După Matei
17 Șase zile mai târziu, Isus i-a luat cu el pe Petru, pe Iacov și pe Ioan, fratele acestuia, și i-a dus pe un munte înalt; acolo erau doar ei+. 2 Și a fost transfigurat înaintea lor: fața i-a strălucit ca soarele și veșmintele i-au devenit strălucitoare* ca lumina+. 3 Și iată că le-au apărut Moise și Ilie, care vorbeau cu el. 4 Atunci Petru i-a zis lui Isus: „Doamne, ce bine că suntem aici! Dacă vrei, voi ridica trei corturi: unul pentru tine, unul pentru Moise și unul pentru Ilie”. 5 Pe când încă vorbea, iată că un nor luminos i-a acoperit cu umbra lui și din nor s-a auzit un glas+ care a zis: „Acesta este Fiul meu, cel iubit, pe care l-am aprobat+! Să ascultați de el+!”. 6 Auzind aceasta, discipolii au fost cuprinși de o mare teamă și au căzut cu fața la pământ. 7 Isus s-a apropiat și, atingându-i, a zis: „Ridicați-vă! Nu vă temeți!”. 8 Când și-au ridicat privirea, n-au mai văzut pe nimeni, decât pe Isus. 9 În timp ce coborau de pe munte, Isus le-a poruncit: „Să nu spuneți nimănui despre această viziune până când Fiul omului nu va fi sculat din morți+”.
10 Dar discipolii l-au întrebat: „Atunci de ce spun scribii că mai întâi trebuie să vină Ilie+?”. 11 El a răspuns: „Într-adevăr, Ilie vine și va restabili toate lucrurile+. 12 Totuși, eu vă spun că Ilie a venit deja. Dar ei nu l-au recunoscut, ci au făcut cu el ce au vrut+. La fel, și Fiul omului va suferi din cauza lor+”. 13 Atunci discipolii au înțeles că le vorbea despre Ioan Botezătorul.
14 Când au ajuns aproape de mulțime+, un om a venit spre el, a îngenuncheat înaintea lui și a zis: 15 „Doamne, îndură-te de fiul meu, fiindcă este epileptic și este într-o stare gravă. Deseori cade în foc și deseori în apă+. 16 L-am adus la discipolii tăi, dar n-au putut să-l vindece”. 17 Isus a zis: „O, generație necredincioasă și denaturată*+! Până când va trebui să rămân cu voi? Până când va trebui să vă suport? Aduceți-l aici, la mine”. 18 Isus a mustrat demonul, iar acesta a ieșit din băiat; și, în momentul acela, băiatul s-a vindecat+. 19 Atunci discipolii au venit la Isus, deoparte, și au zis: „Noi de ce n-am putut să-l scoatem?”. 20 El le-a zis: „Pentru că aveți puțină credință. Adevărat vă spun că, dacă veți avea credință cât un grăunte de muștar, veți zice muntelui acestuia: «Mută-te de aici acolo» și se va muta; și nimic nu vă va fi imposibil+”. 21 ——
22 În timp ce erau adunați în Galileea, Isus le-a zis: „Fiul omului va fi dat* în mâinile oamenilor+; 23 ei îl vor omorî, iar a treia zi va fi sculat din morți+”. Atunci discipolii s-au întristat foarte mult.
24 După ce au ajuns la Capernaum, bărbații care încasau impozitul de două drahme s-au apropiat de Petru și l-au întrebat: „Învățătorul vostru nu plătește impozitul de două drahme+?”. 25 Petru a zis: „Ba da”. Dar, când a intrat în casă, înainte să spună ceva, Isus l-a întrebat: „Ce crezi, Simon? De la cine primesc regii pământului taxe sau impozite*? De la fiii lor sau de la străini?”. 26 Când el a spus: „De la străini”, Isus i-a zis: „Atunci fiii sunt scutiți de impozite. 27 Dar, ca să nu-i poticnim+, du-te la mare, aruncă undița și ia primul pește pe care îl vei prinde. Când îi vei deschide gura, vei găsi o monedă de argint. Ia-o și dă-le-o pentru mine și pentru tine”.