Ieremia
25 Acesta este cuvântul care a venit la Ieremia cu privire la tot poporul lui Iuda în al patrulea an al lui Ioiachim,+ fiul lui Iosia, regele lui Iuda, adică în primul an al lui Nebucadnețar*, regele Babilonului. 2 Iată ce a spus profetul Ieremia cu privire la tot poporul lui Iuda și la toți locuitorii Ierusalimului*:
3 „Din al 13-lea an al lui Iosia,+ fiul lui Amon, regele lui Iuda, până în ziua de azi, în acești 23 de ani, cuvântul lui Iehova a venit la mine și eu v-am vorbit de repetate ori*, dar voi n-ați ascultat.+ 4 Iehova i-a trimis la voi pe toți slujitorii săi profeți, da, i-a trimis de repetate ori*, dar voi n-ați ascultat, nici nu v-ați plecat urechea să ascultați.+ 5 Ei spuneau: «Întoarceți-vă, vă rog, fiecare de la căile lui rele și de la faptele lui rele+ și veți locui mult timp în țara pe care Iehova v-a dat-o cu mult timp în urmă vouă și strămoșilor voștri. 6 Nu urmați alți dumnezei, nu le slujiți și nu vă plecați înaintea lor, insultându-mă cu lucrarea mâinilor voastre, ca nu cumva să aduc nenorocirea asupra voastră».
7 «Dar voi nu m-ați ascultat», zice Iehova, «ci m-ați insultat cu lucrarea mâinilor voastre, spre propria voastră nenorocire».+
8 De aceea, așa spune Iehova al armatelor: «„Fiindcă n-ați ascultat de cuvintele mele, 9 trimit după toate familiile de la nord”,+ zice Iehova, „trimit după Nebucadnețar*, regele Babilonului, slujitorul meu.+ Îi voi aduce împotriva acestei țări,+ a locuitorilor ei și a tuturor acestor națiuni din jur+ și voi distruge* această țară și aceste națiuni. Le voi face un motiv de groază și ținta fluierăturilor și ele vor rămâne în ruină. 10 Voi face să înceteze strigătul lor de exultare și de bucurie,+ glasul mirelui și glasul miresei,+ huruitul râșniței și lumina lămpii. 11 Toată țara aceasta va ajunge o ruină și un motiv de groază, iar aceste națiuni vor trebui să-i slujească regelui Babilonului 70 de ani”».+
12 «Dar, când se vor împlini cei 70 de ani,+ voi cere socoteală* regelui Babilonului și națiunii aceleia pentru nelegiuirea lor»,+ zice Iehova, «și voi face din țara caldeenilor o întindere pustie pentru totdeauna.+ 13 Voi aduce asupra acestei țări toate cuvintele pe care le-am rostit împotriva ei, toate lucrurile scrise în cartea aceasta, pe care le-a profețit Ieremia împotriva tuturor națiunilor. 14 Căci multe națiuni și mari regi+ îi vor face sclavi,+ iar eu le voi plăti acestora după faptele lor și după lucrarea mâinilor lor»”.+
15 Căci iată ce mi-a spus Iehova, Dumnezeul Israelului: „Ia din mâna mea acest pahar cu vinul furiei și dă-l tuturor națiunilor la care te trimit ca să-l bea. 16 Și vor bea, se vor clătina și se vor purta ca niște nebuni din cauza sabiei pe care o voi trimite în mijlocul lor”.+
17 Am luat deci paharul din mâna lui Iehova și l-am dat tuturor națiunilor la care m-a trimis Iehova ca să-l bea:+ 18 mai întâi, Ierusalimului și orașelor lui Iuda,+ regilor și prinților lui, ca să facă din ei o ruină, un motiv de groază și ținta fluierăturilor și ca să fie amintiți în blesteme,+ așa cum se vede astăzi; 19 apoi faraonului, regele Egiptului, slujitorilor săi, prinților săi, întregului său popor+ 20 și tuturor locuitorilor străini din mijlocul lor; tuturor regilor țării Uț; tuturor regilor țării filistenilor:+ regele Ascalonului,+ al Gazei, al Ecronului și al celor rămași din Asdod; 21 Edomului,+ Moabului+ și amoniților;+ 22 tuturor regilor Tirului, tuturor regilor Sidonului+ și regilor insulei din largul mării; 23 Dedanului,+ Temei, Buzului și tuturor celor care au părul tăiat la tâmple;+ 24 tuturor regilor arabilor+ și tuturor regilor populațiilor de tot felul care locuiesc în pustiu; 25 tuturor regilor din Zimri, tuturor regilor Elamului+ și tuturor regilor mezilor;+ 26 tuturor regilor din nord, de aproape și de departe, unul după altul, și tuturor celorlalte regate de pe fața pământului; după ele va bea și regele Șeșacului*.+
27 „Și să le zici: «Iată ce spune Iehova al armatelor, Dumnezeul Israelului: „Beți, îmbătați-vă, vomitați, cădeți și nu vă mai ridicați,+ din cauza sabiei pe care o voi trimite în mijlocul vostru”». 28 Iar dacă nu vor să ia paharul din mâna ta ca să-l bea, să le zici: «Iată ce spune Iehova al armatelor: „Trebuie să-l beți! 29 Căci, dacă aduc mai întâi nenorocirea asupra orașului care îmi poartă numele,+ voi să rămâneți nepedepsiți?”».+
«Nu veți rămâne nepedepsiți, căci chem sabia împotriva tuturor locuitorilor pământului», zice Iehova al armatelor.
30 Să le profețești toate aceste cuvinte și să le spui:
«Iehova va răcni din înălțimi
și își va face auzit glasul din locuința sa sfântă.
El va răcni cu putere împotriva locașului său.
Strigând asemenea celor ce calcă strugurii în teasc,
va cânta triumfător împotriva tuturor locuitorilor pământului».
31 «Un vuiet se va auzi până la marginile pământului,
căci Iehova are un proces cu națiunile.
El însuși îi va judeca pe toți oamenii*.+
Iar pe cei răi îi va da pradă sabiei», zice Iehova.
32 Așa spune Iehova al armatelor:
«Iată! O nenorocire va cuprinde națiune după națiune+
și o mare furtună se va dezlănțui din cele mai îndepărtate părți ale pământului.+
33 În ziua aceea, cei uciși de Iehova vor fi de la un capăt al pământului până la celălalt. Nu vor fi nici jeliți, nici adunați, nici înmormântați. Vor ajunge ca bălegarul pe fața pământului».
34 Tânguiți-vă, păstori, și strigați!
Tăvăliți-vă, voi, cei din fruntea turmei,
căci a sosit timpul să fiți înjunghiați și risipiți
și veți cădea ca un vas de preț!
35 Păstorii n-au unde să fugă
și pentru cei din fruntea turmei nu este scăpare.
36 Ascultați strigătul păstorilor
și tânguirea celor din fruntea turmei,
fiindcă Iehova le devastează pășunea!
37 Locurile pașnice sunt acum lipsite de viață
din cauza mâniei aprinse a lui Iehova.
38 El a ieșit din adăpostul său ca un leu puternic,+
căci țara lor a ajuns un motiv de groază
din cauza sabiei pline de cruzime
și a mâniei sale aprinse.”