Cum poate fi învinsă deprimarea

„LUCRUL care mă apăsa cel mai mult şi împotriva căruia a trebuit să lupt“, recunoaşte Lola, „era faptul că mă simţeam vinovată de acest sentiment de disperare pe care îl aveam în timp ce îl slujeam pe Iehova; mă gîndeam că n–ar fi trebuit să simt în felul acesta.“ Această greşeală curentă este, adeseori, primul duşman împotriva căruia trebuie să lupte creştinul deprimat. Lola adaugă: „De îndată ce am încetat să mă învinovăţesc pentru ceea ce simţeam şi m–am concentrat asupra restabilirii mele, am putut înfrunta mai bine deprimarea.“ Într–adevăr, depresiunea în sine nu este un motiv pentru a crede că nu v–aţi îndeplinit angajamentele faţă de Dumnezeu.

Aşa cum arăta articolul precedent, cauza depresiunii poate fi de natură fiziologică. În 1915, cu mult înainte ca descoperirile recente să permită stabilirea legăturii între depresiune şi numeroase boli fizice, Turnul de veghere declara: „Această tristeţe de spirit sau acest sentiment de solitudine şi de deprimare pe care îl resimte din cînd în cînd toată lumea este normal. (. . .) Acest fenomen este accentuat într–o anumită măsură de starea noastră de sănătate.“ Astfel, dacă starea depresivă persistă, ar putea fi util un examen medical. Dacă situaţia este gravă, depresiunea poate fi tratată de un specialist în domeniu.a

Dar, chiar atunci cînd cauza nu este de natură fizică, ar fi lipsit de realism să ne aşteptăm ca un slujitor al lui Dumnezeu să nu fie niciodată trist sau descurajat. Să ne gîndim numai la fidela Ana, care ’avea amărăciune în suflet şi plîngea amarnic‘ (1 Samuel 1:7, 10). Neemia, de asemenea, ’a plîns şi s–a jelit multe zile‘ şi a simţit ’o întristare a inimii‘ (Neemia 1:4, B.C.; 2:2). Iov şi–a dispreţuit viaţa şi a simţit că Dumnezeu îl abandonase (Iov 10:1; 29:2, 4, 5). Regele David a spus că îşi simţea spiritul mîhnit în interiorul său şi că inima sa devenise amorţită (Psalm 143:4). Apostolul Pavel spunea că a simţit „în interior temeri“ şi că „a fost doborît“. — 2 Corinteni 4:9; 7:5, 6.

Deşi toţi aceştia erau slujitori credincioşi ai lui Dumnezeu, situaţiile critice, îngrijorările sau decepţiile amare le–au cauzat tristeţe pentru un timp. Însă, Dumnezeu nu i–a abandonat, şi nici nu şi–a îndepărtat spiritul sfînt de la ei. Deprimarea lor nu se datora unei slăbiri de ordin spiritual. Într–un moment cînd era îndurerat, David a cerut în rugăciune: „Fă să se bucure sufletul slujitorului tău.“ Dumnezeu l–a încurajat pe David în „ziua strîmtorării“, şi, cu timpul, l–a ajutat să se bucure (Psalm 86:1, 4, 7). În acelaşi fel îi va ajuta Iehova şi pe slujitorii săi din prezent.

Deoarece deprimarea în sine nu este indiciul unei slăbiri spirituale sau al unei debilităţi mintale, creştinul care suferă de deprimare nu ar trebui să fie atît de dezorientat încît să nu poată vorbi despre aceasta. El ar trebui, mai degrabă, să se decidă pentru unul dintre cei mai importanţi paşi în lupta împotriva acestei maladii. Despre ce pas este vorba?

Exprimaţi–vă sentimentele

Ar trebui să discutaţi cu cineva în legătură cu aceasta. Proverbe 12:25 declară: „Îngrijorarea plină de teamă din inima omului o face pe aceasta să se încovoaie, dar un cuvînt bun este ceea ce o face să se bucure.“ Nici o altă fiinţă omenească nu poate cunoaşte intensitatea sentimentului de nelinişte care v–a cuprins inima, decît dacă vă destăinuiţi cuiva. Deschizîndu–vă inima faţă de o persoană înţelegătoare, care vă poate ajuta, veţi afla fără îndoială că şi alţii au avut sentimente şi probleme asemănătoare. De asemenea, faptul de a vă exprima sentimentele prin intermediul cuvintelor are un efect liniştitor, deoarece vă uşuraţi inima dacă vorbiţi despre experienţele dureroase în loc să le înăbuşiţi. Prin urmare, persoanele deprimate ar trebui să se destăinuie partenerului conjugal, unui părinte sau unui prieten compătimitor şi matur spiritual. — Galateni 6:1.

Problema Mariei (menţionată în articolul precedent) provenea în parte, din faptul că ea şi–a înăbuşit sentimentele apăsătoare care au condus–o la depresiune. „Ani de zile am purtat un fel de mască“, spunea ea. „Nimeni nu şi–ar fi putut imagina că întîmpinam atîtea greutăţi în a combate acest sentiment de lipsă de demnitate.“ Dar Marie s–a destăinuit unui bătrîn din congregaţie. Acest bătrîn, folosind întrebări judicioase, ’a scos‘ din inima sa neliniştea care o împovăra şi a ajutat–o să–şi înţeleagă mai bine sentimentele (Proverbe 20:5). Cuvintele sale edificatoare, bazate pe Biblie, au reconfortat–o. „Pentru prima dată am început să primesc ajutor ca să pot lupta împotriva sentimentelor care contribuiau la deprimarea mea“, explică Marie.

Aşadar, cel al cărui ’suflet este ca un pămînt uscat‘ îşi poate procura o „apă“ spirituală înviorătoare discutînd cu un bătrîn înţelegător (Psalm 143:6; Isaia 32:1, 2; B.C. revizuită). Un sfătuitor matur din punct de vedere spiritual ar putea să vă ajute să vedeţi ce măsuri practice puteţi lua pentru a remedia o situaţie pe care poate aţi considerat–o fără ieşire (Proverbe 24:6). Dar nu este suficient numai să vă destăinuiţi cuiva.

Recunoaşteţi–vă valoarea reală

Sentimentul lipsei de demnitate are un rol important în starea depresivă. Unii creştini sînt lipsiţi de respect faţă de ei înşişi, probabil datorită unei copilării nefericite. Dar chiar dacă agresiunile fizice, sexuale sau pe plan afectiv din trecut au lăsat urme din punct de vedere emoţional asupra unei persoane, acest fapt nu diminuează cu nimic valoarea ei. De aceea trebuie să vă străduiţi să dobîndiţi un punct de vedere echilibrat asupra propriei valori. Apostolul Pavel i–a îndemnat pe creştini: ’Să nu aibă despre ei înşişi gînduri înalte, mai presus de ceea ce se potriveşte, ci să aibă gînduri cumpătate‘ (Romani 12:3, B.C. revizuită). În timp ce vă feriţi de aroganţă, trebuie să încercaţi să nu cădeţi în cealaltă extremă. Cei care întreţin relaţii cu Dumnezeu sînt de preţ şi de dorit în ochii săi, deoarece el alege oameni pentru a deveni ’proprietatea sa specială‘. Ce privilegiu extraordinar! — Maleahi 3:17; Hagai 2:7.

În plus, este o mare cinste să fim printre „colaboratorii lui Dumnezeu“, angajîndu–ne în activitatea creştină care constă în formarea de discipoli (1 Corinteni 3:9; Matei 28:19, 20). Mulţi creştini deprimaţi au constatat că această activitate le–a consolidat respectul faţă de ei înşişi. „Chiar după ce am devenit creştină, tot nu mă simţeam la înălţime“, recunoaşte Marie. Cu toate acestea, ea a perseverat în lucrarea de predicare şi într–o zi a întîlnit o tînără care suferea din cauza unor leziuni cerebrale şi care dorea să cunoască Biblia. „Avea nevoie de cineva care să aibă răbdare cu ea, deoarece învăţa într–un ritm foarte lent“, spune Marie. „Datorită faptului că îi acordam toată atenţia, nu m–am mai gîndit la mine şi la incapacitatea mea. Ea avea nevoie de ajutorul meu şi am înţeles că puteam să i–l ofer cu sprijinul lui Iehova. Nu am cuvinte să vă spun cît de mult m–a încurajat faptul de a o vedea botezîndu–se. Am cîştigat o mai mare încredere în mine iar deprimarea gravă a dispărut definitiv.“ Cît de adevărate sînt cuvintele: „Acela care [îi] udă cu dărnicie [pe alţii] va fi şi el udat cu dărnicie!“ — Proverbe 11:25.

Cu toate acestea, numeroase persoane deprimate reacţionează ca această creştină afectată de o depresiune gravă care a recunoscut: „Cu toate că lucram fără întrerupere pentru a face curăţenie şi a găti şi pentru a manifesta ospitalitate, mă criticam aspru pentru cea mai mică greşeală.“ Un spirit critic iraţional subminează în mod considerabil respectul faţă de sine. Să ne amintim că Dumnezeul nostru este înţelegător şi „nu va continua pentru totdeauna să găsească vină“ (Psalm 103:8–10, 14). Deoarece Iehova care posedă un simţ al dreptăţii mult mai înalt decît avem noi, nu ne hărţuieşte pentru cea mai mică greşeală ci dovedeşte indulgenţă faţă de noi, nu ar trebui să ne străduim să–l imităm în modul de a ne trata pe noi înşine?

Fiecare dintre noi are defecte şi slăbiciuni. Dar avem şi calităţi. Apostolul Pavel nu se aştepta să exceleze în tot ce se străduia să facă. El a afirmat: „Dar chiar dacă sînt neîndemînatic în vorbire, în mod cert nu sînt în cunoştinţă.“ Pavel nu se simţea inferior pentru simplul motiv că nu excela în arta oratorică (2 Corinteni 11:6). În mod asemănător persoanele deprimate trebuie să–şi fixeze atenţia asupra a ceea ce reuşesc să facă bine.

„Înţelepciunea este cu cei modeşti“ adică, cu aceia care îşi recunosc şi îşi acceptă limitele (Proverbe 11:2). Fiecare dintre noi este o persoană unică, diferită de alţii în ceea ce priveşte împrejurările, vigoarea fizică şi capacităţile. În măsura în care îi slujim lui Iehova din tot sufletul făcînd ceea ce putem, îl vom bucura (Marcu 12:30–33). Dumnezeu nu este o persoană care să nu fie niciodată mulţumită de eforturile pe care le depun închinătorii săi fideli. Leora, o creştină care a luptat cu succes împotriva deprimării, a spus: „În anumite lucruri, nu reuşesc la fel de bine ca alţii, de exemplu, în prezentările din cadrul serviciului de predicare. Dar mă străduiesc şi fac tot ce–mi stă în putinţă.“

Greşeli şi neînţelegeri

Ce se poate spune însă dacă aţi comis o greşeală gravă? Încercaţi probabil sentimente asemănătoare celor ale regelui David care ’toată ziua umbla plin de întristare‘ din cauza greşelilor sau păcatelor sale. Dar tocmai acest sentiment poate dovedi că nu aţi mers prea departe şi că nu aţi comis un păcat de neiertat! (Psalm 38:3–6, 8). Sentimentul de vinovăţie poate dovedi că acela care a păcătuit este sincer şi că are o conştiinţă sensibilă. De aceea, ce puteţi face dacă aţi comis o greşeală? I–aţi cerut iertare lui Dumnezeu în rugăciune şi aţi făcut paşii necesari pentru a îndrepta lucrurile? (2 Corinteni 7:9–11). Dacă aţi făcut acest lucru, aveţi încredere în mila Celui care iartă cu generozitate şi fiţi hotărîţi să nu mai repetaţi greşeala (Isaia 55:7). Dacă aţi fost disciplinaţi, ’nu slăbiţi cînd sînteţi corectaţi fiindcă Iehova îl disciplinează pe cel pe care îl iubeşte‘ (Evrei 12:5, 6). Această corectare are scopul de a ajuta la restabilirea unei oi rătăcite. Aceasta nu diminuează cu nimic valoarea unei persoane.

Chiar dacă inima noastră ne condamnă, nu trebuie să conchidem că Iehova ne–a condamnat. „Ne vom linişti inima înaintea lui cu privire la tot ce ne condamnă inima noastră, deoarece Dumnezeu este mai mare decît inima noastră şi cunoaşte toate lucrurile“ (1 Ioan 3:19, 20). Iehova nu vede numai păcatele şi greşelile noastre. El cunoaşte circumstanţele atenuante, întreaga noastră viaţă, temeiurile şi intenţiile noastre. Vastitatea cunoştinţei sale îi permite să asculte cu înţelegere rugăciunile noastre fierbinţi prin care îi cerem iertare întocmai cum a ascultat şi rugăciunea lui David.

Neînţelegerile şi preocuparea exagerată de a fi acceptaţi de alţii contribuie, de asemenea, la pierderea respectului de sine, probabil pînă la punctul de a vă simţi respinşi. Din cauza imperfecţiunii, un alt creştin vă poate vorbi într–un fel care vi se pare dur sau neprietenos. Cu toate acestea, numeroase neînţelegeri pot fi lămurite dacă îi spuneţi persoanei respective în ce fel v–a afectat remarca sa. (Compară cu Matei 5:23, 24.) În plus, Solomon a sfătuit: „De asemenea, nu–ţi da inima la toate cuvintele pe care pot să le spună oamenii.“ De ce? „Căci propria ta inimă ştie bine că, de multe ori chiar, tu, chiar tu ai invocat răul asupra altora“ (Ecleziast 7:21, 22). Ar fi nerealist să vă aşteptaţi la perfecţiune din partea voastră sau a altor fiinţe umane imperfecte. Fiţi gata să iertaţi şi să–i suportaţi pe alţii. — Coloseni 3:13.

Mai mult decît atît, valoarea voastră reală nu este determinată în primul rînd de faptul că sînteţi iubiţi de alţii sau nu. Lui Cristos ’nu i s–a acordat nici o importanţă‘ şi a fost foarte puţin ’apreciat din punctul de vedere [al] altora‘ (Isaia 53:3; Zaharia 11:13). A schimbat aceasta cu ceva valoarea lui reală sau felul în care îl aprecia Dumnezeu? Nu; prin urmare chiar dacă am fi perfecţi, asemenea lui Isus, nu am putea fi pe placul tuturor.

Forţa de a răbda

Uneori, deprimarea gravă persistă în ciuda eforturilor pe care le depunem pentru a o învinge. Suferinţa ce rezultă de aici îi poate chiar determina pe unii creştini să simtă ca Iona: „Este mai bine pentru mine să mor decît să trăiesc“ (Iona 4:1–3). Totuşi, neliniştea sa nu a fost de lungă durată; el a depăşit–o. Deci, dacă deprimarea vă dă sentimentul că viaţa este insuportabilă, amintiţi–vă că este vorba despre un necaz pe care Pavel l–a numit „temporar“ (2 Corinteni 4:8, 9, 16–18). El va avea sfîrşit! Nici o situaţie nu este desperată, deoarece Iehova promite că ’va îmbărbăta inimile zdrobite‘. — Isaia 57:15 , B.C.

Nu încetaţi niciodată să vă rugaţi chiar dacă rugăciunile vă par zadarnice. David a implorat: „Auzi, o, Dumnezeule, strigătul meu de implorare (. . .) cînd inima îmi va slăbi. Fie să mă conduci spre o stîncă ce este mai înaltă decît mine“ (Psalm 61:1, 2). În ce fel ne îndrumă Dumnezeu spre o încredere interioară, care ne pare imposibil de realizat prin forţe proprii? Eileen, care a luptat mulţi ani împotriva deprimării, răspunde: „Iehova nu m–a lăsat să renunţ. Aceasta mi–a dat speranţa că dacă voi continua să lupt, el va continua să mă ajute. Cunoaşterea adevărului biblic m–a păstrat, literalmente, în viaţă. Iehova mi–a dat forţa de a continua lupta prin multe căi diferite: rugăciunea, serviciul sacru, întrunirile, publicaţiile, familia şi prietenii.“

Priviţi acest necaz ca pe o testare a credinţei voastre. Apostolul Pavel ne asigură: „Dumnezeu este fidel şi nu va permite să fiţi tentaţi peste ceea ce puteţi suporta, ci, o dată cu tentaţia, el va pregăti calea de a ieşi din ea, ca să o puteţi îndura“ (1 Corinteni 10:13). Da, Dumnezeu ne va da „puterea care depăşeşte normalul“ pentru a purta orice povară emoţională. — 2 Corinteni 4:7.

O lume nouă fără deprimare!

Dumnezeu a promis că va înlătura în curînd, prin intermediul Regatului său ceresc, toate condiţiile deprimante care domnesc pe pămînt. Cuvîntul său spune: „Căci, iată, eu creez ceruri noi şi un pămînt nou; şi lucrurile anterioare nu vor mai veni în minte, nici nu se vor sui la inimă. Ci exultaţi şi bucuraţi–vă pentru totdeauna de ceea ce creez“ (Isaia 65:17, 18). Aceste cuvinte s–au împlinit iniţial în 537 î.e.n., cînd naţiunea Israelului antic a revenit în ţara sa. Acest popor a cîntat atunci: „Noi am ajuns ca aceia care visează. Atunci gura noastră s–a umplut de rîs şi limba noastră de strigăt de bucurie“ (Psalm 126:1, 2). Cît de grandioasă va fi în lumea nouă a lui Dumnezeu împlinirea finală, foarte aproape acum, a acestei profeţii încurajatoare! — 2 Petru 3:13; Apocalips 21:1–4.

Sub conducerea Regatului lui Dumnezeu („cerurile noi“), societatea umană dreaptă („noul pămînt“) va fi restabilită la o sănătate perfectă din punct de vedere fizic, afectiv şi spiritual. Nu înseamnă că aceste persoane nu–şi vor mai aduce aminte de trecut, dar avînd în vedere toate lucrurile minunate la care vor putea atunci să se gîndească şi de care vor putea să se bucure, nu vor avea nici un motiv să–şi reamintească experienţele triste din trecut sau să–şi îndrepte atenţia asupra lor. Imaginaţi–vă că vă treziţi în fiecare dimineaţă cu o minte limpede, nerăbdători să duceţi la bun sfîrşit activităţile zilei, fără a mai fi stînjeniţi de o stare depresivă!

Fiind pe deplin convinsă de veridicitatea acestei speranţe, Lola (menţionată la începutul acestui articol) a spus: „Faptul de a–mi aminti că Iehova va pune capăt acestui fel de probleme, m–a ajutat cel mai mult. Ştiam că deprimarea nu va dura veşnic.“ Da, puteţi fi siguri că, în curînd, Dumnezeu va face posibilă obţinerea unei victorii absolute asupra deprimării!

[Notă de subsol]