. — Luca 4:8; 6:12.

Să-l recunoaştem pe Isus prin rugăciunile noastre

Isus a murit ca jertfă de răscumpărare pentru omenire, a fost înviat de Dumnezeu şi a fost înălţat într-o poziţie superioară. După cum, probabil, vă imaginaţi, toate acestea au adus o schimbare în ce priveşte acceptarea rugăciunilor. În ce mod?

Apostolul Pavel descrie marea influenţă pe care o exercită poziţia lui Isus asupra rugăciunii, după cum urmează: „De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat foarte sus şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume, pentru ca în Numele lui Isus să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domn“. — Filipeni 2:9–11.

Se înţelege din cuvintele „în Numele lui Isus să se plece orice genunchi“ că trebuie să ne rugăm lui? Nu. Expresia grecească folosită aici „indică numele sub care se unesc cei care îşi pleacă genunchiul, pe baza căruia toţi (πᾶν γόνυ) se închină în unitate. Numele pe care l-a primit Isus îi determină pe toţi să se închine în unitate“ (A Grammar of the Idiom of the New Testament, de G. B. Winer). Într-adevăr, pentru ca o rugăciune să fie acceptată, ea trebuie prezentată „în numele lui Isus“, în timp ce îi este adresată, totuşi, lui Iehova Dumnezeu şi slujeşte glorificării sale. Din acest motiv, Pavel spune: „În orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri cu mulţumiri“. — Filipeni 4:6.

Întocmai cum o cărare duce la o destinaţie, tot aşa Isus este „calea“ care duce la Dumnezeul cel Atotputernic. „Eu sunt calea şi adevărul şi viaţa; nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine“, i-a învăţat Isus pe apostoli (Ioan 14:6). Aşadar, noi trebuie să-i prezentăm rugăciunile noastre lui Dumnezeu prin intermediul lui Isus şi nu direct lui Isus însuşi.a

„Dar, întreabă poate unii, nu arată Biblia că atât discipolul Ştefan, cât şi apostolul Ioan  i-au vorbit lui Isus care se afla în ceruri?“ Adevărat. Însă aceste evenimente nu au implicat rugăciuni, deoarece atât Ştefan, cât şi Ioan  l-au văzut pe Isus în viziune şi i s-au adresat direct (Faptele 7:56, 59; Apocalipsa 1:17–19; 22:20). Nu uitaţi că simplul fapt de a i te adresa chiar lui Dumnezeu însuşi nu constituie în sine rugăciune. Adam şi Eva i-au vorbit lui Dumnezeu, prezentând scuze pentru păcatul lor mare, când El i-a judecat în urma păcatului din Eden. Faptul de a i se adresa astfel nu a constituit o rugăciune (Geneza 3:8–19). De aceea, ar fi incorect să menţionăm aceste ocazii în care Ştefan sau Ioan  i-au vorbit lui Isus drept argument că trebuie, de fapt, să ne rugăm lui.

Cum este ‘chemat’ numele lui Isus?

Continuaţi să aveţi îndoieli, considerând totuşi că este corect să vă rugaţi lui Isus? O femeie a scris unei filiale a Societăţii Watch Tower: „Din păcate, încă tot nu sunt convinsă că primii creştini nu s-au rugat lui Isus“. Ea se gândea la cuvintele lui Pavel din 1 Corinteni 1:2, unde el vorbea de „toţi cei care cheamă în vreun loc [orice loc, NW] Numele lui Isus Hristos“. Ar trebui menţionat însă că în limba originală, verbul „a chema“ se poate referi şi la alte lucruri în afară de rugăciune.

Cum a fost ‘chemat’ numele lui Cristos în orice loc? O modalitate a fost aceea că discipolii lui Isus din Nazaret l-au recunoscut în mod deschis ca fiind Mesia şi ‘Salvatorul lumii’, îndeplinind multe acte miraculoase în numele său (1 Ioan 4:14, NW; Faptele 3:6; 19:5). De aceea, The Interpreter’s Bible declară că „a chema numele Domnului nostru . . . înseamnă mai degrabă a mărturisi despre domnia lui, decât a te ruga lui“.

Faptul de a-l accepta pe Cristos şi de a exercita credinţă în sângele vărsat de el, ceea ce face posibilă iertarea păcatelor, constituie, de asemenea, o ‘chemare a Numelui Domnului nostru Isus Hristos’. (Compară Faptele 10:43 cu Fa 22:16.) Iar noi efectiv rostim numele lui Isus ori de câte ori ne rugăm lui Dumnezeu prin intermediul lui. Astfel, în timp ce arată că putem invoca numele lui Isus, Biblia nu spune că trebuie să ne rugăm lui. — Efeseni 5:20; Coloseni 3:17.

Ce face Isus pentru noi

Isus le-a făcut o promisiune clară discipolilor săi: „Orice veţi cere în Numele Meu, voi face“. Pretinde aceasta să ne rugăm lui? Nu. Cererea îi este adresată lui Iehova Dumnezeu — însă în numele lui Isus (Ioan 14:13, 14; 15:16). Noi îl rugăm pe Dumnezeu pentru ca Fiul său, Isus, să aplice în favoarea noastră marea sa putere şi autoritate.

Cum comunică astăzi Isus cu adevăraţii săi continuatori? Descrierea făcută de Pavel congregaţiei de creştini unşi poate servi drept ilustrare. El a comparat-o cu un corp, iar pe Isus Cristos cu capul. „Capul“ le furnizează membrelor corpului spiritual cele necesare prin „încheieturi şi legături“, sau mijloacele şi aranjamentele de hrănire a congregaţiei sale cu hrană spirituală şi îndrumare (Coloseni 2:19). În mod similar, Isus utilizează în prezent „daruri sub formă de oameni“, adică bărbaţi calificaţi din punct de vedere spiritual, pentru a lua conducerea în congregaţie, ba chiar pentru a administra corectarea dacă este necesar. Nu există vreun aranjament conform căruia membrii congregaţiei să comunice direct cu Isus sau să se roage lui, dar cu siguranţă ei trebuie — da, trebuie — să se roage Tatălui lui Isus, Iehova Dumnezeu. — Efeseni 4:8–12, NW.

Cum îl onoraţi pe Isus?

În ce priveşte salvarea oamenilor, Isus deţine un rol-cheie! Apostolul Petru a exclamat: „În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi“ (Faptele 4:12). Sunteţi conştienţi de importanţa numelui lui Isus?

Prin faptul că nu ne adresăm rugăciunile personal lui Isus, noi nu-i depreciem poziţia. Dimpotrivă, Isus este onorat când ne rugăm în numele lui. Şi, întocmai cum copiii îşi onorează părinţii dându-le ascultare, noi îl onorăm pe Isus Cristos ascultând de poruncile sale, în special de noua poruncă de a ne iubi unii pe alţii. — Ioan 5:23; 13:34.

Rugăciuni care sunt acceptate

Doriţi să spuneţi rugăciuni care să fie acceptate? Atunci adresaţi-le lui Iehova Dumnezeu şi faceţi acest lucru în numele Fiului său, Isus. Aflaţi care este voinţa lui Dumnezeu şi permiteţi ca rugăciunile voastre să reflecte această înţelegere (1 Ioan 3:21, 22; 5:14). Extrageţi putere din cuvintele Psalmului 66:20: „Binecuvântat să fie Dumnezeu, care nu mi-a lepădat rugăciunea şi n-a îndepărtat bunătatea Sa de la mine!“

Aşa cum am văzut, rugăciunile sunt o formă de închinare care îi aparţine în exclusivitate Dumnezeului Atotputernic. Adresându-ne toate rugăciunile lui Iehova Dumnezeu, arătăm că am acordat atenţie îndrumării lui Isus de a ne ruga: „Tatăl nostru care eşti în ceruri!“ — Matei 6:9.

[Note de subsol]