După Matei
27 Când s-a făcut dimineață, toți preoții principali și bătrânii poporului au ținut sfat împotriva lui Isus ca să-l omoare+. 2 După ce l-au legat, l-au dus și l-au predat guvernatorului, lui Pilat+.
3 Atunci Iuda, care îl trădase, văzând că Isus fusese condamnat, a avut remușcări și le-a dat înapoi preoților principali și bătrânilor cei 30 de arginți+. 4 El a zis: „Am păcătuit trădând un om* nevinovat”. Ei au spus: „Ce ne privește? E treaba ta!”. 5 Atunci el a aruncat arginții în templu și a plecat. Apoi s-a dus și s-a spânzurat+. 6 Dar preoții principali au luat arginții și au zis: „Nu este permis să-i punem în trezoreria sacră, fiindcă sunt bani pătați de sânge”. 7 După ce au ținut sfat, au cumpărat cu ei terenul olarului ca loc de înmormântare pentru străini. 8 De aceea, terenul acela se numește „Terenul Sângelui”+ până în ziua de azi. 9 Atunci s-a împlinit ce se spusese prin profetul Ieremia: „Au luat cei 30 de arginți+, prețul fixat pentru omul acela, cel pentru care unii dintre israeliți* au fixat un preț, 10 și i-au dat pentru terenul olarului, după cum îmi poruncise Iehova+”.
11 Isus stătea înaintea guvernatorului. Și guvernatorul l-a întrebat: „Ești tu regele iudeilor?”. Isus a răspuns: „Chiar tu o spui+!”. 12 Dar, când a fost acuzat de preoții principali și de bătrâni, n-a răspuns nimic+. 13 Atunci Pilat i-a zis: „Nu auzi câte lucruri mărturisesc ei împotriva ta?”. 14 Dar el nu i-a răspuns nimic, n-a spus niciun cuvânt, astfel că guvernatorul s-a mirat foarte mult.
15 La fiecare sărbătoare, guvernatorul obișnuia să elibereze un deținut, pe oricine voia mulțimea+. 16 Chiar în timpul acela era închis un deținut foarte cunoscut, numit Baraba+. 17 Astfel, Pilat a zis mulțimii care se adunase: „Pe cine vreți să vă eliberez, pe Baraba sau pe Isus, cel numit Cristos?”. 18 Căci Pilat știa că din invidie îl predaseră. 19 Mai mult, în timp ce stătea pe scaunul de judecată, soția lui i-a transmis acest mesaj: „Să n-ai nimic de-a face cu acest om drept, pentru că astăzi am suferit mult într-un vis din cauza lui”. 20 Dar preoții principali și bătrânii au convins mulțimile să ceară ca Baraba+ să fie eliberat, iar Isus să fie omorât+. 21 Guvernatorul le-a zis: „Pe care dintre cei doi vreți să vi-l eliberez?”. Ei au spus: „Pe Baraba”. 22 Pilat i-a întrebat: „Atunci ce să fac cu Isus, cel numit Cristos?”. Toți au spus: „Pe stâlp cu el+!”. 23 El a zis: „De ce? Ce rău a făcut?”. Însă ei strigau și mai tare: „Pe stâlp cu el+!”.
24 Văzând că aceasta nu servea la nimic, ci, din contră, se crea doar tulburare, Pilat a luat apă și s-a spălat pe mâini înaintea mulțimii, zicând: „Sunt nevinovat de sângele acestui om*. E treaba* voastră!”. 25 Și tot poporul a răspuns: „Sângele lui să cadă asupra noastră și asupra copiilor noștri+”. 26 Atunci el li l-a eliberat pe Baraba și a poruncit ca Isus să fie biciuit+; apoi l-a predat ca să fie țintuit pe stâlp+.
27 Soldații guvernatorului l-au dus atunci pe Isus în palatul guvernatorului și au adunat în jurul lui tot corpul de soldați+. 28 Ei l-au dezbrăcat și l-au acoperit cu o mantie stacojie+. 29 Au împletit o coroană de spini și i-au pus-o pe cap, iar în mâna dreaptă i-au pus o trestie. După aceea au îngenuncheat înaintea lui și și-au bătut joc de el zicând: „Salutare, rege al iudeilor!”. 30 Apoi l-au scuipat+ și, luând trestia, au început să-l lovească peste cap. 31 În cele din urmă, după ce și-au bătut joc de el, i-au scos mantia, l-au îmbrăcat cu veșmintele sale și l-au dus să fie țintuit pe stâlp+.
32 În timp ce ieșeau, au găsit un om din Cirena, pe nume Simon, căruia i-au poruncit* să ducă* stâlpul de tortură+. 33 Când au ajuns într-un loc numit Golgota, adică Locul Craniului+, 34 i-au dat lui Isus să bea vin amestecat cu fiere+; dar, când l-a gustat, n-a vrut să bea. 35 După ce l-au țintuit pe stâlp, au împărțit între ei veșmintele sale* aruncând sorții+ 36 și s-au așezat acolo ca să-l păzească. 37 De asemenea, au pus deasupra capului său o inscripție cu acuzația care i s-a adus: „Acesta este Isus, regele iudeilor+”.
38 Lângă el au fost țintuiți pe stâlp doi tâlhari, unul la dreapta și altul la stânga lui+. 39 Și trecătorii îl insultau+, dând din cap+ 40 și zicând: „Tu, care ziceai că dărâmi templul și îl zidești în trei zile+, salvează-te! Dacă ești un fiu al lui Dumnezeu, coboară de pe stâlpul de tortură+!”. 41 Preoții principali împreună cu scribii și cu bătrânii au început și ei să-și bată joc de el zicând+: 42 „Pe alții i-a salvat, iar pe el nu se poate salva! Dacă este regele Israelului+, să coboare acum de pe stâlpul de tortură și vom crede în el. 43 Și-a pus încrederea în Dumnezeu; acum să-l scape Dumnezeu dacă într-adevăr vrea+, căci el a zis: «Sunt Fiul lui Dumnezeu+»”. 44 Până și tâlharii care erau pe stâlpi, lângă el, îl batjocoreau+ la fel.
45 De la ceasul al șaselea, în toată țara* s-a făcut întuneric până la ceasul al nouălea+. 46 Pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eli, Eli, lama sabactani?”, adică: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?”+. 47 Auzind aceasta, unii dintre cei care erau acolo ziceau: „Omul acesta îl cheamă pe Ilie+”. 48 Și, imediat, unul dintre ei a alergat, a luat un burete, l-a îmbibat în vin acru, l-a înfipt într-o trestie și i l-a dat să bea+. 49 Dar ceilalți au zis: „Lasă-l! Să vedem dacă vine Ilie să-l salveze!”. 50 Isus a strigat din nou cu glas tare, apoi și-a dat spiritul+.
51 Și iată că perdeaua sanctuarului+ s-a rupt în două+, de sus până jos+, pământul s-a cutremurat și stâncile s-au despicat. 52 Mormintele s-au deschis și multe corpuri ale sfinților care adormiseră în moarte au fost aruncate afară 53 și au fost văzute de mulți. (După ce el a fost sculat din morți, niște oameni care au venit dintre morminte au intrat în orașul sfânt.) 54 Când au văzut cutremurul de pământ și cele întâmplate, centurionul și cei care îl păzeau pe Isus împreună cu el s-au temut foarte mult și au zis: „Într-adevăr, acesta era Fiul lui Dumnezeu*+!”.
55 Și acolo erau multe femei care priveau de la distanță. Ele îl însoțiseră pe Isus din Galileea ca să-i slujească+. 56 Printre ele erau Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov și a lui Iose, și mama fiilor lui Zebedei+.
57 După-amiază târziu a venit un om bogat din Arimateea, pe nume Iosif, care devenise și el discipol al lui Isus+. 58 Acest om s-a dus la Pilat și a cerut corpul lui Isus+, iar Pilat a poruncit să-i fie dat+. 59 Iosif a luat corpul, l-a înfășurat într-o pânză de in fină și curată+ 60 și l-a pus în mormântul său nou+, pe care îl săpase în stâncă. Și, după ce a rostogolit o piatră mare la intrarea în mormânt, a plecat. 61 Dar Maria Magdalena și cealaltă Maria au rămas acolo, așezate în fața mormântului+.
62 În ziua următoare, care era după Pregătire+, preoții principali și fariseii s-au adunat înaintea lui Pilat 63 și au zis: „Domnule, ne-am amintit că impostorul acela a zis când era încă în viață: «După trei zile voi fi sculat din morți+». 64 De aceea, poruncește ca mormântul să fie supravegheat până a treia zi, ca nu cumva să vină discipolii lui să fure+ trupul și să zică poporului: «A fost sculat din morți!». Atunci această ultimă înșelătorie va fi mai rea decât prima”. 65 Pilat le-a zis: „Aveți la dispoziție un corp de gardă. Duceți-vă și supravegheați mormântul așa cum credeți voi că este bine!”. 66 Ei s-au dus deci, au sigilat piatra și au pus un corp de gardă ca să supravegheze mormântul.