Cine este cel mai capabil conducător din zilele noastre?

În 1940, Parlamentul Marii Britanii se confrunta cu o criză în conducere. Dezbaterile erau urmărite de David Lloyd George, atunci în vârstă de şaptezeci şi şapte de ani. El condusese Marea Britanie la victorie în primul război mondial. Îndelungata sa carieră politică îi permitea să facă o evaluare atentă a activităţii funcţionarilor de stat. Într-un discurs adresat Camerei Comunelor la 8 mai, el a declarat: „Naţiunea e gata de orice sacrificiu câtă vreme are cine s-o conducă, câtă vreme Guvernul îşi formulează clar obiectivele şi câtă vreme naţiunea e sigură că aleşii ei caută cele mai bune soluţii“.

CUVINTELE lui Lloyd George arată cu claritate ce aşteaptă oamenii de la conducătorii lor: să fie capabili şi să facă eforturi sincere pentru a îmbunătăţi lucrurile. O lucrătoare la o campanie electorală a exprimat astfel această idee: „Când votează un preşedinte, oamenii îi încredinţează acestuia viaţa, viitorul lor şi al copiilor lor“. Acordarea unei încrederi atât de mari impune o enormă responsabilitate. De ce?

Lumea în care trăim e plină de probleme aparent fără rezolvare. De exemplu, ce conducător s-a dovedit atât de înţelept şi de puternic, încât să pună capăt criminalităţii şi războaielor? Ce conducător de azi are suficiente mijloace materiale şi compasiune pentru a-i asigura fiecărui om hrană, apă potabilă şi asistenţă medicală? Cine are atât pregătirea, cât şi voinţa să refacă şi să ocrotească mediul? Cine este atât de capabil şi de puternic, încât să-i asigure omenirii o viaţă lungă şi fericită?

Oamenii s-au dovedit incapabili

Este adevărat că unii conducători se bucură de un oarecare succes. Totuşi, conducerea lor nu durează decât cel mult câteva decenii — iar apoi cine le ia locul? După ce a reflectat la această întrebare, unul dintre cei mai capabili conducători care au existat vreodată, regele Solomon din Israelul antic, a ajuns la următoarea concluzie: „Mi-am urât până şi toată munca pe care o făcusem sub soare, pentru că trebuie s-o las omului care va fi după mine. Şi cine ştie dacă el va fi înţelept sau nebun? Şi totuşi el va fi stăpân pe toată munca mea, pentru care m-am chinuit şi în care am fost înţelept sub soare. Şi aceasta este deşertăciune“. — Eclesiastul 2:18, 19.

Solomon nu ştia dacă succesorul său va continua lucrarea bună începută de el sau o va distruge. Pentru el, succesiunea conducătorilor era „deşertăciune“.

Uneori, schimbările în conducere se fac prin mijloace violente. Unii conducători capabili au fost ucişi în timpul mandatului. Abraham Lincoln, un preşedinte american foarte apreciat, a spus odată: „Am fost ales să îndeplinesc o funcţie importantă pentru o scurtă perioadă, iar în clipa aceasta sunt învestit în ochii voştri cu o autoritate pe care curând nu o voi mai avea“. Conducerea sa a fost într-adevăr scurtă. Cu toate că a făcut multe lucruri bune pentru poporul său şi îşi dorea să realizeze mult mai mult, preşedintele Lincoln a condus ţara doar patru ani. La începutul celui de-al doilea mandat, a fost asasinat de un om care voia o schimbare în conducere.

Nici cei mai buni conducători ai lumii nu sunt stăpâni pe viitorul lor. Prin urmare, le putem încredinţa viitorul nostru? Biblia spune: „Nu vă încredeţi în cei mari, în fiul omului, în care nu este mântuire. Suflarea lui trece, se întoarce în pământ; şi în aceeaşi zi îi pier şi planurile“. — Psalmul 146:3, 4.

Sfatul de a nu ne pune încrederea în conducătorii umani ar putea fi greu de acceptat. Totuşi, Biblia nu spune că omenirea nu va avea niciodată o conducere bună şi durabilă. În Isaia 32:1 citim: „Iată, un împărat va domni cu dreptate“. Iehova Dumnezeu, Creatorul omului, a luat măsuri ca în curând „un împărat“, sau un Rege, să preia controlul asupra întregului pământ. Cine este acest Rege? Identitatea lui este dezvăluită în profeţiile biblice.

Un conducător cu adevărat capabil

Acum două mii de ani, un înger i-a spus unei tinere evreice pe nume Maria: „Vei concepe în pântecele tău şi vei da naştere unui fiu şi va trebui să-i pui numele Isus. Acesta va fi mare şi va fi numit Fiu al Celui Preaînalt; şi Iehova Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său, şi el va domni ca rege peste casa lui Iacob pentru totdeauna şi nu va exista sfârşit al regatului său“ (Luca 1:31–33). Într-adevăr, Isus din Nazaret este Regele despre care se profeţise în Biblie.

Lucrările de artă bisericească îl înfăţişează deseori pe Isus ca pe un prunc, ca pe un om fără vlagă sau ca pe un pustnic care acceptă totul cu resemnare. Aceste reprezentări nu insuflă încredere în el. Însă adevăratul Isus Cristos din paginile Bibliei a fost la maturitate un bărbat bine făcut, viguros, plin de zel şi cu multă iniţiativă. El a avut şi alte calităţi necesare unui conducător (Luca 2:52). Iată câteva dintre remarcabilele sale trăsături de personalitate:

Isus a dovedit o integritate ireproşabilă. Având o conduită dreaptă şi cinstită, el le-a cerut în public duşmanilor săi să formuleze o acuzaţie întemeiată împotriva lui. Însă aceştia n-au avut de ce să-l acuze (Ioan 8:46). Învăţăturile sale lipsite de făţărnicie i-au convins pe mulţi oameni sinceri să-i devină discipoli. — Ioan 7:46; 8:28–30; 12:19.

Isus i-a fost pe deplin dedicat lui Dumnezeu. El a fost atât de hotărât să termine lucrarea pe care i-o încredinţase Dumnezeu, încât nici un adversar — om sau demon — nu i-a putut sta împotrivă. Nici atacurile violente nu l-au speriat (Luca 4:28–30). Oboseala şi foamea nu l-au descurajat (Ioan 4:5–16, 31–34). Chiar dacă prietenii l-au părăsit, el nu s-a abătut niciodată de la scopul său. — Matei 26:55, 56; Ioan 18:3–9.

Isus a fost profund interesat de oameni. El i-a hrănit pe cei flămânzi (Ioan 6:10, 11). I-a consolat pe cei deprimaţi (Luca 7:11–15). A vindecat orbi, surzi şi alţi bolnavi (Matei 12:22; Luca 8:43–48; Ioan 9:1–6). I-a încurajat pe apostolii săi zeloşi (Ioan, capitolele 13—17). S-a dovedit a fi „păstorul excelent“, care are grijă de oile sale. — Ioan 10:11–14.

Isus a fost gata să muncească. Le-a spălat picioarele apostolilor pentru a le transmite o învăţătură importantă (Ioan 13:4–15). Şi el a predicat vestea bună pe străzile prăfuite din Israel (Luca 8:1). Chiar şi când intenţiona să se odihnească „într-un loc izolat“, s-a pus la dispoziţia mulţimilor care doreau să-i asculte învăţăturile (Marcu 6:30–34). Astfel, el le-a lăsat un exemplu de sârguinţă tuturor creştinilor. — 1 Ioan 2:6.

După ce şi-a îndeplinit misiunea, Isus a părăsit scena pământească. Răsplătindu-i fidelitatea, Iehova Dumnezeu i-a oferit tronul de rege şi nemurirea în ceruri. Biblia spune despre înviatul Isus: „Cristos, acum că a fost sculat din morţi, nu mai moare; moartea nu mai stăpâneşte peste el“ (Romani 6:9). Putem fi siguri că el este cel mai bun Conducător al omenirii. Când Cristos Isus va prelua conducerea asupra întregului pământ, nu va mai fi nevoie de un alt conducător sau de vreo schimbare în conducere. El nu va fi niciodată înlăturat din funcţie, iar lucrarea sa nu va fi distrusă de un succesor incapabil. Dar ce va face el în mod concret pentru omenire?

Ce va face noul conducător

În Psalmul 72 găsim unele detalii profetice despre felul în care va guverna acest Rege perfect şi nemuritor. În Ps 72 versetele 7 şi 8 citim: „În zilele lui, cel drept va înflori şi va fi belşug de pace, până ce luna nu va mai fi. El va stăpâni de la o mare la alta şi de la Fluviu până la marginile pământului“. Sub conducerea sa, locuitorii pământului se vor bucura de o pace fără sfârşit. El va distruge toate armele de pe pământ şi va elimina din inima omului chiar şi înclinaţiile războinice. Oamenii care în prezent se poartă cu alţii ca nişte fiare îşi vor fi schimbat complet personalitatea (Isaia 11:1–9). Va exista pace din abundenţă.

În continuarea Psalmului 72, în versetele de la Ps 72: 12 la 14, se spune: „El va scăpa pe săracul care strigă şi pe cel necăjit care n-are nici un ajutor. Va avea milă de cel sărman şi lipsit şi va scăpa viaţa săracilor; va răscumpăra sufletele lor din apăsare şi din asuprire şi sângele lor va fi scump înaintea lui“. Cei sărmani şi cei necăjiţi vor face parte dintr-o singură familie fericită şi unită sub conducerea Regelui Isus Cristos. Bucuria va lua locul durerii şi disperării. — Isaia 35:10.

În Ps 72 versetul 16 găsim următoarea promisiune: „Va fi belşug de grâne în ţară până pe vârful munţilor“. Foamea este azi însoţitoarea permanentă a milioane de oameni. Deseori, politica şi lăcomia sunt o piedică în calea distribuirii echitabile a hranei, astfel că un număr mare de oameni, în special copii, mor de foame. Sub domnia lui Isus Cristos însă, această problemă nu va mai exista. Pământul va produce recolte bogate şi o hrană delicioasă. Toţi oamenii vor mânca pe săturate.

V-ar plăcea să vă bucuraţi de binecuvântările acestei conduceri? Dacă da, vă încurajăm să învăţaţi mai multe lucruri despre Conducătorul care în curând va prelua controlul asupra întregului pământ. Martorii lui Iehova vor fi bucuroşi să vă ajute. Nu veţi fi dezamăgiţi deoarece însuşi Iehova Dumnezeu spune despre Fiul său: „Eu am uns pe Împăratul Meu peste Sion, muntele sfinţeniei Mele“. — Psalmul 2:6.

[Chenarul de la pagina 5]

ÎNLĂTURAŢI BRUSC DE LA PUTERE

De cele mai multe ori, un conducător se poate baza pe respectul şi pe sprijinul supuşilor săi, cu condiţia să le asigure acestora o viaţă paşnică şi condiţii de trai satisfăcătoare. Dar, dacă dintr-un anumit motiv oamenii îşi pierd încrederea în el, altcineva îi ia locul imediat. În continuare sunt enumerate câteva situaţii care au dus la înlăturarea neaşteptată a unor conducători puternici.

Condiţii grele de viaţă. Spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, mulţi cetăţeni francezi duceau o viaţă mizeră, cu multe dări şi cu puţină hrană. Această situaţie a dus la izbucnirea Revoluţiei Franceze, care în 1793 l-a trimis la ghilotină pe regele Ludovic al XVI-lea.

Război. Primul război mondial a pus capăt unora dintre cele mai puternice imperii din istorie. De exemplu, în 1917, o criză de alimente din St. Petersburg (Rusia), datorată războiului, a dus la Revoluţia din Februarie. Această mişcare populară s-a soldat cu detronarea ţarului Nicolae al II-lea şi cu instaurarea regimului comunist. În noiembrie 1918, Germania a vrut să încheie pace, dar Aliaţii au continuat să lupte până când aceasta a făcut o schimbare în conducere. Drept urmare, împăratul german Wilhelm al II-lea a fost silit să abdice şi să plece în exil, în Olanda.

Dorinţa de a înlocui sistemul de guvernare. În 1989 a căzut Cortina de Fier. Regimuri care păreau de neclintit au fost sfărâmate; supuşii lor au renunţat la comunism instituind alte forme de guvernare.

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 7]

Isus a hrănit flămânzi, a vindecat bolnavi şi le-a lăsat creştinilor un exemplu demn de urmat

[Provenienţa fotografiei de la pagina 4]

Lloyd George: Fotografie de Kurt Hutton/Picture Post/Getty Images