După Ioan
11 Un om pe nume Lazăr era bolnav; el era din Betania,+ satul Mariei și al Martei, sora ei.+ 2 Era acea Maria care a turnat ulei parfumat pe Domnul și i-a șters picioarele cu părul ei;+ Lazăr, cel bolnav, era fratele ei. 3 Surorile lui au trimis să i se spună lui Isus: „Doamne, iată că cel la care ții mult este bolnav”.+ 4 Dar, când a auzit lucrul acesta, Isus a zis: „Până la urmă, această boală nu va fi spre moarte, ci spre gloria lui Dumnezeu,+ pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie glorificat prin ea”.
5 Isus îi iubea pe Marta, pe sora ei și pe Lazăr. 6 Totuși, când a auzit că Lazăr era bolnav, a mai rămas două zile acolo unde era. 7 Apoi le-a zis discipolilor: „Să mergem din nou în Iudeea”. 8 Discipolii i-au zis: „Rabi,+ nu de mult cei din Iudeea căutau să te omoare cu pietre,+ și tu mergi din nou acolo?”. 9 Isus a răspuns: „Nu sunt 12 ore de lumină într-o zi?+ Dacă cineva umblă în lumina zilei, nu se împiedică de nimic, pentru că vede lumina acestei lumi. 10 Dar, dacă cineva umblă noaptea, se împiedică, pentru că lumina nu este în el”.
11 După ce a spus aceste lucruri, a adăugat: „Lazăr, prietenul nostru, doarme,+ dar mă duc să-l trezesc”. 12 Discipolii i-au zis: „Doamne, dacă doarme, se va face bine*”. 13 De fapt, Isus se referise la moartea lui, dar ei credeau că se referea la somnul obișnuit. 14 Atunci Isus le-a spus deschis: „Lazăr a murit+ 15 și mă bucur pentru voi că n-am fost acolo, ca să credeți. Dar acum să mergem la el”. 16 Atunci Toma, numit Geamănul, le-a zis celorlalți discipoli: „Să mergem și noi, ca să murim împreună cu el”.+
17 Când a sosit, Isus a aflat că Lazăr era deja de patru zile în mormânt. 18 Betania era aproape de Ierusalim, cam la trei kilometri. 19 Mulți iudei veniseră la Marta și la Maria ca să le consoleze pentru pierderea fratelui lor. 20 Auzind că venea Isus, Marta i-a ieșit în întâmpinare, dar Maria+ a rămas acasă. 21 Marta i-a zis lui Isus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit. 22 Totuși, chiar și acum, știu că tot ce îi ceri lui Dumnezeu, Dumnezeu îți va da”. 23 Isus i-a spus: „Fratele tău se va scula din morți”. 24 Marta i-a zis: „Știu că se va scula din morți la înviere,+ în ziua din urmă”. 25 Isus i-a spus: „Eu sunt învierea și viața.+ Cine manifestă credință în mine, chiar dacă moare, va reveni la viață 26 și oricine trăiește și manifestă credință în mine nu va muri niciodată.+ Crezi tu lucrul acesta?”. 27 Ea i-a zis: „Da, Doamne, cred că tu ești Cristosul, Fiul lui Dumnezeu, cel care trebuia să vină în lume”. 28 După ce a spus aceasta, s-a dus și a chemat-o pe Maria, sora ei, spunându-i deoparte: „Învățătorul+ este aici și te cheamă”. 29 Când a auzit aceasta, ea s-a ridicat repede și s-a dus la el.
30 Isus nu intrase încă în sat, ci era tot în locul unde îl întâmpinase Marta. 31 Când au văzut că Maria se ridică repede și iese, iudeii care erau în casă cu ea și o consolau au mers după ea, crezând că se duce să plângă la mormânt.+ 32 Maria a ajuns în locul unde era Isus și, văzându-l, a căzut la picioarele lui și i-a zis: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit”. 33 Când a văzut-o plângând și când i-a văzut plângând și pe iudeii care veniseră cu ea, Isus a gemut în el însuși și s-a tulburat. 34 El a întrebat: „Unde l-ați pus?”. Și i-au răspuns: „Doamne, vino și vezi”. 35 Lui Isus i-au dat lacrimile.+ 36 Atunci iudeii au spus: „Iată cât de mult ținea la el!”. 37 Dar unii dintre ei au zis: „Nu putea omul acesta, care a deschis ochii orbului,+ să facă ceva ca Lazăr să nu moară?”.
38 După ce a gemut din nou în el însuși, Isus s-a dus la mormânt, care era, de fapt, o peșteră. Intrarea era acoperită cu o piatră. 39 Isus a zis: „Dați piatra la o parte!”. Marta, sora celui mort, i-a spus: „Doamne, trebuie să miroasă deja, căci este a patra zi”. 40 Isus i-a zis: „Nu ți-am spus că, dacă vei crede, vei vedea gloria lui Dumnezeu?”.+ 41 Atunci au dat piatra la o parte. Isus și-a ridicat ochii spre cer+ și a zis: „Tată, îți mulțumesc că m-ai ascultat. 42 Este adevărat, știu că întotdeauna mă asculți, dar spun aceasta datorită mulțimii din jur, ca să creadă că tu m-ai trimis”.+ 43 După ce a spus aceste lucruri, a strigat cu glas tare: „Lazăr, vino afară!”.+ 44 Și omul care fusese mort a ieșit, având picioarele și mâinile legate cu fâșii și fața înfășurată într-o pânză. Isus le-a zis: „Dezlegați-l și lăsați-l să meargă!”.
45 Atunci mulți dintre iudeii care veniseră la Maria și care au văzut ce făcuse Isus au crezut în el,+ 46 dar unii dintre ei s-au dus la farisei și le-au spus ce făcuse Isus. 47 Preoții principali și fariseii au adunat Sanhedrinul și au spus: „Ce-i de făcut, pentru că acest om face multe miracole*?+ 48 Dacă îl lăsăm să continue așa, toți vor crede în el și vor veni romanii și ne vor lua atât locul, cât și națiunea”. 49 Dar unul dintre ei, Caiafa,+ care era mare preot în anul acela, le-a zis: „Voi nu știți nimic 50 și n-ați înțeles că este în folosul vostru să moară un singur om pentru popor decât să fie distrusă toată națiunea”.+ 51 Însă aceasta n-a spus-o de la el, ci, fiind mare preot în anul acela, a profețit că Isus trebuia să moară pentru națiune; 52 și nu numai pentru națiune, ci și pentru copiii lui Dumnezeu care erau răspândiți, ca să-i adune în unitate.+ 53 Din ziua aceea, ei au complotat să-l omoare.+
54 De aceea, Isus n-a mai umblat în public printre iudei, ci a plecat de acolo în regiunea de lângă pustiu,+ într-un oraș numit Efraim,+ unde a rămas cu discipolii. 55 Paștele+ iudeilor era aproape și mulți oameni din toată țara au urcat la Ierusalim înainte de Paște ca să se purifice din punct de vedere ceremonial. 56 Ei îl căutau pe Isus și, în timp ce erau în templu, își spuneau unii altora: „Ce ziceți? Credeți că nu va veni deloc la sărbătoare?”. 57 Dar preoții principali și fariseii dăduseră următoarea poruncă: dacă cineva afla unde era Isus, trebuia să anunțe, pentru ca ei să-l prindă*.