Către evrei
2 Iată de ce trebuie să dăm o atenție mai mult decât obișnuită lucrurilor pe care le-am auzit,+ ca nu cumva să mergem în derivă.+ 2 Căci, dacă cuvântul spus prin îngeri+ s-a dovedit sigur și orice fărădelege și orice neascultare au fost pedepsite potrivit dreptății,+ 3 cum vom scăpa noi dacă suntem nepăsători față de o salvare atât de mare?+ Despre ea a vorbit mai întâi Domnul nostru,+ iar apoi ne-a fost confirmată de cei care l-au auzit, 4 în timp ce Dumnezeu depunea și el mărturie prin semne, minuni și diferite lucrări de putere,+ precum și prin spiritul sfânt pe care l-a împărțit după voința sa.+
5 Pentru că nu îngerilor le-a supus el viitorul pământ locuit,+ despre care vorbim. 6 Într-un loc, un martor a spus: „Ce este omul ca să-ți amintești de el sau fiul omului ca să te îngrijești de el?+ 7 L-ai făcut cu puțin mai prejos decât îngerii, l-ai încoronat cu glorie și cu onoare și l-ai numit peste lucrările mâinilor tale. 8 Ai pus toate lucrurile sub picioarele sale”.+ Supunându-i toate lucrurile,+ Dumnezeu n-a lăsat nimic care să nu-i fie supus.+ Dar încă nu vedem că toate lucrurile îi sunt supuse.+ 9 Însă îl vedem pe Isus încoronat acum cu glorie și cu onoare fiindcă a suferit moartea;+ el a fost făcut cu puțin mai prejos decât îngerii,+ pentru ca, prin bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu, să guste moartea pentru toți.+
10 Căci, pentru a-i aduce pe mulți fii la glorie,+ era potrivit ca Acela pentru care și prin care sunt toate lucrurile să-l facă perfect prin suferințe+ pe Instrumentul Principal al salvării lor*.+ 11 Căci atât cel care sfințește, cât și cei care sunt sfințiți+ provin toți dintr-unul singur+ și, de aceea, lui nu-i este rușine să-i numească frați+ 12 când zice: „Voi vorbi despre numele tău fraților mei; te voi lăuda în mijlocul congregației prin cântări”.+ 13 De asemenea, el zice: „Îmi voi pune încrederea în el”.+ Și mai zice: „Iată! Eu și copilașii pe care mi i-a dat Iehova*”.+
14 Astfel, întrucât „copilașii” sunt din* carne și sânge, și el a devenit carne și sânge*,+ pentru ca prin moartea lui să-l reducă la nimic pe cel care are mijloacele de a cauza moartea,+ pe Diavol,+ 15 și să-i elibereze pe toți cei pe care teama de moarte i-a ținut în sclavie toată viața.+ 16 Căci, de fapt, el nu a venit să-i ajute pe îngeri, ci să ajute descendența* lui Avraam.+ 17 Prin urmare, el a trebuit să devină asemenea „fraților” săi în toate privințele,+ ca să poată fi un mare preot îndurător și fidel în lucrurile privitoare la Dumnezeu și, astfel, să ofere o jertfă de împăcare*+ pentru păcatele poporului.+ 18 Întrucât el însuși a suferit când a fost pus la încercare,+ el poate să vină în ajutorul celor ce sunt puși la încercare.+