Capitolul 13
O prefigurare a lucrurilor viitoare
1. Din ce motiv nu este uşor sub rînduielile de judecată actuală să se facă dreptate?
ASTÂZI în majoritatea naţiunilor există o varietate atît de confuză de legi, încît cel ce ar dori să i se facă dreptate, mai bine nici nu îşi pune avocat. In afară de aceasta în legi există lacune care de obicei se răsfrîng în favoarea celor bogaţi. N-ar fi plăcut să trăieşti sub o lege simplă şi clar formulată — o lege sub care un caz judiciar n-ar fi prea costisitor nici măcar pentru omul de rînd, şi sub care oricine, fie sărac fie bogat, să-şi poată aduce cazul fără multe formalităţi în faţa judecăţii şi să poată aştepta o audiere nepărtinitoare?
2, 3. Din ce motiv este util să ne ocupăm cu legea pe care Dumnezeu a dat-o Israelului?
2 Acesta a fost cazul sub legea mozaică pe care Dumnezeu a dat-o naţiunii Israel. Despre această lege, în Biblie se zice: „Deciziile judecătoreşti ale lui Iehova sînt adevărate; ele s-au dovedit toate a fi drepte“ (Psalm 19:9). Se poate vedea cît de bune au fost deciziile judiciare ale lui Iehova dacă se examinează cîteva din regulamentele care alcătuiesc acest codex de circa 600 de legi.
3 Creştinii nu stau sub legea care a fost dată Israelului, dar cu toate acestea este util să ne ocupăm acum cu aceasta. De ce? Fiindcă legea arată lămurit cum judecă Iehova în privinţa multor lucruri şi fiindcă ea conţine principii după care el procedează în orice vreme cu creaţiunea sa.
4. Ce poziţie şi autoritate a deţinut Iehova în vechiul Israel?
4 Israelul a avut o formă unică de guvernare, căci Iehova era domnitorul suprem şi absolut al naţiunii. El era regele ei şi concomitent Dumnezeul ei, superiorul ei religios. Profetul Isaia a zis: „Iehova este judecătorul nostru, Iehova este legislatorul nostru, Iehova este regele nostru; el însuşi ne va salva“ (Isaia 33:22).
5. Cum de ascultarea faţă de lege în Israel a fost de aceeaşi însemnătate cu exercitarea închinării curate?
5 Idolatria, adică venerarea unui alt dumnezeu, a fost astfel în acelaşi timp şi înaltă trădare, o încălcare de lege împotriva guvernului. Corespunzător acestui fapt, a fost o violare deschisă a legii de stat şi un act de desconsiderare a lui Dumnezeu, superiorul religios al naţiunii. Incălcarea intenţionată a legii era totuna cu blasfemia. Ascultarea faţă de lege a fost prin urmare o parte componentă a închinării adevărate.
DREPTUL CIVIL
6, 7. Explică cum au fost ocrotite drepturile civile?
6 Sub lege n-a existat nici o problemă de drept civil atîta timp cît judecătorii şi domnitorii au ascultat de Dumnezeu. Legea îi ocrotea pe cetăţeni, pe cei domiciliaţi ca străini şi chiar pe străinii care poposeau temporar în ţară (Exod 22:21; 23:9; Levitic 19:33, 34).
7 Sub lege nu i s-a răpit dreptul nici celui sărac numai fiindcă era sărac, nici celui bogat numai fiindcă era bogat (Levitic 19:15; Exod 23:3).
CONSIDERAŢIE PENTRU CEI SĂRACI
8. Ce consideraţie a avut Legea pentru săraci?
8 Economia Israelului se baza în principal pe agricultură şi creşterea animalelor, căci fiecare îşi avea proprietatea lui moştenită. Se putea întîmpla ca unii israeliţi să ajungă în sărăcie din pricina gospodării proaste sau regresului financiar şi să fie nevoit să-şi vîndă terenul. Chiar şi unii din cei domiciliaţi ca străini puteau ajunge în greutăţi. Cu consideraţie pentru ei au fost făcute pregătiri ca agricultorii să nu recolteze la seceriş marginile terenului lor. Ei trebuiau de asemenea să lase pe arie orice snop de recoltă care ar fi fost trecut cu vederea de secerători (Levitic 19:9, 10; Deuteronom 24:19–21). Prin aceasta săracilor li s-a dat ocazia să culeagă spicele căzute (Rut 2:15, 16).
9, 10. Cum au tras toţi folos din legea pentru ocrotirea săracilor?
9 Aceasta a însemnat, fireşte, muncă pentru cei săraci, căci strîngerea spicelor căzute nu este o treabă uşoară. Prin urmare n-a existat nici vreun sărac neocupat care să fi fost o povară pentru stat — n-a existat taxă de timbru fiscal şi vreun departament de prevederi sociale (Deuteronom 15:11; Rut 2:3, 7). Aceasta corespunde principiului creştin din 2 Tesaloniceni 3:10 unde citim: „Dacă cineva nu vrea să lucreze, să nici nu mănînce“.
10 Dar n-a existat numai pregătiri care au înlesnit săracilor să-şi cîştige subzistenţa, ci de asemenea toţi cetăţenii au fost obligaţi să trateze generos pe cei nevoiaşi. Prin aceasta au fost promovate atît spiritul de fraternitate cît şi unitatea naţiunii (Levitic 25:35–38).
O „SCLAVIE“ CARE NU ERA APĂSĂTOARE
11. Din ce motiv sclavia în vechiul Israel n-a fost dură şi apăsătoare cum a fost cazul în vremurile de mai tîrziu?
11 „Sclavia“ în Israel n-a avut de-a face cu nimic cu sclavia asupritoare care este cunoscută în vremea de mai tîrziu. Ea a servit în realitate ocrotirii unei familii care ajungea să fie silită prin eşec financiar sau printr-o oarecare nenorocire, să-şi vîndă posesiunea moştenită şi care epuiza în cele din urmă suma obţinută din vînzare şi apoi era neajutorată. Sau cineva ar fi putut ajunge să aibă datorii mari. Atunci familia sau anumiţi membri ai familiei îşi puteau abandona independenţa şi să intre în „sclavie“. Dar această sclavie avea o mare asemănare cu relaţia actuală cu dătătorii de lucru şi angajaţi, care pentru mulţi este o formă de „sclavie economică“.
12. Ce pregătire a existat pentru „sclavii“ evrei?
12 Spre exemplu un „sclav“ evreu nu avea voie să fie considerat ca proprietate, ci el trebuia să fie tratat ca un „lucrător cu plată“. In afară de aceasta el trebuia să fie eliberat din robie după şase ani (Levitic 25:39–43). La eliberarea lui, stăpînul sau „dătătorul lui de lucru“ trebuia să-i dea după posibilităţi anumite lucruri materiale pentru a-i ajuta lui şi familiei lui să ia lucrurile de la capăt (Deuteronom 15:12–15). Prin această măsură se putea împiedica ca o familie să ajungă fără mijloace; ea avea în acest mod hrană şi îmbrăcăminte pînă ce putea sta pe propriile ei picioare.
13. (a) Ce posibilitate a existat să se elibereze înainte de expirarea celor şase ani obişnuiţi de robie? (b) Ce ocrotire le-a fost acordată tinerelor fete evreice care ajungeau sclave?
13 Mai mult cel ce se găsea în „sclavie“ putea să participe la orice fel de proiecte, afaceri sau investiţii, aşa încît unii erau în măsură să se răscumpere din robie. Era de asemenea posibil ca o rudă apropiată să plătească toate datoriile şi prin aceasta respectivul era răscumpărat aşa încît el devenea din nou un om liber (Levitic 25:47–54). Dacă o fiică ajungea în „sclavie“ ea era luată adesea de soţie de stăpînul ei. Ei trebuia să i se acorde toate datoriile conjugale ca oricărei alte soţii (Exod 21:7–11).
OCROTIRE PENTRU FEMEI
14. Cum era ocrotită o femeie divorţată?
14 Femeiile au fost ocrotite prin legi conjugale. Un bărbat trebuia să aibă motive bine întemeiate pentru a putea să divorţeze de femeia sa şi în afară de aceasta el trebuia să-i dea un certificat de divorţ. Certificatul de divorţ o ocrotea de acuzele false în cazul unei recăsătorii (Deuteronom 24:1; vezi de asemenea explicaţia de divorţ din Matei 19:3–9).
15. Ce legi au slujit spre intimidarea curvarilor?
15 Un bărbat care seducea o fecioară nelogodită trebuia s-o ia în căsătorie dacă tatăl ei era de acord, şi n-avea voie să se divorţeze de ea (Deuteronom 22:28, 29; Exod 22:16, 17). O fată logodită era ocrotită de viol, deoarece un bărbat care ar fi făcut acest lucru era în pericol să fie pedepsit pentru aceasta cu moartea, căci această încălcare de lege era privită la fel de grav ca crima. (Deuteronom 22:25–27).
16. (a) A fost poligamia de la început o instituţie a lui Dumnezeu (Matei 19:4)? (b) Din ce motiv a tolerat Dumnezeu poligamia în vechiul Israel?
16 Cei drept, poligamia era permisă, dar ea a fost reglementată pentru folosul femeii. Poligamia, un obicei care era răspîndit încă de multă vreme, a fost tolerată fiindcă nu sosise încă timpul în care Dumnezeu trebuia să aducă toate lucrurile într-o stare corectă. Dumnezeu a aşteptat cu restabilirea stării originale a poligamiei pînă la instituirea creştinismului (1 Corinteni 7:2). Dumnezeu şi-a instruit şi şi-a condus totdeauna poporul său în aşa fel încît acesta a fost în stare să înţeleagă şi să întreprindă o rectificare a modului său de viaţă. Isus a zis conform cu Ioan 16:12 către ucenicii lui: „Am să vă spun încă multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta“. De aceea, după moartea şi învierea lui Isus multe lucruri au fost clarificate şi rectificate.
17. Cum a fost ocrotită femeia mai puţin iubită într-o poligamie?
17 Intr-o poligamie adesea una din femei era favorizată de către soţ. Dar legea ocrotea şi pe femeia mai puţin iubită. Dacă spre exemplu fiul ei era întîiul născut al tatălui, drepturile lui de întîi născut nu i se puteau răpi, căci tatăl nu i le putea atribui unui fiu care s-ar fi născut mai tîrziu de la femeia iubită de el (Deuteronom 21:15–17).
18. Cum au fost ocrotite femeile chiar printre duşmanii lui Israel?
18 Chiar şi femeile din oraşele duşmane nu erau incomodate. De asemenea, nu existau prostituate în preajma taberelor militare, căci în război relaţiile sexuale erau interzise soldaţilor (Deuteronom 21:10–14).
LEGI PENALE
19. Ce avantaj era că în vechiul Israel nu existau închisori?
19 Legile penale erau mult mai bune decît cele de astăzi. Sub Lege nu erau prevăzute închisori. Abia mai tîrziu, în vremea împăraţilor, au fost instituite în mod nelegal închisori (Ieremia 37:15, 16; 38:7, 28). Deoarece n-a existat vreo pedeapsă cu închisoarea pentru nici o infracţiune, nici un delicvent n-a fost prevăzut cu hrană şi adăpost pe costul populaţiei fidele Legii care să lucreze din greu pentru acesta.
20. Cum era pedepsită hoţia şi ce folos avea aceasta?
20 Dacă cineva fura de la unul din semenii lui, el nu era aruncat în închisoare. El trebuia să lucreze şi să plătească ce furase. Cel de la care i se furase nu sufera nici o pierdere. Mai mult, de la hoţi se pretindea să plătească cel puţin dublul valorii lucrurilor pe care le furase, în funcţie de natura lucrurilor furate şi de scopul cu care a furat (Exod 22:4, 7). Dacă nu plătea, era vîndut în sclavie, atunci trebuia să lucreze pentru cel de la care furase sau pentru un alt israelit pînă ce plătea suma stabilită în sentinţa judiciară (Exod 22:3). Dacă era îndrăzneţ şi renunţa să se conformeze sentinţei, atunci era omorît (Deuteronom 17:12). Această lege nu ajuta nu numai celui de la care s-a furat ci servea şi pentru intimidarea celorlalţi hoţi.
21. (a) Cum era pedepsită crima? (b) Ce pregătiri au existat pentru ucigaşii neintenţionaţi?
21 Viaţa era considerată sub Lege un lucru sfînt. Un ucigaş nu putea fi scutit de pedeapsă în nici un mod. El trebuia condamnat neapărat la moarte. In Numeri 35:30–33 citim astfel: „Oricine ucide un suflet să fie omorît pe declaraţia martorilor, iar un singur martor n-are voie să mărturisească împotriva unui suflet ca el să moară. Şi voi să nu primiţi vreun preţ de răscumpărare pentru sufletul unui ucigaş care merită să moară, căci acesta trebuie să fie ucis neapărat . . . „Şi să nu spurcaţi ţara în care sînteţi; căci sîngele, acesta pîngăreşte ţara, şi pentru ţară nu trebuie să existe nici o ispăşire în ce priveşte sîngele vărsat, decît numai prin sîngele celui care l-a vărsat“. Prin această lege, un asemenea om rău era îndepărtat din societatea israeliţilor. El nu era pus în libertate şi nu putea în acest mod să comită altă crimă. Totuşi, ucigaşului neintenţionat i se putea dovedi îndurare (Numeri 35:9–15, 22–29).
22. Cum au fost accentuată sfinţenia vieţii?
22 Chiar şi o crimă al cărui făptaş n-a fost găsit n-avea voie să rămînă neispăşită. Oraşul care era cel mai aproape de locul faptei trecea deci vinovat de crimă şi blestemat în caz că bătrînii oraşului nu îndeplineau ceremonia prescrisă pentru a înlătura vina comună de sînge în faţa lui Dumnezeu. In acest mod oamenilor le era întipărită adînc sfinţenia vieţii (Deuteronom 21:1–9).
23. Descrie legea referitoare la răpirea de oameni.
23 Persoana era considerată inviolabilă. Răpirea de oameni era o infracţiune capitală. Răpitorul la care era găsit cel răpit sau care la vîndut în sclavie, trebuia să fie omorît necondiţionat (Exod 21:16; Deuteronom 24:7).
NICIO CRIMINALITATE
24. Cum a fost promovat respectul pentru familie şi cu ce rezultat?
24 Dacă naţiunea se ţinea de Lege ar fi existat doar cîteva cazuri de criminalitate în rîndul tineretului. Celula cea mai importantă a naţiunii era familia. Copiii erau instruiţi să aibă mare respect în faţa părinţilor lor şi în faţa fruntaşilor naţiunii (Exod 20:12, 22:28). Acţiunile mitocăneşti erau condamnate (Exod 23:1, 2). Un fiu pe deplin matur care ar fi ajuns un rebel incorigibil, probabil un destrăbălat şi un beţiv, trebuia executat (Deuteronom 21:18–21). Cel ce–şi bătea tatăl sau mama sa, sau îi blestema trebuia să fie ucis (Exod 21:15, 17; Levitic 20:9). Cine învăţa să-şi respecte căminul şi familia respecta şi pe domnitorii naţiunii, îndeosebi pe cel mai înalt domnitor, Iehova Dumnezeu.
RESPECT PENTRU DREPTURILE DE PROPRIETATE
25. Cum au fost tratate obiectele găsite?
25 In zilele noastre cu obiectele găsite se procedează în general după motoul „Cine-l găseşte şi-l însuşeşte“. Dar în Israel de la cel care găsea un animal sau un aoarecare obiect se pretindea să-l înapoieze proprietarului lui. In caz că proprietarul nu trăia prin apropiere şi era necunoscut, obiectul trebuia păstrat atîta vreme pînă ce proprietarul îl căuta. (Deuteronom 22:1–3). Pentru ca proprietarul care venea în sat ca să caute lucrul pierdut să poată fi ajutat, găsitorul trebuia fireşte să comunice despre lucrul pierdut bătrînilor din localitate.
26, 27. (a) Cum a fost manifestat respect pentru domicilul şi proprietatea unui om? (b) De ce folos au fost aceste legi pentru cei săraci?
26 Inviolabilitatea domicilului era prevăzută de lege. Nimeni n-avea voie să încaseze datorii intrînd în casa celui dator pentru a–şi lua ceea ce ar trebui să-i servească ca amanet. Creditorul trebuia să aştepte afară pînă ce bărbatul îi aducea obiectul sechestrat (Deuteronom 24:10, 11). De asemenea, creditorul n-avea voie să ridice pretenţii la mijloacele directe de cîştig sau la îmbrăcămintea strict necesară, deoarece un sărac avea probabil numai puţine cereale pentru măcinat, cu care să-şi hrănească familia, sau numai un singur rînd de haine cu care să se îmbrace.
27 Referitor la aceasta în Deuteronom 24:6, 12, 13 se zice: „Nimeni să nu ia o moară din mînă sau piatra de sus a acesteia ca amanet, căci un suflet este ceea ce i-a el ca amanet. Şi dacă bărbatul este în criză, să nu te culci cu amanetul lui. Să–i dai înapoi amanetul în toate cazurile de îndată ce apune soarele şi el să se culce în hainele lui şi să se binecuvinteze; şi aceasta va însemna pentru tine dreptate în faţa lui Iehova Dumnezeul tău.
CONSIDERAŢIE PENTRU ANIMALE
28. Cum a manifestat Dumnezeu în legile sale în privinţa tratamentului animalelor consideraţie?
28 Şi animalele trebuiau să fie luate în consideraţie. Dacă cineva vedea un animal domestic într-o situaţie rea, trebuia să-i ajute chiar dacă era al unui duşman (Exod 23:4, 5; Deuteronom 22:4). Animalele de povară nu trebuiau să fie supraîncărcate sau maltratate (Deuteronom 22:10; Proverbe 12:10). Boului nu avea voie să i se lege gura aşa încît să se poată bucura la treierarea recoltei de rodul muncii lui (Deuteronom 25:4). Si animalelor sălbatice trebuiau să li se dovedaescă bunătate. Nu era permis să se ia simultan o pasăre cu ouăle ei, căci prin aceasta ar fi fost stîrpită întreaga familie (Deuteronom 22:6, 7). In ce priveşte animalele domestice o vită sau o oaie nu avea voie să fie sacrificată în aceeaşi zi cu puiul ei. Prin aceasta trebuia să se evite promovarea unui spirit de cruzime (Levitic 22:28; compară de asemenea şi consideraţia lui Dumnezeu pentru animale care se relevă în Iona 4:11 şi Levitic 25:4, 5, 7).
RÎVNA PENTRU ADEVĂR
29, 30. Ce legi au fost în vigoare pentru martori la judecată?
29 In interesul justiţiei şi îndurării unui martor i se cerea la un caz de judecată să depună mărturie despre tot ceea ce ştia în legătură cu cazul respectiv. Dacă nu făcea aceasta trebuia să sufere blestemul exprimat în public de către judecători. Un asemenea blestem era împlinit apoi de Dumnezeu (Levitic 5:1; Proverbe 29:24). El n-avea voie nici să depună un jurămînt fals, căci astfel ar fi minţit „în faţa lui Iehova“. Dacă se constata că cineva ar fi acuzat intenţionat fals pe altul, acuzatorul trebuia să sufere aceeaşi pedeapsă care i-ar fi fost aplicată celui acuzat fals.
30 Prin urmare citim în Deuteronom 19:16–19: „In caz că un martor care se gîndeşte la o faptă de violenţă se va ridica împotriva unui bărbat pentru a-l acuza de răzvrătire, atunci cei doi bărbaţi care au neînţelegerea să se prezinte în faţa lui Iehova, în faţa preoţilor şi judecătorilor care vor fi în funcţie în acele zile. Iar judecătorii să facă cercetări temeinice şi dacă martorul este un martor fals şi a adus o acuză falsă împotriva fratelui său, atunci să-i faceţi aşa cum avea el de gînd să-i facă fratelui său, iar tu să stîrpeşti răul din mijlocul tău“.
31. Care alte legi au promovat zelul pentru dreptate şi au evitat mărturisirile negîndite la judecată?
31 Nimeni nu putea fi omorît numai pe baza dovezilor de circumstanţă. Era nevoie de cel puţin doi martori oculari, care să poată arăta adevărul (Deuteronom 17:6; 19:15). Aceia care s-au pronunţat ca martori împotriva unui bărbat învinuit de o infracţiune capitală, trebuiau să ia parte cei dintîi la uciderea făptaşului cu pietre. Prin această lege, în Israel s-a promovat rîvna pentru dreptate. Nu numai judecătorul, ci toţi cetăţenii trebuiau să-şi dovedească dorinţa de a ţine ţara curată de vina de sînge înaintea lui Dumnezeu. Prin această lege israeliţii trebuiau să fie reţinuţi şi de la a face mărturisiri false, pripite sau nechibzuite. Legea din Deuteronom 17:7 a îndeplinit deci un scop bun: „Mîna martorului să vină cel dintîi asupra lui pentru a-l aduce la moarte şi după aceea mîna întregului popor; iar tu să stîrpeşti răul din mijlocul tău.“
RELAŢII SEXUALE INTERZISE
32. Ce relaţii sexuale ilegale au fost pedepsite cu moartea?
32 In privinţa adulterului pentru ambele părţi era valabilă pedeapsa cu moartea (Levitic 20:10). Practicile nevcuvincioase ca procedurile homosexuale şi sodomia atrăgeau de asemenea pedeapsa cu moartea. In Levitic 20:13, şi 15 citim referitor la aceasta: „Dacă un bărbat se culcă cu o persoană masculină la fel cum se culcă cu o femeie, amîndoi au comis un lucru scîrbos; să fie aduşi necondiţionat la moarte. Sîngele lor propriu este asupra lor. Şi dacă un bărbat îşi dă ejaculaţia sa seminală unui animal să fie omorît necondiţionat, iar voi să omorîţi animalul“ (Vezi şi Levitic 20:16, 17; Romani 1:24–28).
PURITATE
33, 34. Cum a promovat Legea curăţenia corporală?
33 Legea nu cerea poporului numai puritate morală, ci şi puritate corporală. Conform legilor referitoare la curăţenie, israeliţii trebuiau să distrugă vasele de pămînt care ar fi venit în atingere cu un animal mort. Dacă era vorba de alte vase sau de părţi de îmbrăcăminte, ele trebuiau să fie spălate. Prin aceste legi, israeliţilor li se întipărea necesitatea să ţină cont că erau curaţi. Persoanele care aveau boli contagioase intrau în carantină (Levitic 13:4, 5, 21, 26). Părţile de îmbrăcăminte infectate şi casele erau puse de asemenea sub carantină, iar în unele cazuri chiar nimicite sau distruse (Levitic 13:47–52, 55; 14:38, 45). Nu era voie să se mănînce sînge (Levitic 7:26).
34 Din punct de vedere medical, legile sanitare şi de carantină precum şi legile morale şi de intredicţia a sîngelui erau o ocrotire minunată împotriva tifosului, tifosului exantematic, ciumei bubonice, hepatitei, blenoragiei, sifilisului şi împotriva nenumăratelor altor boli.
ÎNDURARE PENTRU CEI CĂIŢI
35. Au avut judecătorii la tratarea cazurilor de judecată libertatea să dovedească îndurare după împrejurări?
35 Legea n-a fost dură sau rigidă. Judecătorii aveau libertatea să dovedească îndurare. Cînd cineva păcătuia împotriva semenului său şi mai apoi se căia, el putea redobîndi favoarea lui Dumnezeu, rezolvîndu–şi mai întîi problema cu cel prejudiciat şi apoi oferind lui Iehova o jertfă divină (Levitic 6:2–7). La această lege s-a referit Isus Christos cînd a zis: „Acum dacă îţi aduci darul tău la altar şi acolo îţi aminteşti că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă–ţi darul acolo înaintea altarului şi pleacă; fă pace mai întîi cu fratele tău; şi apoi cînd te întorci prezintă–ţi darul“ (Matei 5:23, 24). Şi astăzi servii lui Dumnezeu nu pot avea pace cu Dumnezeu dacă procedează nedrept cu semenii lor.
ANUL JUBILIAR
36. Ce efecte bune a avut legea anului jubiliar?
36 Anul jubiliar care revenea la fiecare cincizeci de ani a fost un timp de bucurie. Orice proprietate moştenită, care fusese „vîndută“, se întorcea în stăpînirea proprietarului. Sclavii evrei erau puşi în libertate, chiar dacă cei şase ani de robie nu erau încă expiraţi. (Levitic 25:8–13, 39–41). Această lege avea efectul grandios că economia era adusă din nou în starea ei echilibrată de la început, pentru cade se îngrijise Dumnezeu cînd adusese Israelul în Ţara Promisă. Prin aceasta era evitată situaţia pe care o întîlnim în multe ţări din ziua de azi — adică că există mari latifundiari extrem de bogaţi şi „iobagi“ extrem de săraci. Atîta timp cît legea era ţinută, nu putea exista vreun monopol naţional.
37. Ce motiv am putea cita în concluzie pentru faptul că e bine să ne ocupăm de legea mozaică?
37 Prin urmare, legea îi făcea pe cetăţeni oameni liberi. Nici o familie n-avea voie să se teamă că va ajunge în sărăcie pentru totdeauna. Demnitatea familiei era menţinută şi spiritul familial promovat. Tatăl putea consacra timp familiei sale, căci zilele de sabat şi anii de sabat dădeau taţilor posibilitatea să-şi instruiască copiii lor. Cu toate că creştinii nu stau sub legea mozaică, ea le transmite totuşi o privire de ansamblu asupra părerilor lui Dumnezeu şi asupra modului său de procedare. Mai mult, ea este o „umbră a lucrurilor bune viitoare“ (Evrei 10:1).
[Legenda ilustraţiei de la pagina 145]
Legea i-a luat în consideraţie pe cei săraci; ea pretindea ca marginile cîmpului să rămînă nesecerate pentru a fi culese de ei
[Legenda ilustraţiei de la pagina 155]
Cînd era proclamat anul jubiliar, fiecare proprietate de teren trebuia să fie dată înapoi proprietarului ei original