Mica
muntele casei lui Iehova+
va fi ferm stabilit deasupra vârfului munților,
va fi înălțat deasupra dealurilor
și spre el se vor revărsa popoarele.+
2 Multe națiuni se vor duce și vor spune:
„Veniți, să urcăm la muntele lui Iehova,
la casa Dumnezeului lui Iacob.+
El ne va învăța căile sale,
iar noi vom umbla pe cărările sale”.
Căci din Sion va ieși legea*
și din Ierusalim, cuvântul lui Iehova.
3 El va face judecată între multe popoare+
și va îndrepta* lucrurile cu privire la națiuni puternice, îndepărtate.
Din săbiile lor vor făuri brăzdare
și din sulițele lor, cosoare.+
Nicio națiune nu va mai ridica sabia împotriva altei națiuni
și nu vor mai învăța războiul.+
4 Fiecare va sta* sub vița lui și sub smochinul lui+
și nimeni nu-i va înspăimânta,+
căci gura lui Iehova al armatelor a vorbit.
5 Fiecare popor va umbla în numele dumnezeului său,
dar noi vom umbla în numele lui Iehova, Dumnezeul nostru,+ pentru totdeauna, da, veșnic.
6 „În ziua aceea”, declară Iehova,
„îi voi strânge pe cei* care șchiopătau
și îi voi aduna pe cei risipiți,+
precum și pe cei față de care m-am purtat cu asprime.
7 Pe cei* care șchiopătau îi voi face o rămășiță,+
pe cei alungați, o națiune puternică.+
Și Iehova va domni ca rege peste ei pe muntele Sion
de acum și pentru totdeauna.
8 La tine, turn al turmei,
colină a fiicei Sionului,+
la tine se va întoarce, da, la tine se va întoarce prima stăpânire*,+
regatul fiicei Ierusalimului.+
9 De ce strigi atât de tare?
10 Zvârcolește-te de durere și geme, fiică a Sionului,
ca o femeie care naște,
căci vei pleca din oraș și vei locui pe câmp.
Vei ajunge în Babilon+
și acolo vei fi salvată;+
acolo Iehova te va răscumpăra din mâna dușmanilor tăi.+
11 Atunci multe națiuni se vor strânge împotriva ta;
ele vor spune: «Să fie pângărit Sionul,
iar noi să vedem acest lucru cu ochii noștri!».
12 Dar ele nu cunosc gândurile lui Iehova,
nu înțeleg scopul* său.
Căci el le va aduna pe aria de treierat ca pe un rând de cereale proaspăt tăiate.
13 Ridică-te și treieră, fiică a Sionului,+
căci îți voi face coarnele de fier
și copitele de aramă
și vei zdrobi multe popoare.+
Câștigul lor necinstit i-l vei dedica lui Iehova,
iar bogățiile lor, adevăratului Domn al întregului pământ”.+