Faptele apostolilor
11 Apostolii și frații care erau în Iudeea au auzit că și oamenii națiunilor primiseră cuvântul lui Dumnezeu. 2 Și, când Petru a urcat la Ierusalim, cei ce susțineau circumcizia+ au început să-l critice* 3 spunând: „Ai intrat în casa unor oameni necircumciși și ai mâncat cu ei”. 4 Atunci Petru a început să le explice situația în detaliu, zicând:
5 „Când eram în orașul Iope și mă rugam, am avut o viziune: ceva* ca o pânză mare de in cobora din cer, fiind lăsată în jos de cele patru colțuri; și a ajuns până la mine+. 6 Uitându-mă cu atenție în ea, am observat patrupede de pe pământ, fiare, reptile* și păsări ale cerului. 7 De asemenea, am auzit un glas, care mi-a spus: «Ridică-te, Petru, înjunghie și mănâncă!». 8 Dar eu am zis: «Nicidecum, Doamne, pentru că niciodată nu mi-a intrat în gură ceva pângărit sau necurat!». 9 Atunci glasul din cer s-a auzit a doua oară și a spus: «Nu mai numi pângărite lucrurile pe care Dumnezeu le-a curățat!». 10 Aceasta s-a petrecut și a treia oară și totul a fost luat înapoi în cer. 11 Și iată că în clipa aceea trei bărbați trimiși la mine din Cezareea stăteau în fața casei în care eram noi+. 12 Atunci spiritul mi-a spus să mă duc cu ei fără să ezit. Iar acești șase frați au mers și ei cu mine și am intrat în casa acelui om.
13 El ne-a relatat cum a văzut un înger stând în casa lui și zicând: «Trimite niște oameni la Iope și cheamă-l pe Simon, numit și Petru+, 14 iar el îți va spune cum puteți fi salvați tu și toată casa ta». 15 Apoi, când am început să vorbesc, spiritul sfânt a coborât peste ei, așa cum a coborât și peste noi la început+. 16 Atunci mi-am amintit de cuvintele Domnului, când zicea: «Ioan a botezat cu apă+, dar voi veți fi botezați cu spirit sfânt+». 17 Așadar, dacă Dumnezeu le-a dat același dar fără plată pe care ni l-a dat și nouă, celor ce am crezut în Domnul Isus Cristos, cine eram eu să-l împiedic pe* Dumnezeu+?”.
18 Când au auzit aceste lucruri, s-au liniștit* și l-au glorificat pe Dumnezeu zicând: „Așadar, Dumnezeu le-a dat și oamenilor națiunilor posibilitatea de a se căi pentru a primi viață+!”.
19 Cei care fuseseră împrăștiați+ de persecuția* izbucnită odată cu moartea lui Ștefan au ajuns până în Fenicia+, în Cipru și în Antiohia, dar spuneau cuvântul numai iudeilor+. 20 Însă printre ei erau niște bărbați din Cipru și din Cirena care au venit la Antiohia și au început să le predice vorbitorilor de limbă greacă, anunțând vestea bună despre Domnul Isus. 21 Mâna lui Iehova era cu ei și un mare număr de oameni au devenit credincioși și l-au urmat pe Domnul+.
22 Vestea despre ei a ajuns la urechile congregației din Ierusalim, iar Barnaba+ a fost trimis la Antiohia. 23 Când a sosit și a văzut bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu, el s-a bucurat și i-a încurajat pe toți să-i rămână fideli Domnului cu o inimă hotărâtă+, 24 căci era un om bun, plin de spirit sfânt și de credință. Și o mulțime mare a crezut în Domnul+. 25 Atunci el a plecat la Tars ca să-l caute pe Saul+. 26 Când l-a găsit, l-a adus la Antiohia. Astfel, un an întreg s-au întrunit cu congregația și au predat unei mulțimi numeroase. Și, prin voința divină, discipolii au fost numiți pentru prima oară creștini în Antiohia+.
27 În zilele acelea, niște profeți+ au coborât de la Ierusalim la Antiohia. 28 Unul dintre ei, pe nume Agab+, s-a ridicat și a prezis prin spirit că o mare foamete se va abate asupra întregului pământ locuit+. Și aceasta s-a întâmplat pe vremea lui Claudiu+. 29 Atunci discipolii au hotărât să trimită, fiecare după posibilități+, ajutoare+ pentru frații care locuiau în Iudeea. 30 Și așa au făcut, trimițându-le la bătrâni prin Barnaba și Saul+.