După Luca
23 Astfel, toată mulțimea s-a ridicat și l-a dus la Pilat.+ 2 Și au început să-l acuze+ zicând: „L-am găsit pe omul acesta instigând națiunea noastră, interzicând plătirea de impozite Cezarului+ și spunând că este Cristos, un rege”.+ 3 Atunci Pilat l-a întrebat: „Ești tu regele iudeilor?”. El a răspuns: „Chiar tu o spui!”.+ 4 Pilat le-a zis preoților principali și mulțimilor: „Nu găsesc nicio vină la omul acesta”.+ 5 Dar ei insistau zicând: „Agită poporul predând în toată Iudeea; a început din Galileea și a ajuns până aici”. 6 Auzind aceasta, Pilat a întrebat dacă era galileean. 7 Când a aflat că Isus era sub jurisdicția lui Irod,+ l-a trimis la Irod, care în zilele acelea se afla la Ierusalim.
8 Când l-a văzut pe Isus, Irod a fost foarte bucuros. El voia de mult timp să-l vadă pe Isus, fiindcă auzise multe despre el+ și spera să vadă un miracol* făcut de el. 9 De aceea, a început să-i pună multe întrebări, dar Isus nu i-a răspuns nimic.+ 10 Totuși, preoții principali și scribii se ridicau întruna și îl acuzau cu înverșunare. 11 Atunci Irod, împreună cu soldații lui, l-a tratat în mod disprețuitor,+ și-a bătut joc de el+ îmbrăcându-l cu un veșmânt foarte frumos* și l-a trimis înapoi la Pilat.+ 12 Din ziua aceea, Irod și Pilat, care înainte fuseseră dușmani, au devenit prieteni.
13 Atunci Pilat a convocat preoții principali, conducătorii și poporul 14 și le-a zis: „L-ați adus la mine pe omul acesta zicând că instigă poporul la revoltă. Iată că l-am interogat în fața voastră, dar nu l-am găsit vinovat de niciunul dintre lucrurile pentru care îl acuzați.+ 15 De fapt, nici Irod nu l-a găsit vinovat, căci l-a trimis înapoi la noi. Iată că el n-a făcut nimic ca să merite moartea. 16 De aceea, îl voi pedepsi+ și apoi îl voi elibera”. 17 —— 18 Dar toată mulțimea a strigat: „Ucide-l pe omul acesta și eliberează-ni-l pe Baraba!”.+ 19 (Baraba fusese aruncat în închisoare pentru o rebeliune care avusese loc în oraș și pentru crimă.) 20 Pilat le-a vorbit din nou, pentru că voia să-l elibereze pe Isus.+ 21 Atunci ei au început să strige: „Pe stâlp cu el! Pe stâlp cu el!”.+ 22 El le-a zis a treia oară: „De ce? Ce rău a făcut omul acesta? Eu n-am găsit la el nicio vină pentru care să merite moartea.+ De aceea, îl voi pedepsi și apoi îl voi elibera”. 23 Dar ei insistau, cerând cu strigăte puternice să fie omorât*; au strigat atât de mult,+ 24 încât Pilat a decis să li se îndeplinească cererea. 25 Astfel, l-a eliberat pe cel pe care îl cereau – cel care fusese aruncat în închisoare pentru rebeliune și crimă – , iar pe Isus l-a lăsat pe mâna lor ca să facă ce voiau cu el.
26 În timp ce îl duceau de acolo, l-au oprit pe un anume Simon din Cirena, care venea din afara orașului, și i-au pus în spate stâlpul de tortură ca să-l ducă în urma lui Isus.+ 27 După Isus mergea o mare mulțime de oameni, printre care și femei care se băteau în piept de durere și se tânguiau pentru el. 28 Isus s-a întors spre femei și a zis: „Fiice ale Ierusalimului, nu mai plângeți pentru mine! Plângeți pentru voi și pentru copiii voștri,+ 29 fiindcă iată că vin zile când oamenii vor zice: «Fericite sunt femeile sterile, pântecele care n-au născut și sânii care n-au alăptat!».+ 30 Atunci vor spune munților: «Cădeți peste noi!», iar dealurilor: «Acoperiți-ne!».+ 31 Dacă fac aceste lucruri când pomul este verde, ce se va întâmpla când va fi uscat?”.
32 Alți doi bărbați, niște răufăcători, erau duși ca să fie executați odată cu el.+ 33 Când au ajuns în locul numit „Craniu”,+ i-au țintuit pe stâlp pe el și pe răufăcători, unul la dreapta și altul la stânga lui.+ 34 Dar Isus zicea: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!”.+ În plus, ei au aruncat sorții ca să împartă veșmintele sale.+ 35 Poporul stătea și se uita. Însă conducătorii își băteau joc de el și ziceau: „Pe alții i-a salvat! Să se salveze pe el dacă este Cristosul lui Dumnezeu, Cel Ales!”.+ 36 Chiar și soldații își băteau joc de el apropiindu-se ca să-i dea vin acru+ 37 și zicând: „Dacă ești regele iudeilor, salvează-te!”. 38 De asemenea, deasupra lui era o inscripție: „Acesta este regele iudeilor”.+
39 Atunci unul dintre răufăcătorii atârnați pe stâlp a început să-l insulte+ zicând: „Nu ești tu Cristosul? Salvează-te pe tine și pe noi!”. 40 Dar celălalt l-a mustrat zicând: „Nu te temi deloc de Dumnezeu, acum, că ai primit aceeași judecată? 41 Noi suferim pe bună dreptate, căci primim ce merităm pentru lucrurile pe care le-am făcut. Însă omul acesta n-a făcut nimic rău”. 42 Apoi a zis: „Isus, adu-ți aminte de mine când vei ajunge în Regatul tău!”.+ 43 El i-a răspuns: „Adevărat îți spun astăzi: Vei fi cu mine în Paradis!”.+
44 Era pe la ceasul al șaselea și totuși în toată țara* s-a făcut întuneric până la ceasul al nouălea,+ 45 pentru că lumina soarelui a dispărut. Atunci perdeaua sanctuarului+ s-a rupt pe la mijloc.+ 46 Isus a strigat cu glas tare și a zis: „Tată, în mâinile tale îmi încredințez spiritul”.+ După ce a spus aceasta, și-a dat ultima suflare.+ 47 Văzând ce se întâmplase, centurionul a început să-l glorifice pe Dumnezeu și a zis: „Într-adevăr, omul acesta era drept”.+ 48 Și, când au văzut cele întâmplate, toate mulțimile care se adunaseră acolo să privească s-au întors acasă, bătându-se în piept. 49 Toți cei care îl cunoșteau stăteau la distanță; femeile care îl însoțiseră din Galileea erau și ele acolo și au văzut lucrurile acestea.+
50 Și iată că era un bărbat pe nume Iosif, un membru al Consiliului, un om bun și drept.+ 51 (El nu susținuse prin vot complotul și acțiunea lor.) Acest om era din Arimateea, un oraș al iudeilor, și aștepta Regatul lui Dumnezeu. 52 El a intrat la Pilat și a cerut corpul lui Isus. 53 Și, după ce l-a dat jos,+ l-a înfășurat într-o pânză de in fină și l-a pus într-un mormânt săpat în stâncă,+ în care nu mai fusese pus nimeni. 54 Era ziua Pregătirii+ și peste puțin timp începea sabatul.+ 55 Dar femeile care veniseră cu el din Galileea s-au dus și ele acolo, s-au uitat la mormânt și au văzut cum fusese pus corpul său;+ 56 apoi s-au întors să pregătească mirodenii și uleiuri parfumate. Dar, bineînțeles, în sabat s-au odihnit,+ potrivit poruncii.