Către romani
3 Care este atunci avantajul iudeului sau folosul circumciziei? 2 Este mare în toate privințele. În primul rând, iudeilor le-au fost încredințate cuvintele sacre ale lui Dumnezeu.+ 3 Ce putem spune deci? Dacă unii n-au avut credință, va anula lipsa lor de credință fidelitatea lui Dumnezeu? 4 Nicidecum! Ci Dumnezeu să fie găsit adevărat,+ chiar dacă orice om ar fi găsit mincinos,+ după cum este scris: „Ca să fii găsit drept în ceea ce spui și să ieși victorios când ești judecat”.+ 5 Totuși, dacă nedreptatea noastră scoate în evidență dreptatea lui Dumnezeu, atunci ce vom zice? Este oare nedrept Dumnezeu când își arată mânia? (Vorbesc din punctul de vedere al omului.)+ 6 Nicidecum! Altfel, cum va judeca Dumnezeu lumea?+
7 Însă, dacă prin minciuna mea adevărul lui Dumnezeu a devenit și mai evident spre gloria sa, atunci de ce mai sunt eu judecat ca păcătos? 8 Și de ce să nu spunem, așa cum afirmă unii pe nedrept că spunem: „Să facem răul ca să vină binele”? Condamnarea acestor oameni este potrivit dreptății.+
9 Și atunci? Suntem noi într-o situație mai bună? Deloc! Căci, așa cum am arătat mai înainte, toți, atât iudeii, cât și grecii, sunt sub păcat,+ 10 după cum este scris: „Nu este niciun om drept, nici măcar unul,+ 11 nu este niciunul care să aibă perspicacitate, nu este niciunul care să-l caute pe Dumnezeu. 12 Toți s-au abătut de la ce este drept, toți au ajuns fără valoare; nu este niciunul care să arate bunătate, nici măcar unul”.+ 13 „Gâtlejul lor este un mormânt deschis, cu limba lor au înșelat.”+ „Venin de vipere este în spatele buzelor lor.”+ 14 „Gura le este plină de blesteme și de vorbe amare.”+ 15 „Picioarele lor se grăbesc să verse sânge.”+ 16 „Distrugerea și nenorocirea sunt pe căile lor 17 și nu cunosc calea păcii.”+ 18 „Nu există teamă de Dumnezeu înaintea ochilor lor.”+
19 Noi știm însă că toate lucrurile pe care le spune Legea le spune celor ce sunt sub Lege, pentru ca orice gură să fie închisă și toată lumea să fie pasibilă de pedeapsă înaintea lui Dumnezeu.+ 20 De aceea, nimeni nu va fi declarat drept înaintea lui prin lucrările legii,+ fiindcă prin Lege vine cunoașterea exactă a păcatului.+
21 Dar acum, dreptatea lui Dumnezeu a fost dezvăluită+ fără ajutorul legii, așa cum depun mărturie Legea și Profeții,+ 22 da, dreptatea lui Dumnezeu prin credința în Isus Cristos, pentru toți cei ce au credință.+ Fiindcă nu este nicio deosebire.+ 23 Căci toți au păcătuit și nu ajung la gloria lui Dumnezeu,+ 24 dar sunt declarați drepți prin bunătatea sa nemeritată+ ca dar fără plată,+ datorită eliberării prin răscumpărarea plătită de Cristos Isus.+ 25 Dumnezeu l-a prezentat ca ofrandă de împăcare,+ împăcare posibilă prin credința în sângele lui.+ El a făcut aceasta ca să-și demonstreze propria dreptate, fiindcă, în îngăduința sa, a iertat păcatele comise în trecut. 26 De asemenea, el a făcut aceasta ca să-și demonstreze propria dreptate+ în perioada actuală, pentru ca astfel să fie drept și când îl declară drept pe cel ce are credință în Isus.+
27 Există deci vreun motiv de laudă? Nu, ci este înlăturat. Prin care lege? Prin cea a lucrărilor?+ Nu, ci prin legea credinței. 28 Căci noi considerăm că un om este declarat drept prin credință, nu datorită lucrărilor legii.+ 29 Sau este el numai Dumnezeul iudeilor?+ Nu este și Dumnezeul oamenilor din națiuni?+ Ba da, este și al oamenilor din națiuni.+ 30 Întrucât Dumnezeu este unul singur,+ el îi va declara drepți pe cei circumciși+ ca urmare a credinței și îi va declara drepți și pe cei necircumciși+ prin credința lor. 31 Desființăm noi atunci legea prin credința noastră? Nicidecum! Dimpotrivă, noi susținem legea.+