Este într-adevăr nevoie de oameni paşnici!
TEMA era promiţătoare: „Congresul literar internaţional — Scriitorii pentru pace“. Peisajul era într-adevăr pitoresc: Köln, un vechi oraş german ce domină Rinul. Conferinţa s-a desfăşurat într-o atmosferă paşnică pînă în clipa în care între delegaţi a izbucnit cearta. Potrivit articolelor ce vorbesc despre acest congres care a avut loc în 1982, unii dintre participanţi au început să strige, să se împingă, să facă scandal şi chiar să ocupe podiumul. Scandalul a fost provocat de o neînţelegere privitoare la identificarea guvernului agresiv care generează conflicte internaţionale.
Faptul că oamenii se bat fie într-o ţară îndepărtată, fie pe un podium, fie în propriile lor case ne determină să punem întrebarea: de ce nu ajung oamenii să trăiască în bună înţelegere? Răspunsul este simplu: Adevărata pace nu poate exista printre oamenii care îl exclud din viaţa lor pe Iehova, Dumnezeul păcii. — 1 Tesaloniceni 5:23.
La Galateni 5:22, 23, Biblia clasifică pacea printre roadele spiritului sfînt al lui Dumnezeu. Pentru a ne bucura de o pace autentică şi durabilă, este necesar ca spiritul lui Dumnezeu să planteze această pace în inimile noastre. Cum se poate înfăptui acest lucru? În primul rînd trebuie să ajungem să-i cunoaştem pe Iehova Dumnezeu şi pe Fiul său Isus Cristos şi apoi să exercităm credinţă în ei (Ioan 17:3). În felul acesta, rugămintea fierbinte a apostolului Pavel se va realiza şi în cazul nostru: „Dumnezeul care da speranţă să vă umple de toată bucuria şi pacea‚ prin credinţa voastră, ca să abundaţi în speranţă cu puterea spiritului sfînt“. În aceeaşi scrisoare, Pavel îşi încheie sfaturile prin următoarea urare: „Dumnezeul care dă pacea să fie cu voi toţi!“ — Romani 15:13, 33.
Pacea produsă de spiritul sfînt al lui Dumnezeu este diferită de aceea pe care o caută lumea. În ce sens?
O pace diferită
În domeniul relaţiilor internaţionale, pacificatorul trebuie să fie o persoană care să ştie să vorbească şi să se adapteze cu uşurinţă protocolului. Printr-un compromis, el poate să împace două partide adverse, fără a fi necesar să le schimbe atitudinea şi motivele. În felul acesta, un comunist şi un capitalist ar putea ajunge la pace fără ca vreunul din ei să-şi schimbe punctul de vedere. Dar cu Dumnezeu nu pot fi încheiate relaţii paşnice prin aplicarea aceluiaşi procedeu. Dumnezeu stabileşte condiţiile necesare păcii, el este acela care le defineşte şi arată cum pot fi îndeplinite. Iehova nu ne pretinde să facem compromisuri, ci doreşte să ne schimbăm total motivele, gîndurile şi modul de viaţă. — Matei 22:37.
La ora actuală, avem nevoie de o pace bazată pe înţelepciunea divină, nu pe cea a oamenilor. Iacob 3:13–18 consemnează avantajele înţelepciunii divine:
„Cine este înţelept şi priceput printre voi? Să-şi arate prin conduita sa excelentă lucrările sale, cu o blîndeţe care aparţine înţelepciunii. Dacă aveţi însă în inimă gelozie amară şi un spirit de rivalitate, nu vă lăudaţi şi nu minţiţi împotriva adevărului. Aceasta nu este înţelepciunea care vine de sus, ci este înţelepciunea pămîntească, animalică, demonică (...) Înţelepciunea de sus este în primul rînd castă, apoi paşnică, raţională, gata de ascultare, plină de îndurare şi de roade bune, nefăcînd deosebiri părtinitoare, neipocrită. De altfel, sămînţa rodului dreptăţii este semănată în condiţii paşnice pentru cei care fac pace.“
În afară de faptul că evită conflictele, pacea care provine din înţelepciunea divină îi determină pe posesorii ei să depună eforturi sincere şi stăruitoare de-a întreţine relaţii bune cu semenii lor.
În plus, fiind paşnici aşa cum doreşte Dumnezeu, ne va fi mult mai uşor să ne stăpînim înclinaţiile rele, care au fost semănate în inima omului cu ocazia primei rebeliuni din Eden şi vom evita astfel păcatele care atrag după ele moartea (Geneza 8:21; Matei 15:19; Romani 5:12). Referitor la protecţia sigură pe care ne-o oferă acest scut, apostolul Pavel a scris: „Pacea lui Dumnezeu, care întrece orice gîndire, vă va păzi inimile [mobilurile noastre] şi facultăţile mintale prin intermediul lui Cristos Isus.“ — Filipeni 4:7.
Potrivit acestui pasaj, „pacea lui Dumnezeu“ este acordată prin intermediul Fiului. De altfel, Isus a spus: „Vă dau pacea mea. Nu v-o dau aşa cum o dă lumea“ (Ioan 14:27). Adevărata pace nu poate fi stabilită printr-o reformă socială, economică sau politică, ci numai închinîndu-ne lui Iehova, aşa cum a făcut şi Fiul său Isus Cristos. Iată din ce cauză apostolul Pavel a folosit ca introducere la multe dintre scrisorile sale expresii de genul: „Să aveţi favoare nemeritată şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Cristos.“ — Romani 1:7; 1 Corinteni 1:3; 2 Corinteni 1:2.
Eşti un om paşnic?
Creştinii paşnici recunosc că, fără ajutorul lui Iehova, nu ar fi putut întreţine multă vreme relaţii paşnice cu semenii lor. Deoarece carnea este slabă, ei au nevoie de sprijinul spiritului lui Dumnezeu. Pavel le-a reamintit creştinilor: „Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.“ Apoi, el a adăugat: „Dar dacă voi continuaţi să vă muşcaţi şi să vă devoraţi unii pe alţii, luaţi seama să nu vă nimiciţi unii pe alţii. Dar eu vă spun: Continuaţi să umblaţi prin spirit şi nu veţi îndeplini nici o dorinţă carnală. Căci carnea, în dorinţa ei, este împotriva spiritului, şi spiritul împotriva cărnii; fiindcă aceste lucruri se opun unul altuia, aşa încît ceea ce aţi dori să faceţi, nu faceţi.“ — Galateni 5:14–17.
Cînd are de întîmpinat o ripostă, cineva care se lasă condus de „dorinţele carnale“ se poate amăgi cu gîndul că el are dreptate, chiar dacă, de fapt, nu are. El trece cu vaderea peste trăsăturile de caracter condamnabile, aşa cum sînt, de exemplu, egoismul, invidia şi spiritul de întrecere. În concepţia sa, aceste defecte trădează combativitate şi dinamism, constituind, după opinia sa, cheia succesului. În primul secol, unii dintre creştinii care locuiau în provincia Galatia au căzut şi ei victime acestei mentalităţi. Ei au permis „dorinţelor“ lor „carnale“ să le tulbure atît pacea familială cît şi pacea din mijlocul adunării. „Duşmăniile, certa, gelozia, accesele de mînie, disputele“ au murdărit spiritualitatea adunării lor. De aceea, pentru a putea restabili pacea, creştinii trebuie să înlăture aceste ne-înţelegeri. — Galateni 5:20, 22.
Şi astăzi trăsăturile de caracter necreştineşti pot să alunge pacea din paradisul spiritual în care ne aflăm. În afaceri, la serviciu, la şcoală, cînd ne distrăm sau cînd participăm la activităţile adunării pot apărea situaţii care vor dezvălui dispoziţia noastră de a manifesta sau nu rodul păcii. Vrei să ştii dacă militezi pentru promovarea păcii sau pentru tulburarea ei? Pune-ţi atunci următoarele întrebări:
◼ Am tendinţa să-mi dau importanţă şi să pretind să mi se acorde consideraţie? Sau sînt umil şi modest? Proverbe 11:2; Matei 18:1–4.
◼ Sînt obsedat de dorinţa de a deţine lucruri materiale, sau mă mulţumesc cu ce mănînc şi cu ce mă îmbrac? — 1 Timotei 6:4–10; Evrei 13:5.
◼ Am preferinţe pentru acei membri ai adunării care deţin o anumită funcţie în adunare sau care sînt înstăriţi? Sau îi tratez cu aceeaşi bunăvoinţă pe toţi fraţii şi surorile de credinţă? — Romani 15:7; Iacob 2:1–4.
Înlocuieşte înţelepciunea umană prin înţelepciunea divină
Starea de spirit condamnabilă de care sînt animaţi cei care tulbură încontinuu pacea este provocată de dorinţele lor egoiste. Iată cuvintele prin care discipolul Iacob (4:1) identifică originea roadelor reprobabile: „De unde vin războaiele şi de unde vin luptele dintre voi? Nu provin ele din această sursă, adică din dorinţele voastre de voluptate care se luptă în membrele voastre?“ Într-adevăr, cei care tulbură armonia adunării nu reuşesc să devină paşnici, deoarece permit dorinţelor egoiste să ‘lupte în ei înşişi’. Ei permit să se instaleze în ei un spirit certăreţ. În felul acesta, asemenea unei armate invadatoare, dorinţele lor egoiste pornesc lupta, determinîndu-i să caute o poziţie influentă, să-şi strîngă bunuri materiale etc. Aceste tendinţe contribuie la ruinarea relaţiilor lor paşnice cu Dumnezeu şi cu tovarăşii lor creştini.
Fără îndoială, noi putem fi confruntaţi zilnic cu situaţii neplăcute sau cu persoane pe care nu le simpatizăm. Cum vom reacţiona în asemenea împrejurări? Unii protestează cu vehemenţă, în speranţa că vor schimba lucrurile. Alţii, dorind să-şi păstreze poziţia şi prestigiul, resping cu hotărîre orice metodă de îmbunătăţire a lucrurilor. Pacea este distrusă prin ambele atitudini. Ele frînează progresul şi o serie de activităţi ce se pot desfăşura acasă, la serviciu sau în adunare. Dimpotrivă, „înţelepciunea de sus este (...) paşnică“ (Iacob 3:17). Cultivînd pacea, creştinii beneficiază de o dublă unitate: unitate între membrii adunării şi unitate între ei şi Dumnezeu (Efeseni 4:3). Din acest motiv, înţelepciunea divină dă următoarele sfaturi:
◼ „Dacă îţi aduci darul la altar şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo, în faţa altarului, şi du-te; fă mai întîi pace cu fratele tău şi apoi, cînd te vei reîntoarce, oferă-ţi darul.“ — Matei 5:23, 24.
◼ „Dacă este posibil, în măsura în care depinde de voi, fiţi paşnici cu toţi oamenii.“ — Romani 12:18.
◼ „Astfel deci, să urmărim lucrurile care favorizează pacea şi pe acelea care sînt spre zidire reciprocă.“ — Romani 4:19.
Adevăraţii oameni paşnici sînt evanghelizatorii
Recunoscînd că Iehova Dumnezeu susţine răspîndirea le scară mondială a unui mesaj de pace, apostolul Petru a spus: „El a trimis cuvîntul la fiii lui Israel pentru a le anunţa vestea bună a păcii prin Isus Cristos: Acesta este Domnul tuturor celorlalţi“ (Fapte 10:36). Pe lîngă faptul că ‘a venit să anunţe vestea bună a păcii’, Isus şi-a instruit, de asemenea, discipolii în vederea acestei activităţi (Efeseni 2:17). El le-a explicat că trebuia ca ei ‘să îi cerceteze pe aceia care erau merituoşi’ şi aceasta, mergînd din casă în casă, şi le-a dat discipolilor următorul sfat: „În orice casă veţi intra, să spuneţi mai întîi: «Pacea să fie în această casă!»“ — Matei 10:11; Luca 10:5.
Totuşi, aşa cum s-a întîmplat şi în primul secol, nici astăzi lumea nu apreciază în totalitate „vestea bună a păcii“. De multe ori, în loc să genereze o reacţie paşnică, acest mesaj stîrneşte mai degrabă duşmănie. Isus a anticipat această reacţie faţă de lucrarea de evanghelizare, spunînd: „Cînd intraţi într-o casă, salutaţi pe cei din ea şi dacă acea casă este merituoasă, pacea pe care i-o doriţi să vină peste ea; dar dacă nu este merituoasă, pacea voastră să se întoarcă la voi!“ (Matei 10:12, 13). Unii vor accepta cu uşurinţă această pace de la Dumnezeu; alţii o vor refuza. Indiferent de reacţia oamenilor, creştinul trebuie să întreţină încontinuu relaţii paşnice cu Dumnezeu şi cu oamenii.
Cei care resping pacea lui Dumnezeu, se află în război cu el. În profeţia care anunţă evenimentele ce vor marca prezenţa sa în calitate de Rege mesianic, Isus s-a folosit, pentru a-şi avertiza discipolii, de următoarea ilustrare: „Cînd Fiul omului va sosi în gloria sa şi toţi îngerii împreună cu el (...), el îi va despărţi pe oameni unii de alţii aşa cum păstorul desparte oile de capre“ (Matei 25:31–33). Cauza principală care provoacă separarea oamenilor o constituie Regatul lui Dumnezeu şi al lui Cristos. Judecata pronunţată asupra oamenilor va depinde de atitudinea pe care o adoptă aceştia faţă de „vestea bună a regatului“ care le este anunţată prin ‘unul dintre cei mai mici fraţi ai lui Isus’ (Matei 24:14; 25:34–46). Isus Cristos, cel care îndeplineşte această lucrare de separare, nu foloseşte pentru anunţarea mesajului veştii bune decît oameni paşnici. În felul acesta, nici unul dintre adversarii săi nu va avea motive să spună: „M-am înfuriat atît de tare încît n-am putut înţelege «mesajul păcii».“
Aşadar, în mijlocul acestei lumi sfîşiate zilnic de conflicte personale şi internaţionale, oamenii paşnici constituie o necesitate reală. Asemenea persoane poţi găsi în mijlocul adunării creştine. Fie ca „Dumnezeul păcii“ să vă dea spiritul său sfînt! În felul acesta vă veţi putea bucura de calm, seninătate şi linişte şi veţi fi eliberaţi de neînţelegeri, certuri, îndoieli şi teamă (Isaia 32:17, 18). În plus, răspîndind „vestea bună a păcii“, veţi avea privilegiul inestimabil de a ajuta semenilor voştri să devină paşnici. — Efeseni 2:17; Matei 28:19, 20.
[Text generic pe pagina 22]
În afară de faptul că îi ajută să evite conflictele, pacea care provine din înţelepciunea divină îi determină pe posesorii ei să depună eforturi sincere şi stăruitoare de-a întreţine relaţii bune cu semenii lor
[Legenda ilustraţiei de la pagina 20]
Pacea produsă de spiritul sfînt al lui Dumnezeu se deosebeşte de pacea la care aspiră lumea