După Matei
4 Atunci Isus a fost dus de spirit în pustiu, unde a fost ispitit+ de Diavol+. 2 După ce a postit 40 de zile și 40 de nopți, i s-a făcut foame. 3 Și a venit Ispititorul+ și i-a zis: „Dacă ești un fiu al lui Dumnezeu, spune-le acestor pietre să se facă pâini”. 4 Dar el a răspuns: „Este scris: «Omul trebuie să trăiască nu numai cu pâine, ci și cu orice cuvânt care iese din gura lui Iehova»+”.
5 Apoi Diavolul l-a dus cu el în orașul sfânt+, l-a pus pe parapetul templului+ 6 și i-a zis: „Dacă ești un fiu al lui Dumnezeu, aruncă-te jos, fiindcă este scris: «El le va da poruncă îngerilor săi cu privire la tine» și «Ei te vor purta pe mâini ca să nu-ți lovești piciorul de vreo piatră»+”. 7 Isus i-a zis: „Dar este scris și: «Să nu-l pui la încercare pe Iehova, Dumnezeul tău»+”.
8 Apoi Diavolul l-a dus cu el pe un munte neobișnuit de înalt și i-a arătat toate regatele lumii și gloria lor+. 9 Și i-a zis: „Toate aceste lucruri ți le voi da ție dacă vei îngenunchea și te vei închina o dată înaintea mea”. 10 Atunci Isus i-a zis: „Pleacă, Satan! Căci este scris: «Lui Iehova, Dumnezeul tău, să te închini+ și numai lui să-i aduci un serviciu sacru+»”. 11 Atunci Diavolul a plecat de la el+ și iată că niște îngeri au venit și au început să-i slujească+.
12 Când a auzit că Ioan fusese arestat+, Isus s-a dus în Galileea+. 13 Apoi a plecat din Nazaret și s-a stabilit în Capernaum+, lângă mare, în regiunea lui Zabulon și a lui Neftali, 14 ca să se împlinească ce se spusese prin profetul Isaia: 15 „O, ținut al lui Zabulon și ținut al lui Neftali, aflate de-a lungul drumului spre mare, de cealaltă parte a Iordanului, Galileea națiunilor! 16 Poporul care stătea în întuneric a văzut o mare lumină, iar peste cei care stăteau în ținutul umbrei morții a răsărit lumina+”. 17 Din acel moment, Isus a început să predice și să spună: „Căiți-vă, căci Regatul cerurilor s-a apropiat+!”.
18 Mergând de-a lungul Mării Galileei, a văzut doi frați, pe Simon+, numit Petru+, și pe Andrei+, fratele lui, care aruncau în mare o plasă de pescuit, fiindcă erau pescari+. 19 Și le-a zis: „Urmați-mă și vă voi face pescari de oameni+!”. 20 Ei și-au lăsat imediat plasele de pescuit și l-au urmat+. 21 Mergând mai departe, i-a văzut pe alți doi frați: pe Iacov, fiul lui Zebedei, și pe Ioan+, fratele lui. Ei erau în barcă împreună cu Zebedei, tatăl lor, și își reparau plasele de pescuit. Și el i-a chemat+. 22 Ei au lăsat imediat barca și pe tatăl lor și l-au urmat.
23 Apoi el a străbătut toată Galileea+, predând în sinagogile+ lor, predicând vestea bună despre Regat și vindecându-i pe oameni de orice boală și de orice infirmitate+. 24 Vestea despre el s-a răspândit în toată Siria. Și erau aduși la el toți cei care sufereau de diferite boli și aveau dureri mari+, cei care erau demonizați+, epileptici+ sau paralizați, iar el îi vindeca. 25 Așadar, mari mulțimi l-au urmat din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea și de pe cealaltă parte a Iordanului.