Revelația lui Ioan (Apocalipsa)
13 Și el* s-a oprit pe nisipul mării.
Și am văzut ridicându-se din mare+ o fiară+ cu zece coarne și șapte capete. Pe coarnele ei erau zece diademe, dar pe capetele ei erau nume blasfematoare. 2 Fiara pe care am văzut-o era ca un leopard, dar picioarele ei erau ca de urs, iar gura ei era ca gura de leu. Balaurul+ i-a dat fiarei puterea, tronul și o mare autoritate.+
3 Și am văzut că unul dintre capetele ei părea rănit de moarte, dar rana ei de moarte s-a vindecat+ și tot pământul a urmat cu admirație fiara. 4 Oamenii s-au închinat balaurului pentru că el i-a dat fiarei autoritatea; și s-au închinat fiarei spunând: „Cine este ca fiara și cine poate lupta împotriva ei?”. 5 Și fiarei i s-a dat o gură care rostea lucruri mari și blasfemii, precum și autoritate să acționeze 42 de luni.+ 6 Ea și-a deschis gura și a rostit blasfemii+ împotriva lui Dumnezeu ca să blasfemieze numele său și locuința sa, da, pe cei care locuiesc în cer.+ 7 Și i s-a permis să poarte război cu sfinții și să-i învingă+ și i s-a dat autoritate peste orice trib, popor, limbă și națiune. 8 Toți locuitorii pământului i se vor închina. De la întemeierea lumii, numele niciunuia dintre ei nu a fost scris în sulul vieții+ aparținând Mielului, care a fost înjunghiat.+
9 Dacă cineva are urechi, să audă.+ 10 Dacă cineva trebuie să meargă în captivitate, va merge în captivitate. Dacă cineva va omorî cu sabia*, să fie omorât cu sabia.+ De aceea sfinții+ au nevoie de perseverență+ și credință.+
11 Apoi am văzut altă fiară, ridicându-se din pământ. Ea avea două coarne ca de miel, dar a început să vorbească asemenea unui balaur.+ 12 Ea exercită toată autoritatea primei fiare+ sub privirile ei. Și face ca pământul și locuitorii lui să se închine primei fiare, a cărei rană de moarte s-a vindecat.+ 13 Ea face semne mari, făcând chiar să coboare foc din cer pe pământ, sub privirile oamenilor.
14 Prin semnele pe care i s-a permis să le facă sub privirile fiarei, ea îi induce în eroare pe locuitorii pământului, spunându-le să facă o imagine+ a fiarei care a avut rana de sabie, dar care și-a revenit.+ 15 Și i s-a permis să dea suflare* imaginii fiarei, pentru ca imaginea fiarei să vorbească și să pună să fie omorâți toți cei care refuză să se închine imaginii fiarei.
16 Ea îi constrânge pe toți oamenii – mici și mari, bogați și săraci, liberi și sclavi – să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte,+ 17 pentru ca nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât cel ce are semnul, adică numele+ fiarei sau numărul numelui ei.+ 18 Pentru aceasta este nevoie de înțelepciune: Cine are perspicacitate să calculeze numărul fiarei, fiindcă este un număr de om*. Numărul ei este 666.+